Făgăraşii de deasupra Loviştei în vremurile trăirilor profunde

A parcurge culmea sudică făgărăşană ce porneşte  dinspre Ţara Loviştei şi are ca şi puncte de reper Muntele Călugărul, Muntele Dăescu, Muntele Sfântul Ilie, Pietriceaua-Mâzgavu şi apogeul dat de sălbaticul Vârf Boia (2431 metri altitudine) dă naştere unor inedite momente de tihnă, de reflectare şi regăsire în solitudinea Carpaţilor de Miazăzi, toate acestea acţionând ca un veritabil leac pentru sufletele alienate din cauze îndeobşte aflate în cazuistica existenţei contemporane.

Totodată, clipele de răsfăţ vizual, în care efortul ascensiunii este uitat cu desăvârşire, iar lumina caldă a unei după-amieze târzii catalizează atenţia spre fabulosul peisaj al văilor, crestelor şi piscurilor semeţe, nu se pot înlocui nici cu cel mai iscusit sejur pe cuprinsuri exotice.

Munţii Şureanu: Vârful Negru, patrimoniu natural şi istoric ignorat

Pledoarie pentru cunoaştere şi ocrotire

Zona înaltă a Şureanului văzută Parâng

Generalităţi 

 (recomandare: cei mai puţin pasionaţi de „caseta tehnică a muntelui" pot sări peste acest scurt capitol, derulând pagina spre subiectul propriu-zis)

Constituţia geologică foarte complexă a Munţilor Şureanu, precum şi totalitatea agenţilor exogeni ce s-au „mulat” pe slăbiciunile domeniului petrografic în speţă au făcut din această unitate orografică un mozaic de îmbinări ale formelor de relief.

Preluare după Valer Trufaş, Constanţa Trufaş, „Munţii Şureanu”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986

Astfel, în funcţie de particularităţile rocilor, avem în primul rând la partea superioară a muntelui zone de platformă (ca nişte poduri interfluviale), extinse în peisaj, precum şi culmi compacte, greoaie dezvoltate pe roci cristaline, toate acestea supuse unui îndelung proces de modelare subaeriană. Sunt cele mai impunătoare părţi ale reliefului din Şureanu dacă socotim altitudinea la care s-au dezvoltat (peste 1700-1800 m) şi prestanţa pe care o impun privitorului ce le zăreşte din masivele învecinate.

Creasta Munţilor Ţarcu - superlative la porţile Meridionalilor

Sat Borlova - Telescaun Valea Craiului - Poiana Seroni - Cuntu - Vârful Ţarcu - Şaua Şuculeţului - Şaua Şcheiului - Vârful Mătania (Nedeia) - Şaua Iepii - Vârful Pietrii - Dealul Negru - Vârful Scărişoara - sub Vârful Petreanu - Râul Mare - Sat Clopotiva

Vedere dinspre Ţarcu spre Godeanu

În ultima săptămână a lui martie, într-un interval de numai 4 zile, mi-a fost dat să păşesc în cele două extremităţi ale Carpaţilor de Miazăzi, pe meleaguri alpestre unde iarna încă se vădeşte în toată splendoarea sa, ştiut fiind că zăpada cea mare deobicei în a treia lună din an îşi are locul pe văile şi căldările glaciare de la înălţime.

Dacă Bucegii cei semeţi sunt arhicunoscuţi iubitorilor de natură, nu acelaşi lucru se poate spune despre unul dintre cele mai vestice bastioane ale Meridionalilor, în speţă arealul Munţilor Ţarcu.

Aceste culmi din umbra Retezatului, ce tălăzuiesc orizontul la altitudini frecvent peste 2100 de metri sunt mândria Banatului, deşi – geografic vorbind – situarea lor în dreapta arterei hidrografice a Timişului (mai pe larg spus dincoace de Depresiunea Bistra-Timiş-Cerna, cu subdiviziunile Culoarul Bistrei, Culoarul Timiş-Cerna şi Depresiunea Caransebeşului) le „scoate” din competenţele Carpaţilor Bănăţeni.

Totuşi, împărţirea administrativă a României aduce Muntele Ţarcu în jurisdicţia Judeţului Caraş-Severin adăugând încă un plus de valoare capitalului turistic pe care regiunea îl are.

Am spus-o şi o repet: zona Caraş-Severinului, sprijinită fiind şi de frumuseţile vecinilor hunedoreni, mehedinţeni sau gorjeni, se prezintă imbatabilă la nivel naţional din punct de vedere al potenţialului natural!

Dinspre Bucegi spre enigmatica Leaota. Tainul drumetiei solitare

Cota 2000 - Saua Laptici - Cabana Padina - Saua Strunga - Saua Bucsa - Muntele Dudele - Curmatura Fiarelor - Muntele Jugureanu - Muntele Mitarca - Varful Leaota - Muntele Rateiului - Cheile Rateiului
Trei zile in imensitatea muntelui. Anduranta si linistire sufleteasca

In umbra triumviratului format din arhicunoscutele masive ale Bucegiului, Pietrei Craiului si Iezerului sta un urias adormit, impunator prin prezenta, dar putin cunoscut de catre iubitorii de natura. Este vorba de Leaota, munte neumblat pe cararile caruia ai sanse reale sa intalnesti o vulpe, un cerb sau orice alta vietuitoare, mai putin o prezenta umana. Doar milenara traditie a pastoritului ii insufla din atributele antropicului, insa in cea mai mare parte a anului vorbim de niste culmi arareori batute de pasul calatorului.

Privind in departare, asezarile care talazuiesc poalele masivului precum si luminitele ce razbat de la Cota 2000 si Costila din Bucegiul de vis-a-vis iti amintesc ca esti la o aruncatura de bat de traditionalele destinatii turistice ale Vaii Prahovei si Culoarului Rucar – Bran. Dar pe cat de aproape la nivel macrogeografic, pe atat de departe se vadeste civilizatia pe masura ce te afunzi in tinutul acestor munti, tinut al carui apogeu altitudinal concentreaza un efort fizic si de timp destul de consistent indiferent de punctul cardinal dinspre care te indrepti spre cei 2133 metri altitudine ai Varfului Leaota.

Iar daca tainul drumetiei pe aceste meleaguri ti-l harazesti doar tie insusi, intr-o excursie solitara, vei avea ocazia sa meditezi asupra binecuvantarilor vietii, intr-o zona – paradoxal – mai apropiata de tumultul marilor orase decat iti puteai inchipui.

Mi-a fost dat sa strabat de unul singur drumurile enigmaticei Leaote, atunci cand in primul mitan al unui noiembrie, m-am regasit la ceas de amiaza in Sinaia, in plin proces de apropiere de „muntele de peste munte” caruia ii voi aloca 3 zile, din care una de tranzitie inspre/dinspre acest areal discret al Carpatilor de Miazazi. Data fiind situarea masivului vizat dincolo de Bucegi, precum si dependenta mea de mijloacele de transport in masa, am ales varianta cea mai rapida de apropiere catre Leaota, anume telecabina spre Cota 2000, de unde urma sa fac o traversare pana la Padina, clasic punct de plecare spre zona mea de interes.

Asadar la ora 15:30 ajung pe platoul montan la poalele caruia se desfasoara Statiunea Regilor, delectandu-ma cu ambianta demiurgica, inghetata, inspre Valea Prahovei si molcomele inaltimi ale Baiului de dincolo de aceasta.

Refugiul Călţun sau sindromul turismului indezirabil

Curatenie de toamna/Observatii pertinente/Pareri constructive

Fagarasul este locul multor superlative geografice autohtone, atragand ca un magnet amatorii de drumetie, de natura pura si altitudini ce sfideaza vazduhul intr-un fel nemaintalnit in spatiul montan romanesc. Crenelurile crestei principale, absolutul varfurilor Moldoveanu si Negoiu, mirificul lacurilor si vailor glaciare, multitudinea de culmi laterale, eleganta soselei Transfagarasan, iata doar cateva atribute care cladesc aura de suprematie a acestei grupe meridionale, transformand-o intr-o destinatie turistica de top.

An de an, fluxurile de calatori care se indreapta spre inaltimile Alpilor Transilvaniei devin din ce in ce mai consistente, favorizate fiind atat de regasirea de catre societatea romaneasca a apetitului pentru natura si frumos, cat si de contextul pietei turistice libere, globale, interesul strainilor pentru componenta montana autohtona fiind mai mult decat evident.

Lespezi-Caltun si Negoiu vazute de sub Varful Laitel

Insa activitatile de recreere la nivel de masa si prost gestionate pot face mai mult rau decat bine afectand intr-un mod nedorit puritatea naturii, a acelei dimensiuni materiale care potenteaza circulatia turistica si da valoare unei “industrii fara fum” sanatoase. Este o relatie simbiotica pe care multi o percep in teorie, dar care da adeseori rateuri in practica.

Făgăraș: spre lumea tainică a Vârfului Boia

Caineni – Greblesti – Valea Boia Mare – Muntele Daescu – Muchia Sfantului Ilie – Petriceaua – Mazgavu – Caldarea Grohotisului – sub Galbena – sub Vemesoaia – Valea Boia Mare

Atat prin altitudine cat si prin maretia reliefului ce-l caracterizeaza, Fagarasul reprezinta muntele suprem al catenei carpatice romanesti, atragand anual mii de calatori din tara si strainatate. Avem aici o magistrala turistica deosebit de populara, referindu-ne la traseul de creasta al acestui masiv meridional. Insa Fagarasul inseamna mai mult decat parcurgerea pe bucati sau integral a crestei matematice, fiind compus din zeci de culmi puternice care inainteaza lateral atat spre nordul cat si spre sudul unitatii montane. 

Crestele nordice sunt mai scurte (7-10 km lumgime) si mai ascutite, multe dintre ele constituind un real magnet pentru amatorii de adrenalina care vor sa iasa din cliseul strabaterii zonei de culme principala.

 Spre sudul muntelui, spinarile devin mai domoale, insa lungimea lor aproape ca se dubleaza in raport cu corespondentii nordici. Intalnim spre miazazi un adevarat domeniu al haiduciei, ce necesita rabdare si pregatire fizica/psihica pentru a parcurge spre amonte respectivele intinderi netede, pe parcursul carora anduranta este cuvantul de ordine. Insa efortul istovitor al inaintarii dinspre sudul Fagarasului se incununeaza prin atingerea culmii principale si prin multumirea de sine atunci cand tragi linie si concluzionezi ca salbaticia, pustietatea animata doar de activitati bucolic-milenare,  constituie acel ceva dupa care ai tanjit si care s-a vadit cu prisosinta.

La sfarsitul lui Cuptor am hotarat impreuna cu Bogdan si Cezar sa abordam cu determinare o astfel de culme dinspre fata exterioara a muntelui, alta decat cele catre care accesul este facilitat de prezenta Transfagarasanului. Si cum vestul impunatorului masiv se mandreste cu niste plaiuri deosebit de pitoresti (Zanoaga Cainenilor, Muntele Colti, Muntele Olanu-Vemesoaia-Galbena, Muntele Petriceaua-Mazgavu) am decis sa ne incercam norocul in aceasta zona.

Tarnovul Capatanii, o lume neumblata

         In suita comorilor carpatice romanesti cu potentate atribute carstice, judetul Valcea are onoarea sa inregimenteze doua spinari montane ce exceleaza din acest punct de vedere: Buila-Vanturarita si Tarnovu, asezate deoparte si de alta a culmii inalte a Capatanii.  Alaturi de superlativul Pietrei Craiului si de alte bijuterii calcaroase cum ar fi  Culmea Oslea (Muntii Valcan), Retezatul Mic, „Zidul” Mehedintilor sau unele parti ale Banatului Montan si Apusenilor, cele doua masive inedite ale Olteniei Montane isi etaleaza pitorescul, salbaticia si abrupturile grandioase intr-o adevarata reprezentatie de gala, atat pentru cei care le strabat cararile, cat si pentru turistii care le pot intui povarnisurile de la departare. Cu referire stricta la Tarnovu, aceasta intruziune calcaroasa se situeaza in nordul unitatii principale a Muntilor Capatanii, talazuind cu inaltimi de peste 1800 m vaile adiacente ale Latoritei si Repedea. 

Pozitionarea Masivului Tarnov (prelucrare dupa Gheorghe Ploaie, "Muntii Latoritei - Harta Turistica", Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987)

            
            La inceputul unui iunie, acum ceva timp, am realizat o incursiune pe teritoriul Tarnovului, acest areal muntos discret al Valcii, putin strabatut de turisti. In formatie de 4 persoane (Nicu, Aurel, Andrei, Alexandru) am purces spre taramul culmilor din Bazinul Latoritei (partea de nord-vest a judetului Valcea). Drumul este parcurs cu o masina mica, luandu-ne circa 3h ½ dinspre Bucuresti pana la ramificatia de pe Valea Oltului spre orasul Brezoi, localitate de unde ne vom si aproviziona cu cele trebuincioase pentru doua zile de aventura.

            “Soseaua urca spre Voineasa, /Iar Lotrul curge spre Brezoi”, ca sa citez din clasicul Minulescu, iar la miezul zilei gasim bifurcatia de la Gura Latoritei, acolo unde parasim drumul principal ce inainteaza pe Valea Lotrului spre statiunea mai sus mentionata (DN 7A). Obiectivul nostru este Ciungetu, asezare situata la 4 kilometri distanta pe noul traseu, undeva la confluenta Latoritei cu paraul Rudareasa.

Cabana Cheia - un colt de rai in adancul Masivului Buila-Vanturarita

Intre inaltimile valcene, in partea central-nordica a judetului traversat de batranul Olt, atrage atentia de la departari o impresionanta spinare calcaroasa putin cutreierata de marile mase de turisti. Este vorba de Masivul Buila – Vanturarita, supranumit si “Craiasa Olteniei”, o bijuterie de piatra cu o tinuta distinsa in randul cetatilor montane din zona.

Desi geografic inclusa in grupa Muntilor Capatanii, pentru cei care descopera prima oara natura acestor locuri devine mai mult decat frapanta deosebirea dintre culmile domoale ale marii unitati montane mentionate, respectiv abrupturile formidabile ale crestei Arnota-Buila-Vanturarita-Stogu, desfasurata pe circa 14 kilometri lungime. Inrudita cu un alt secret bine pastrat al Valcii (Masivul Tarnovu), „Craiasa Olteniei” pare o odrasla rebela, iar cei doi frati de-o ginta calcaroasa isi etaleaza mandri salbaticia si frumusetea, sub obladuirea cusmelor inalte si batatorite ale Capatanii. Numeroasele elemente ale reliefului intemeiat pe carbonat de calciu (chei, doline, lapiezuri, strungi, pereti verticali, polite structurale, jgheaburi, arcade, trene de grohotis, pesteri etc.) te duc cu gandul la simbolul montan de acest fel, de referinta in cadrul Carpatilor autohtoni, numind aici Piatra Craiului. Alaturi de acest din urma reper si de Piatra Tarnovului, Buila – Vanturarita se aseaza in prima linie a comorilor montane nationale cu potentate atribute carstice, pe acelasi palier de atractivitate putandu-se mentiona si Culmea Oslea (Muntii Valcan), Retezatul Mic, „Zidul” Mehedintilor sau unele parti ale Banatului Montan si Apusenilor.

Incursiune in Masivul Naratu

Personal, escapadele in zona montana a Valcii au constituit  intotdeauna un prilej de desfatare si aduceri aminte, avand in vedere cei 3 ani de scoala petrecuti la poalele Coziei. Pe considerentul ca aceasta zona imi este familiara (fiindu-mi la indemana si in raport cu axele de transport) am mizat si de aceasta data pentru a efectua un traseu, avand in vedere ca aveam doar 2 zile libere la dispozitie.

M-am orientat astfel spre doua optiuni palpabile, Cozia sau Culmea Naratului, munti precum Latoritei, Tarnovu Capatanii, Buila-Vanturarita sau Lotrului presupunand un efort de timp mult mai consistent. Cum pe Cozia urcasem recent de 2 ori intr.-un interval mai mic de 3 luni, mi-am intors privirea spre salbatica zona a Naratului, cu oarecare reticente avand in vedere ultimele doua incursiuni (anul 2000 si 2002), despre care imi aminteam ca mi-au pus veritabile probleme de orientare. De fapt, fiind obisnuit in ultimele iesiri cu Bogdan la munte sa avem parte mereu de oarecare peripetii, si cum si el a insistat sa facem o drumetie intr.-o zona mai salbatica, am decis impreuna ca n-ar strica o “haladuire” prin acest perimetru in care stiam ca executi un adevarat exercitiu de vointa in identificarea marcajelor. Cu atat mai mult, efect benefic asupra nivelului de adrenalina putin incercat in ultimul timp era de dorit si binevenit!

Zis si facut: sambata dimineata, inceput de noiembrie, autogara Militari directia Ramnicu-Valcea, iar de-acolo un microbuz care ne lasa la gura de varsare a Vaii Lotrului in Olt. Ajungem la Brezoi, oras cunoscut atat prin amploarea industriei forestiere si a numarului de castigatori la Loto, cat si prin faptul ca reprezinta o veritabila “poarta” de intrare in fascinanta lume a a Vaii Lotrului si a meterezelor montane adiacente acesteia. Hotarasem deja sa facem acelasi traseu pe care l-am mai abordat acum cativa ani, respectiv: Brezoi – Vf. Valtureasa – Vf. Naratu – Stana Tarsa – Poiana lui Pavel – I.F. Lotrisor. 

Trecem grabiti pe langa “obiective” gen graffiti-ul din zona coloniei de baraci de pe vremea construirii amenajarilor hidrotehnice ale Vaii Oltului, apoi artera principala a centrului urban si primaria cu tenta de kitsch a orasului, pentru a ajunge in dreptul Monumentului Eroilor din Primul Razboi Mondial. De aici tinem soseaua care duce spre Voineasa cale de inca 300 m, iar apoi facem stanga pe o ulita pe care stiam ca se face iesirea spre padure pentru a aborda traseul. Eroare: dupa 5 minute de mers ne gasim in fata unui dig insurmontabil si a unei amenajari piscicole a unui satean, repere ce un aduceau deloc cu cele cunoscute de mine. Ne intoarcem la drumul principal si pornim pe urmatoarea ulita, mergem pana ajungem la un dig mai mic, in spatele unei dependinte si urcam un fel de scara de fier, apoi facem dreapta prin gradina unui om, pentru a intra propriu-zis pe valcelul specificat si in cartea regretatului Nae Popescu (“Muntii Capatanii”, Editura Sport-Turism, 1977 – old school da’ bun!!!).

Dinspre nord spre Ghițu Mare

Arhicunoscuta grupa montana fagarasana, parte a Meridionalilor, inglobeaza pe langa Muntii Fagaras propriu-zisi o sumedenie de alte unitati geografice. Avem, astfel: masivele Cozia, Poiana Spinului, Frunti si Ghitu, Culoarul Central Fagarasan (mai cunoscut sub numele de Depresiunea Lovistei) si Masivul Iezer-Papusa, ce se desprinde din creasta principala a Fagarasului, in partea de sud-est a acesteia.

Reprezentare in perspectiva aeriana a Grupei Montane Fagaras

(dupa Arh. Dan Oprescu)

Pe ramura sudica a acestei grupe montane, masivele ce incep cu Cozia, Poiana Spinului si se termina cu Ghitu au o alura bine detasata in relief, vaile transversale ale Topologului, Argesului sau Valsanului contribuind la individualizarea acestor inaltimi. Probabil acesti munti sunt familiari cel putin la nivel vizual multor iubitori de munte din Romania, fiind usor de intuit atat de pe creasta Fagarasului, cat si din muchiile estice ale Lotrului sau din Masivul Iezer.

Perspectiva dinspre Varful Negoiu

Muntii Lotrului: in lumea culmilor estice

Valea Robesti – Paraul Jangul – Culmea Rigla – Culmea Murgasului – Varful Robu – Culmea Stanisoara – Varful Sterpu – Varful Voinesita – Duduragu – Prejba – Dealul Stefanita - Talmacel

La jumatatea lunii octombrie 2011 am reusit sa duc la bun sfarsit un plan mai vechi, acela de a realiza o incursiune  in „evantaiul” de culmi al Lotrului Estic, in special in lungul acelor muchii riverane Bazinului Raului Lotrioara.

Unitatea montana a Lotrului in cuprinsul grupei meridionale a Parangului (autor: Maria Bud, ECOTURISMUL IN GRUPA MONTANA PARANG, Teza de Doctorat, Bucuresti, 2008)

In ansamblul lor, Muntii Lotrului sunt compusi dintr-o culme principala orientata vest-est, comparabila ca lungime cu creasta Fagarasilor (peste 60 km in linie dreapta), iar pentru cei care le calca  pitorestile carari, salbaticia naturii, zilele intregi de inaintare fara a vedea tipenie de om si perspectivele inedite ce-ti vor mangaia privirea, constituie placute surprize intr-o drumetie ce-i musai sa fie udata cu un strop de adrenalina. 

Daca vrei sa haiducesti asa cum o faceau cetele de razvratiti acum cateva sute de ani, ai nimerit unde trebuie, peste tot in acest coltisor al Carpatilor legendele fiind inca vii, iar muntii si vaile isi trag denumirile de la capeteniile puternicelor cete de proscrisi din nordul Judetului Valcea: Voineagul si Voinesita – de la Voinea; Branul si Braneasa – de la Bran; Pascoaia – de la Pascu s.a.m.d. Insasi numele Vaii si al Muntilor Lotrului este sinonim cu cel de „bandit”, „talhar la drumul mare”, iar legenda lotrilor paseste pe domeniul concretului prin intermediul documentelor de secol al XVII-lea si al XVIII-lea ale Agiei (Politiei Domnesti din Tara Romaneasca) si ale Armatei Imperiale Austriece. Aceasta din urma a fost stapanitoare pentru o scurta perioada a Valahiei Mici – Oltenia (1718 – 1739), timp in care reformele dure impuse de administratia de la Viena au dus la escaladarea haiduciei la un nivel nemaintalnit in Europa, munti precum cei avuti in vedere in aceasta descriere fiind loc de adapost pentru cei rasculati impotriva ocarmuirii habsburgice