Elbrus 2014 - între vis şi realitate

Câte ceva despre Caucaz şi Elbrus// Recomandări iniţiale// Pe tărâmul Marelui Caucaz// Prima tentativă de a atinge vârful// A doua ascensiune a Elbrusului: izbânda/ Post - "summit": recursie şi concluzii 

Iată-l sosit şi pe ultimul mitan al lui iulie! Deconectaţi de la cotidian şi în formulă de patru (Nicu, Bogdan, Ionuţ, Walter) suntem pe cale de a porni într-o aventură mai mult decât antrenantă, în adâncul Munţilor Caucaz, această excepţională barieră orografică din locul unde Europa se îmbină cu Orientul, o adevărată “terra incognita” dacă e să o socotim în ansamblul sau.

Emoţia inerentă unei astfel de incursiuni pe tărâmurile obscure, sud-vestice, ale imensităţii numită Federaţia Rusă, pune presiune pe fiecare gest, fiecare gând, fiecare acţiune din preambulul intrigantei năzuinţe. 

Toate aceste senzaţii afective sunt dublate de conjuctura în care tot ceea ce vom întreprinde este conceput relativ pe cont propriu, fără confortul oferit de certitudinea pachetului turistic tocmit “a la carte” şi al căror artizani se vor ocupa cu minuţiozitate de întreg parcursul birocratic, mental şi fizic al temerarului potent financiar, ce se vrea ajuns pe culmile supreme ale Caucazului  indiferent de costuri.

Dar iată că zilele trec, preparativele sunt la final, iar întâlnirea cu impresionantul lanţ muntos devine o realitate din ce în ce mai palpabilă.

Experienţa croată: despre Split şi Muntele Mosor (Alpii Dinarici)

Experienţa croată/ Diocleţian – Hajduk – Torcida: cele trei embleme ale Splitului/ Muntele Mosor: Incursiune în Alpii Dinarici

Experienţa croată

Zic să mai vorbim şi despre alţii, că despre noi ne-am lămurit. Sau cum ar fi zis pe vremuri Olivia Manning: “România este ca un nebun care a moştenit o avere (păduri, râuri, petrol, minereu). Toată este risipită absolut ilogic.”

Aşadar, astăzi, despre o fărâmă din Croaţia, un stat şi o naţiune despre care toţi românii au auzit câte ceva. Unii ştim că de-acolo vine părintele Iugoslaviei socialiste (Iosif Broz Tito), alţii şi-au făcut un moft de vară pe cont propriu sau printr-o agenţie de turism, descoperind Coasta Dalmaţiei sau Lacurile Plitvice, în timp ce o seamă de oameni – puţini la număr – pot indica cu certitudine faptul că din Croaţia se trage un Nikola Tesla sau chiar Marco Polo, ca şi renumita cravată pe care soldaţii acestei ţări o purtau încă din secolul al XVII-lea.

Însă cei mai mulţi concetăţeni ai noştri ştiu despre fostul stat iugoslav doar că se califică frecvent la turneele internaţionale de fotbal sau că este celebru pentru o aşezare a cărei nume aminteşte de bărbăţia citată în rutina multor dialoguri colocviale autohtone. Dar să nu perseverăm în astfel de raportări, până la urmă „suntem ceea ce alegem să fim”, cum bine intuia psihologul Anatol Basarab.

Statiunea Cavnic, un strop de frumusete maramureseana

Cavnicul este o asezare durata in inima Maramuresului, undeva in sud-estul mirificei zone montane a Gutaiului, pe cursul superior al raului care da si denumirea localitatii.
Geografic vorbind, partea interesanta, inedita a Cavnicului reiese si din lunga desfasurare a acestuia pe valea omonima, ecartul liniar dintre punctele extreme ale localitatii fiind de nu mai putin de 9 kilometri. Coraborat cu lungimea, creste si diferenta de nivel de undeva din jurul cotei de 550-576 m, pentru a ajunge spre amonte la 1050 m.

Pozitionarea Cavnicului in cuprinsul Judetului Maramures (sursa: enciclopedia libera )

Accesul spre Cavnic este facilitat de apropierea Depresiunii Baia Mare si a importantului centru urban cu acelasi nume, gasit la circa 32 kilometri departare de pitoreasca asezare polarizara in jurul industriei extractive .

Oras cu stravechi veleitati in ale mineritului, Cavnicul a fost adus la rang de centru urban in anul 1968, in plin avant socialist al extractiei minereurilor neferoase (plumb, zinc, cupru, zacaminte complexe). In urmatoarele doua decenii evolutia constructiilor, a dimensiunii cultural-artistice si a demografiei a deprins un fagas ascendent nemaintalnit in toata istoria respectivei localitati.

Dupa caderea comunismului toata industria mineritului din zona a intrat intr-un regres, iar galeriile de exploatare ce au adus Cavnicului bunastare si recunoastere in domeniu au intrat in conservare incepand cu anul 2007.

Circuit veloturistic in zona Russenski Lom

Bucuresti - Giurgiu - Ruse - Shtraklevo - Nisovo - Cherven - Ivanovo - Basarabovo – Ruse - Giurgiu (175 km de pedalat in 2 zile, circa 1250 m diferenta de nivel pozitiva)

Situat la sud de Ruse (cel mai important oras bulgaresc al Dunarii), Parcul Natural Russenski Lom face parte din categoria obictivelor turistice care atrage din ce in ce mai multi vizitatori romani, accesibilitatea si apropierea de Capitala Romaniei facilitand acest lucru. Fie ca vorbim de biciclisti, automobilisti, cataratori care „isi fac mana” pe versantii calcarosi existenti aici sau pelerini ce se indreapta spre manastirile trudite in piatra din zona Basarabovo – Ivanovo, cohorte de bucuresteni si nu numai descopera minunatiile naturale si antropice ale unei zone in aparenta banala. Iar daca socotim si noua moda a grupurilor organizate de pensionari si oameni simpli, tarani, plimbati cu autocarele de catre primariile de sector, dar si ilfovene sau giurgiuvene, avem tabloul complet al unui flux turistic aproape constant spre regiunea bulgareasca favorizata ca si acces de Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse.

Pe buna dreptate, in raport cu sporadicul potential turistic din zona de sud a Romaniei, putem afirma ca Regiunea Ruse reprezinta primul areal, cel mai apropiat ca distanta de Bucuresti, in care melanjul de atractivitate creat de om in secole de istorie, dar si de natura in ere geologice, asigura o satisfactie deplina pentru excursionistul de week-end sau de-o zi.

Ca sa canalizeze un numar important de vizitatori dinspre tara noastra, bulgarii au reusit inca o lovitura de imagine. Astfel, in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, multe din obiectivele cultural-istorice din aria eligibila Dobrich-Silistra-Razgrad-Ruse-Veliko Tarnovo...s.a.m.d. sunt indicate si descrise in 3 limbi diferite, in ordinea: bulgara, romana si engleza.

Poate parea un fapt banal, dar simpla contemplare a limbii materne pe un teritoriu strain creeaza la nivelul subconstientului calatorilor de la nord de Dunare o stare de bine, de confort si familiarizare cu un spatiu initial considerat necunoscut. Pentru comparatie, pe baza aceluiasi program de cooperare, in regiunea corespondenta din Romania a Ruse-ului (recte Judetul Giurgiu), aplicarea tacticii bine intuite de bulgari s-a facut foarte firav, mai mult de complezenta sau de forma, pentru a se justifica sumele obtinute prin F.E.D.R.

Pledoarie pentru Macin

Imi doream demult sa ajung prin Muntii Dobrogei, insa inconvenientele legate de transport si neglijenta (aplicabila si mie) specifica multor amatori de drumetie vis-à-vis de acest taram netezit de erele geologice, considerat prea jos altitudinal ca sa merite efortul organizarii unei ture, au impietat cunoasterii arealului orogenic nord - dobrogean.

Asta pana intr-un week-end de la jumatatea unui anumit februarie, acum ceva vreme, atunci cand oportunitatea pusa in discutie de un prieten (Max, originar din Tulcea), de a ma petrece cu masina oriunde imi este mai convenabil abordarii acestor inaltimi inconjurate de ape, m-a mobilizat in a pune cap la cap toate informatiile relevante disponibile sau gasite pe internet cu privire la trasee in Macin, cazare, trenuri sau microbuze de intorcere, programul traversarilor cu bacul peste Dunare spre Braila s.a. In varianta electronica a revistei “Invitatie in Carpati” gasesc monografia Macinului in numarul din noiembrie 2005, iar in “Muntii Carpati” (nr. 11 – 1998) un articol la fel de interesant si folositor al lui Marian Anghel referitor la acesti munti. Cautand mai bine in randul materialelor scrise despre munte pe care le am in posesie ajung la volumul despre Macin publicat de Mihail Gabriel Albota in 1987, in colectia “Muntii Nostri”, aceasta serie de monografii montane complete care inca ghideaza multi dintre temerarii culmilor carpatice, desi unele dintre scrieri au si 35 de ani vechime.

Inarmat cu portofoliul scris pus cap la cap, dimineata, la ora 06:00, ma intalnesc cu Alina si cu Max pentru a purcede spre Tinutul Dobrogei de Nord. Timp berechet pe drum de a asimila informatii esentiale despre acest masiv, mai mult ca sigur vom aborda urcarea dinspre comuna Greci, scopul fiind sa ajungem pe inserate in orasul ce poarta numele masivului, unde aveam ca variante de cazare caminul Liceului “Gheorghe Murgoci” sau hotelul-pensiune “Turist”.

La ora 09:00 suntem in Harsova, facem cumparaturile de rigoare si servim mic-dejunul, iar apoi patrundem in Dobrogea pe drumul care insoteste Bratul Macin al Dunarii (cunoscut si sub denumirea de “Dunarea Veche”) si urca spre orasul situat in nord-vestul acestei unitati montane. Drumul este fragmentat de numeroase opriri pentru a admira garlele si lacurile inghetate, riverane acestei ramificatii a marelui fluviu, precum si inaltimile Podisului Casimcei si ale Babadagului, unitati de relief premergatoare masivului muntos spre care ne indreptam, dar cu altitudini apropiate acestuia. O curiozitate ignorata de multi dintre calatorii de pe aceste meleaguri este data de incadrarea Podisului Dobrogei in limitele zonei de stepa pontica, fapt ce favorizeaza dezvoltarea gramineelor, vegetatii ierboase al caror sistem de reproducere se bazeaza pe adaptabilitatea la vantul puternic existent in zona, coroanele unora dintre aceste plante erbacee fiind de tip umbrela, permitand astfel rostogolirea la distante foarte mari si diseminarea semintelor in locuri cat mai variate, pe campuri sau vai adapostite. Deci daca vedeti un astfel de ghemotoc “fugind” pe camp manat de vant sa stiti ca nimic nu este intamplator, maiestria naturii vadindu-se inclusiv in elementele aparent ignorabile.

Cernica - franturi din Codrii Seculari ai Vlasiei. Branesti - Ziua Cucilor

          18 martie 2013 – o zi anosta de luni caracterizata de forfota uzuala inceputurilor de saptamana, cozi in trafic, claxoane, graba spre serviciu, stres, praf, poluare urbana. Este momentul cand padurile din jurul Bucurestiului se golesc de oaspetii mai mult sau mai putin dezirabili, in cea de-a doua categorie regasindu-se obisnuitii “picnicari”  de week-end, impreuna cu omniprezentele deseuri ce raman dupa incursiunile acestora la iarba verde.

          Intovarasit de un prieten (Walter) purced spre una din aceste ultime refugii forestiere, rest al legendarei paduri a Vlasiei care a dat nastere si expresiei “Codrul frate cu romanul!”. Doar zicala a mai ramas din simbioza de odinioara, vremurile cand  inaintasii nostri gaseau in spatiul stejaretelor si altor foioase falnice un habitat propice vietii tihnite, dar si loc de refugiu din calea navalirilor otomane fiind luate de evenimentele abrupte desfasurate ale ultimelor doua secole. Liberalizarea comertului prin Tratatul din 1829 de la Adrianopole, secularizarea averilor mănăstriești, reformele agrare, războaiele mondiale, comunismul, tranzitia post-decembrista, consumerismul, lipsa unei legislații cvasi-protectioniste, aliniate la realitatile pietei libere, toate acestea ne-au adus in situatia de a mai avea circa 5% din fondul sivic cu care se falea odinioara spatiul de la sud de Carpati. Insa problemele asupritului codru sunt departe de a se fi terminat, resturi ale legendarei Vlasii, precum Padurile Snagov, Pustnicu, Cernica, Baneasa, Romanesti, Raioasa, Comana s.a., fiind asaltate sistematic de proiecte imobiliare, defrisari ale stejarilor claditi in veacuri (vezi: aici ), dar si de prigoana ultimei farame a faunei care se mai adaposteste prin aceste locuri. Am ajuns sa privim impasibili cum arbori multiseculari - monumente ale naturii - sunt taiati fara mila, lipsa mentalitatilor sanatoase, a unei opinii publice puternice care sa-i traga de guler pe cei care comit abuzuri, facand din bruma padurilor de pe langa Bucuresti o simpla curiozitate a naturii, o ciudatenie care te mira prin prezenta ei in spatiul de campie al Munteniei Centrale.

          Acestea fiind constatarile, nu ne ramane decat sa ne bucuram de natura ferita inca din calea tavalugului antropic, pentru tura in speta eu si amicul meu fiind decisi sa cautam una din acele oaze de rasfat mult ravnita de ciclistii amatori de drumuri nepavate. Calare pe vehiculele pe doua roti hotaram sa strabatem maiestuoasa padure a Cernicai, perimetru ce-ti permite tie, calatorului amator de pedala, sa te afunzi cu orele in desisul sau, iar senzatia des incercata cum ca ai pierdut orice punct de reper si te-ai ratacit pe de-a intregul reprezinta un deliciu indelung gustat si cautat, chiar nesperat la o distanta atat de banala (7-8 km) de certitudinile unei capitale industrializate.

Localizarea Padurii Cernica

Olimp - o aventura aproape perfecta

Dupa cum este arhicunoscut, fascinatia inoculata de Masivul Olimp se pierde in timp pana spre Antichitate, perioada in care exponentii de seama ai civilizatiei elene au glorificat aceste taramuri maiestuoase, imaginandu-si cum ca de la inaltimea gigantului munte zeii vegheaza cu putere de viata si de moarte asupra fiintelor trecatoare de pe Pamant.

Altitudinea impunatoare (Varful Mytikas – 2918 m, al doilea ca inaltime din Balcani), masivitatea, alura compacta, multele fatade ale muntelui, apropierea de mare si prestanta in relief de la distante deosebit de mari, iata doar cateva din atributele de spectaculozitate ce trezesc si astazi sentimente diferite in mintea si sufletul privitorului.

Contactul cu lumea de calcar a acestui masiv legendar s-a facut la jumatatea unui octombrie, atunci cand m-am hotarat sa dau curs ofertei unui prieten de a-l insoti intr-o excursie pe litoralul Vechii Elade, desi m-am lasat convins cu greu pentru aceasta escapada, avand in vedere perioada de extrasezon in care ne aflam. De fapt, ce mi-a suras la aceasta calatorie a fost ideea de a fi cazat intr-o statiune aflata nu departe de oraselul montan Litohoro, poarta principala de acces catre Olimp, munte care se dorea a fi principala mea tinta in acest sejur. Ghidat de informatia culeasa prin inlesnirea internetului, la care s-a adaugat o harta achizitionata din Salonic, m-am decis in data de 12 a lui Brumarel sa descopar, de unul singur, secretele acestui munte inzestrat fiind cu toate cele necesare unei drumetii de 2-3 zile in Lumea Zeilor.

Am ajuns la Litohoro pe la miezul zilei hotarat pe treaba, nu inainte de a prelucra ultimele informatii si materiale obtinute de la punctul de informare situat in interiorul consiliului local. Mica asezare cu cladiri de arhitectura macedoneana, ulite inguste si multe bisericute indicand un ortodoxism profund, reprezinta cea mai facila cale de acces spre Olimpul Superior sau spre plimbari mai lejere in cheile Raului Enipeas. 

Defileul Raului Enipeas