Pitorescul unor zile de iarna in Masivul Vladeasa

La sfarsitul unui ianuarie imbelsugat de zapezile cazute pe tot cuprinsul tarii, am ales Masivul Vladeasa ca destinatie pentru una din obisnuitele mele peregrinari de iarna prin Carpatii Romanesti. Pot afirma cu tarie ca pentru un "sudist" ca mine, o incursiune in nordul Carpatilor Occidentali este la fel de rara, cum este pentru un clujean o escapada in Delta Neajlovului, de langa Bucuresti. Acestea fiind datele problemei, nu puteam rata ocazia ce mi s–a oferit de a vizita zona de sus a Apusenilor, in ideea in care un bun prieten, Lucian (agent de turism), avea de organizat un simpozion la Vadu Crisului, urmand sa se deplaseze pana acolo cu masina proprie. Dupa o noapte petrecuta la parintii acestuia in Ramnicu Valcea, am purces intr-o zi frumoasa din ultimul mitan al lui Gerar spre nord–vestul tarii, putin nehotarat cu privire la datele traseului pe care urma sa–l iau in discutie, dar si cu temeri legate de starea vremii si a zapezii, precum si a conditiilor specifice zonei de destinatie.

Pe drum am primit si reply–ul mult asteptat la un post de pe o lista de discutii montane, in care venerabilul om de drumetie Dinu Mititeanu ma elucida cu privire la oportunitatea de a aborda o traversare dinspre Cabana Vladeasa spre Varasoaia–Padis, pe culme, respectiv a improbabilitatii reusitei unui astfel de demers in conditii de iarna.

Din capul locului, inainte de a porni descrierea acestei frumoase escapade, tin sa iterez o sumedenie de aspecte care dau consistenta acestui masiv ca si obiectiv turistic musai de bifat macar odata in viata de catre orice iubitor al meleagurilor romanesti atat de inzestrate de catre Divinitate. Astfel, tranchilitatea, pitorescul satelor mocanesti de munte, arhitectura populara si ospitalitatea oamenilor, salbaticia locurilor, imensitatea naturii relevata din zona varfului si a statiei meteo Vladeasa, cu panorame intuite spre toate grupele Carpatilor Romanesti, incepand de la Orientalii Nordici, Meridionalii cu crenelurile Fagarasilor si ale Retezatului frumos schitate, Apusenii Sudici si nu numai, precum si unicitatea lamei de calcar a Pietrelor Albe si rarisima frumusete a Cascadei Rachitele sunt doar cateva argumente pentru care acest tinut montan devine o destinatie turistica mai mult decat atractiva. 

Cabana Cheia - un colt de rai in adancul Masivului Buila-Vanturarita

Intre inaltimile valcene, in partea central-nordica a judetului traversat de batranul Olt, atrage atentia de la departari o impresionanta spinare calcaroasa putin cutreierata de marile mase de turisti. Este vorba de Masivul Buila – Vanturarita, supranumit si “Craiasa Olteniei”, o bijuterie de piatra cu o tinuta distinsa in randul cetatilor montane din zona.

Desi geografic inclusa in grupa Muntilor Capatanii, pentru cei care descopera prima oara natura acestor locuri devine mai mult decat frapanta deosebirea dintre culmile domoale ale marii unitati montane mentionate, respectiv abrupturile formidabile ale crestei Arnota-Buila-Vanturarita-Stogu, desfasurata pe circa 14 kilometri lungime. Inrudita cu un alt secret bine pastrat al Valcii (Masivul Tarnovu), „Craiasa Olteniei” pare o odrasla rebela, iar cei doi frati de-o ginta calcaroasa isi etaleaza mandri salbaticia si frumusetea, sub obladuirea cusmelor inalte si batatorite ale Capatanii. Numeroasele elemente ale reliefului intemeiat pe carbonat de calciu (chei, doline, lapiezuri, strungi, pereti verticali, polite structurale, jgheaburi, arcade, trene de grohotis, pesteri etc.) te duc cu gandul la simbolul montan de acest fel, de referinta in cadrul Carpatilor autohtoni, numind aici Piatra Craiului. Alaturi de acest din urma reper si de Piatra Tarnovului, Buila – Vanturarita se aseaza in prima linie a comorilor montane nationale cu potentate atribute carstice, pe acelasi palier de atractivitate putandu-se mentiona si Culmea Oslea (Muntii Valcan), Retezatul Mic, „Zidul” Mehedintilor sau unele parti ale Banatului Montan si Apusenilor.

Cernica - franturi din Codrii Seculari ai Vlasiei. Branesti - Ziua Cucilor

          18 martie 2013 – o zi anosta de luni caracterizata de forfota uzuala inceputurilor de saptamana, cozi in trafic, claxoane, graba spre serviciu, stres, praf, poluare urbana. Este momentul cand padurile din jurul Bucurestiului se golesc de oaspetii mai mult sau mai putin dezirabili, in cea de-a doua categorie regasindu-se obisnuitii “picnicari”  de week-end, impreuna cu omniprezentele deseuri ce raman dupa incursiunile acestora la iarba verde.

          Intovarasit de un prieten (Walter) purced spre una din aceste ultime refugii forestiere, rest al legendarei paduri a Vlasiei care a dat nastere si expresiei “Codrul frate cu romanul!”. Doar zicala a mai ramas din simbioza de odinioara, vremurile cand  inaintasii nostri gaseau in spatiul stejaretelor si altor foioase falnice un habitat propice vietii tihnite, dar si loc de refugiu din calea navalirilor otomane fiind luate de evenimentele abrupte desfasurate ale ultimelor doua secole. Liberalizarea comertului prin Tratatul din 1829 de la Adrianopole, secularizarea averilor mănăstriești, reformele agrare, războaiele mondiale, comunismul, tranzitia post-decembrista, consumerismul, lipsa unei legislații cvasi-protectioniste, aliniate la realitatile pietei libere, toate acestea ne-au adus in situatia de a mai avea circa 5% din fondul sivic cu care se falea odinioara spatiul de la sud de Carpati. Insa problemele asupritului codru sunt departe de a se fi terminat, resturi ale legendarei Vlasii, precum Padurile Snagov, Pustnicu, Cernica, Baneasa, Romanesti, Raioasa, Comana s.a., fiind asaltate sistematic de proiecte imobiliare, defrisari ale stejarilor claditi in veacuri (vezi: aici ), dar si de prigoana ultimei farame a faunei care se mai adaposteste prin aceste locuri. Am ajuns sa privim impasibili cum arbori multiseculari - monumente ale naturii - sunt taiati fara mila, lipsa mentalitatilor sanatoase, a unei opinii publice puternice care sa-i traga de guler pe cei care comit abuzuri, facand din bruma padurilor de pe langa Bucuresti o simpla curiozitate a naturii, o ciudatenie care te mira prin prezenta ei in spatiul de campie al Munteniei Centrale.

          Acestea fiind constatarile, nu ne ramane decat sa ne bucuram de natura ferita inca din calea tavalugului antropic, pentru tura in speta eu si amicul meu fiind decisi sa cautam una din acele oaze de rasfat mult ravnita de ciclistii amatori de drumuri nepavate. Calare pe vehiculele pe doua roti hotaram sa strabatem maiestuoasa padure a Cernicai, perimetru ce-ti permite tie, calatorului amator de pedala, sa te afunzi cu orele in desisul sau, iar senzatia des incercata cum ca ai pierdut orice punct de reper si te-ai ratacit pe de-a intregul reprezinta un deliciu indelung gustat si cautat, chiar nesperat la o distanta atat de banala (7-8 km) de certitudinile unei capitale industrializate.

Localizarea Padurii Cernica

Proiectul soselei montane Transbai - interese de grup mascate sub pretextul dezvoltarii turistice

         Nota: randurile de mai jos reprezinta un demers personal formulat in cuprinsul anului 2012, pe o tema sensibila, aflata in stare latentă. Momentan!

Zvonurile privind posibila constructie a unei sosele care sa traverseze Muntii Baiului, prin zona alpina a acestora, intre Valea Prahovei si Valea Doftanei, au prins contur prin comunicatul de presa in care se itereaza faptul  ca trei primarii din nordul judetului Prahova – respectiv Azuga, Busteni si Valea Doftanei -  doresc sa construiasca acest drum, din fonduri majoritar europene, sub asa-numitul pretext de „imbogatire a potentialul turistic al zonei si scurtarea timpului de acces intre cele doua vai paralele”.

Viitorul drum asfaltat al Transbaiului ar urma sa fie realizat din 3 sosele, cu accesibilitate din 3 puncte diferite si care vor face jonctiunea in golul alpin din Muntii Baiului, pe creasta principala, in apropiere de Varfurile Cazacu, respectiv Dutca.

„O parte din traseu va fi pe drumuri forestiere sau drumuri de căruţă folosite de ciobani, iar ramificaţia către Doftana se va suprapune pe un drum realizat în vremea lui Carol I. Proiectul are o valoare estimată la 30 de milioane de euro, cu toate că experienţa ultimelor construcţii de drumuri în România ne-a demonstrat că un preţ mediu de 790.000 de euro pe kilometru, mai ales în zona montană, este unul optimist.”  (sursa: ziarul Adevarul)

Soseaua este proiectata pentru a avea 38 de kilometri lungime, iar – conform fostului primar din Valea Doftanei – ar crea oportunitati si pentru dezvoltarea unei statiuni montane pe o suprafata de 71 de hectare.

sursa: www.adevarul.ro

Invataminte utile pentru posesorii de prieteni necuvantatori

      Pentru iubitorii de animale, in special pentru cei care au un prieten necuvantator in grija, ii invit sa lectureze randurile de mai jos, pe care le astern in speranta ca se pot trage anumite invataminte din experienta prin care a trecut cainele meu.

FAPTELE: 

Cea care imi fericeste in multe momente ale zilei prin caracterul sau jovial, empatic, bucuria ce o emana in prezenta stapanilor, cheful de viata ce de multe ori ti-l transmite si tie, celui napadit de grijile si stresul cotidian, se numeste Tessa, o catelusa ciobanesc german in varsta de circa 3-4 ani. Aproximez varsta, deoarece soarta acestui frumos animal a fost sa fie gasit de o persoana binevoitoare intr-o situatie mai mult decat cinica, respectiv legata de un copac cu o sarma, in mijlocul campului, undeva pe la Clinceni (Judetul Ilfov). 

Spatiul montan - oportunitati de dezvoltare in conformitate cu principiile turismului responsabil

Pe considerentul turismului responsabil, principalul argument pentru expunerile de mai jos va fi urmatorul: implementarea notiunii de dezvoltare durabila nu se poate realiza decat prin intelegerea relatiei simbiotice dintre activitatea de turism si mediul natural. Astfel, cu cat peisajul de ansamblu se apropie de veleitatile primare, naturale, cu atat circulatia turistilor este mai potentata. Invers, cu cat mediul inconjurator este mai antropizat (in sensul: degradat!), cu atat mai diminuat este fluxul turistic.

Carpatii Romanesti constituie cel mai salbatic perimetru montan al Europei si cel mai mare masiv muntos, de pe continent, aflat in cadrul aceleiasi frontiere. Acesti munti ocupa o treime din totalul suprafetei Romaniei (cca 80.000 kmp).

            Potentialul turistic al Carpatilor Romanesti este dat de:

-        o mare varietate a cadrului natural;

-        o consistenta zestre turistica antropica rezultata prin insumarea elementelor si vestigiilor arheologice, patrimoniului etnografic si cultural - istoric.

In aceasta ordine de idei, interesul crescand al turistilor straini pentru componenta montana romaneasca este dat de diminuarea atractiilor naturale si antropizarea accentuata a spatiului montan in tarile alpine ale spatiului Uniunii Europene, respectiv valentele ridicate ale factorilor de mediu, nealterati, din muntii Romaniei, fapt favorizant pentru deplasarea turistica – pe incoming - spre arealul carpatic national.

Incursiune in Masivul Naratu

Personal, escapadele in zona montana a Valcii au constituit  intotdeauna un prilej de desfatare si aduceri aminte, avand in vedere cei 3 ani de scoala petrecuti la poalele Coziei. Pe considerentul ca aceasta zona imi este familiara (fiindu-mi la indemana si in raport cu axele de transport) am mizat si de aceasta data pentru a efectua un traseu, avand in vedere ca aveam doar 2 zile libere la dispozitie.

M-am orientat astfel spre doua optiuni palpabile, Cozia sau Culmea Naratului, munti precum Latoritei, Tarnovu Capatanii, Buila-Vanturarita sau Lotrului presupunand un efort de timp mult mai consistent. Cum pe Cozia urcasem recent de 2 ori intr.-un interval mai mic de 3 luni, mi-am intors privirea spre salbatica zona a Naratului, cu oarecare reticente avand in vedere ultimele doua incursiuni (anul 2000 si 2002), despre care imi aminteam ca mi-au pus veritabile probleme de orientare. De fapt, fiind obisnuit in ultimele iesiri cu Bogdan la munte sa avem parte mereu de oarecare peripetii, si cum si el a insistat sa facem o drumetie intr.-o zona mai salbatica, am decis impreuna ca n-ar strica o “haladuire” prin acest perimetru in care stiam ca executi un adevarat exercitiu de vointa in identificarea marcajelor. Cu atat mai mult, efect benefic asupra nivelului de adrenalina putin incercat in ultimul timp era de dorit si binevenit!

Zis si facut: sambata dimineata, inceput de noiembrie, autogara Militari directia Ramnicu-Valcea, iar de-acolo un microbuz care ne lasa la gura de varsare a Vaii Lotrului in Olt. Ajungem la Brezoi, oras cunoscut atat prin amploarea industriei forestiere si a numarului de castigatori la Loto, cat si prin faptul ca reprezinta o veritabila “poarta” de intrare in fascinanta lume a a Vaii Lotrului si a meterezelor montane adiacente acesteia. Hotarasem deja sa facem acelasi traseu pe care l-am mai abordat acum cativa ani, respectiv: Brezoi – Vf. Valtureasa – Vf. Naratu – Stana Tarsa – Poiana lui Pavel – I.F. Lotrisor. 

Trecem grabiti pe langa “obiective” gen graffiti-ul din zona coloniei de baraci de pe vremea construirii amenajarilor hidrotehnice ale Vaii Oltului, apoi artera principala a centrului urban si primaria cu tenta de kitsch a orasului, pentru a ajunge in dreptul Monumentului Eroilor din Primul Razboi Mondial. De aici tinem soseaua care duce spre Voineasa cale de inca 300 m, iar apoi facem stanga pe o ulita pe care stiam ca se face iesirea spre padure pentru a aborda traseul. Eroare: dupa 5 minute de mers ne gasim in fata unui dig insurmontabil si a unei amenajari piscicole a unui satean, repere ce un aduceau deloc cu cele cunoscute de mine. Ne intoarcem la drumul principal si pornim pe urmatoarea ulita, mergem pana ajungem la un dig mai mic, in spatele unei dependinte si urcam un fel de scara de fier, apoi facem dreapta prin gradina unui om, pentru a intra propriu-zis pe valcelul specificat si in cartea regretatului Nae Popescu (“Muntii Capatanii”, Editura Sport-Turism, 1977 – old school da’ bun!!!).

Olimp - o aventura aproape perfecta

Dupa cum este arhicunoscut, fascinatia inoculata de Masivul Olimp se pierde in timp pana spre Antichitate, perioada in care exponentii de seama ai civilizatiei elene au glorificat aceste taramuri maiestuoase, imaginandu-si cum ca de la inaltimea gigantului munte zeii vegheaza cu putere de viata si de moarte asupra fiintelor trecatoare de pe Pamant.

Altitudinea impunatoare (Varful Mytikas – 2918 m, al doilea ca inaltime din Balcani), masivitatea, alura compacta, multele fatade ale muntelui, apropierea de mare si prestanta in relief de la distante deosebit de mari, iata doar cateva din atributele de spectaculozitate ce trezesc si astazi sentimente diferite in mintea si sufletul privitorului.

Contactul cu lumea de calcar a acestui masiv legendar s-a facut la jumatatea unui octombrie, atunci cand m-am hotarat sa dau curs ofertei unui prieten de a-l insoti intr-o excursie pe litoralul Vechii Elade, desi m-am lasat convins cu greu pentru aceasta escapada, avand in vedere perioada de extrasezon in care ne aflam. De fapt, ce mi-a suras la aceasta calatorie a fost ideea de a fi cazat intr-o statiune aflata nu departe de oraselul montan Litohoro, poarta principala de acces catre Olimp, munte care se dorea a fi principala mea tinta in acest sejur. Ghidat de informatia culeasa prin inlesnirea internetului, la care s-a adaugat o harta achizitionata din Salonic, m-am decis in data de 12 a lui Brumarel sa descopar, de unul singur, secretele acestui munte inzestrat fiind cu toate cele necesare unei drumetii de 2-3 zile in Lumea Zeilor.

Am ajuns la Litohoro pe la miezul zilei hotarat pe treaba, nu inainte de a prelucra ultimele informatii si materiale obtinute de la punctul de informare situat in interiorul consiliului local. Mica asezare cu cladiri de arhitectura macedoneana, ulite inguste si multe bisericute indicand un ortodoxism profund, reprezinta cea mai facila cale de acces spre Olimpul Superior sau spre plimbari mai lejere in cheile Raului Enipeas. 

Defileul Raului Enipeas