Pedalari si explorari in aria metropolitana

De ceva timp s-a insinuat discret in Targul Bucurestilor un trend care castiga din ce in ce mai multi adepti: acela al explorarilor urbane (dar si periurbane) – mai mult sau mai putin organizate – in cautarea unor obiective cu atribute fie de edificii cultural-istorice (conace, mananstiri, ruine, cazemate, palate si alte constructii preponderent ridicate inainte de Razboi), fie de obiective industriale, multe scoase din uz, paraginite.

            Astfel, spiritul celor care se avanta „prin cenusa imperiului” pulseaza la contactul cu rapid-ruinatul domeniu al fostului spital Scarlat-Longhin (zona Tineretului), iar cutezanta omului-reptilian de a haladui pe acoperisurile si in subteranele secolelor de istorie damboviteana imbie cohorte de curiosi in a-i urma exemplul. In acelasi timp strazile Centrului Istoric, pe cat de animate si branduite cosmopolit apar la fatada, pe atat de fascinante devin cu fiecare gang, intrare laterala si scara intunecata in care te incumeti sa patrunzi, pe trepte subrede, prin lifturi de mult iesite din garantie si pasarele ce te poarta spre o alta lume. O lume in care te astepti sa rasara oricand de dupa colt un personaj de genul lui Paraipan, imbracat in parpalac negru, dibuindu-te in timoararea ta de a te insinua, vinovat, prin aceste meandre imprafosate, interbelice, care inca se vadesc cu brio in spatele aparentelor de secol 21.

Prin ruinele Spitalului Scarlat Longhin

Casa Luigi Cazzavillan

Casa Tudor Musatescu

              Cum de multe ori realitatea depaseste idilica imaginatie, ai ocazia sa revii rapid cu picioarele pe pamant atunci cand aparitia cate unui individ burtos si tuciuriu te va face sa te retragi subit din balcoanele Pasajului Englez, iar o mahalagioaica a carei fusta concureaza crinolinele celui de-al doilea Rococco va trezi tot cartierul atunci cand te va repera intr-o curte din subrezita zona a Mosilor Vechi, areal ticsit cu rezidentiabili aciuati la fel de vremelnic precum bulinele care impestriteaza frontispiciile cladirilor...

Intrarea in Pasajul Englez

Pe Calea Victoriei

In zona Mosilor Vechi

            Fotografi, bloggeri, jurnalisti la publicatii mai mult sau mai putin obscure, domnite si domni profani in cautarea senzatiilor tari, straini invitati la „schimb de experienta” de catre cautatorii autohtoni de inedit, amatorii de suveniruri (excluzand fauna „indragostita” de fierul vechi!), toti acestia sunt continuatorii moderni care calca pe urmele veteranilor curiosi exploratori de locuri putin umblate, de la inceputul anilor ’90. Era o perioada in care vizitand obiective de genul Capelei Sfanta Elisabeta (din zona Cotroceni) te puteai intersecta cu rockeri de sorginte extrema care gaseau aici perimetrul perfect de refulare prin pentagrame mazgalite pe peretii interiori ai lacasului ce constituia intruchiparea „dusmanului de clasa” (crestinismul). Tot in acei ani eram unul din zecile de curiosi care explorau adeseori mastodontul de marmura ce adaposteste astazi Marriott-ul, in efortul spontan de a ajunge pe acoperisul acestuia, de unde se puteau urmari decent meciurile de fotbal de pe arena din Parcul cu Platani. Cladirea Casei Radio era o alta destinatile predilecta, unde te puteai pierde printre columnele monumentale, siderat de imensitatea constructiei si de descatusarea faptului ca aveai posibilitatea de a umbla liber printr-un loc in care grandomania fostului regim se vadea cu prisosinta.

Bucurestii si Muntii Bucegi vazuti de pe acoperisul Spitalului Universitar

            Timpul a trecut, lumea a evoluat, iar nevoia de cunoastere, de culturalizare si descoperire a diferitelor obiective antropice dar si naturale, a povestilor din spatele acestora, a iesit pe alocuri din underground, actionand ca un magnet pentru tot mai multi locuitori urbani. Daca in planul explorarilor din interiorul orasului multe din aceste peripluri se intampla mai mult sau mai putin organizat, accesibilitatea neconstituind o problema din prisma transportului (ci poate din cea a situatiilor neprevazute aparute la respectivele locatii), in planul vizitelor organizate spre exteriorul urbei situatia a prins o consistenta greu de intuit acum cativa ani! Turismul de week-end, de scurta durata, plimbarile de dupa-amiaza, dupa sfarsitul programului de lucru, au devenit forme de vilegiatura foarte raspandite, iar zona periurbana a Bucurestiului si a altor mari orase atrage largi grupe de populatie, inlesnite in peregrinarile lor de mijloace de transport moderne, ce fac din calatoria pe distante mici si medii o banalitate.

            In jurul Bucurestiului, manastiri mult timp ignorate (Comana, Snagov, Tiganesti, Sitaru-Balamuci, Pasarea, Caldarusani s.a.) prind un nou suflu sub auspiciile poftei de explorare, Mogosoaia si-al sau domeniu boieresc fascineaza curiosii, se fac tururi ale monumentelor istorice inchinate celor cazuti in Prima Conflagratie Mondiala, centura de forturi si baterii sau Sarbatoarea Cucilor de la Branesti aduna tot mai multi vizitatori,  iar fostul conac Otetelesanu de la Gradinari sau cel al logofatului Udriste Nasturel, de la Herasti sunt statii obligatorii pentru multi amatori de istorie. Si exemplele pot continua, iar exploratorii de nisa cunosc faptul ca domeniul unei foste uzine precum Danubiana reprezinta un punct de interes ce trebuie musai avut in portofoliul de peregrinari.

Biserica Manastirii Snagov

Turnul cu Clopotnita al Manastirii Comana

Capela Familiei Bibescu (Domeniul Mogosoaia)

            Se poate afirma cu tarie ca intorcerea spre natura, spre faramele de istorie si cultura din zona metropolitana este gustata in toata maretia sa doar de catre tagma amatorilor de pedala, in randul careia am norocul sa ma includ. Mobilitatea pe care ti-o da bicicleta, imbinarea efortului aerob cu desfatarea aparuta la contactul cu padurile, raurile, lacurile si satele care insufletesc zona de campie, contemplarea edificiilor construite in diferite etape istorice, toate aceste aspecte devin apanajul unui numar tot mai extins de amatori ai deplasarii in compania acestui vehicul prietenos atat cu silueta posesorului, cat si cu mediul inconjurator.

            Am avut onoarea sa intru in contact cu mai multe grupuri de velo-prieteni inchegate pe retele de socializare consacrate, forumuri si alte portaluri cu profil ciclistic, impreuna cu care am purces prin locuri mai putin umblate ale Capitalei, dar si prin imprejurimile acesteia. Oameni faini, amatori de miscare si buna dispozitie, dar si culturalizare intr-un mod interactiv, la adapostul unui grup de amici inchegati spontan sau in decursul nenumaratelor ture de pedalat si explorare in interiorul/exteriorul urbei.

Explorand Fortul VI Afumati

Interiorul Conacului Otetelesanu

        Sunt nucleele din care se propaga catre altii pasiunea pentru velo-turism, cu fiecare tura castigandu-se noi adepti ai acestor practici sanatoase. Tot in cadrul genului de ture mentionate se plamadesc fascinatiile pentru anumite obiective antropice mostenite din vremuri de mult apuse, pentru rezervatii si zone naturale deosebite, pentru anumite asezari rurale de un pitoresc deosebit, astfel ca interactiunea de conjunctura cu zone pe care altfel multi dintre noi nu le-am fi descoperit, nu poate aduce decat beneficii atat ciclistului cat si destinatiei ca atare. Vorbesc aici de pornirile ulterioare ale unora de a cerceta istoria locurilor, de a mediatiza respectiva zona/obiectiv construit sau natural, de a reveni insotit de alti prieteni care la randul lor vor actiona ca niste agenti de raspandire a informatiei, vor indragi cele vazute si – cine stie? – in timp se vor crea curente de opinie mai ample care vor scoate din uitare, din promiscuitate elementele de patrimoniu, de atractivitate, care abunda pe langa Bucuresti. Este de dorit a se intampla acest lucru la nivelul intregii tari, complexul potential turistic de care dispune Romania fiind pe nedrept lasat de izbeliste. 

In Parcul Natural Comana

Argesul in aval de Bucuresti

"Ziua Cucilor" la Branesti

       Revenind la emergenta nisa a biciclistilor sunt de parere ca aici se afla un puseu de actiune care poate escalada intr-o miscare de ansamblu, cu efecte pe directia educarii si formarii unor mentalitati pozitive, in care practicile sanatoase, nevoia de miscare si culturalizare sa convearga spre ceea ce numim dezvoltare durabila. Premizele sunt favorabile, domeniul „velo” a explodat in marile orase din Romania, tot mai multe trenduri au in prim plan bicicleta, competitiile de masa, prietenoase, aduna tot mai multi participanti, iar autoritatile – desi timid – incep sa constientizeze potentialul pentru turism al acestui mod de deplasare. 

Intr-o societate civilizata – pe care ne-o dorim cu totii – se va constientiza faptul ca nivelul de trai nu are nimic de-a face cu diagonala plasmei din sufragerie, cu indestularea peste masura in zile de mare sarbatoare sau cu sumele mari de bani lasate in localuri exclusiviste! Din contra, baza bunastarii este data de armonia intre oameni in spatiile publice si in trafic, de infrastructura bine pusa la punct, de atitudinea civica cand apar probleme si nedreptati obstesti. Plusand, putem afirma ca un cetatean practicant de activitati ce includ mersul pe bicicleta sau alte forme de miscare, reprezinta un castig pentru comunitate, pentru karma pozitiva a orasului in general.

Cand Romania contemporana va constientiza utilitatea unor piste pentru ciclisti in toate marile orase, precum si necesitatea incurajarii pedalatului dupa modelul multor citadele occidentale, cand in sezonul estival se va renunta la masini (si nervi in trafic) in favoarea vehiculelor pe doua roti, iar iarna metroul va deveni principalul mijloc de transport, putem spune ca ne apropiem de maturitatea unui stat european.

In acel moment vom realiza ca unele deziderate dupa care alergam neostoiti de atatia ani, cum ar fi bunul simt, lipsa stresului cotidian, buna intelegere intre oameni, au fost la fel de usor de insusit precum...mersul pe bicicleta.

Pana una-alta va invit sa va inregimentati in randul practicantilor de ciclism de relaxare si sa descoperiti orasul si imprejurimile sale intr-un mod mai mult decat interactiv, plimbandu-va pe stradute si alei retrase, apoi pe drumuri de tara ce inainteaza agale prin lanuri parguite si sate molcome sau prin paduri seculare ori pe langa lacuri si ape curgatoare a caror contemplare linisteste sufletul si limpezeste mintea, anihiland angoasele specifice traiului in marile orase...