Sfarsit de mai pe Culmea Hasmasului

La finalul unei luni de Florar am pus la cale impreuna cu doi prieteni o iesire de trei zile undeva cat mai departe in tinutul central al Carpatilor Rasariteni, unitate montana deosebit de complexa, purtand si denumirea de Carpatii Moldo-Transilvani. Fiind stabilita data plecarii, nu ramanea decat sa ne hotaram asupra destinatiei finale, osciland intre Muntii Ciucului, Tarcau, Bistritei si Hasmas. Dupa cateva zile de adunat informatii si de “rasfoiri” prin bibliografia subsemnatului, am tras linie si ne-am hotarat – in virtutea ragazului existent  – sa facem o incursiune de doua zile in Hasmas, iar daca ne vom incadra in timpul necesar pentru acest masiv sa ne rezervam o zi si pentru minunatele splendori ale Ceahlaului, masiv care spre rusinea noastra, se lasa asteptat de ceva vreme, intru a-l descoperi.

Zis si facut, intr-o zi frumoasa de sambata pornesc cu Aurel dinspre Bucuresti spre Galati, loc unde urma sa ne intalnim cu Ovidiu si impreuna sa purcedem spre Valea Trotusului, iar dincolo de Pasul Ghimes-Faget sa decidem unde vom lasa masina pentru a intra pe potecile Hasmasului.

Lacul de Acumulare Frumoasa (judetul Harghita)

 
 Discutia era intre a porni din catunul Valea Intunecoasa (situat pe o deviatie 2 km de la soseaua spre Miercurea Ciuc), peste Culmea Salamas si Varful Nascalat, spre Piatra Singuratica, sau a mai merge inca 40-50 km pana la Balan, oras situat chiar la poalele Hasmasului si de unde porneste un traseu care te scoate in 2-3 ore la Cabana Piatra Singuratica. Intr-un final am ales o varianta intermediara de abordare a masivului, respectiv o ruta ce porneste de la sud de Balan, pe un drum forestier care traverseaza culmea coborand in Valea Bicajelului la catunul Trei Fantani si care se intersecteaza cu traseul dinspre Valea Intunecoasa – Varful Nascalat – Culmea Curmatura (Hasmasului) chiar in Poiana Tarcau.

Tura de familiarizare pe patru roti in Balan ne introduce in ambientul acestui centru urban in declin, tipic monoindustrial, relativ prosper pana la inceputul anilor ’90 cand se axa pe exploatarea si prepararea minereurilor de cupru. In prezent joaca rolul de „oras-dormitor”, ca dealtfel multe alte citadele socialiste victime ale restructurarii singurelor activtati industriale pe baza carora s-au dezvoltat. Dincolo de aceste aspecte, Balanul este in proces de ruralizare accentuata, iar atributele mediului inconjurator in care este asezata aceasta urbe o instituie intr-un punct de reper interesant pentru o eventuala strategie turistica regionala, in viitorul mai mult sau mai putin apropiat.

Trecand peste acest inter-mezzo de prezentare a pitoresc-pozitionatului Balan, constatam o senzatie de nesiguranta in a parca masina pe stradutele pe care rar vezi un autovehicul stationat, iar cele existente sunt predominant Dacii din anii ’80 sau alte harburi aduse de pe-afara, astfel ca ne vom retrage la sud de acest oras, exact pe valea care duce spre Poiana Tarcau si unde cele cateva case infiripate la gura de varsare in Olt dau o senzatie mai „safe” decat in anterior mentionata urbe.

Culmile Hasmasului vazute din aval de orasul Balan

Echiparea urgenta, ora fiind destul de inaintata, iar la 16:30 pornim pe drumul forestier ce urca spre Poiana Tarcau si care trece pe sub o poarta secuiasca si peste un podet strajuit cu dale de beton. La cateva zeci de metri de acest punct de reper drumul nostru se bifurca, inconjurand o poiana ingradita cu barne de lemn, la capatul din amonte al acesteia gasindu-se un canton cu obloanele trase, vopsit in verde. Fix in spatele acestui canton intram pe un drumeag bine conturat, strajuit de o parte si de alta de padurea de molid. 

Inceputul traseului

Vom urma acest drumeag cale de 20 minute, intr-un urcus sustinut, pana vom atinge din nou forestierul ce merge spre Valea Bicajelului si ale carui serpentine anevoioase le-am scurtat prin inaintarea pe cararea indicata anterior de niste localnici. Drumul continua agale printre molizi, pavaza prin inaltimea lor arsitei de dupa-amiaza. Cei 450-500 metri diferenta de nivel intre punctul de plecare si Poiana Tarcau se scurg usor, intr-o relaxare totala inlesnita de buna dispozitia si glumele avute in program de membrii drumetiei. Intervalele cu luminisuri ce potenteaza perspectiva vizuala ne releva compacte paduri de rasinoase, dand girul statisticilor care plaseaza judetul Harghita in primele 3-4 din tara ca populatie de mos-martini.

Pe nestiute padurea incepe sa piarda din consistenta pe masura ce castigam altitudine, curand aflandu-ne in zona pajistilor subalpine si a extinsei poieni Tarcau, vegheata dinspre nord-vest de varful cu acelasi nume (1462 m). 

 Poiana Tarcau. Sau: Romania Pitoreasca

Largi panorame ni se deschid asupra acestui luminis strajuit din loc in loc de palcuri de molizi si de amenajari pastorale mai vechi sau mai noi, multe dintre ele nefolosite de ani de zile. Spre sud-est, in continuarea Culmii Curmatura (Hasmasului) apare Muntele Salamas si Munceii Nascalatului iar pe fundal, dincolo de aceste coline se ivesc si Muntii Ciucului. Spre est se intuieste Culmea Grindusu din Muntii Tarcau, ca o succesiune compacta de varfuri rotunjite, separate de sei largi. In sens opus (vest, sud-vest), silueta innegurata a Muntilor Harghitei se contureaza sub un plafon jos de nori..

Ne minunam de frumusetea acestor locuri regasite la nici doua ore de mers din Balan si continuam drumul usor de ghicit, inspre nord, abandonand forestierul ce coboara in Valea Bicajelului spre catunul Trei Fantani. 

Pe fundal – Varful Fratele (Ecem – 1707 m)

Inaintarea este punctata de acelasi peisaj cu palcuri de molizi si plaiuri largi, domoale, punctate din loc in loc cu lapiezuri putin reliefate, iar dupa ce ocolim Varful Tarcau poiana se deschide iarasi, noutatea fiind data de privelistea spre Varful Ecem (Piatra Ascutita-1707 m) si impunatorul sau versant vestic, puternic accidentat. Tot aici vedem pentru prima data Ceahlaul, o adevarata fortareata individualizata pregnant in multitudinea de culmi inconjuratoare mai putin semete. 

Ampla deschidere a Vaii Bicajelului.
In dreapta, pe fundal, „Cetatea Ceahlaului”

Drumul ne poarta prin centrul poienii, in perimetrul unui tarc cu bovine, unde ciobanii cara asiduu galetile cu lapte de la vacile care cotizeaza linistite ratia zilnica de lapte. Niste vitelusi simpatici se uita ca speriati de bombe la noi, iar dupa ce reusim sa imbunam cei cativa caini ciobanesti care-si fac norma de latrat, continuam drumul prin zaristea a carei lapiezuri si „valuriri” calcaroase de pe versantul vestic ne-aduce aminte de Poienile de Sus ale Mehedintilor.

Peisajul se succede spectaculos odata cu inaltimea castigata, in spatele nostru aparand toti Munceii Nascalatului, laolalta cu poieni largi, incantatoare, adevarate plaiuri de haiducie. 

Privind in urma spre Poiana Tarcau si Munceii Nascalatului

Cateva guri de mina de la fostele exploatari cuprifere apar pe traseul nostru si dupa cateva zeci de metri diferenta de nivel ampla deschidere a Vaii Bicajelului ne inlesneste accesul vizual mult peste catunul Trei Fantani, pana spre Cheile Bicazului, iar dincolo de Culmea Tulghes-Valea Rece pana spre Ceahlau. Inca o portiune impadurita si dupa cateva minute ne aflam in partea de sus a Muntelui Ecem, la mica distanta de varf, iar abrupturile vestice devin alarmant de spectaculoase prin impozanta lor. 

Abrupturi

Culmea Hasmasului are multe caracteristici specifice altor unitati montane imbracate in calcare, insa daca e sa fac o paralela intre aceasta coama (mai precis intervale din perimetrul Varfului Ecem si Hasmasului Mare) si alt munte, as numi Buila-Vanturarita, in ambele masive relieful structural, cu un versant lin, domol si unul abrupt, vertical observandu-se ca la carte.

Imediat ajungem si pe Varful Fratele (sau Ecem, sau Piatra Ascutita-1707 m), unde ne permitem o stationare mai indelungata pentru o sesiune de poze in lumina calda a apusului, totodata trecandu-ne in cartea de onoare bine adapostita in cutia de sub mareata cruce pozitionata pe varf. 

Varful Fratele – Ecem – Piatra Ascutita (1707 m)

O chestie insolita faza cu caietul de impresii din aceasta locatie, larg raspandita pe alte meleaguri de pe continent. „First chinese here” este fraza din caiet care ne smulge un zambet, iar o conserva aruncata la intamplare ne reaminteste ca suntem, totusi, mai la est de respectivele perimetre montane ridicate in slavi anterior, astfel incat satisfactia noastra trebuie sa se rezume la a multumi divinitatii pentru izolarea acestei bijuterii montane in raport cu fluxurile turistice necontrolate specifice altor masive carpatice. 

De pe varf, vedere spre Muntii Harghitei.
Dreapta, in vale, se observa orasul Balan

Turul de orizont ne dezvaluie o ampla priveliste asupra vaii superioare a Oltului, dinspre obarsie pana mult la sud de Balan, oras care merita inca odata admirat pentru cadrul natural cu veleitati deosebite in care este asezat. Undeva mai departe se intuieste si Valea Muresului, alaturarea cu Valea Oltului in aceeasi perspectiva vizuala fiind o chestie rarissima. Ultimele sclipiri ale soarelui ne bucura ochiul, inainte ca astrul diurn sa dispara dincolo de Culmea Arama Neagra si Muntii Gurghiului, in timp ce spre nord-est conturul Ceahlaului abia se mai observa la adapostul atmosferei innegurate care castiga teren.

„Festina lente”, zice o vorba latina pe care o vom respecta intru sfintenie in inaintarea noastra spre Piatra Singuratica, vrajiti de abrupturile calcaroase placut dezmierdate de lumina rosiatica a apusului. Pe nestiute patrundem in portiunea de padure dinainte de sosirea in masiva depresiune de pe Culmea Hasmasului, iar la finele unei usoare reorientari spre traseul abandonat pentru a atinge varful, atingem zona de discontinuitate la scurt timp dupa orele 21:00, dupa circa 150-200 m de coborare sustinuta si in acompaniamentul latraturilor de caine de la o stana invecinata.

Uriasa ruptura din cuprinsul acestei culmi justifica vechea denumire de Curmatura data coamei, denumire mult uzitata si astazi. Individualizata in cuprinsul acestei curmaturi, Piatra Singuratica (denumita de unii si Piatra Unica) strajuieste poiana, iar masivii sai pereti calcarosi potenteaza senzatia de impenetrabilitate. Cateva chicote ce se-aud in padure ne sporesc convingerea ca nu ne aflam departe de cabana cu acelasi nume ca si martorul de eroziune anterior prezentat. Intunericul ne joaca feste si timp de aproape o ora bajbaim in cautarea cabanei, intr-un final zarind o luminita printre copaci. Ca nu era cabana si doar un grup de montaniarzi din Galati ce agitau de zor un foc de tabara, e partea a doua, insa anturajul si buna dispozitie legate in compania acestora ne-au convins sa montam cortul alaturi de proaspetii prieteni si sa nu ne mai aventuram pana la constructia de lemn unde oricum limba romana nu prea are cautare...

Cu baietii din Galati

Seara a fost destul de distractiva in compania lui Edo&friends (membrii pe alt site de profil montan), insa dimineata urmatoare a fost si mai interesanta cand, manat de necesitatile fiziologice, cobor putin in padure unde observ printre copaci un animal (posibil caine) care tragea de zor de niste sacose. Ulterior, la operatiunea de constatare aflu ca era vorba de pungile cu mancare si ustensile pe care baietii din Galati le lasasera peste noapte agatate in copaci, prada usoara pentru lighioanele padurii.

Ne luam la revedere de la baieti si dam o fuga pana la cabana proaspat refacuta din temelii. 

Cabana Piatra Singuratica, vegheata
de martorul de eroziune cu acelasi nume

Vechiul refugiu de langa cabana

Superba pozitionarea sub abrupturile Pietrei Singuratice, superba panorama spre versantii plini de grohotis ai Varfului Fratele sau spre Hasmasu Mare. Cabanierul destul de amabil ne explica intr-o romana stricata (sic!) cum sta treaba cu cazarea ( in prezent 9-10 locuri disponibile in 3 camere, la care se adauga si priciuri la mansarda cochetei constructii), dupa care eu si Aurel hotaram sa dam o fuga pana pe tancul ce strajuieste cabana, intr-o catarare elementara vegheata pe alocuri de cabluri strategic amplasate. Imediat ne aflam si pe piscul marcat de o cruce, deasupra tancurilor calcaroase grupate in manunchi. 

Imagini din varful Pietrei Singuratice

Ne gasim intr-un nou punct de belvedere fascinant, iar atentia ne este captata indeosebi de cele cateva trene de grohotis de sub abruptul Varfului Fratele, ca si de impresionanta padure compacta de molidisuri care imbraca (inca!) suprafete intinse de la poalele Varfului Hasmasu Mare si pana dincolo de Olt, pe Culmea Arama Neagra. 

Trene impresionante de grohotis sub versantii Varfului Fratele

Nu stationam prea mult pe varf, ne retragem cu grija de la marginea abruptului ametitor si coboram din nou la cabana, iar la ora 09:15 o luam din loc spre zenitul acestui munte, culminatie de care ne despart in jur de 2 ore. Destinatia ulterioara dupa ce vom ajunge pe varf este inca neclara, daca sa inaintam spre Lacul Rosu, spre Pasul Pangarati sau sa ne intoarcem, in ideea in care trebuia sa recuperam si autovehiculul lasat mai jos de Balan.

Incepem urcusul pe pantele acestei portiuni a Culmii Curmaturii, al carui apogeu va fi Hasmasu Mare, varf  la care poti sa ajungi doar abatandu-te de la traseu, deoarece drumul ocoleste linia crestei, incingandu-l pe versant, in inaintarea sa spre urmatoarea mare zona de luminis, Poiana Alba. 

Pe pantele Culmii Curmaturii

Dupa ce urcam o buna bucata de vreme dinspre zona despicaturii, drumul se stabilizeaza relativ pe versant, in suisuri si coborasuri mai domoale, prin portiuni alternante de padure si luminis, treaba serioasa urmand a fi identificarea locului cel mai propice de surmontare a celor peste 100 metri  (prin padure) pentru a iesi in vecinatatea piscului. 

Valea Superioara a Oltului

Noroc cu un tip din Miercurea Ciuc care ne-a intovarasit mult timp dinspre cabana in drumul sau spre Lacul Rosu si care ne-a indicat la momentul oportun pe unde sa scurtam traseul spre zona somitala a Hasmasului, reusind astfel in mai putin de doua ceasuri sa atingem zenitul aceastei culmi si al intregului masiv.

Varful strajuieste dinspre sud-vest Poiana Alba, probabil cea mai intinsa zona de luminis din masiv, un platou inierbat la altitudinea de 1500 metri, loc de intersectie al mai multor trasee turistice. Pe partea opusa Poienii Albe o succesiune de trei “galme” paralele culmineaza cu Hasmasu Negru (1773 m). Hotarati fiind intr-un final sa parcurgem toata culmea inceputa in Poiana Tarcau, pana spre Pasul Pangarati, schitam vizual si traseul ulterior, de dincolo de zaristea ce se asterne in fata noastra, ghidati fiind si de punctul de reper constituit de Piatra Ciofronca (Lunas-1607 m), un pisc ascutit care se iveste mult in departare, pe directia noastra de deplasare.

Sesiunea de poze si de familiarizare cu imprejurimile fiind incheiata urmeaza anevoioasa cale descendenta prin padurea deasa de molid, cale de mai bine de 200 metri diferenta de nivel, pana in Poiana Alba. Greu de insusit directia corecta pentru a ne usura situatia la coborare, furati fiind de peisaj si de senzatia de apropiere a poienii! La un moment dat prind o poteca si raman pe cont propriu, urmand o “balaureala” de circa o ora in zig-zag pe versantul impadurit, pentru ca intr-un final sa ating poiana mult cautata, unde Aurel si Ovidiu ma asteptau relaxati, de mai bine de 25 de minute facandu-si siesta la umbra unui copac. 

Portiunea de bunget de padure 
strabatuta "la liber" dinspre varf spre poiana

Ora fiind destul de inaintata (14:00), primesc mustruluiala de rigoare pentru imprudenta mea de a o lua pe cont propriu si continuam itinerariul inspre capatul de sus al poienii, drumul taind in diagonala aceasta mare depresiune carstica marcata de prezenta unor numeroase colibe si amenajari pastorale, multe dintre ele paraginite.

 

 

 

Prin Poiana Alba

         Traseul nostru, marcat de aparitia din loc in loc a unor lapiezuri, va iesi in curand in dreptul primei “galme” din seria de trei care culmineaza cu Hasmasu Negru. Ca punct de reper gasim un izvor captat in uluc si putin mai departe de el un refugiu nou contruit, adapost cochet si curat pentru 6-8 persoane, opera sponsorizata de Consilul Judetean Harghita si definitivata in anul 2010. Putin mai in amonte de refugiu, pe un ciot impresionant de copac, gasim mai multe sageti indicatoare si marcaje inspre Lacul Rosu, Varful Ucigasului, precum si banda rosie urmarita de noi in directia Pasului Pangarati.

Ruta bine conturata pe aceasta ultima portiune incepe sa urce din nou pe Culmea Curmaturii, despartita prin Paraul Oii de Muntele Rotund si Hasmasul Negru. O surpriza nu tocmai placuta este evitata in ultimul moment de catre subsemnatul atunci cand sunt cat pe ce sa calc pe o vipera lungita bine-mersi in mijlocul cararii. Tocmai din acest motiv nu renunt la parazapezi nici pe cea mai mare canicula, atunci cand traversez zone calcaroase sau susceptibile de prezenta viperelor. 

Vipera Berus

Taman la timp ce-am salvat lighioana, evacuand-o cu grija in tufisuri, ca la cateva minute ne depaseste o masina de teren ce mai mult ca sigur i-ar fi venit de hac animalutului tolanit pe drum. Oricum, ciudata chestie cu posesorii astia de masini de teren care nu tin cont de nici o limita de rezervatie, in ideea in care o bariera bine infipta si betonata de pe acest traseu era rasturnata si aruncata cat colo, cel mai probail de niste binevoitori motorizati de genul celor intalniti.

In drum spre Poiana Ciofronca

Continuam traseul cu urcusuri si coborasuri line, in curand gasindu-ne aproape de Poiana Ciofronca si piscul muntos cu acelasi nume (1607 m altitudine). Ne intrebam retoric ce anume este Poiana Ciofronca, deoarece in aceasta zona situata intre pisc si o culme impadurita ce se zareste mult mai in fata totul este “poienit” in ras, ranile padurii defrisate pe portiuni foarte extinse mahnindu-ne si temperand din entuziasmul parcurgerii anterioare a unor locuri extrem de pitoresti. Imaginea de ansamblu este salvata de panorama spre Lacul Rosu si sectoarele de chei adiacente acestuia, cu abrupturile Suhardului Mic sau Varfului Ucigasului, cu inaltimile Muntelui Suhardul Mare (a nu se confunda cu Masivul Suhard situate mult mai la nord), dar si cu cele ale Varfului Licas (1675 m), apogeu dinspre extremitatea nordica a Culmii Hasmasului (Curmaturii), de dincolo de Pasul Pangarati.

Pana in Poiana Mediesul de Sus inaintarea se face sinuos, prin paduri si raristi, pe drumul transformat intr-un adevarat forestier, iar auspiciile de ploaie intrezarite la orizont ne zoresc inaintarea. In poiana anterior amintita gasim o tablita pe un copac indicandu-ne ramificatia cruce rosie spre Gheorgheni, peste culmea Covaci Peter. Drumul nostru pentru aceasta zi se apropie de sfarsit, culmea se domoleste, orizontul se extinde treptat si nu peste multa vreme ajungem la o stana despre care stiam ca se afla aproape de finalul traseului. Un cioban ne confirma cele 20 de minute care ne despart de Pasul Pangarati, exact la tanc daca ne luam dupa norii negri ce se precipita in vale deasupra Gheorgheniului. 

Rupere de nori inspre orasul Gheorgheni

Ultimul hop este reprezentat de ocolirea atenta a unor taurasi cu chef de harta din perimetrul stanii, iar la ora 17:15 ajungem in Trecatoarea Bicaz (Pangarati), pe drumul ce leaga Gheorgheniul de Piatra Neamt prin statiunea Lacul Rosu.

Pasul Bicaz (Pangarati)

Punct final al drumetiei de doua zile in Hasmas, iar norocul ne surade in continuare gasind o ocazie rapid pana in Gheorgheni, astfel ca ma reped cu Ovidiu in incercarea de a ajunge la masina in timp util, iar pe Aurel il lasam cu rucsacii sa ne astepte langa un apicultor care-si comercializa marfa la marginea soselei. Ajungem cu usurinta la masina, nu inainte de a admira amploarea furtunii intuite de pe creasta spre Gheorgheni, valurile de apa acoperind inca strazile orasului, desi ploaia se oprise de ceva vreme. 

Biserica Armeano - Catolica din Gheorgheni

La ora 20:00 il recuperam pe Aurel (care se incinsese la un pahar de palinca cu vanzatorul de miere), astfel ca ne permitem luxul de a lua cunostinta si cu zona Lacului Rosu, dar si cu un kurtos-colac delicios. Pornim apoi prin Cheile Bicazului pentru a ajunge in zona Cabanei Izvorul Muntelui si a gasi un loc propice de cort, deoarece maratonul nostru nu va rata in urmatoarea zi o familiarizare cu batranul Ceahlau.

Cat despre Hasmas, numai de bine! Un masiv deosebit de pitoresc, cu poieni largi, cu plaiuri intinse, dar si cu versanti abrupti, impunatori, cu unele portiuni de escalada alpina care satisfac si cei mai exigenti cataratori, cu nenumarate puncte de belvedere si panorame deschise spre aproape toata grupa centrala de munti a Orientalilor, cu asezari incantatoare la poalele sale (orasul Balan, statiunea Lacul Rosu, catunele Trei Fantani si Covaci Peter etc.), cu o superba cabana asezata sub versantii Pietrei Singuratice, cu o liniste deaosebita si o solitudine care pur si simplu te indeamna la meditatie.

Per total, o zona cu un potential turistic deosebit, sporit de relieful carstic prezent in anumite sectoare, de prezenta Lacului Rosu intre culmile de calcar, de salbaticele chei ale Bicazului, de padurile compacte de molid care inca se astern pe povarnisuri si vai. Un munte accesibil in toata perioada anului, inedit si in anotimpul hivernal, de neratat vara, un munte usor de escaladat, dar complex in a-l strabate in toate portiunile sale, necesitand abordari si circuite separate prin prisma culmilor secundare, ramificatiilor sau varfurilor izolate care il compun si care destainuie calatorului povesti si frumuseti mai putin stiute.