Creasta Munţilor Ţarcu - superlative la porţile Meridionalilor

Sat Borlova - Telescaun Valea Craiului - Poiana Seroni - Cuntu - Vârful Ţarcu - Şaua Şuculeţului - Şaua Şcheiului - Vârful Mătania (Nedeia) - Şaua Iepii - Vârful Pietrii - Dealul Negru - Vârful Scărişoara - sub Vârful Petreanu - Râul Mare - Sat Clopotiva

Vedere dinspre Ţarcu spre Godeanu

În ultima săptămână a lui martie, într-un interval de numai 4 zile, mi-a fost dat să păşesc în cele două extremităţi ale Carpaţilor de Miazăzi, pe meleaguri alpestre unde iarna încă se vădeşte în toată splendoarea sa, ştiut fiind că zăpada cea mare deobicei în a treia lună din an îşi are locul pe văile şi căldările glaciare de la înălţime.

Dacă Bucegii cei semeţi sunt arhicunoscuţi iubitorilor de natură, nu acelaşi lucru se poate spune despre unul dintre cele mai vestice bastioane ale Meridionalilor, în speţă arealul Munţilor Ţarcu.

Aceste culmi din umbra Retezatului, ce tălăzuiesc orizontul la altitudini frecvent peste 2100 de metri sunt mândria Banatului, deşi – geografic vorbind – situarea lor în dreapta arterei hidrografice a Timişului (mai pe larg spus dincoace de Depresiunea Bistra-Timiş-Cerna, cu subdiviziunile Culoarul Bistrei, Culoarul Timiş-Cerna şi Depresiunea Caransebeşului) le „scoate” din competenţele Carpaţilor Bănăţeni.

Totuşi, împărţirea administrativă a României aduce Muntele Ţarcu în jurisdicţia Judeţului Caraş-Severin adăugând încă un plus de valoare capitalului turistic pe care regiunea îl are.

Am spus-o şi o repet: zona Caraş-Severinului, sprijinită fiind şi de frumuseţile vecinilor hunedoreni, mehedinţeni sau gorjeni, se prezintă imbatabilă la nivel naţional din punct de vedere al potenţialului natural!

 Pot consemna  şi faptul ca îi invidiez pe bănăţeni pentru proximităţile fascinante ce le-au fost hărăzite şi cu care se fălesc ori de câte ori au ocazia!

În esenţă, despre Ţarcu se poate spune că reprezintă o subunitate montană de referinţă a Carpaţilor Sudici, fiind situat în partea de nord-vest a Grupei Retezat-Godeanu.

Situarea Munţilor Ţarcu în ansamblul Carpaţilor Meridionali (prelucrare dupa hartaturistului)

Pe lângă atributele de zone alpine de referinţă la marginile Meridionalilor, similitudinile dintre Bucegi şi Ţarcu păşesc şi în domeniul ştiinţei care studiază procesele şi fenomenele din atmosferă. Astfel, staţiile meteo cu personal permanent situate la cele mai mari altitudini din ţară se găsesc lângă Vârful Omu (2505 m), respectiv în apropierea Vârfului Ţarcu (2190 m).

Importanţa lor în cadrul meteorologiei sinoptice care contribuie la elaborarea prognozelor pe diferite perioade este de netăgăduit, deşi pe termen mediu şi lung sateliţii meteorologici, radarele Doppler sau staţiile meteo automate (într-un cuvânt: tehnologia) ameninţă aceste locuri de dăinuire antropică la înălţime...

În ce mă priveşte, am fost întotdeauna încântat de neasemuita îmbinare pe care Ţarcu, Retezatul şi Godeanu, dar şi Cernei o dau în relief, sinergia acestor culmi transformând întregul areal într-o zonă de referinţă a Carpaţilor Românesti sub aspectul masivităţii, sălbăticiei dar şi a condiţiilor climatice de multe ori foarte aspre.

De altfel, marele geograf francez şi ilustrul susţinător al României Mari, Emmanuel de Martonne, nota cu obiectivitate la începutul secolului al XX-lea:  „grupul Ţarcu, Retezat şi Godeanu formează blocul cel mai omogen şi cel mai masiv ce s-ar putea imagina în Carpaţii Meridionali. Văile adânci de 800-1000, adevărate canioane sunt tăiate într-un platou de o continuitate surprinzătoare. Dezacordul între extrema tinereţe a văilor şi senilitatea culmilor înalte nu este nicăieri mai puternic ca aici..În acelaşi timp este un spectacol ciudat şi, ca să spunem aşa, tulburător pentru cel care cunoaste trăsăturile majore ale structurii geologice, când vede aspectul acestor munţi tabulari,  fragmentaţi de către văi adânci în atâtea blocuri cu pereţi abrupţi, aidoma masivelor calcaroase”.

În suita părţilor componente ale muntelui de faţă se remarcă o serie de unităţi intermediare (Munţii Borlovei, Bistrei, Pleşei, Poiana Înaltă şi Muntele Mic) care preced culmea principală din diferite direcţii.

Cele trei segmente muntoase de referinţă care contribuie la acea omogenitate a grupului meridional de care vorbea Emm. de Martonne sunt Bloju, Baicu şi Ţarcu, ultimul dând şi denumirea munţilor ca atare, deşi inălţimea maximă se regăseşte în Vârful Pietrii/Petrii (2192 m, după alte surse 2190 m) din Masivul Blojului.

Acest nucleu al Munţilor Ţarcu este punctat de vârfuri masive, poduri largi, netede şi ondulate, dar şi de un relief glaciar extrem de spectaculos, într-un contrast neaşteptat cu lipsa de asperităţi a platourilor alpine.

Componenta glaciară constituie deliciul acestei zone, zeci de căldări simple sau complexe (şi alte elementele precum morenele, văile cu profil specific, pragurile glaciare, rocile mutonate etc.) plămădite în Pleistocen punctând la capitolul atractivitate.  Gheţarii care au activat în aceste circuri erau scurţi, cu limbi ce coborau pe distanţe reduse, de până la 3 kilometri, fapt ce l-a făcut pe regretatul geograf Gheorghe Niculescu să-i eticheteze ca fiind de tip pirenian, specific celei de-a doua faze glaciare (Wurm).

Reperele superioare ale munţilor de faţă vor constitui şi obiectivul turei descrise în rândurile următoare, timpul alocat pentru descoperirea acestui ţinut carpatin fiind de aproape 6 zile (incluzând şi tranziţia înspre/dinspre poalele Ţarcului).

Traseul acestei ture (prelucrare dupa Gh. Niculescu, Dănut Călin, "Muntele Mic - Ţarcu, Harta Turistică", 1989; de mentionat faptul ca unele marcaje au suferit modificari recente, fata de aceasta harta)

Aşadar, eu şi Adina reuşim într-o zi de miercuri să ajungem pe înserate in Capitala Gugulanilor, Caransebeşul, acolo de unde renumitul punct de autostop din dreptul Catedralei istorice "Sfantu Gheorghe" ne va înlesni sosirea la ceas de noapte în cocheta aşezare rurală a Borlovei, aflată pe Valea Sebeşului, în drum spre Muntele Mic.

Catedrala Caransebeşului

Pensiunea Mihai este o locaţie mai mult decât plăcută, cu gazde primitoare şi preţuri decente, astfel că vom înnopta la această locaţie mult căutată în anotimpul cald de către drumeţi dar mai ales de endurişti din ţări precum Germania, Austria, Elveţia sau Cehia.

A doua zi în jurul orelor 10:30 pornim la drum pe şoseaua asfaltată care străbate localitatea, prilej de contemplare a arhitecturii populare cu iscusinţă etalată în faţadele caselor bătrâneşti.

Nu pot trece peste capitolul „Borlova” fără a menţiona faptul că respectiva aşezare reprezintă locul de baştină al unui vechi neam de grăniceri români, cu deosebită rezonanţă în cultura şi istoria naţională.

Este vorba de Familia Dragalina, din şirul acestei viţe de intelectuali, oameni de valoare, dorind să-i menţionez pe verii Patriciu şi Ioan.

Primul – născut chiar în Borlova la 1849 – reprezintă un punct de reper în istoriografia românească prin ampla lucrare în 4 volume (din care unul ramas în manuscris), intitulată „Din istoria Banatului Severin”. Patriciu a fost şi membru al Partidului Naţional Român suferind numeroase persecuţii pe filieră austro-ungară din cauza patriotismului de care a dat dovadă în viaţa politică.

Despre Ioan, renumitul general şi comandant al Armatei I - născut la Caransebeş în 1860 – orice român de bun simţ a auzit câte ceva. Bustul acestuia se află aşezat adiacent străzii principale, cinstind memoria marelui om de oaste.

Apelul la memorie fiind făcut, iată-ne depăşind vatra satului în drum spre minunatele plaiuri de altitudine ale muntelui ce ne aşteaptă să-l descoperim.

 

După alţi 3 kilometri de mers agale în atmosfera primăvăratică a Văii Sebeşului un proprietar de pensiune de la Muntele Mic binevoieşte a ne transporta cu maşina cât mai aproape de locurile unde potecile iau locul asfaltului iar adâncul pădurii şi poienile presărate din loc în loc ne fac să uităm de grijile cotidiene.

Ascultăm cu interes „of-ul” omului ce ne împărtaşeşte necazul dat de un sezon hibernal încheiat prematur în lipsa zăpezii, operatorii de turism de la altitudine fiind într-o situaţie critică atâta timp cât activităţile de loisir lipsesc cu desăvârşire. Totodată, marea dezamăgire pare să vină şi din aşteptările avute la bănăţeanca – prin adopţie – Maria Grapini, un ministru cu prea puţine iniţiative în domeniul „industriei fără fum”, dar cu nenumărate pite îmbibate în sare, servite în timpul vizitelor de complezenţă...

Cu aplicaţie zonală, lipsa de continuitate şi strategie în turism reiese şi din abandonarea proiectului telegondolei dintre Valea Craiului şi Muntele Mic, demarat în timpul Elenei Udrea (studiu de fezabilitate, ridicări topografice etc.), dar lăsat în coadă de peşte la schimbarea regimului, după tiparul politicianist brevetat de a ignora iniţiativele predecesorilor chiar dacă acestea sunt de bun augur.

La circa 1 kilometru în amonte de punctul de plecare al telescunului vechi de 40 de ani ne luăm rămas bun de la binefăcătorul de ocazie, cel care ne va indica şi un traseu BG (Bandă Galbenă) ce se va „contopi” ulterior cu o „cruce albastră” dar şi cu „banda roşie” de creastă, în drumul spre Cabana Meteo Cuntu de la 1450 de metri altitudine.

In drum spre Cuntu (pe fundal se observa Muntele Mic)

După 3 ore de mers lejer atât prin păduri semeţe de fag, cât şi prin poieni şi rarişti atingem destinaţia Cuntu, nu înainte de a ne delecta pe parcurs cu imaginea impunătorilor versanţi vestici ai vârfurilor Brusturu (2116 m) şi Căleanu (2190 m) zăriţi dincolo de coronamentele desfrunzite ale arborilor.

Suntem deasupra pădurii, în zona subalpină, fascinaţi de contrastul dintre plaiurile împestriţate cu branduşe şi ghiocei mijiţi în adierea blândă a soarelui de martie, respectiv contemplarea zonei superioare a Ţarcului. Sus, la altitudine, zăpezile fac casă bună cu muntele încă multă vreme de acum încolo, după cum se poate vedea şi pe pantele omeţite ale Vârfului Sadovanu (1996 m).

Cabana Meteo Cuntu (pe fundal: Varful Sadovanu)

Nea George, meteorologul de serviciu, ne întâmpină cu bunăvoinţă, în compania acestuia urmând să stăm la taclale ore întregi, asta după ce vom profita de ultimele ore de lumină pentru a lua contact cu vecinătăţile.

Despre lacul de lângă staţia meteo se poate spune că adaugă un plus de savoare peisajului de ansamblu iar Cabana „Prietenii Munţilor” din apropiere pare încremenită în timp, stând mărturie a unor vremuri mai bune, atunci când bucuria descoperirii Carpaţilor se sprijinea pe un flux de călători adecvat care asigura funcţionalitatea multor unităţi de primire de la înălţime...

Nici în ceea ce priveşte Cabana Meteo Cuntu nu se poate spune că avem de-a face cu un viitor prea luminat, singurul argument care ţine în viaţă acest obiectiv – într-o eră din ce în ce mai tehnologizată -  fiind dat de situarea pe ruta intermediară spre cealaltă staţie, de pe Vârful Ţarcu, adăpostirea meteorologilor în tranzit spre anevoiosul loc de muncă de la altitudine fiind o condiţie sine qua non în situaţii de vreme rea.

Cum prognoza din următoarea zi nu se arăta prea prietenoasă ne băgam la somn cu gândul că nu vom ajunge pe înălţimile muntelui mai devreme de sâmbătă. Totuşi, o fereastră de calm atmosferic în capricioasa zi de vineri va cântări în decizia noastră de a urca spre Vârful Ţarcu.

După mai bine de o oră de traseu lapoviţa şi apoi ninsoarea îşi intră în drepturi, însă vântul suportabil şi ceaţa ce ne lasă un ecart de până la 100-150 metri vizibilitate ne permit înaintarea în termeni rezonabili.

Spre Vârful Sadovanu

După Vârful Sadovanu traseul coteşte la 90 de grade iar vântul sălbatic ce urlă dinspre căldările glaciare de la obarşia Văii Olteana ne pune la încercare stabilitatea pe membrele inferioare. Colac peste pupăză nebulozitatea sporeşte brusc însă momâile de pietre şi parii de lemn aşezaţi din loc în loc facilitează orientarea, la 2h 45 min de la startul în această ascensiune atingând Staţia Meteo Ţarcu.

Staţia Meteo Ţarcu

Având în vedere conjunctura vremii nefavorabile suntem primiţi fără tăgadă în adăpost de către băieţii aflaţi la lucru în această perioadă, după socotelile acestora „fereastra” de vreme relativ acceptabilă pe care ne-am bazat la plecarea de la Cuntu curmându-se brusc, din vreme ce codul sinoptic (meteorul) transmis la intervale fixe indica o viteză a vântului ce tinde spre 90 km/h!

Asa cum noteaza si Andrei Ionel (în articolul de aici): „Dintre staţiile de altitudine din România, Ţarcu are cea mai periculoasă poziţie geografică, în raport cu condiţiile climatice. O confirmă tragediile care s-au petrecut de-a lungul anilor pe traseul de acces, cu meteorologi care intrau sau ieşeau din serviciu şi nu au mai ajuns la destinaţie… Masivul Ţarcu reprezintă avanpostul înalt al Carpaţilor Meridionali pe direcţia vest-est, în calea vânturilor care bat cu precădere dinspre sud-vest, caracteristice zonei cu influenţă climatică mediteraneană de la noi. Astfel, Ţarcu este o veritabilă „poartă a vânturilor” aproape tot timpul anului, zilele cu calm atmosferic fiind extrem de rare.”

Aş mai adăuga faptul că acele vânturi de sud-vest menţionate în fragmentul citat se canalizează predominant dinspre direcţia sud-estică (pe principiul convergenţei formelor negative ale reliefului câmpului baric, care în emisfera nordică se realizează în sens invers acelor de ceasornic), ciclonul mediteranean făcându-şi loc cu succes peste culmile mai joase ale Munţilor Mehedinţi, pe Valea Cernei şi printre şeile de legatură dintre Munţii Cernei şi Masivul Godeanu.

Poziţionarea staţiei meteo la marginea circului glaciar

În orele cât am zăbovit la staţie am fost martorii dezlănţuirii componenţei predominant nordice a vântului, însă meteorologii ne-au asigurat că dinspre sud-est „distracţia” ar fi fost şi mai mare.Fenomenul „whiteout” este şi el o caracteristică a sezonului alb în aceşti munţi, atunci când ceaţa devine compactă şi se suprapune pe un fond de omăt, linia orizontului dispărând complet.

Putem afirma cu convingere că avem de-a face cu un munte subevaluat ca şi periculozitate, datorită spinărilor domoale care dau senzaţia de siguranţă. Însă combinaţia abrupturilor dinspre căldările glaciare, cu vremea nefavorabilă (oraje, vânt puternic, whiteout) sau chiar teribilismul, a fost fatală în multe cazuri, transformând domeniile de sus ale Ţarcului în perimetre în care evenimentele nefericite se întamplă cu o frecvenţă demnă de munţi cu un relief mult mai accidentat.


Am petrecut o noapte liniştită în incinta staţiei, deşi vântul neostoit ne îngrozea cu tăria cu care sufla pe platou. A doua zi prognoza de vreme bună se adevereşte, orizontul se deschide, splendoarea culmilor înzăpezite bucurându-ne privirea hămesită în aşteptarea peisajului de altitudine.

În ciuda îmbunătăţirii timpului rămâne o necunoscută care ne dă bătăi de cap: acelaşi vânt puternic care sare de multe ori pragul celor 100 km/h. O simplă „probă” în aer liber certifică faptul că dacă stihia nu se va domoli nu vom avea succes nici în bifarea vârfului de 2190 m aflat la 100 de metri depărtare, darămite în parcurgerea culmii.

Orele trec iar în jurul prânzului auspiciile de vreme bună apar sub toate aspectele, intensitatea vântului scăzând dramatic. Pornim la drum sfătuiţi de cei de la staţie să facem cale întoarsă în cazul în care ceaţa ne va pune probleme, însă mult mai probabila sincopă se preconiza a fi dată de afundarea în stratul destul de consistent de zăpadă, scăldat din abundenţă de razele soarelui.

Vârful Ţarcu - 2190 m

Pariul băieţilor înclină spre o posibilă împotmolire pe pantele troienite ale anevoiosului Vârf Mătania (Nedeia), destinaţia Şaua Iepii fiind o căciulă prea mare pentru noi, în caz că temerile acestora se vor adeveri.

După sesiunea regulamentară de poze în dreptul cotei de 2190 de metri, pornim la drum cu gândul că până în Şaua Şuculeţ vom avea un diagnostic precis al zăpezii, urmând să decidem dacă putem înainta în condiţii optime spre destinaţia acelei zile. Variantele de rezervă, pe lângă întoarcerea pe acelaşi traiect, mai luau în calcul şi abordarea Culmii Prislop - Corhale înspre sud, aceasta înlesnind legătura Ţarcului cu Godeanu şi Munţii Cernei, de unde Cracul Olanului şi Plaiul Oslei (Româneşti) ne puteau scoate în Valea Cernei.

Din startul acestei zile de drumeţit împrejurimile devin istovitor de frumoase! Prin circurile glaciare ale Văii Olteana peisajul se adânceşte pâna spre culmile Muntelui Mic (1802 m), acolo unde zăpada întuită cu greu în aceste ultime zile de martie confirmă sfârşitul prematur al sezonului de schi. Spre sud-vest, dincolo de culmea de legătură a Prislopului, siluetele zvelte ale crestelor Godeanului se prezintă într-o inedită etalare a esteticului carpatin, iar Retezatul zărit şi el pe fundal desăvârşeşte „zidul” meridional clădit cu atâta naturaleţe aici, de către Mama Natură.

Circ glaciar la obârşia Văii Olteana

Masivul Godeanu, dincolo de Culmea Prislop

Retezatul în depărtare

Trecem pe sub pantele nordice ale Vârfului Bodea (2169 m) iar nu departe de Şaua Plaiului (2075 m) zăbovim pentru a contempla troiţa care veghează aceste înălţimi de peste 4 decenii.

 

Vremea este mai mult decât îngăduitoare, iar marea problemă odată cu diminuarea vântului şi a nebulozităţii va fi dată de albedoul ridicat al zăpezii coroborat cu omiterea unei creme de protecţie care să ecraneze radiaţia solară (efectele se vor vedea ulterior).

Continuăm acest festin al drumeţiei prin excelenţă înaintând pe sub spinarea domoală a Vârfului Căleanu (2190 m), cel care din perspectiva sudică nu ne impresionează cu nimic. Greşit raţionament, dacă socotim faptul că acest apogeu al Ţarcului (alături de celălalt vârf de 2190 m care dă şi numele muntelui, ca şi de Vârful Pietrile - 2192 m) este tălăzuit din 3 părţi de versanţi abrupţi, impunând respect din oricare perspectivă mai puţin dinspre meriziu.

Încă 90 de minute de la troiţa amintită şi ne găsim în Şaua Şuculeţului, punct de cumpănă de unde traseul culmii principale păstrează direcţia nord-estică, însă la fel de bine opţiunea călătorului poate cântări înspre Godeanu - Cernei.

Cum aşternutul de nea rezista cu străşnicie sub paşii noştri, în această zi prietenoasă de Germănar, hotărâm să continuăm traseul de creastă început la amiază şansele fiind destul de mici de a „înota” subit prin zăpadă.

Admirăm linia sinuoasă a culmii de legătură Prislop ce înaintează spre miazăzi întâlnind în calea sa şi obiectivul de 1990 m al Vârfului Olanelor. Acest pisc de la hotarul munţilor ce se „oglindesc” la sud şi sud-est de Ţarcu este o râvnă mai veche de-a mea, având în vedere şi faptul că în toamna anului trecut, din lipsă de timp, am ratat oportunitatea de a-l urca în ciuda faptului că am bătut întreaga coamă a Munţilor Cernei.

„Cu proxima ocazie!” îmi şoptesc, înainte de a ne angaja în traversare pe coastele abrupte, septentrionale, ale Vârfului Scheiul (sau Seiul – 2042 m), atenţi la profilul zăpezii şi la vîroagele care ar fi putut deveni mai mult decât periculoase în conjunctura unei expuneri sudice sau vestice.

Cu Vârful Căleanu pe fundal

În circa 20 de minute ieşim în Şaua Şcheiului (1886 m), loc de referinţă în ce priveşte panorama spre Godeanu. Contemplăm tabloul de basm cadrat la cele două margini de impozantele vârfuri Gugu (2291 m) şi Godeanu (2229 m), pentru ca între ele să urmărim spinarea teşită a Muntelui Moraru, cu altitudinea de 2279 m. Versanţi impunători, relief glaciar superb, valenţe naturale nealterate ca urmare a poziţiei centrale în cadrul acestei grupe meridionale, iată doar câteva din amănuntele definitorii ale masivului admirat.

Privind spre Godeanu din Şaua Şcheiului

Vârful Şcheiului

Sub impresia lăsată de imaginea acestui munte de dincolo de Râul Şes, ca şi de cea a căldărilor nord-estice de sub versanţii Şcheiului, începem lupta cu pantele greoaie ale Vârfului Mătania (Nedeia).

După 1h 30 min de ascensiune pe o distanţă de aproximativ 2 kilometri atingem obiectivul de 2150 m (în fapt o serie de bolovani răsfiraţi pe platoul acestui munte), anulând pariul meteorologilor care dădeau această zonă ca fiind punctul terminus al zilei noastre de călătorit.

Vârful Mătania (Nedeia). La orizont apar şi culmile Baicu-Netiş-Bloju-Pietrii

 Cu referire la lunga culme a Nedeii (ce se continuă spre nord – vest, pierzând altitudine înspre Poiana Mărului) sunt de amintit şi ambiţiile personale ale milionarului timişoarean Romeo Dunca în această zonă.  Respectivul individ urmăreşte, sub paravanul unui aşa-zis proiect de dezvoltare a domeniului schiabil în plin sit Natura 2000, interese imobiliare, în deplin dispreţ faţă de unul din sectoarele carpatice puţin afectate de agresiunea antropică (vezi aici); asta în condiţiile în care energiile aşa-zisilor întreprinzători ar putea foarte bine fi canalizate înspre ridicarea la standarde europene şi extinderea sezonului alb acolo unde facilităţile permit acest lucru, recte la Muntele Mic.

Poveşti de adormit copiii despre cea mai modernă staţiune de profil din România (la Nedeia), ce ar urma, zice-se, să le facă uitate pe cele din Austria sau alte state cu tradiţie în domeniu...

Trecând peste aroganţele unor potentaţi ai zilei, de Nedeia se leagă şi o legendă care are corespondenţă în înălţimile de peste Valea Şucului. Astfel, Pietrele lui Scorilo, considerate a fi un adevărat altar păgân al dacilor, se află situate la o altitudine de 1200 m pe versantul nord-estic al Muntelui Mic. Povestea păstrată peste veacuri şi mărturisită de ciobanii şi oamenii bătrâni de prin partea locului, vorbeşte despre Regele Scorilo (posibilul tată lui Decebal), cum că ar fi ascuns o comoară într-o peşteră situată pe un perete al stâncii ce-i poarta numele. Indiciul referitor la poziţia acestei cavităţi este dat de locul unde cade prima rază a soarelui ce vine peste culmea numită Buza Nedeii (1766 m) la solstiţiul de vară deci în data de 21 iunie a fiecărui an.

Banalităţi, copilării, himere în ochii unora, dar istorisirile despre Regele Scorilo care ar fi îngropat în valea cu acelaşi nume, precum şi situarea peste deal a Ulpiei Traiana Sarmiszegetusa constituie un bagaj de atractivitate pe care alte naţii l-ar fi ambalat de mult frumos şi l-ar fi vândut ca produs tursitic de calitate.

In depărtare se văd Vârfurile Gugu şi Moraru din Masivul Godeanu

Lacul Gura Apelor şi Retezatul la apus

Dar să revenim la această plăcută după-amiază de Mărţişor şi să ne mai minunăm odată de perspectivele inedite înspre unităţile montane cu care ne-am desfătat şi mai devreme!

Nouatatea este dată de apariţia la orizont, pe direcţia de înaintare, a Vârfului Baicu, dincolo de care seria de culminaţii Netiş-Bloju-Pietrii-Bistra pare să se continue fără nici o întrerupere. Abia după ce începem coborarea de dincolo de Baicu (2123 m) vom afla cu adevărat cât de adâncă este Şaua Iepii ce ne separă de Muntele Bloju.

Până să ajungem la altitudinea de 1727 metri ce marchează curmătura, grija principală este de a identifica de la distanţă o stână la care să ne retragem în timp util, până la lăsarea întunericului. Cum ceaţa îşi face simţită prezenţa avem o temere în plus, dar într-un final ochim un adăpost pastoral în partea apuseană, mult sub şa, acolo urmând să poposim la ceas de seară.

Şaua Iepii

În a doua parte a nopţii temperatura va scădea bine sub 0 grade Celsius, însă odată cu răsăritul soarelui devine clar că vom avea parte de o nouă zi superbă, numai bună de descoperit alte minunăţii ale unui munte deosebit de atractiv.

Ascensiunea rapidă până spre Şaua Iepii, apoi pe pantele greoaie din preambulul Vârfului Netiş, ne va întrebuinţa grozav, însă odată cu surmontarea diferenţei de nivel orizontul se deschide iar apropierea Vârfului Bloju şi al Pietrii ne catalizează energiile într-un mod pozitiv.

Câteva defrişări “în ras” de la izvoarele Bistrei Mărului ne zgâraie retina, însă – per total - amploarea acestor samavolnicii antropice pare sa fie încă moderată comparativ cu prăpădul generalizat din codrii carpatini.  Se vede şi efectul gestionării corecte a muntelui de către cei de la Asociaţia Atitudine, însă verticalitatea de care aceştia au dat dovadă de-a lungul timpului se reflectă în iniţiativa madamei Rovana Plumb de la Mediu de a le rezilia contractul de administrare a Sitului Natura 2000 (vezi aici) pentru a face loc exploatatorilor infometaţi de teapa lui Dunca şi a multor administraţii locale ce vor să intre cu drujba şi buldozerul vârtos în munte.

Exemplul este clasic pentru a înţelege de ce Romsilva este cea care caută inttodeauna să preia custodia ariilor protejate din ţară. Logica e simplă: de ce să lăsăm alte asociaţii, ong-uri bine intenţionate să administreze aceste suprafeţe montane, impietând activităţilor noastre oneroase, când putem face acelaşi lucru, fără bătaie de cap?!? Cu alte cuvinte: noi centrăm (Romsilva), noi dăm cu capul (exploatăm), noi scoatem mingea din poartă (zice-se reabilităm şi întreţinem)...

Curând suntem în “buza” Cădării Netişului, această depresiune semisferică imensă, formată prin eroziunea de subsăpare a gheţarilor cuaternari. Este unul din locurile Ţarcului pe care Emmanuel de Martonne l-a vizitat personal în primii ani ai secolului al XX-lea situându-l, pe bună dreptate, în rândul circurilor glaciare cele mai aspectuoase din Carpaţii Româneşti.

O parte din Căldarea Netişului

Furaţi de peisaj nici nu realizăm când am ajuns pe Vârful Bloju (2161 m), iar la depărtare de câteva minute atingem “acoperişul” munţilor de faţă (Vârful Pietrii – 2192 m), încununând cu succes un “asalt” de aproape 3 ceasuri pe o diferenţă de nivel de aproximativ 650 de metri.

Vârful Pietrii – 2192 m

Trăim moment de relaxare totală, dezmierdaţi fiind de un peisaj magnific!

Aceleaşi fortăreţe neînduplecate ale Retezatului ne mângâie privirea de dincolo de Râul Mare, vârfuri precum Bucura, Judele, Zănoaga, Retezat şi nu numai reliefându-se ca la carte. Acelaşi Godeanu maiestuos se îmbină sinergic cu părţile sudice ale primului parc naţional întemeiat de Borza şi Racoviţă acum aproape 8 decenii.

Vag schiţate, spre est (în stânga Retezatului cum privim) se pot sesiza unităţile montane ale Şureanului şi Cindrelului, acestea – şi parţial culmile Lotrului – urmând să apară o idee mai conturate pe măsură ce ajungem pe vârfurile ulterioare Pietrii.

În sens opus direcţiei noastre de înaintare domeniile străbătute ieri şi azi ne salută cu prietenie, sentimentul fiind reciproc pentru un munte unde arareori ai parte de asemenea condiţii meteo favorabile. Pe fundal, aproape ilizibilă, silueta staţiei meteo de la 2186 metri altitudine certifică efortul de timp şi distanţa parcursă începând cu amiaza zilei de sâmbătă.

Înspre nord-est (încotro ne vom îndrepta şi noi), Piscul Bistrei este una din ultimele paveze de peste 2000 de metri din ţinutul înalt în care ne aflăm. În partea de nord, nord-vest a acestei înălţimi se extinde a doua culme importantă din Masivul Bloju, Vârful Cununii (2105 m) domolindu-şi prispele în proeminenţele mai modeste ale Murganului, Lolaiei şi Sturului, prin pădurea bogată de molid şi foioase, pentru a întâlni la un moment dat amenajarea antropică a Lacului Poiana Mărului, din aval de aşezarea (staţiunea) cu acelaşi nume.

Pornim la drum în cea de-a doua etapă a zilei, deşi tentaţia este de a zăbovi în cea mai pură trândăvie lângă borna de beton ce marchează vârful şi de unde ni se relevă atâtea minunăţii.

O înşeuare ne desparte de Vârful Bistrei (2159 m), acolo unde vom poposi după nici jumătate de ceas de mers de la Piscul Pietrii. De notat şi această frumoasă căldare glaciară a Bistrei, lacul cu acelaşi nume schiţându-se vag sub stratul de omăt diminuat.

Socoteala noastră ţine cont de prezenţa Vârfului Petreanu (1895 m, ultima cotă de referinţă a Masivului Bloju) la o distanţă rezonabilă pe direcţia principală de înaintare, fără obstacole majore de surmontat. Abandonăm astfel varianta care ne-ar fi scos pe sub pantele Cununii şi Murganului spre Poiana Mărului, preconizând că într-o oră, maxim două de mers susţinut, ne vom regăsi în preajma reperului menţionat mai sus.

Eroare! Aventura abia începe, iar ceea ce părea o după-amiază liniştită, bătând în retragere dinspre crestele cele înalte, se va transforma în nu mai puţin de 5 ceasuri de corvoadă pe plaiurile netede ale Dealului Negru şi Muntelui Scărişoara, dar şi prin bungetele de răşinoase care despart Vârful Între Hotare de cel al Petreanului.

Platoul Scărişoarei (pe fundal Vârful Petreanu)

Motivul: combinaţia perfectă între cuvertura bogată de jnepeniş şi aşternutul gros de zăpadă ce-şi găseşte adăpost în vegetaţia cu pricina. Astfel, conjunctura fiind complicată si de vremea blândă, golurile de sub stratul de omăt nestatornicit vor face ca aproape fiecare pas să ducă la o afundare până peste genunchi sau chiar la brâu, piciorul alunecând sub crengile îngropate, puţine fiind intervalele de parcurs normal, fără impedimentele amintite.

Într-un final depăşim aceste porţiuni obositoare iar după ce parcurgem şi un „tampon” de răşinoase deosebit de compact ieşim în poienile de la sud de spinarea Petreanului.

Mai rămâne să identificăm unul din sălaşele ce ar trebui să existe în zonă însă păstoritul diminuându-şi în ultimii ani intensitatea pe-aici, descrierile aflate în posesia noastră se corelează mai greu cu realitatea anului 2014. Pe beznă, cu puţin efort, dibuim o stână aflată în stare precară, dar totuşi mană cerească, dată fiind situaţia.

Şi astfel ne petrecem ultima noapte pe tărâmul mirific al Ţarcului, în zona piscului aflat la limita judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin.

Dimineaţa, de deasupra stânii, admirăm pe îndelete cununa de munţi ce înconjoară Bazinul Văii Bodu, intuind coama ce se desprinde dinspre Vârful Bistra – Dealul Negru spre est, în direcţia Vârfului Galben, dar şi ţinutul Scărişoarei, cel care ne-a uzat din plin în după-amiaza zilei precedente.

Atmosfera generală este bună, de final de tură, însă complexul de factori dat de movilele de înierbare (marghile), solifluxiune, litiera groasă şi terasele zoogene frecvente (geografic numite şi „poteci de vite”) diminuează acel traiect bine definit ce ar trebui să ne scoată prin perimetrul Văii Mari spre drumul asfaltat, în aval de Gura Zlatei.

Rezultatul: hotărâm să surmontăm o mică diferenţă de nivel pentru a ieşi pe Piciorul Petreanului, de unde suntem atraşi de un culoar poienit care-şi face loc prin pădure, în direcţia Vârfului Nisipoasa (1466 m).

O serie de poteci difuze ne călăuzesc paşii până începem o coborâre susţinută de-a lungul unui pârâu al cărui profil pare destul de prietenos pentru a se preta la o retragere spontană.

Următoarele 3 ore le petrecem cu grijă de a nu avea vreo surpriză neplăcută pe acest parcurs date fiind şi anumite săritori care fac apel la agilitatea călătorilor. Atingem Râul Mare şi-ale sale ape repezi, acesta fiind ultima barieră serioasă între noi şi drumul amenajat.

Pentru ca efectul să fie maxim, aproape 10 kilometri de mărşăluire până în Clopotiva vor desăvârşi această frumoasă dar istovitoare incursiune pe meleagurile de la capătul vestic al Meridionalilor.

Munţi superbi, de o solitudine nesperată în această perioadă a anului, Ţarcu au reprezentat o surpriză plăcută atât din punct de vedere al esteticii reliefului şi al panoramei spre masivele învecinate, cât şi sub aspectul condiţiilor meteo ce au favorizat străbaterea crestei fără impedimente majore.

Deconectare totală – în două cuvinte – iar părerile personalului staţiei meteo de pe culme, cum că suntem primii temerari în 2014 înhămaţi la o asemenea traversare nu au făcut decât să ne încânte şi mai mult şi să înscrie această drumeţie într-una de referinţă pentru noi.

(preluare dupa: www.tarcu.ro)

Ţin să-i mulţumesc şi lui Alin Ciulă pentru informaţiile legate de acest munte, amănuntele oferite fiindu-ne de mare folos în excursia dată.

REFERINŢE:

•             Martonne, E. De. (1900), „Recherches sur la periode glaciare dans les Karpates meridionales”, Bull. Soc. Sc.de Bucarest, an.IX, nr.4;

•             Martonne, E. De. (1907), „L’evolution morphologique des Alpes de Trasylvanie”, Lucrări geografice despre România, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985;

•             Martonne E. De., Lucrări geografice despre România, vol. I, II, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti (1981, 1985);

•             Niculescu Gh., „Relieful glaciar din Munţii Ţarcu”, Studii şi cercetări de geografie, Academia Romana, 1990;

•             Niculescu Gh., Calin D., „Muntele Mic – Ţarcu, ghid turistic” (Colectia MN, nr. 51), Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1990;

 

http://arhivadegeografie.wordpress.com/2014/03/21/meteorologie-la-inaltime/

http://www.banatul-montan.ro/zona_scorilo.html

http://cesavezi.ro/obiective-turistice/1-cetati-si-castele/1128-pietrele-lui-scorilo

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Borlova

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Patriciu_Dragalina

http://forumgeografic.ro/wp-content/uploads/2011/1/Ardelean.pdf

http://mysfan.wordpress.com/2012/12/07/muntii-tarcu-traseu-cabana-gura-zlata-varful-petreanu/

http://www.prognoze-meteo.ro/wp-content/uploads/2010/03/Relieful-glaciar2.pdf

http://www.tarcu.ro/resurse/studii-de-caz/puz-domeniu-schiabil-nedeia

http://www.tarcu.ro/turism/trasee-turistice