Pitorescul unor zile de iarna in Masivul Vladeasa

La sfarsitul unui ianuarie imbelsugat de zapezile cazute pe tot cuprinsul tarii, am ales Masivul Vladeasa ca destinatie pentru una din obisnuitele mele peregrinari de iarna prin Carpatii Romanesti. Pot afirma cu tarie ca pentru un "sudist" ca mine, o incursiune in nordul Carpatilor Occidentali este la fel de rara, cum este pentru un clujean o escapada in Delta Neajlovului, de langa Bucuresti. Acestea fiind datele problemei, nu puteam rata ocazia ce mi s–a oferit de a vizita zona de sus a Apusenilor, in ideea in care un bun prieten, Lucian (agent de turism), avea de organizat un simpozion la Vadu Crisului, urmand sa se deplaseze pana acolo cu masina proprie. Dupa o noapte petrecuta la parintii acestuia in Ramnicu Valcea, am purces intr-o zi frumoasa din ultimul mitan al lui Gerar spre nord–vestul tarii, putin nehotarat cu privire la datele traseului pe care urma sa–l iau in discutie, dar si cu temeri legate de starea vremii si a zapezii, precum si a conditiilor specifice zonei de destinatie.

Pe drum am primit si reply–ul mult asteptat la un post de pe o lista de discutii montane, in care venerabilul om de drumetie Dinu Mititeanu ma elucida cu privire la oportunitatea de a aborda o traversare dinspre Cabana Vladeasa spre Varasoaia–Padis, pe culme, respectiv a improbabilitatii reusitei unui astfel de demers in conditii de iarna.

Din capul locului, inainte de a porni descrierea acestei frumoase escapade, tin sa iterez o sumedenie de aspecte care dau consistenta acestui masiv ca si obiectiv turistic musai de bifat macar odata in viata de catre orice iubitor al meleagurilor romanesti atat de inzestrate de catre Divinitate. Astfel, tranchilitatea, pitorescul satelor mocanesti de munte, arhitectura populara si ospitalitatea oamenilor, salbaticia locurilor, imensitatea naturii relevata din zona varfului si a statiei meteo Vladeasa, cu panorame intuite spre toate grupele Carpatilor Romanesti, incepand de la Orientalii Nordici, Meridionalii cu crenelurile Fagarasilor si ale Retezatului frumos schitate, Apusenii Sudici si nu numai, precum si unicitatea lamei de calcar a Pietrelor Albe si rarisima frumusete a Cascadei Rachitele sunt doar cateva argumente pentru care acest tinut montan devine o destinatie turistica mai mult decat atractiva. 

Plusand, Cetatea Medievala Bologa situata pe principala cale de acces spre Muntele Vladeasa reprezinta o incursiune istorica si o intoarcere in timp mai mult decat reconfortanta. Iar daca mai pomenim si de Rezervaţia forestieră Arborele de Sequoia situată pe "Dealul Domnului" (vorbim de niste arbori de acest fel adusi din California in secolul al XIX-lea), intre asezarile Sacuieu si Rogojel, sfera atractivitatii musteste a abundenta. Recomand acest loc tuturor amatorilor de frumos, de natura si liniste, de ospitalitate umana neconditionata.

Toti cei care vor sa aiba parte de o drumetie montana lejera, cu popasuri pitoresti vor gasi aceste lucruri atat in satul Rogojel, cat si la Cabana Vladeasa (numita "La Castel"), dar mai ales la Statia Meteo de pe varf, unde esti intampinat oricand cu un ceai cald, o vorba buna, un adapost si mai presus de toate o priveliste ce-ti taie respiratia. Accesibilitatea rutiera cat si ascensiunea usoara face din acesta cabana/varf/statie meteo un obiectiv la indemana tuturor categoriilor de varsta. 

Pledoaria fiind schitata, nu-mi ramane decat sa las faptele sa curga, asa cum mi-a fost mie dat sa le vad la momentul cutreierarii pe taramurile care separa Clujul de Crisana.

 Dupa un drum de circa 7 ore de la plecarea din Ramnicu Valcea trecem de Huedin, iar pe la ora 16:15 facem stanga de pe drumul national, spre comuna Bologa, de unde il conving pe Lucian sa ma “petreaca” cu masina pana dincolo de Sacuieu, chiar pana in Rogojel, desi drumul e foarte anevoios, ninsoarea din acea zi facand traseul greu practicabil. 

Prin Rogojel

La intrarea in Rogojel ma echipez urgent, ora fiind destul de avansata, iar la 16:45 pornesc pe ulitele satului acompaniat de o ninsoare serioasa, in intentia de a ajunge la Cabana Vladeasa cat mai curand. Gresit calculul facut de mine, deoarece intunericul, ceata si zapada proaspata ce niveleaza orice eventuala urma de carare, vor face un drum de circa 2 ore iarna din sat pana la cabana aproape sa se dubleze in cazul meu. Pista gresita pe care am fost trimis la un moment dat de o serie de urme proaspete prin omat m-a facut sa ma abat mult spre dreapta de la traseu, pe ceea ce era o poteca "batuta" printr-o padure de rasinoase si care m-a scos intr-un final pe o muchie impadurita inspre Dealul Caprareasa. 

Aici, luand in calcul cele mai mult de 2 ore de mers fara deznodamant, lipsa marcajului care nu se intrezarea de nici o culoare, precum si indicatiile busolei ale carei calcule vest – sud vest dinspre Rogojel spre cabana nu se mai potriveau cu directia pe care ma aflam, am concis ca ma departez de cabana intr-o directie potrivnica si m-am intors circa 20 de minute pe acelasi drum, pana la locul de unde am pornit pe "celebrele" urme ce nu duceau nicaieri. In continuare am traversat pe diagonala poiana ce mi se ivea in fata si undeva in partea de sus am gasit izbavirea, atunci cand pe un copac s-a intrezarit marcajul banda albastra, iar lumina timid intuita prin ceata si ninsoarea deasa, precum si adaposturile pentru animale aparute in peisaj, au adeverit la scurt timp dupa aceasta corectitudinea directiei, reusind in circa 3h ½ de la intrarea in Rogojel sa ajung la destinatia acestei prime zile. 

Destinatia primei seri

Mai bine mai tarziu... spune o vorba, iar auspiciile acestui prim contact cu Vladeasa (intuneric, ceata, ninsoare, zapada proaspat asternuta) ma fac sa cred ca m-am descurcat bine si chiar orele in plus de orbecaiala au fost exact cat trebuie pentru a ma dezmorti in perspectiva urmatoarelor zile pe care le voi petrece pe aceste meleaguri.

La Vladeasa doar eu si Nicu, baiatul proprietarului, deoarece cabana de aici este incepand cu anii 1992-1993 afacerea de familie a unor oameni foarte inimosi, sotii Potra si fiul lor, localnici din Rogojel a caror deschidere intr-ale muntelui si amabilitate te incanta pe tine ca drumet si te face sa te apropii si mai mult sufleteste de aceste tinuturi.

Interiorul cabanei

Primul contact cu oamenii muntelui din Vladeasa, avid de informatii, il “descos” pe tizul meu Nicusor cu privire la tot ce este relevant despre acest masiv, natura locurilor, oamenii, Rogojelul, Dragan-Floroiul, ursi, lupi, Campionatul de Escalada pe Gheata – Cupa Rachitele (cu a carei editie a VIII-a sunt contemporan prin prezenta mea in zona). Aflu de la baiat ca sunt primul turist la cabana pe saptamana asta (sic!) si ca nu trebuie sa-mi fac planuri de trasee prea extinse in zona datorita zapezii compacte prin care voi avea onoarea sa fiu primul care croiesc drum a doua zi, in dulcele stil batranesc indus de lipsa schiurilor de tura.

Dupa o odihna binemeritata ma trezesc la timp pentru a imortaliza primul rasarit din seria de trei pe care le voi bifa in masiv, toate la fel de senine, in ton cu restul vremii care se va dovedi a fi mai mult decat perfecta. 

Rasarit la Cabana Vladeasa

M-au prins 3 ore haladuind imprejurul cabanei, hranindu-ma cu bucuria faptului ca ma aflam in aceste locuri, surprinzand cat mai multe imagini posibile cu casutele, adaposturile, anexele, gardurile de lemn din zona, fortand perspectivele vizuale cat mai sus cu putinta din spatele cabanei, pentru a putea avea o privire de ansamblu asupra acestor taramuri, asupra satelor Rogojel si Scrind-Frasinet, asupra Depresiunii Huedin sau asupra piscurilor Carpatilor Orientali ce se zareau in lumina diminetii.

In jurul pranzului, dupa ce am mai pus tara la cale cu Nicu Potra – afland printre altele ca lupii isi cam fac de cap in aceasta zona, multi caini ai satenilor din Rogojel sfarsind drept hrana pentru salbaticiunile padurii – am pornit spre zona somitala a acestor munti, "inaugurand" cararea prin bogatul asternut de nea depus in ultimele doua zile de ninsoare consistenta, lipsa rachetelor de zapada sau a schiurilor de tura impietand unei inaintari rapide pe drumul ce porneste din spatele cabanei si avanseaza pe langa liziera padurii.

Spre culmea muntelui

Dupa 1h 1/4 de la plecarea din fata cabanei, timp in care m-am incalzit ca intr-o veritabila zi de vara in lipsa vantului si sub razele generoase ale astrului diurn, am onoarea sa ating zona de gol alpin a acestor munti. Situatia se schimba radical, vantul bate cu putere, iar inaintarea devine mai anevoioasa, ori prin zapada troienita in care te afunzi pana peste genunchi, ori prin avansarea pe portiuni cu zapada viscolita, in care apar niste cruste, ca niste placi de vant superficiale si care cedeaza si te-afunzi in omat cand nu te-astepti.

Pe creasta

Ca o incununare a eforturilor mele de a croi drum spre statia meteo, cu circa 15-20 minute inainte de destinatie sunt depasit de fiul cabanierului (care plecase si el spre varf intre timp) si de doi adolescenti din Rogojel, Nicu si cu inca un baiat aflandu-se pe schiuri de tura, cel de-al treilea carandu-le in spate in lipsa pieilor de foca. Ne vom regasi curand cu totii la un ceai cald in bucataria statiei meteo, loc unde am intalnit alti oameni deosebiti, sotii Viorica si Coriolan Coste, care lucreaza in acest loc din 1997.

Este ora 14:15 si-mi iau la revedere de la Potra junior, care se indreapta spre Rachitele (avand treaba cu concursul de escalada) si de la cei doi pusti din sat care cel mai probabil, pe schiuri, vor ajunge la ei acasa pana reusesc eu sa ma urnesc cum trebuie de la statia meteo. Cu sotii Coste ma voi revedea in aceeasi zi, deoarece intentionez sa dau o fuga pana la Pietrele Albe si sa prind apusul pe creasta, pana la revenirea spre statia meteo.

 

Aer de...Alaska

Pornesc pe vastul platou spre Varful Vladeasa, acompaniat de Umbra, cainele meteorologilor, un dulau provenit din metisarea unui husky cu un ciobanesc bucovinean, care m-a cam haituit o buna perioada de vreme pana sa inceapa sa se obisnuiasca cu mine. Dupa cateva sute de metri ajung pe varf, la 1836 m altitudine, al doilea ca inaltime din Tinutul Apusenilor. 

Varfurile Vladeasa Nord (stanga) si Vladeasa Sud (dreapta)

Tot de la sotii Coste am aflat ca Varful Vladeasa Sud ar fi fost la origine mai mic decat cel pe care se afla actualmente amplasata statia meteo (Vladeasa Nord), deoarece buldozerele au nivelat cu multi ani in urma terenul pentru amplasarea statiei, lasand varful de la nord la o altitudine de 1835 m. Adevar sau nu, ideea e ca varfurile sunt sensibil egale, constituind capetele mai ridicate ale platoului situat la 1830 m.

Spectacolul vizual de pe Vladeasa Sud, coroborat cu seninul acestei zile de iarna este de-a dreptul incantator. Spre nord-vest, in continuarea acestui masiv apar ultimele culmi ale Carpatilor Occidentali (Muntii Mesesului), precum si spinarile deluroase care fac legatura cu muntii de sus ai Orientalilor, respectiv magurile de roci dure ale Dealului Prisnel si Magurei Simleu, privirea pierzandu-se in departari, pana spre Dealurile Salajului. Mai la est de aceasta zona de legatura, insa la aproape 200 km distanta liniara, apar, maiestuosi, Muntii Rodnei, la care se adauga Tiblesul, Calimanii si probabil alte unitati montane ale Orientalilor. 

Instantanee de pe Varful Vladeasa (sud) - 1836 m

Inspre sud, culmea Vladesei se continua greoi cu Varfurasu (a carui proiectie apare usor piramidala peste linia orizonului, atat la rasarit, cat si la apus), Namaiasa, Piatra Talharului, Varful Britei, coborand spre Varasoaia-Padis sau Stana de Vale. 

O parte din culmea lunga si anevoioasa a Vladesei

La stanga de Muntii Bihorului si cei ai Trascaului 
apare zidul crenelat al Fagarasului

Mai in stanga ies in evidenta Muntii Gilaului si Muntele Mare, oarecum spre sud-est Muntii Bihorului (cu releul TV de pe Cucurbata Mare), iar in spate se remarca si Muntii Trascaului. Dincolo de culmile Bihorului, crestele Meridionalilor scruteaza orizontul completand acest tur panoramic prin cele trei sectoare montane ale Carpatilor Romanesti.

Dupa toata aceasta experienta practica in vizualizarea multora dintre muntii pe care ii vedeam pe hartie in anii facultatii de geografie, incep coborarea pana aproape de saua dinainte de Pietrele Albe, de unde am o vedere de ansamblu asupra acestui abrupt calcaros, precum si asupra Vaii Seci.

Soarele inainteaza spre amurg foarte repede, astfel ca incep ascensiunea in sens invers pentru a ma bucura de apus cat mai sus posibil, iar lumina inserarii imi incanta ochiul si obiectivul aparatului cu o serie de proiectii deosebite. 

Un apus de vis

Imi promit sa prind de la aceasta altitudine un rasarit la fel de frumos ca si apusul, astfel ca ma intorc spre statia meteo cu gandul de a nu mai cobori la cabana si a pune cortul aici. Norocul meu – as putea spune – a fost ca eram singur, era spre intuneric, astfel ca am putut fi primit intr-o camaruta dintr-o anexa a statiei si am “fentat” termometrul de afara care indica spre dimineata -18ºC.

Inc-o zi, inc-o poveste

Peste noapte m-am trezit de cateva ori speriat de gandul ca nu voi prinde rasaritul, dar la ora 07:20 eram in picioare, cu 20 de minute inainte ca primele raze ale soarelui sa-si faca aparitia. Si a meritat innoptarea la aceasta altitudine, vremea prezentandu-se mai frumoasa decat in ziua precedenta, fara urma de nor pe cer, fara nebulozitate la orizont, intr-un cuvant perfecta pentru o sesiune de fotografie in spectrul luminii matinale.

A treia zi in Vladeasa a trecut foarte rapid, splendoarea peisajului de altitudine, albul imaculat al zapezii asternute peste vai si creste, linistea apasatoare a pustietatii la care contribuia si calmul atmosferic din acea zi, epuizandu-ma la un moment dat, dandu-mi o senzatie de neliniste, o dorinta de a ma intorce in colectiv, intre oameni, in forfota.

Meteorologul de la Vladeasa

Impreuna cu "Umbra"

 De aceeasi parere a fost si Domnul Coriolan, meteorologul, cum ca lipsa de ocupatie constanta la aceasta altitudine iti poate crea o stare ciudata, mai ales daca vii dintr-un mediu agitat si nimeresti o zi asa de linistita la asemenea altitudine, fara niciun fenomen atmosferic major. Nu am ratat ocazia unei reprize de plaja date fiind auspiciile de vreme buna, si mi-am scos izoprenul pe zapada, iar timp de mai bine de o ora am rezistat fara nicio problema in aer liber, la bustul gol, ba chiar am tras si un pui de somn.

Feerie montana

Pe la ora 15:00 are loc ultima socializare cu sotii Coste, adunand o serie de informatii foarte interesante despre zilele cu claritate absoluta in care se vad Muntii Tatra, despre cerbii care in perioada de rut boncaluiesc in preajma statiei meteo, despre rarul cocos de munte vazut de cateva ori de catre Dl. Coriolan, despre vulpile care atenteaza la vietatile inaripate crescute de dansii intr-o anexa sau despre lupii care se incumeta arareori pana pe Culmea Vladesei. De asemenea m-a frapat sa aflu ca acest cuplu s-a format pe bancile Facultatii de Geografie din Bucuresti, aceeasi scoala absolvita de mine, dar la distanta de 30 de ani (1977-2006). Motiv de aduceri aminte, cu profesori comuni pe care i-am prins si eu si dansii, printre care somitati intr-ale geografiei romanesti, precum reputatul Grigore Posea, Mihai Ielenicz sau Maria Patroescu.

Abruptul calcaros al Pietrelor Albe si Valea Seaca

Dupa acest intermezzo cu depanat amintiri pornesc la drum din nou spre Pietrele Albe cu gandul de a inchide Circuitul Vladeasa. Ajung la ora 16:30 in saua dinaintea versantului calcaros, de unde abruptul observat in dupa-amiaza zilei precedente si Valea Seaca, adiacenta, mi se prezinta mai impresionante. Mers acceptabil, pe curba de nivel, cu mici urcusuri si coborasuri peste Dealul Pietreni, cu afundari in zapada si cu unele spaime trase la adapostul intunericului atunci cand intersectam urme proaspete de vietati ale padurii care speram sa fie de vulpe sau caprioara si nu de lup.
 Este de mentionat pe acest traseu cele 2 cruci care marcheaza un accident aviatic soldat cu 20 de victime si de la al carui nefericit deznodamant se implinesc 41 de ani chiar in aceste zile (citeste mai multe detalii).

La distanta de 2h 45 min de la plecarea de la statia meteo ajung la Cabana Vladeasa, nu inainte de a imortaliza cateva cadre nocturne cu lumina difuza care razbatea de la "Castel", asa cum numesc localnicii aceasta cabana.

Din nou la cabana

Intrat in cabana m-am simtit un pic in plus, toate cele 30 de persoane aflate in interior exprimandu-se in dulcele grai al lui Petofi Sandor si nu prea dadea nimeni semne ca ar avea vreun gand sa socializeze cu mine. Mi-a mai venit inima la loc cand la masa la care ma aflam stingher a aparut un grup de oradeni, urmat de doua cupluri, studenti din Cluj, cu care am reusit sa incropesc o discutie interesanta. Am aflat ca unul dintre ei a fost plecat intr-un tur al Europei cu bicicleta timp de 18 luni, facand voluntariat si traind o mare parte din aceasta perioada in Norvegia si in Scotia. Schimb de adrese de e-mail, schimb de impresii si iata cum o seara care se anunta monotona pentru mine a fost in final deosebit de interesanta.

Ultimul rasarit prins in aceasta tura din Vladeasa m-a gasit in picioare la aceeasi ora, in aceeasi forma avida de munte, de a imortaliza locurile din unghiuri noi, de a prinde lumina cea mai buna de la primele ore ale diminetii, de a ma bucura de ultimele ore petrecute in aceasta zona montana inedita pentru mine, dar pe care am indragit-o imediat. Am facut toate aceste lucruri putin mahnit ca trebuie sa parasesc Muntii Vladesei, dar cu speranta ca voi reveni cu proxima ocazie intre acesti oameni minunati ai locurilor. Nu l-am iertat pe Nea Ionas Potra (cabanierul) pana nu mi-a dat o bucata de slana – sau clisa cum se zice la ei – din gestiunea proprie, i-am multumit pentru primire si am pornit agale spre Rogojel sub razele soarelui care stralucea la fel de intens ca in zilele precedente.

Inapoi spre Rogojel

La contactul cu primele case din satucul de unde am inceput ascensiunea am vazut doi localnici mai in varsta, sot si sotie, care aveau un staul cu capre, iar la intrebarea daca gasesc si eu la ei niste branza buna si slanina am primit raspuns afirmativ, urmand-o cu interes pe femeia care m-a dus pana in gospodaria proprie unde ne-am tocmit pentru niscai carnati, slana afumata si produse lactate, contra a cateva zeci de roni. Acasa am fericit mai multi prieteni si rude cu aceste bucate de porc sanatos crescut la munte. 

Locuinta traditionala

Trebuie sa mentionez si specificul interiorului locuintei femeii, o casa batraneasca decorata cu tot felul de obiecte ceramice populare, cu lavita, stergare si materiale textile traditionale, totul realizat cu gust, in cel mai autentic stil etnografic, cum doar la Muzeul Satului gasesti. Am specificat aceste lucruri pentru a va schita o parere despre oamenii locurilor, iar generalizarea situatiei intalnite de mine la Rogojel se poate face fara probleme, o multime de oameni abordand aceeasi deschidere fata de oaspetii locurilor.

Din Rogojel am mai mers 6 km pe jos pana spre iesirea din Sacuieu, de unde am prins o ocazie pana la Bologa, unde mi-am facut timp pentru a vizita ruinele Cetatii Medievale Bologa, construita peste un castru roman si donata in secolul al XIV-lea de Sigismund de Luxemburg lui Mircea cel Batran. Impresioneaza aici turnul aflat inca in stare decenta, precum si un pasaj-tunel prin care urci vreo 10-15 trepte si in care ai pentru o clipa senzatia ca te afli in vremuri demult apuse, cand cetatea indeplinea un rol activ pe drumul strategic de pe Valea Crisului Repede.

Cetatea Bologa

Las in urma ruinele aceste cetati, mai merg pe jos 15-20 de minute, iar la ora 14:00 ma intalnesc cu Lucian la intersectia E60 cu drumul spre Bologa, la ora 20:00 sunt in Ramnicu Valcea, prind o ocazie rapida spre Bucuresti, iar la ora 24:00, dupa 10 ore de drum ajung acasa.

Frumoasa escapada prin aceste locuri mult indragite indeosebi de clujeni si oradeni, excelenta primire din partea localnicilor, deosebita natura locurilor. Singurele minusuri ar fi date de atitudinea primariei locale Sacuieu (care a construit o serie de stalpi de teleschi in amonte de Cabana Vladeasa doar pentru a justifica niste fonduri, fara a finaliza investitia) si de apropierea cu granita nord-vestica. Acest din urma aspect releva un aport negativ din punct de vedere al presiunii turistice necontrolate exercitate de vecinii nostrii de la Debrecen si de mai sus, din Slovacia, Polonia sau Cehia care, din ce am aflat din surse locale, isi satisfac ambitiile in ale sporturilor motorizate (dirt-track, 4x4 off-road) fara nici o frica de vreo penitenta, in dulcele stil al informatiei vehiculate de la an la an in randul vecinilor nostrii, cum ca Romania este “sat fara caini”, un adevarat Eldorado in practicarea sporturilor montane necontrolate, cu impact negativ asupra mediului si pentru care in alte tari ai primi amenzi mai mult decat usturatoare. 

Nu trebuie uitati nici “indigenii” nostrii care vin din urma tare cu ATV-uri si ce mai au ei pe-acasa. Un efect vizibil: eroziunea de suprafata si ravenarea care duc la degradarea versantilor, la aparitia organismelor torentiale si a altor hazarde geomorfologice (la aceasta contribuie si tractarea trunchiurilor de copac taiate de localnici, desi defrisarea pare sa se manifeste mai controlat decat in alte zone montane).

Per ansamblu, o zona cu oameni primitori, pitoreasca, aerisita, in care chiar simti spiritul muntelui dincolo de prost gust, pantofareala sau alte manifestari antropice dubioase specifice arealelor montane usor accesibile. Iar traseul la picior de la Rogojel pana la Cabana Vladeasa se vadeste a fi o plimbare de voie, accesibila tuturor, intr-un timp de maxim 1h si 30 minute pe timp de vara. Gazdele primitoare de la cabana, de la statia meteo, adauga consistenta bagajului de amintiri placute facandu-te  sa indragesti nespus aceste locuri, acest colt de tara putin cunoscut de catre locuitorii sai.

P.S.: mai multe imagini din aceasta tura, aici - 
https://picasaweb.google.com/115276881261191424168/4ZileInVladeasa