Muntii Lotrului: in lumea culmilor estice

Valea Robesti – Paraul Jangul – Culmea Rigla – Culmea Murgasului – Varful Robu – Culmea Stanisoara – Varful Sterpu – Varful Voinesita – Duduragu – Prejba – Dealul Stefanita - Talmacel

La jumatatea lunii octombrie 2011 am reusit sa duc la bun sfarsit un plan mai vechi, acela de a realiza o incursiune  in „evantaiul” de culmi al Lotrului Estic, in special in lungul acelor muchii riverane Bazinului Raului Lotrioara.

Unitatea montana a Lotrului in cuprinsul grupei meridionale a Parangului (autor: Maria Bud, ECOTURISMUL IN GRUPA MONTANA PARANG, Teza de Doctorat, Bucuresti, 2008)

In ansamblul lor, Muntii Lotrului sunt compusi dintr-o culme principala orientata vest-est, comparabila ca lungime cu creasta Fagarasilor (peste 60 km in linie dreapta), iar pentru cei care le calca  pitorestile carari, salbaticia naturii, zilele intregi de inaintare fara a vedea tipenie de om si perspectivele inedite ce-ti vor mangaia privirea, constituie placute surprize intr-o drumetie ce-i musai sa fie udata cu un strop de adrenalina. 

Daca vrei sa haiducesti asa cum o faceau cetele de razvratiti acum cateva sute de ani, ai nimerit unde trebuie, peste tot in acest coltisor al Carpatilor legendele fiind inca vii, iar muntii si vaile isi trag denumirile de la capeteniile puternicelor cete de proscrisi din nordul Judetului Valcea: Voineagul si Voinesita – de la Voinea; Branul si Braneasa – de la Bran; Pascoaia – de la Pascu s.a.m.d. Insasi numele Vaii si al Muntilor Lotrului este sinonim cu cel de „bandit”, „talhar la drumul mare”, iar legenda lotrilor paseste pe domeniul concretului prin intermediul documentelor de secol al XVII-lea si al XVIII-lea ale Agiei (Politiei Domnesti din Tara Romaneasca) si ale Armatei Imperiale Austriece. Aceasta din urma a fost stapanitoare pentru o scurta perioada a Valahiei Mici – Oltenia (1718 – 1739), timp in care reformele dure impuse de administratia de la Viena au dus la escaladarea haiduciei la un nivel nemaintalnit in Europa, munti precum cei avuti in vedere in aceasta descriere fiind loc de adapost pentru cei rasculati impotriva ocarmuirii habsburgice

Zona muntoasa a Cibinului si Lotrului (sursa: aici )   

Considerati ca atare, Muntii Lotrului se desfasoara intre Valea Lotrului la sud, cea a Oltului la est, culoarul Sadului si al raului Frumoasa la nord, in timp ce la vest delimitarea fata de Muntii Sureanu si Parang se face prin Vaile Salanele si Pravatul, pe cumpana de ape a acestora aparand Curmatura Salanele (1615 m), ceva mai la vest si mai coborata altitudinal decat generic-incetatenita limita data de Pasul Tartarau – 1665 m – peste care trece soseaua Transalpina. 

In cadrul acestui teritoriu deosebit de vast ca si suprafata avem individualizate o serie de sectoare care obliga la efectuarea unor incursiuni separate sau la un efort cumulat deosebit de consistent, pe parcursul a cateva zile, pentru a parcurge portiunile importante ale crestei. Intre Curmatura Salanelor-Pasul Tartarau si Saua Buceciu de Jos-Poiana Tiganului se strabate segmentul crestei principale trecand peste o serie de culminatii montane precum Piatra Alba, apoi maxima altitudinala a platoului dintre Cristesti si Steflesti sau culmea Contu Mare – Balindru Mare – Negovanu Mare – Clabucet, toate aceste varfuri constituind importante noduri orografice. 

Dincolo de Poiana (Groapa) Tiganului -1571 m – culmea prinde din nou inaltime, iar in arealul Varfului Voinesita (1848 m) se desparte in doua muchii. Astfel, pe directie relativ estica avem de-a face cu o noua bucata a crestei principale, dinspre Voineagul Catanesei (Catanesc) peste Varful Sterpu, Varful Sfarcasu, Culmea Stanisoara si Coasta Cainenilor. Inspre nord-est de Varful Voinesita o alta muchie, cu inaltimi mai modeste, inainteaza dinspre Muntele Duduragul si Tomnatecul, inspre varfuri ca Braneasa, Bran, Prejba, Muma si Plesita, coborand apoi peste clinurile Rausorului si ale Dealului Stefanita spre satul Talmacel din extremitatea estica a Marginimii Sibiului. 

Muchiile estica si nord-estica, desprinse din perimetrul Varfului Voinesita (autorul hartii: Danut Calin)

                 

          Fiind niste munti de sorginte cristalina, omogenitatea este factorul definitoriu al acestora, relieful desfasurandu-se cu varfuri inalte si culmi puternice, prelungi si greoaie, brazdate de nenumarate vai cu ape repezi.Per total,parcurgerea crestei longitudinale dinspre Transalpina spre Valea Oltului (sau invers) necesita un minim de 3-4 zile pline rezervate pentru acest proiect, daca nu chiar 5 socotind si tranzitia inspre/dinspre acesti munti. Cortul este partenerul ideal in acest masiv, dar nici stanele, bine injghebate, nu sunt de lepadat ca si puncte de adapost.

Va supun atentiei o varianta de traseu in acesti munti, deosebit de atractiva, respectiv un semi –  circuit cu plecare si sosire in Valea Oltului, in care vom bifa majoritatea obiectivelor de pe cele doua muchii estica si nord-estica, ramificate din perimetrul Varfului Voinesita. Pentru acest traseu este de bonton sa-ti rezervi 3 zile, in ideea in care mergi la munte sa-ti priasca. Foarte probabil, cu o tenta de „fuga” aceasta tura se poate efectua si in 2 zile, dar netihnite, fapt pentru care consider prima varianta de timp mai mult decat rezonabila. 

Aflat in compania unui prieten (Ciprian), intr-o zi din a doua jumatate a lui octombrie pornesc aventura in teritoriul Lotrului, hotarat fiind sa descopar cat mai multe din secretele acestor munti, ce nu mi se relevasera anterior decat in zona varfului si a cabanei Prejba. Dupa-amiaza ne gaseste pe Valea Oltului in dreptul localitatii Robesti, situata undeva intre gura de varsare a raului Lotru si Caineni, pe drumul european E 81. Patrundem pe ulitele satului injghebat la confluenta Vaii Robesti cu Oltul, empatizand cu o lume rurala deosebit de amabila, oameni varstnici bucurosi ca le calci vatra satului, gata fiind sa-ti ofere din bruma de cunostinte pe care o au despre traseul spre primul varf mai important de pe aceasta ruta, numind aici Robu si cei 1899 m ai sai. La coada satului se stocheaza bustenii grosi de fag, semn ca exploatarile silvice nu au iertat nici acest areal.

 Traseul nostru continua pe drumul din stanga geografica a Paraului Robesti (dreapta cum urcam), ferindu-ne cu grija din calea vitelor care coboara agale spre sat, la drum de seara. Patrundem adanc pe aceasta vale adapostita, iar la aproximativ 3,5 km departare de drumul asfaltat, pe semiintuneric dibuim o poienita dincolo de rau, unde ridicam cortul la lumina frontalelor.

„Arhaismul” satului Robesti

Dupa o noapte linistita, dar stapanita de temperaturi coborate sub limita inghetului ne trezim in asteptarea soarelui ascuns dupa culmile semete, contactul cu lumina directa a acestuia urmand sa dea semnalul dezmortirii totale si al plecarii in lunga zi de peregrinari spre culmile superioare ale Lotrului.

Gasim aceasta vale a fi deosebit de pitoreasca si linistita, specifica climatului de adapost, mult mai vizibil la sud de Muntele Cozia. Robestiul si-ale sale ape dreneaza versantii unor varfuri precum Rigla (1425 m) sau Piatra Gorganului (1152 m), care prevestesc cu mult inainte aparitia in relief a Robului. 

In nici 10 minute de la locul de campare drumul umbros, strajuit de versanti impaduriti se deschide spre ceea ce poarta numele de Poiana Secaturilor (sau mai simplu Secaturi, cu sensul de „loc uscat”). Vorbim in fapt de un versant cu inclinare medie, vast domeniu pastoral al obstei Robestilor, loc deosebit de placut si cu o excelenta panorama in ambele sensuri ale vaii. Undeva in fata noastra pe un tapsan vegheaza ruinele unei cladiri de lemn cu temelie puternica, de piatra, cel mai probabil un fost canton, daca nu un salas cu destinatie pastorala. Un mic izvor ar trebui sa potoleasca setea drumetilor aici (ceva mai in aval de cladirea ruinata, in stanga sensului de urcare), dar toamna tarzie si secetoasa a anulat curgerea acestui fir de apa.

Avand ca punct de reper aceasta poiana ne continuam inaintarea spre amontele Vaii Robesti, in cautarea variantei optime de ascensiune spre golul montan din perimetrul Varfului Murgasu. Pe hartie stim ca de la Secaturi mai sunt cativa kilometri pana ce drumul forestier pierde din consistenta, transformandu-se intr-un fagas care urca pe pantele Culmii Padinilor pana in Saua Izvorului Frumos, unde intersecteaza un alt drum ce vine dinspre Valea Calinesti. Insa spiritul de aventura si informatia de la o sursa din sat cum ca de la Poiana Secaturi, mergand in amonte pe vale putem „prinde” pe stanga proaspatul drum de TAF riveran Paraului Jangului, inspre culmea impadurita a Riglei ne da imboldul incercarii acestei variante de ascensiune. La gura de varsare a paraului, optiunea pentru ruta ce insoteste Jangul ne este confirmata si de un localnic ce pazeste acareturile forestierilor destoinic instalati in proaspata exploatare de pe versantii paraului anterior mentionat.

Traseul aproximativ al ascensiunii inspre Varful Robu (autorul hartii: Danut Calin)

Jangul este prima curgere consistenta pe stanga mergand in amonte de Secaturi, iar larga deschidere a acestui parau si drumul de TAF ce se desprinde (cum intri pe albia paraului, imediat in stanga, usor perpendicular pe aceasta) si prinde altitudine brusc, in linie dreapta, fac din aceasta ruta ascendenta o varianta usor de intuit.

Drumul forestier ce se desprinde dinspre Paraul Jangul, imediat stanga, cum ai intrat pe valea acestuia. In partea de jos a imaginii se observa cursul paraului mentionat

Urmeaza partea cea mai anevoioasa a acestui traseu, circa 4 ore si 30 de minute de drum pe versanti, pe diferite itinerarii, atat ale forestierilor cat si spontane, pe poteci usor schitate, in drum spre muchia impadurita a Riglei si de-aici spre golul de munte ce-l vom atinge undeva intre varful impadurit al Zanoagei si Murgasu. Un adevarat test de anduranta si pe alocuri de intuitie, aceasta ascensiune este ingreunata de aparitia proaspatului strat de zapada, cazut la departare de cateva zile. 

 Culmile fagarasene, dincolo de Muchia Gorganului

Pe parcursul surmontarii celor peste 900 metri diferenta de nivel ce ne despart de golul montan, urcusul va fi condimentat de chiuiturile lucratorilor forestieri de pe tractoare (nedumeriti de prezenta turistilor pe aceste meleaguri), dar si de aparitia unor mici luminisuri in padure de unde se zaresc culmile maiestuosului Fagaras, dincolo de Muchia Gorganului ce strajuieste Valea Robesti dinspre nord. De urmele labelor de urs nici nu mai vorbesc, acestea fiind o constanta pe tot parcursul haladuirii noastre pe plaiurile lotrene.
                              
 Ora 14:30 ne gaseste deasupra padurii, pe drumul care trece de pe Muchia Riglei, in Saua Izvorul Frumos iar apoi pe sub cupola impadurita a Varfului Zanoaga (1488 m) inainteaza spre Coama Murgasului, Varful Danu si varful Robu.

              Perspective asupra Muntilor Fagaras

Este momentul sa ne tragem sufletul, perspectivele deschise de zona subalpina actionand ca un catalizator al simturilor, lasand prada uitarii anevoiosul urcus spre culmi. Inaintam la relanti, intuind pe fundal culmile dimprejurul Robului, pana la care vom mai strabate mai bine de doua ceasuri. In vecinatati, primele inaltimi aparute deasupra brazilor sunt cele ale Fagarasului, din acest unghi fiind mai bine potentate in sectorul sud-vestic.

 Privim spre Suru, Budislavu, Ciortea sau Boia dar si spre frumoasa culme sudica a Muntelui Olanu - Vemesoaia - Galbena, continuata cu Varful Grohotisu (2366 m), la sud-vest de seria Ciortea. Din Varful Boia (2431 m) vedem cum coboara spre sud Muntele Mazgavu – Pietriceaua, urmat de Fata Sfantului Ilie. Mai spre capatul vestic al masivului se contureaza excelent culmea sudica Zanoaga, ce face jonctiunea cu creasta principala in zona Chicii Fedelesului. In avale, usor dupa varfurile brazilor, aceasta culme se continua cu Pleasa Cainenilor, ce pierde altitudine inspre Valea Oltului. 

Nu avem de ce sa zorim pasul, vremea fiind excelenta, iar departarile sublim conturate. Setat vizual pe Fagaras si-ale lui creneluri impunatoare era sa omit prezenta in relief a Masivului Iezer-Papusa, ce-si face loc cu brio in aceasta perspectiva nord-estica. Ne lasam purtati de curbele sinuoase ale drumului ascendent, depasind din loc in loc firave palcuri de padure atunci cand drumul mai intra pe cate un versant.

Pe fundal aliniamentul masivelor sudice fagarasene

  

Pe masura ce castigam altitudine imaginile ne coplesesc. In urma noastra, dincolo de Valea Calinesti, Cozia apare intr-un unghi inedit si se continua intr-un aliniament perfect cu celelalte masive sudice fagarasene (Poiana Spinului, Frunti si Ghitu). 

Pe fundal aliniamentul masivelor sudice fagarasene

 

La sud de Valea Calinestilor apare Poiana Sulitei (1013 m), dincolo de care sunt inconfundabile cleanturile Masivului Naratu – Vultureasa ca si curajoasa inaltare a Foarfecii Naratului, adevarat strajer al Oltului si un fascinant punct de belvedere. Mai la est de Naratu incep primele culmi ale Muntiilor Capatanii, pentru ca in spatele acestora sa zarim semetele piscuri ale Builei – Vanturaritei.

O portiune de versant ce precede Varful Robu ne da batai de cap, reusind intr-un final sa razbatem printre arbusti de ienupar compact asezati pe povarnisurile acestui pisc. Cei 1899 m ai Robului si viziunea de ansamblu relevata de la aceasta altitudine ma fac sa inteleg de ce multe ascensiuni dinspre Valea Oltului si a afluentilor sai au ca obiectiv final doar acest varf. La perspectivele mentionate anterior se adauga altele noi, cum sunt cele spre ansamblul culmii principale a Capatanii sau spre Parangul Estic, greu de imortalizat pe directia soarelui de dupa-amiaza.

Vedere inspre culmea estica a Muntilor Lotrului

 

 Mult mai usor de luat in vizorul obiectivului este o buna parte din Coasta Cainenilor, ca si unele varfuri principale de pe culmea estica a Lotrului, vorbind aici despre Sfarcasu sau Sterpu, spre care ne vom indrepta in acest ultim mitan de lumina.

Pe Varful Robu

Un usor sentiment de frustrare ma incearca la vederea stanii de sub Robu si a faptului ca n-am reusit sa admir indeaproape aceasta asezare pastorala inedita, cu donjon, situata mult sub varf in afara directiei noastre de deplasare.

Pierdem usor altitudine dinspre Robu si ne continuam inaintarea pe culmea de legatura ce ne va purta spre creasta principala a acestor munti. Daca la debutul acestei relatari iteram faptul ca din culmea principala a Lotrului se desprinde inca o ramura consistenta pe directia nord-est (spre Prejba), referitor la ramura estica spre care ne indreptam si noi (Voineagul Catanesii – Sterpu – Coasta Cainenilor) lucrurile sunt si mai complicate. 

O suita de promontorii laterale se desprind din ramura mentionata, ca intr-un adevarat evantai, atat spre Bazinul Oltului, cat si spre cel al Lotrioarei si Lotrului. Pe una din aceste culmi (Rigla – Zanoaga – Robu – Sarbinu – Mandra, directie SE-NV) ne aflam si noi in plin proces de marsaluire, iar pe masura ce ne apropiem de traseul de creasta principala lumina calda a inserarii ne diminueaza din randament, canalizandu-ne atentia spre profunzimea Depresiunii Lovistei, spre crenelurile rosiatice fagarasene, dar si in directie opusa, spre soarele ce sta sa dispara dupa inaltimile Capatanii si ale Parangului molcom, estic.

Fagarasii in amurg

Pe nestiute intram pe drumul de sub culmea principala al Lotrului, jonctiunea facandu-se printr-o continua curba la stanga, pe care traseul nostru o inscrie pe versantul nordic al coamei, inaintand spre Varful Sfarcasu (numele Sfarcas si numele Gircu denumesc acelasi tip de microrelief: mameloane -virfulete conturate in relieful zonei - asimetrice , care erau pe hotarul de pe culme a pasunilor/zonelor atribuite pentru pasunat si impartite stanelor).

De la impreunarea traseelor drumul de creasta poarta valente istorice, fiind vorba de unul din Strategicele care impanzesc Valcea Montana (cel mai cunoscut strabate Muntii Latoritei) si care au fost amenajate de nemti la departare de aproape un veac, pe vremea primei deflagratii mondiale.

Hotaram sa campam undeva in jurul orei 20:30, dupa circa o ora de zig-zaguri nocturne in efortul de identificare a unui loc cat de cat plat, desi aceasta minima doleanta va fi subminata atat de bezna pe deplin instalata, cat si de inclinarea versantilor si zapada adapostita de-a lungul drumului strategic( anulandu-i acestuia netezimea).

Robu si Cozia la rasarit

Dimineata ma gaseste in picioare cu multe minute inainte de rasarit, iar cele cateva grade sub zero din atmosfera ma obliga sa-mi fac incalzirea printr-o ascensiune extrem de rapida catre Varful Sfarcasu , varf marcat de o piramida de fier de circa 70 cm inaltime, din genul celor montate pe multe varfuri carpatine cu peste doua decenii in urma.

Ca o paranteza, as dori sa aduc o lamurire vis-a-vis de ambiguitatea gasita in multe surse de web, jurnale, descrieri despre Muntii Lotrului, in care varful Parcalabu, saua si Varful Sfarcasu, Saua Parghesului sunt confundate de catre multi iubitori ai muntelui la modul neintentionat, dar inducand si pe altii pe niste piste gresite. Aceasta situatie este datorata si surselor grafice mai vechi, in care intre Varful Sterpu si Varful Parcalabu figureaza notata doar o sa despartitoare (vezi extrasele grafice din volumul Muntii Steflesti (Lotrului), Editura Caro, Bucuresti, 1996, autori: Constanta Trufas, V. Trufas, Gh. Ploaie, Gabriela Apostol). Citandu-l pe N. Mujicov cu referire la Muntii Lotrului: „din ramura sud-estica spre Lotrioara se indreapta Muntele Sterpul cu Varful Pologas (1667 m), Muntele Farcasului si Muntele Garcu” (<>, 1970, Bucuresti, Colectia „Calauza Turistului”). 

Suprapunand informatia peste figura nr. 3 (Harta Muntilor Lotrului, autor Danut Calin: http://www.tenereclub.ro/harti/carpatii_meridionali/Lotrului/muntii_lotrului_1_www.tenereclub.ro.jpg ), dar si pe alte surse (inclusiv „harta satelitara”) avem urmatoarea desfasurare in relief, dinspre vest spre est: Varful Sterpu – Saua Parghesului – Varful Sfarcasu (gasit si sub denumirea de Farcasu sau Sfarcusu) – Curmatura Sfarcusului – Varful Parcalabu (la sud-est de acesta din urma aparand Muntele Garcu) - Sheutza Pircalabului - Cota 1998 (Vf. La Dosu Gaujanilor/Furcatura Gaujanilor). Dinspre Cota 1998 spre nord -est  apare Virful Floarea, fiind unul si acelasi cu Varful Mare (apare inclusiv in hartile militare) (2065/2064 m. altitudine).Varful Mare este totusi uneori confundat cu cota 1998.

Cu privire la altitudinea Varfului Parcalabu, veti intalni 2 variante (1960 m si 2060 m) in sursele scrise si in cele online, insa fara sa dezvolt subiectul va invit sa optati fara nici un dubiu pentru varianta de 1960 metri!

Probabil ca o monografie actualizata, care sa cumuleze sumedenia de surse scrise despre Muntii Lotrului, ar fi benefica atat pentru cunoasterea acestor munti de catre mai multi iubitori de natura, cat si pentru anularea anumitor neclaritati, preponderent cu privire la toponimia locurilor (tin sa multumesc pentru ajutorul conferit in demersul – anterior expus - de indreptare a informatiei, domnului Dan Loghin).

Dupa acest intermezzo cu privire la anumite inadvertente ale unor denumiri din masiv, revin la superbul rasarit de soare contemplat de pe zenitul Muntelui Sfarcasu. Totodata, am ocazia sa privesc prima oara de la mica distanta impunatorul varf al Sterpului, care domina altitudinal partea de est a acestui intins, sinuos si ramificat grup montan al Lotrului. 

O spinare lunga si anevoioasa (Plaiul Dealul Negru) coboara dinspre Sterpu spre sud, fiind punctata de un paralelism al puternicelor ravene ce ii brazdeaza povarnisurile. In aceeasi directie geografica Valea Pascoaia ne ghideaza vizual spre muntii din sudul sectorul apusean al Depresiunii Lovistei (Buila, Naratu sau culmile marginale ale Muntilor Capatanii), ce talazuiesc orizontul la contactul dintre noapte si zi. Pare-se ca s-a trezit si Cozia, iar Fagarasul se zareste de dupa promontoriile Varfului Floarei, din aceasta perspectiva transversala fiind practic imposibil sa-i ghicesti desfasurarea in lungime.

Aproape de Saua Parghesului

Revin la cort sub auspiciile vantului aspru si rece, nedomolit nici de aparitia soarelui, iar la ora 09:30 suntem gata de drum, in aceasta zi ce se anunta de o claritate atmosferica deosebita. In 15-20 de minute atingem Saua Parghesului, de unde incepem lupta cu cei 230 de metri diferenta de nivel, ce ne despart de Sterpu.

Odata ajunsi pe apogeul acestui munte de 2142 metri suntem intampinati de o culme compacta, in care cleanturile de piatra tasnesc la tot pasul, contrastand evident cu netezimea parcursului anterior, iar  inaintarea pe creasta devine o placuta surpriza. Slalomam printre pachetele de sisturi cristaline aparute la zi, intr-o inaintare lenta marcata de nevoia de a ne familiariza cu noile perspective, dar si datorata auspiciilor stratului de zapada care pe pantele muntelui atinge, din loc in loc, pana la jumatate de metru.

De pe Sterpu, privire spre rasarit

Vedere spre muchia nord – estica a Lotrului

Admiram Fagarasii, „decorati” pentru sezonul hivernal, desi suntem abia in octombrie. Pe aceeasi directie culmile muntoase lotrene pe langa care am trecut anterior  releva o masivitate impresionanta, comparativ cu ramura nord-estica, de dincolo de Bazinul Lotrioarei, mult mai modest schitata in relief si cu trene de rasinoase care-i imbraca chiar si partile superioare. Prin deschizatura creata de saua dintre Sterpu si Dealul Negru privirea ne poarta spre Varful Robu si Muntele Cozia, cel dintai tinand parca sa ne aminteasca de efortul sustinut de care n-ai cum sa te lepezi in tentativa de cucerire a sa.

Panorama spre Parang

In inaintarea noastra, Muntii Capatanii ne vegheaza de dincolo de Valea Lotrului printr-o succesiune de culmi paralele celor pe care ne aflam. Spre sud-vest apar si Muntii Latoritei dincolo de care Parangul cel Inalt se etaleaza in toata splendoarea lui, varfuri precum Mohoru, Setea Mare, Parangu Mare, Stoienita sau Carja impunandu-se in peisaj.

Vrajiti de amplitudinea reliefului montan etalat de pe culmea accidentata a Sterpului, incheiem acest tur de orizont prin contemplarea – in directia noastra de mers – a Lotrului Central (ce rasare dincolo de Poiana Tiganului), „ingemanat” in partea sa dreapta cu Muntii Cibinului, prin Saua Steflesti.

Usor, usor pierdem altitudine si parasim zona stancoasa trecand pe langa Varful Cocacii (2008 m, acesta aparand ca un contrafort al Varfului Sterpu) si Voineagu Catanesei (sau Cataneti, 1948 m), in drum spre racordul constituit de perimetrul Varfului Voinesita, raspantie de spinari muntoase atat spre vest (creasta principala), cat si spre nord-est. Ca intr-un arc de cerc vom continua inaintarea spre cea de-a doua varianta, a muchiei secundare desprinse dinspre piscul mentionat, si care ne va purta peste alte inseuari si inaltimi pana aproape de Valea Oltului, loc din care am si pornit aceasta aventura.

„Raspantia” de culmi din perimetrul Voinesitei

 

Odata atinsa saua dintre Voinesita si Muntele Duduragul, incepe oficial urcusul pe culmea nord-estica a Lotrului. Privind spre rasarit, observam cum din cele doua catene montane care strajuiesc Bazinul Lotrioarei coboara nenumarate spinari secundare, locuri de obarsie a nenumarate izvoare si parauri repezi. Insusi locul de unde facem aceasta constatare se afla deasupra Dealului Ursului, promontoriu domol, ce se infiripa prelung intre valea cu acelasi nume si izvorul Sterpului, doua din „venele” importante de apa care contribuie la conturarea Lotrioarei ceva mai in aval.

Urcam usor pe sub Varful Panta (1790 m) si traversam pe deasupra 2 izvoare (ale Vaii Ursului), lipsa marcajului fiind substituita cu brio de poteca larga ce incinge muntele pe la treimea superioara a versantului. Trecem si de Varful Duduragului (1784 m), nedumeriti de prezenta unor mici suprafete parjolite in zona superioara a acestui varf. Tendinta este de a da vina pe traznete, dar pajistile arse se indesesc pe masura ce cotim pe pantele nord-vestice ale muntelui, in coborare spre stana care da si numele varfului anterior. Pe langa pustiirea vegetatiei de ienupar si jneapan, urmele drujbelor se vad clar pe trunchiurile ingenuncheate ale brazilor si molizilor, imaginea crimei premeditate asupra naturii fiind mai mult decat dezolanta, umbrind din farmecul acestor locuri de o salbaticie deosebita.

Interventie antropica

  

O sa incerc un mic rationament pe aceasta tema a incendiilor asa-zis spontane, ghidat fiind de informatiile adunate ulterior, atat de la administratorul Cabanei Prejba, cat si din alte surse, de prin alti munti in care apare aceesi stare de fapt. Pe scurt: cei interesati de subventiile acordate pentru pasunat prin intermediul APIA (Agentia pentru Plati si Interventii in Agricultura) depun solicitari cu multe zero-uri pentru a primi acesti bani. Conditia este data de intretinerea pajistii la un nivel optim pentru pasunat. „Baietii destepti” ai multor primarii din zonele montane, declarati in acte mari fermieri pentru a acesa fondurile (desi in realitate este posibil sa nu detina nici un cap de bovina/ovina!!!) premediteaza incendiile din zonele de pajiste cu tendinta de impadurire spontana, in ideea in care, la un simplu control de rutina, prezenta vegetatiei arboricole poate duce la sistarea platilor din fonduri europene. Astfel, am ajuns sa traim un paradox pe multe meleaguri montane autohtone: in loc sa ne bucuram ca natura se reface prin forte proprii, cautam sa o distrugem si mai abitir! Mai multe nu sunt de comentat...

 Muchia estica pe fundal

Dupa 6 ore de la startul acestei zile ajungem la stana Duduragu, in melanjul creat de decorul pitoresc al culmilor domoale, pe deoparte, si interventia barbara a factorului antropic, distructiv, pe de alta parte. Stana este in stare buna, ca multe altele din acesti munti putin umblati, putand substitui cu succes o innoptare la cort. Unul din izvoarele Vaii Braneasa vegheaza ceva mai in aval de amenajarea pastorala, sursa importanta de apa pe acest traseu.

Directia noastra ulterioara stanii se mentine nord-est, curand incepand ascensiunea pe pantele Muntelui Tomnatecul. Pe un copac zarim si vechiul marcaj Banda Albastra, care inca mai „bantuie” pe alocuri traseul spre Prejba, desi foarte rar intuit pe arbori. Urme zdravene de urs ne intovarasesc o buna bucata de vreme, iar contemplarea din luminisuri a culmii Sterpului de vis-a-vis, precum si intervalele de traseu prin padure ne fac sa nici nu realizam cand am depasit modestele varfuri La Fantana Cerbului, Tomnatecul sai Braneasa, care se mentin sub 1550 m altitudine. Din loc in loc, cu putin efort se pot intui urme de transee din Primul Razboi Mondial, semn ca nici aceste meleaguri de hotar cu Austro-Ungaria nu au fost iertate de metehnele conflagratiei globale.

Ziua se ingana cu noaptea, iar frumusetea amurgului de dincolo de Sterpu, precum si desele operatiuni de inspectare a salaselor pastorale de pe parcurs ne fac sa uitam ca obiectivul acestei zile este ajungerea la Cabana Prejba. Perdelele de nori inofensivi instalate din loc in loc pe vazduh si palcurile de padure deasa pe langa care inaintam aduc o contributie importanta la accentuarea intunericului, peste ceva timp frontalele fiind nadejdea noastra ca nu vom pierde directia bine mentinuta pana acum. In ciuda stratului de cativa centimetri de zapada asternut in portiunile de padure prin care trecem si care anuleaza conturul potecii, reusim sa mentinem linia culmii cu brio.

Drumul pe spinarea aceasta nord-estica este solicitant nu atat prin suisuri sau coborasuri (diferentele de nivel fiind relativ constante), ci prin lungimea lui, ca si prin succesiunea de poieni, paduri si raristi care transforma parcursul intr-o eleganta problema de orientare, la modul elementar. Spun elementar, deoarece aparitia „in oglinda” a culmii estice de dincolo de Lotrioara (Sterpu – Culmea Stanisoara) gireaza mentinerea pe culme a calatorului, impiedicandu-l in a intra in „mirajul” anumitor traiecte nordice, inspre Valea Sadului. I

n general intervalele de padure prezinta o directie de inaintare bine conturata, ca sa nu mai zic ca o busola avuta in gestiune sau un GPS elimina pe deplin hazardul unor abordari descendente, spre vai sau versanti laterali. Singure, unele intersectii cu drumuri de exploatare forestiera pot induce in eroare, insa daca este retinuta ideea cum ca diferentele de nivel pe aceasta culme sunt destul de modeste, o eventuala intrare pe un parcurs care coboara adanc in padure te va forta sa reevaluezi ruta si sa te intorci spre traiectul corect.

Trecand pe sub cupola golasa a Varfului Bran (1591 m), pe poteca inscrisa pe versantul sudic al acestuia, coboram usor spre Curmatura Maciuca (1480 m), unde gasim a nu stiu cata amenajare pastorala, precum si un indicator ruginit, vitregit de trecerea anilor. Continuam traseul intr-o ascensiune usoara prin zona de pajiste, ocolind niste varfulete, pe parcurs ivindu-se mici intervale de padure pe care le traversam fara probleme. Este trecut de ora 18:30, bezna s-a instalat pe deplin, iar cele 2 ore si 30 de minute calculate dinspre Stana Duduragu pana la Cabana Prejba au fost depasite demult, temerea ca nu vom gasi adapostul in conditii de noapte facandu-si loc in moralul usor diminuat. 

Brusc, latratul de la departare al unor caini ne pune in garda, iar la o cercetare mai atenta a negurei atotstapanitoare distingem jos in vale lumina izbavitoare de la cabana, ce se prelinge in intuneric prin ferestrele cladirii. Stiut fiind ca avem cabana la 1630 de metri altitudine realizam ca ne-am inscris mult ascendent pe pantele sudice ale Varfului Prejba (1744 m), astfel ca vreme de 10 minute vom cobori sustinut pana la cabana, pentru ca la ora 19:00 sa fim intampinati de Ghita, omul de incredere al tanarului George Dominte, cel care gospodareste singurul adapost turistic adanc insinuat in fascinanta lume a Lotrului.

Nesperata prezenta lui Ghita, noi stiind ca se gaseste cabanier la Prejba doar in week-end, insa din ce-am inteles decizia de permamentiza prezenta umana aici a venit ca efect al deselor „asalturi” ale ciobanilor si culegatorilor de fructe de padure la gestiunea cabanei in speta. Pe langa acest aspect, injghebarea unor adaposturi pentru cresterea animalelor ofera certitudinea ca vei gasi la Prejba un pahar de lapte cald in orice zi a saptamanii si nu vei mai fi fortat sa folosesti doar refugiul anex al cabanei.

„Clasica” de Prejba

Dupa o seara de taclale in compania omului care se ingrijeste de cabana si un somn indestulator in camera comuna unde focul a mocnit in soba vreme indelungata, ne luam la revedere de la gazda noastra si de la prima cabana saseasca din tara, amplasata intr-o zona cu un potential turistic excelent, dar insuficient exploatat. Cu forte proaspete pornim la drum spre prima escala a acestei ultime zi de haladuire pe mirificele meleaguri ale Lotrului Estic.

Varful Prejba – 1744 m

In 20 de minute ajungem pe varful de 1744 m care da si numele cabanei, nu inainte de a trece prin Saua La Golgota (La Troita), unde se gaseste o cruce inalta de lemn, pe locul in care s-a prabusit un avion al Companiei Tarom in 1974, 42 de persoane pierzandu-si viata in aceasta catastrofa aviatica.

Numele de "la Golgota" este unul mai nou - dupa instalarea crucii respective. Numele initial era de la La Troita - pentru ca acolo se afla intr-adevar o troita care insa avea alt "scop" decit de comemorare, anume de (re)sfintire a unui loc "blestemat".

Depasind momentul si locul dominat de aceasta poveste trista revenim la contemplarea departarilor montane, indeosebi sumedenia de culmi radiale fagarasene, frumos conturate sub mantia subtire de nea. Ajunsi pe varf avem ocazia sa admiram inaltimile strabatute in ziua precedenta, incepand de la Sfarcasu – Sterpu pana spre Voinesita si apoi mult din culmile nord-estice care-si gasesc apogeul in varful pe care ne aflam. 

Linia de demarcatie intre Muntii Cibinului (Cindrel) si cei ai Lotrului este data de frumoasa vale a Sadului, pe care o urmarim cu privirea de la iesirea in zona de podis pana in amonte, la cumpana de ape a Seii Steflesti. Putini stiu ca pe cursul acestui au s-a construit prima hidrocentrala din Romania si a treia din lume, utilizand tehnologia de transport la distanta a energiei electrice. Pe baza acestei tehnologii, Hidrocentrala Sadu I (1896) a inlesnit o alta premiera, atunci cand comuna cu acelasi nume a devenit prima localitate rurala electrificata din Romania.

Coboram usor de pe varf, in ceea ce va reprezenta etapa finala a acestei drumetii, respectiv retragerea spre satul Talmacel si de-acolo iesirea spre Valea Oltului. Tinem directia est, prin pasunea impestritata de mici arbusti de conifere, iar la circa 15 minute departare de varf  ajungem la locul unde intalnim un indicator pe care apare si marcajul Triunghi Albastru, ce coboara in Valea Sadului pe la Masa Verde. De aici noi vom urma tot directia spre rasarit, pe cararea bine definita si insotita de marcajul BA. Urcam lejer pe spinarea sudica a Varfului Grosilor (Gresilor), ocolindu-l pe acesta pentru a cobori apoi pe un culoar impadurit, dincolo de care vom ajunge la un moment dat la Stana Muma, de sub varful asijderea denumit (1620 m). Traseul este bine marcat, atat prin semne pe copaci cat si prin stalpi metalici. 

In continuare trecem pe sub Varful Plesita (1514 m), numit de localnici si Varful Boului/Boilor, ca un atribut ce indica vastul areal propice pentru pasunatul vitelor mari. Putin mai in aval de varf ajungem intr-o mica sa, in stanga deschizandu-se Valea Strungarului. De aici, traseul marcat urmareste versantii Dealului Plaiului, directia de inaintare devenind nord-estica. Dupa inca 30 de minute de la saua anterior mentionata (timp in care stalpii metalici incep sa dispara, marcajul trecand pe arbori) suntem pe drumul care incinge prin partea sa mediana Culmea Rausorul, aceasta strajuind valea cu acelasi nume dinspre nord.  Prezenta salasurilor, casoaielor devine o constanta in peisaj, ca si larga belvedere spre prelungirile vestice si nord-vestice ale Fagarasului.

Coborand de pe Dealul Stefanita

 Coborasul devine un pic mai rapid, traseul se inscrie pregnant stanga (directia de deplasare devenind aproape nordica) iar in 20 de minute ne aflam pe Dealul Stefanita, unde cararea devine greu de intuit, apropierea de satul Talmacel ducand la aparitia mai multor variante spontane pe acest sens descendent. Niste localnici din satul de la poalele dealului pe care ne aflam ne indica o varianta optima de intrarea pe cararea ce iese in Valea Stefanitei, iar dupa o ora de coborare accentuata pe acest traiect, prin paduri de fagete, apoi prin fanete marcate de prezenta unor salasuri si a palcurilor de copaci, ajungem la confluenta acestei vai cu Lungsoara, de unde in aproximativ 30 de minute intuim primele case ale pitorestii asezari Talmacel.
 

Practic, promenada pe ulitele acestui sat, cei 3 kilometri pana la Talmaciu parcursi pe jos, plus inca pe atat intr-o ocazie care ne va scoate la statia CFR Podu Olt reprezinta ultimele zvacniri acestui circuit aproape complet, intins pe parcursul a cateva zile de pura evadare in la fel de pura salbaticie a Muntilor Lotrului.

Traseul aproximativ al acestei ture

O aventura cat se poate de interesanta, ideala pentru amatorii de tinuturi neumblate, cu vaste platouri si pasuni lasate prada pastoritului desfasurat cu aceeasi vivacitate de multe veacuri, cu vantul care „bantuie” cu dezinvoltura pe culmile golase, purtand cu el povesti adanc ascunse in negura timpului. Iar pe versanti, prezenta invizibila a maretului urs si a altor animale care insufletesc bungetele de rasinoase te fac sa respecti natura si sa te inclini in fata incomensurabilei salbaticii lotrene, pe care factorul antropic incearca s-o domine, de multe ori nefericit daca luam in calcul defrisarile masive, incendiile provocate sau endurismul practicat fara nici un dram de respect, actiuni care compromit sau diminueaza pe alocuri din spiritul acestor munti, martori toleranti ai vremelniciei conditiei umane...

      Cateva sfaturi/concluzii dupa aceasta tura:

-        pentru ascensiunea spre Varful Robu este nevoie de multa rabdare si un efort consistent, rasplatit pe deplin de maretia peisajului gasit aici; desi lungi, nemarcate si anevoioase, incursiunile pe Valea Robesti spre zona de gol montan au mari sorti de izbanda cu putina atentie, intuitie, coroborata cu informatiile puse cap la cap, inclusiv o harta detaliata a masivului;

-        marcajele sunt rare sau inexistente, insa in golul alpin orientarea se face facil, directia culmilor fiind usor de intuit; mare atentie la zilele in care apare ceata, aceasta fiind un mare impediment pentru ture in acesti munti;

-        o oarecare dificultate ridica inaintarea pe culmea nord – vestica (Duduragu – Prejba), insa in conditii normale nici acest traseu nu e greu de intuit;

-        atentie sporita in zona Varfului Prejba, zona de platou cu orientari inselatoare ale culmilor, renumit „desert montan” in care te poti rataci cu usurinta, in caz de inserare sau ceata;

-        in general, pastorii intalniti in sezon pe aceste meleaguri sunt oameni chibzuiti, gata sa-ti ofere informatii sau adapost la stane; dealtfel, amenajarile pastorale pot constitui excelente puncte de adapost in caz de vreme rea sau chiar escale de innoptat in extrasezon, desi cortul ramane prietenul de nadejde in drumetiile din Muntii Lotrului;

-        exista mai multe variante de parcurs prin care poti desavarsi un circuit in suita culmilor de la est de Varful Voinesita (dinspre Valea Calinesti, Valea Robesti, Raul Vadului, Halta Valea Fratelui, Gura Lotrioarei – Dealul Stroiesti, satul Talmacel etc.), deci cu cat va documentati mai mult cu atat puteti gasi diferite optiuni de traseu, in functie de disponibilitatea la aventura a fiecaruia.