marți, 23 aprilie 2013

Masivul Iezer-Papusa: cu bicicleta pe Muntele Stramtu si Dobriasu



     O tura de trekking in tinuturile complexei unitati montane a Iezer – Papusei este intotdeauna binevenita, plaiurile masivului de dincolo de Campulung reprezentand o binefacere pentru cei care purced la pas dinspre sud, descoperind imensitatea naturii muscelene.
        Intotdeauna m-am intrebat cum ar fi sa strabat o parte din aceste culmi si pe bicicleta, un prieten cu obarsii in urbea de la poalele Magurii Matau fiind cel care mi-a deschis apetitul pentru aceasta zona ce se preteaza excelent la practicarea mountain-biking-ului. Dar daca simpla promenada sau o drumetie mai extinsa in zona montana este la indemana oricarui colectiv de 4-5 prieteni inarmati cu vointa si o masina care sa le faciliteze deplasarea, cand vine vorba de dat pedala la inaltime intervin si alte variabile cum ar fi lipsa unui grup inchegat pentru practicarea acestui sport, a suportului pentru transportul bicicletelor s.a.m.d.
      Insa toate aceste vicisitudini au fost date brusc uitarii atunci cand la jumatatea lui aprilie 2013 primesc un telefon din partea celor de la Decathlon prin care sunt anuntat ca am castigat un concurs la care participasem cu ceva vreme in urma si ca trebuie sa-mi fac bagajul, peste numai o saptamana urmand sa testez bicicleta Rockrider 8.1 pe meleaguri carpatice.
          Mai concret, pachetul includea:
-        transportul si cazarea in week-end-ul 20-21 aprilie;
-        participarea mea si a unui prieten, la alegere, la aceasta actiune;
-        asistenta tehnica/companie din partea a 2 membri din echipa Freerider.ro;
-        4 biciclete Rockrider 8.1 puse la dispozitie de respectivul lant de magazine;
-   2 trasee tocmite de comun acord cu baietii de la Freerider (sambata-duminica) pentru testarea respectivelor vehicule pe doua roti in conditii de off-road.
...Si iata-ma vineri seara, 19 aprilie, in drum spre fosta Cetate de Scaun a Valahiei, insotit de Tudor si de cei doi baieti (Dragos si Traian) care vor asigura buna desfasurare a acestui eveniment. La Campulung ne vor intampina mai multe cunostinte din gasca ghizilor nostri, cu totii urmand sa innoptam in pitoreasca asezare a Lerestiului, imediat dupa municipiul mentionat.

 Interactiunea initiala cu Dragos, Traian si restul anturajului a eliminat temerile acestora ca vor avea de-a face cu oaspeti refractari la chestii de anduranta, atat eu cat si Tudor declarandu-ne disponibilitatea la efort si la un traseu care sa faca sa pulseze adrenalina atat la urcare cat mai ales la coborare. Asa ca a doua zi echipa de 4 posesori temporari de Rockridere 8.1, la care s-a adaugat Marian (un alt amator de senzatii tari prieten cu amfitrionii de la Freerider) am purces pe un drum forestier care urca din Leresti (circa 720 de metri altitudine) pe Muchia Stramtu, spre stana si varful cu acelasi nume (1377 m).

Marian
Nicu
Tudor
Traian
Dragos
Dintr-un foc aproximativ 660 de metri diferenta de nivel in care portiunile de forjat la pedala vor fi dublate de intervale de traseu deosebit de inclinat in care push-bike-ul ne va solicita la maxim, insa seninul acelei zile si frumusetea peisajului relevat de jur imprejur ne vor ostoi setea de frumos, facandu-ne sa uitam de truda impinsului la deal. 





Prima urcare
Totodata, bicicletele se vor comporta excelent in conditiile de uzura la limita pe teren inclinat, „testul” suprem putandu-se afirma ca a fost trecut de Rockrider-ul lui Tudor, al carui gabarit de 118 kg a fost suportat cu brio de sveltul mijloc de transport.




La Stana din Stramtu
Cat priveste itinerariul, stana si Varful Stramtu (Clabucet) nu vor reprezenta nici jumatatea traseului acelei zile, manati fiind de vremea buna si lipsa vreunui eveniment neprevazut pe parte tehnica, urmand sa ne avantam mai departe pe culmea riverana Raului Targului si a Lacului de Acumulare Rausor. Traiectul urmat de noi este renumit printre localnicii care se inhamau la drum odata pe an si porneau in numar mare spre nedeia de pe Muntele Gradisteanu, zona domoala, renumit domeniu pastoral de la poalele semetului varf al Papusii (2391 m), unul din „stindardele” masivului de fata. Dealtfel „Plaiul Papusii” este si denumirea straveche, generica, a acestor culmi care coboara dinspre varful omonim pana in aval de asezarea unde am innoptat.
Propriu-zis, dinspre Stramtu vom avea parte de o coborare rapida pe distanta de 500-700 metri, in care vom pierde circa 200 de metri diferenta de nivel. Ocazie perfecta pentru noi de a prinde si mai multa incredere in vehiculele pe 2 roti pe care la calarim asiduu, adrenalina vadindu-se subit in portiunea de downhill pe care „o dam” (ca sa folosesc un termen din limbajul bikerilor specializati) cu viteze ametitoare. Ajungem in saua dintre Stramtu si Dobriasu, urmatorul munticel de pe aceasta directie de inaintare si care ne va intrebuinta parca si mai abitir decat bucata surmontata initial.







Ascensiunea pe Muntele Dobriasu
Vom avea parte de 300 de metri in urcare brusca, cu drumuri inclinate si serpentine scurte, in care doar Traian se va incumeta sa se catere mai des pe bicicleta, in general push-bike-ul sau caratul in spinare al biclei fiind uzuale mai mult de jumatate din aceasta portiune.
Insa istovitorul efort al urcarii abrupte va fi incununat de miracolul imensitatii peisajului montan etalat de pe cei 1570 de metri altitudine ai Varfului Dobriasu Mare. Din fata ne zambesc, glacial, cusmele inzapezite ale spinarii principale a acestor munti. In stanga, pe vale, luciul de apa al lacului stavilit de Barajul Rausor sclipeste in razele soarelui pretentios de aprilie. In urma noastra Campulungul si Lerestiul apar infim schitate pe fundalul inchis de Dealul Matau, dupa calculele facute cu ajutorul gadgeturilor baietilor aflandu-ne la 17-18 kilometri departare de punctul de plecare. Incheiem turul de orizont cu neasemuita priveliste spre zona Rucar-Branului vegheata de cetatile marete ale Bucegilor, Leaotei sau Pietrei Craiului.

Zona sudica a Rucar-Branului si Bucegiul
Masivul Leaota
Piatra Craiului
O parte din Lacul Rausor
Ne bucuram ochiul si spiritul cu o experienta pe care o savuram pe indelete stiut fiind ca dupa acest moment de tihna va urma partea cea mai spectaculoasa a turei, numind aici coborarea lunga inapoi spre locurile de unde am pornit in prima parte a zilei, circuitul fiind intregit prin bucla pe care o vom face spre Valea Argesel, paralela cu cea a Raului Targului, la est de Plaiul Papusii. 

Muntele Batrana si Papusa pe fundal
Privind spre Iezerul Mare
Echipa de soc
Increderea fiind confirmata in bicicletele noastre – prin scurta coborare de pe Muntele Stramtu – nu ne ramane decat sa ne lasam purtati de forta gravitationala in rapidul nostru drum spre vale, in care franele si furca cu o cursa de 100 mm, ale acestui model de Rockrider, se vor comporta mai mult decat decent, desi traseul de coborare brusca ar spune ca pe aceasta bucata s-ar fi pretat o bicicleta mult mai pretentioasa, cu discuri mai mari, si cadru full-suspension. 


La coborare
Filmarile efectuate de catre baieti cu camerele speciale montate pe ghidon nu fac decat sa ateste limita la care am testat vehiculele la coborare, pe un adevarat traseu de downhill, cum nici ei nu au avut parte de mult timp, dupa cum sincer au recunoscut la final!

Traversand Argeselul
Un obstacol neprevazut va fi involburatul parau al Argeselului, ale carui ape puternice de primavara ne vor obliga sa-l traversam cu atentie, cazaturile in apa fiind inerente. Nu-i bai, oricum va urma o portiune de 3-4 kilometri coborare pe forestier la viteze maxime, iar baltile si noroaiele din lungul drumului, precum si lipsa aripilor la bicle ne vor face sa aratam la intrare in satul Gura Pravat precum niste dezertori din transee, stropiti din cap pana in picioare. O ultima necunoscuta ne este data de traversarea respectivei asezari de romi (sicanele celor de pe marginea soselei fiind o chestie constanta), apoi cei cativa kilometri pana la Campulung si apoi spre Leresti vor fi floare la ureche.
O tura spectaculoasa, pe niste biciclete fiabile, desi fortate in mare masura pe un gen de traseu care depaseste statutul de cross country pentru care au fost proiectate. Iar daca socotim pagubele minore cu care au iesit din aceasta incercare (zgarieturi, uzura relativa a placutelor de frana violentate foarte mult, precum si o maneta strambata din cauze exterioare – cazatura mai dura a unui membru din grup) putem spune ca au depasit cu succes testul extrem la care au fost supuse. La fel cum si participantii la aceasta aventura au iesit intregi din traseu si din cazaturile gustate copios atunci cand certitudinea ca nu s-a intamplat nimic grav a permis acest lucru :D
Personal, aceasta iesire mi-a redeschis apetitul pentru ture de bicla pe carari montane, pe care nu le-am mai experimentat de 2 ani de zile, asa ca sezonul acesta sper sa fie unul spornic pe acest fagas!

Mai jos se gaseste traseul aproximativ al acestei ture (1050 m diferenta de nivel si circa 35 km parcursi):



Articolul realizat de cei de la Freerider.ro, precum si un filmulet editat de aceeasi echipa se pot vizualiza aici:
http://www.freerider.ro/mag/pe-varful-dobriasu-mare-cu-castigatorii-tombolei-decathlon-51667.html
http://www.youtube.com/watch?v=t_nA32eaAEM&feature=player_embedded

   
       Despre Rockrider 8.1 puteti citi un review al acelorasi baieti de la Freerider:
http://www.freerider.ro/teste/rockrider-8-1-2013-49618.html

2 comentarii:

  1. Foarte tare nenica! Atat faptul ca te-ai numarat printre castigatori, cat si ca ai avut ocazia sa parcurgi zona. Frumos!

    RăspundețiȘtergere