Traversarea Bucegilor pe bicicleta

Prima zi: Sinaia - DN 71 (spre Targoviste) - Cabana Cuibul Dorului - Saua Dichiu - Piatra Arsa - Cabana Babele - La Cerdac - Mecetul Turcesc - Varful Doamnele - Saua Batrana

A doua zi: Varful Batrana - Coltii Tapului - Saua Strunga - sub Muntele Grohotisul - Valea Bangaleasa - Moieciu de Sus - Moieciu de Jos - Bran - Tohanu Nou - Rasnov - Paraul Rece - Predeal - Sinaia

Surmontarea Muntilor Bucegi pe doua roti a devenit un must-have pentru multi amatori de pedala, asfaltarea drumului dinspre Sinaia spre Saua Dichiu – Piatra Arsa deschizand atat apetitul celor care se antreneaza pentru teluri inalte (concursuri de uphill, maratoane mtb), cat si al curiosilor care vor sa-si treaca in palmares acest traseu de catarare pe doua roti, devenit din ce in ce mai popular.

In cea de-a doua categorie ne-am inclus si noi, grupul de prieteni (Nicu, Ionut, Mihai, Alin) adunat spontan intr-o zi de vineri la sfarsitul lui iunie, hotarati sa ne fortam limitele personale printr-un traseu cat mai extins in tinutul Bucegilor, incepand cu drumul anterior mentionat. Personal am mai facut acest traseu cu bicicleta, pe vremea cand soseaua nu era asfaltata (anul 2010), iar zona de platou a mult incercatului masiv era mult mai putin strabatuta de hoardele de autovehicule, daca e sa ne raportam la situatia de azi...

Vorbind despre tura de fata, vineri seara trenul personal de la Gara Basarab (ora 18:03) ne va inlesni apropierea de Sinaia in mai putin de 3 ore, in statiunea prahoveana urmand sa ne odihnim pentru a purcede a doua zi la o ora decenta in aventura ce ne va solicita din plin pe parcursul a doua zile. 

Asaltati de cainii ciobanesti in Muntii Grohotis

Peripetiile traite sambata, 15.06.2013, in Muntii Grohotis le inscriu in categoria evenimentelor nefericite pe care nu le doresti nici celor mai aprigi dusmani. Mai concret, interactiunea naucitoare pe care am avut-o in varf de munte cu o serie de dulai ciobanesti de o agresivitate cum nu mi-a fost dat sa vad in 15 ani de peregrinari carpatice era sa se termine mai mult decat neplacut atat pentru mine cat si pentru Adina, impreuna cu care am purces in aceasta tura.

Pentru a face o introducere in datele problemei, sambata seara ne gaseam in Pasul Bratocea hotarati sa colindam in urmatoarele doua zile culmea principala a Grohotisului, pornind pe axa geografica nord-sud, dinspre trecatoarea aminitita si Plaiul Sterp, sperand sa ne retragem spre civilizatie undeva in zona Slanicului de Prahova.

Amplasarea Muntilor Grohotis (preluare dupa Alexandru Rosu, Geografia Fizica a Romaniei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980)

La apus

Sfarsit de mai pe Culmea Hasmasului

La finalul unei luni de Florar am pus la cale impreuna cu doi prieteni o iesire de trei zile undeva cat mai departe in tinutul central al Carpatilor Rasariteni, unitate montana deosebit de complexa, purtand si denumirea de Carpatii Moldo-Transilvani. Fiind stabilita data plecarii, nu ramanea decat sa ne hotaram asupra destinatiei finale, osciland intre Muntii Ciucului, Tarcau, Bistritei si Hasmas. Dupa cateva zile de adunat informatii si de “rasfoiri” prin bibliografia subsemnatului, am tras linie si ne-am hotarat – in virtutea ragazului existent  – sa facem o incursiune de doua zile in Hasmas, iar daca ne vom incadra in timpul necesar pentru acest masiv sa ne rezervam o zi si pentru minunatele splendori ale Ceahlaului, masiv care spre rusinea noastra, se lasa asteptat de ceva vreme, intru a-l descoperi.

Zis si facut, intr-o zi frumoasa de sambata pornesc cu Aurel dinspre Bucuresti spre Galati, loc unde urma sa ne intalnim cu Ovidiu si impreuna sa purcedem spre Valea Trotusului, iar dincolo de Pasul Ghimes-Faget sa decidem unde vom lasa masina pentru a intra pe potecile Hasmasului.

Lacul de Acumulare Frumoasa (judetul Harghita)

Conexiunea dintre ursul brun si potentialul de ecoturism al Romaniei

         Acum ceva vreme (mai 2012), o echipă de reporteri de la  Vlaamse Televisie Maatschappij (sau VTM), Belgia, a vizitat padurea virgină de la Șinca Veche, în Muntii Făgăraș, unde WWF protejează cateva sute de hectare de teren si paduri, dar si satul Viscri - model de convietuire a comunitătii locale cu natura si obiceiurile – facut celebru prin afinitatile care l-au legat pe Printul Charles de aceasta locatie.

          La adresa de aici poate fi vizionat un reportaj exceptional intocmit de flamanzi, reportaj care canalizeaza asa zisa situatie exploziva a ursilor carpatini - intr-o Romanie in care falsele probleme sunt la ordinea zilei - dinspre partea de isterie mediatica inspre cea de potential turistic neavalorificat (wildlife adventure), reportaj pe care autoritatile responsabile cu gestionarea turismului si a mediului ar trebui sa-l urmareasca extragand invatamintele de rigoare. 

          Ca o paranteza, versiunea in engleza a acestui documentar, uploadata pe youtube si preluata de sute portaluri din Romania si alte tari, a disparut cu desavarsire dupa un timp, ca si cum aerul constructiv, lumina pozitiva in care apareau respectivele carnivore mari si concluziile specialistilor cum ca se pot aduce mai multe venituri din alte activitati „mercantilistic prietenoase” legate de lumea acestor animale – excluzand vanatoarea – ar fi contrare unor interese de moment, menite sa doboare pana in buza disparitiei totale acest simbol al padurilor si Carpatilor Romanesti, cu care am convietuit de mii de ani, dar care s-a izbit in ultimele decenii de un obstacol imprevizibil. Iar acest obstacol se numeste globalizare prost inteleasa – si tot ce reiese de aici: vanatoare in scop de entertainment la indemana oricui, ursi captivi in scop de amuzament, nevoia de delicatese care sa inlocuiasca ordinarul porc pe masa potentatilor zilei, goana dupa un senzational prostesc a mass-mediei mainstream si alimentarea pe aceleasi cai a isteriei multor concetateni ai nostri cum ca suntem atacati de salbaticiuni (o stiti p-aia cu „Teroristii care trag din toate pozitiile!”). Iar exemplul unor tari ca Elvetia, care si-au exterminat si ultimul exemplar de urs bantuie mintea multora, inclusiv a specialistilor de ocazie care arunca mereu pe tapet cifre delirante de 6000 de ursi sau chiar mai mult, numar considerat nesustenabil pentru tara noastra. 

Pledoarie pentru Macin

Imi doream demult sa ajung prin Muntii Dobrogei, insa inconvenientele legate de transport si neglijenta (aplicabila si mie) specifica multor amatori de drumetie vis-à-vis de acest taram netezit de erele geologice, considerat prea jos altitudinal ca sa merite efortul organizarii unei ture, au impietat cunoasterii arealului orogenic nord - dobrogean.

Asta pana intr-un week-end de la jumatatea unui anumit februarie, acum ceva vreme, atunci cand oportunitatea pusa in discutie de un prieten (Max, originar din Tulcea), de a ma petrece cu masina oriunde imi este mai convenabil abordarii acestor inaltimi inconjurate de ape, m-a mobilizat in a pune cap la cap toate informatiile relevante disponibile sau gasite pe internet cu privire la trasee in Macin, cazare, trenuri sau microbuze de intorcere, programul traversarilor cu bacul peste Dunare spre Braila s.a. In varianta electronica a revistei “Invitatie in Carpati” gasesc monografia Macinului in numarul din noiembrie 2005, iar in “Muntii Carpati” (nr. 11 – 1998) un articol la fel de interesant si folositor al lui Marian Anghel referitor la acesti munti. Cautand mai bine in randul materialelor scrise despre munte pe care le am in posesie ajung la volumul despre Macin publicat de Mihail Gabriel Albota in 1987, in colectia “Muntii Nostri”, aceasta serie de monografii montane complete care inca ghideaza multi dintre temerarii culmilor carpatice, desi unele dintre scrieri au si 35 de ani vechime.

Inarmat cu portofoliul scris pus cap la cap, dimineata, la ora 06:00, ma intalnesc cu Alina si cu Max pentru a purcede spre Tinutul Dobrogei de Nord. Timp berechet pe drum de a asimila informatii esentiale despre acest masiv, mai mult ca sigur vom aborda urcarea dinspre comuna Greci, scopul fiind sa ajungem pe inserate in orasul ce poarta numele masivului, unde aveam ca variante de cazare caminul Liceului “Gheorghe Murgoci” sau hotelul-pensiune “Turist”.

La ora 09:00 suntem in Harsova, facem cumparaturile de rigoare si servim mic-dejunul, iar apoi patrundem in Dobrogea pe drumul care insoteste Bratul Macin al Dunarii (cunoscut si sub denumirea de “Dunarea Veche”) si urca spre orasul situat in nord-vestul acestei unitati montane. Drumul este fragmentat de numeroase opriri pentru a admira garlele si lacurile inghetate, riverane acestei ramificatii a marelui fluviu, precum si inaltimile Podisului Casimcei si ale Babadagului, unitati de relief premergatoare masivului muntos spre care ne indreptam, dar cu altitudini apropiate acestuia. O curiozitate ignorata de multi dintre calatorii de pe aceste meleaguri este data de incadrarea Podisului Dobrogei in limitele zonei de stepa pontica, fapt ce favorizeaza dezvoltarea gramineelor, vegetatii ierboase al caror sistem de reproducere se bazeaza pe adaptabilitatea la vantul puternic existent in zona, coroanele unora dintre aceste plante erbacee fiind de tip umbrela, permitand astfel rostogolirea la distante foarte mari si diseminarea semintelor in locuri cat mai variate, pe campuri sau vai adapostite. Deci daca vedeti un astfel de ghemotoc “fugind” pe camp manat de vant sa stiti ca nimic nu este intamplator, maiestria naturii vadindu-se inclusiv in elementele aparent ignorabile.

Masivul Iezer-Papusa: cu bicicleta pe Muntele Stramtu si Dobriasu

     O tura de trekking in tinuturile complexei unitati montane a Iezer – Papusei este intotdeauna binevenita, plaiurile masivului de dincolo de Campulung reprezentand o binefacere pentru cei care purced la pas dinspre sud, descoperind imensitatea naturii muscelene.

        Intotdeauna m-am intrebat cum ar fi sa strabat o parte din aceste culmi si pe bicicleta, un prieten cu obarsii in urbea de la poalele Magurii Matau fiind cel care mi-a deschis apetitul pentru aceasta zona ce se preteaza excelent la practicarea mountain-biking-ului. Dar daca simpla promenada sau o drumetie mai extinsa in zona montana este la indemana oricarui colectiv de 4-5 prieteni inarmati cu vointa si o masina care sa le faciliteze deplasarea, cand vine vorba de dat pedala la inaltime intervin si alte variabile cum ar fi lipsa unui grup inchegat pentru practicarea acestui sport, a suportului pentru transportul bicicletelor s.a.m.d.

      Insa toate aceste vicisitudini au fost date brusc uitarii atunci cand la jumatatea lui aprilie 2013 primesc un telefon din partea celor de la Decathlon prin care sunt anuntat ca am castigat un concurs la care participasem cu ceva vreme in urma si ca trebuie sa-mi fac bagajul, peste numai o saptamana urmand sa testez bicicleta Rockrider 8.1 pe meleaguri carpatice.

          Mai concret, pachetul includea:

-        transportul si cazarea in week-end-ul 20-21 aprilie;

-        participarea mea si a unui prieten, la alegere, la aceasta actiune;

-        asistenta tehnica/companie din partea a 2 membri din echipa Freerider.ro;

-        4 biciclete Rockrider 8.1 puse la dispozitie de respectivul lant de magazine;

-   2 trasee tocmite de comun acord cu baietii de la Freerider (sambata-duminica) pentru testarea respectivelor vehicule pe doua roti in conditii de off-road.

...Si iata-ma vineri seara, 19 aprilie, in drum spre fosta Cetate de Scaun a Valahiei, insotit de Tudor si de cei doi baieti (Dragos si Traian) care vor asigura buna desfasurare a acestui eveniment. La Campulung ne vor intampina mai multe cunostinte din gasca ghizilor nostri, cu totii urmand sa innoptam in pitoreasca asezare a Lerestiului, imediat dupa municipiul mentionat.

Pitorescul unor zile de iarna in Masivul Vladeasa

La sfarsitul unui ianuarie imbelsugat de zapezile cazute pe tot cuprinsul tarii, am ales Masivul Vladeasa ca destinatie pentru una din obisnuitele mele peregrinari de iarna prin Carpatii Romanesti. Pot afirma cu tarie ca pentru un "sudist" ca mine, o incursiune in nordul Carpatilor Occidentali este la fel de rara, cum este pentru un clujean o escapada in Delta Neajlovului, de langa Bucuresti. Acestea fiind datele problemei, nu puteam rata ocazia ce mi s–a oferit de a vizita zona de sus a Apusenilor, in ideea in care un bun prieten, Lucian (agent de turism), avea de organizat un simpozion la Vadu Crisului, urmand sa se deplaseze pana acolo cu masina proprie. Dupa o noapte petrecuta la parintii acestuia in Ramnicu Valcea, am purces intr-o zi frumoasa din ultimul mitan al lui Gerar spre nord–vestul tarii, putin nehotarat cu privire la datele traseului pe care urma sa–l iau in discutie, dar si cu temeri legate de starea vremii si a zapezii, precum si a conditiilor specifice zonei de destinatie.

Pe drum am primit si reply–ul mult asteptat la un post de pe o lista de discutii montane, in care venerabilul om de drumetie Dinu Mititeanu ma elucida cu privire la oportunitatea de a aborda o traversare dinspre Cabana Vladeasa spre Varasoaia–Padis, pe culme, respectiv a improbabilitatii reusitei unui astfel de demers in conditii de iarna.

Din capul locului, inainte de a porni descrierea acestei frumoase escapade, tin sa iterez o sumedenie de aspecte care dau consistenta acestui masiv ca si obiectiv turistic musai de bifat macar odata in viata de catre orice iubitor al meleagurilor romanesti atat de inzestrate de catre Divinitate. Astfel, tranchilitatea, pitorescul satelor mocanesti de munte, arhitectura populara si ospitalitatea oamenilor, salbaticia locurilor, imensitatea naturii relevata din zona varfului si a statiei meteo Vladeasa, cu panorame intuite spre toate grupele Carpatilor Romanesti, incepand de la Orientalii Nordici, Meridionalii cu crenelurile Fagarasilor si ale Retezatului frumos schitate, Apusenii Sudici si nu numai, precum si unicitatea lamei de calcar a Pietrelor Albe si rarisima frumusete a Cascadei Rachitele sunt doar cateva argumente pentru care acest tinut montan devine o destinatie turistica mai mult decat atractiva. 

Cabana Cheia - un colt de rai in adancul Masivului Buila-Vanturarita

Intre inaltimile valcene, in partea central-nordica a judetului traversat de batranul Olt, atrage atentia de la departari o impresionanta spinare calcaroasa putin cutreierata de marile mase de turisti. Este vorba de Masivul Buila – Vanturarita, supranumit si “Craiasa Olteniei”, o bijuterie de piatra cu o tinuta distinsa in randul cetatilor montane din zona.

Desi geografic inclusa in grupa Muntilor Capatanii, pentru cei care descopera prima oara natura acestor locuri devine mai mult decat frapanta deosebirea dintre culmile domoale ale marii unitati montane mentionate, respectiv abrupturile formidabile ale crestei Arnota-Buila-Vanturarita-Stogu, desfasurata pe circa 14 kilometri lungime. Inrudita cu un alt secret bine pastrat al Valcii (Masivul Tarnovu), „Craiasa Olteniei” pare o odrasla rebela, iar cei doi frati de-o ginta calcaroasa isi etaleaza mandri salbaticia si frumusetea, sub obladuirea cusmelor inalte si batatorite ale Capatanii. Numeroasele elemente ale reliefului intemeiat pe carbonat de calciu (chei, doline, lapiezuri, strungi, pereti verticali, polite structurale, jgheaburi, arcade, trene de grohotis, pesteri etc.) te duc cu gandul la simbolul montan de acest fel, de referinta in cadrul Carpatilor autohtoni, numind aici Piatra Craiului. Alaturi de acest din urma reper si de Piatra Tarnovului, Buila – Vanturarita se aseaza in prima linie a comorilor montane nationale cu potentate atribute carstice, pe acelasi palier de atractivitate putandu-se mentiona si Culmea Oslea (Muntii Valcan), Retezatul Mic, „Zidul” Mehedintilor sau unele parti ale Banatului Montan si Apusenilor.