Făgăraşii de deasupra Loviştei în vremurile trăirilor profunde

A parcurge culmea sudică făgărăşană ce porneşte  dinspre Ţara Loviştei şi are ca şi puncte de reper Muntele Călugărul, Muntele Dăescu, Muntele Sfântul Ilie, Pietriceaua-Mâzgavu şi apogeul dat de sălbaticul Vârf Boia (2431 metri altitudine) dă naştere unor inedite momente de tihnă, de reflectare şi regăsire în solitudinea Carpaţilor de Miazăzi, toate acestea acţionând ca un veritabil leac pentru sufletele alienate din cauze îndeobşte aflate în cazuistica existenţei contemporane.

Totodată, clipele de răsfăţ vizual, în care efortul ascensiunii este uitat cu desăvârşire, iar lumina caldă a unei după-amieze târzii catalizează atenţia spre fabulosul peisaj al văilor, crestelor şi piscurilor semeţe, nu se pot înlocui nici cu cel mai iscusit sejur pe cuprinsuri exotice.

Munţii Şureanu: Vârful Negru, patrimoniu natural şi istoric ignorat

Pledoarie pentru cunoaştere şi ocrotire

Zona înaltă a Şureanului văzută Parâng

Generalităţi 

 (recomandare: cei mai puţin pasionaţi de „caseta tehnică a muntelui" pot sări peste acest scurt capitol, derulând pagina spre subiectul propriu-zis)

Constituţia geologică foarte complexă a Munţilor Şureanu, precum şi totalitatea agenţilor exogeni ce s-au „mulat” pe slăbiciunile domeniului petrografic în speţă au făcut din această unitate orografică un mozaic de îmbinări ale formelor de relief.

Preluare după Valer Trufaş, Constanţa Trufaş, „Munţii Şureanu”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986

Astfel, în funcţie de particularităţile rocilor, avem în primul rând la partea superioară a muntelui zone de platformă (ca nişte poduri interfluviale), extinse în peisaj, precum şi culmi compacte, greoaie dezvoltate pe roci cristaline, toate acestea supuse unui îndelung proces de modelare subaeriană. Sunt cele mai impunătoare părţi ale reliefului din Şureanu dacă socotim altitudinea la care s-au dezvoltat (peste 1700-1800 m) şi prestanţa pe care o impun privitorului ce le zăreşte din masivele învecinate.

Ateism vs credinţă: feţele aceleiaşi monede

De fel nu mă arunc în astfel de polemici, însă nu demult am întâlnit un crâmpei de informaţie  - ca să zic aşa - ce consider că ar putea "îmblânzi" măcar parţial războiul total dintre adepţii ateismului şi cei care cred în Divinitate, argumentele din citatul de mai jos putând fi de interes pentru cei cărora logica le spune mai mult decât patima.  

Aşadar, pe filiera unui cunoscut geograf şi geopolitician român, Silviu Costachie, avem posibilitatea să scoatem la lumină o concepţie de referinţă asupra statului,  pe care reputatul Jean Gottman - exponent important al Şcolii de Geografie Politică Franceză - a lăsat-o umanităţii în urmă cu peste şase decenii.

Jean Gottman

Despre Gottman se ştie că este promotorul unei geopolitici lipsite de ideologie, iar în mentalul colectiv a rămas ca fiind cel care a introdus pentru prima oară termenul de "megalopolis", în scopul definirii arealului BosWash de pe coasta nord-estică a S.U.A. ( marea aglomerare urbană ce porneşte de la Boston, trece prin New-York, Philadelphia şi sfârşeşte la Washington).

Elbrus 2014 - între vis şi realitate

Câte ceva despre Caucaz şi Elbrus// Recomandări iniţiale// Pe tărâmul Marelui Caucaz// Prima tentativă de a atinge vârful// A doua ascensiune a Elbrusului: izbânda/ Post - "summit": recursie şi concluzii 

Iată-l sosit şi pe ultimul mitan al lui iulie! Deconectaţi de la cotidian şi în formulă de patru (Nicu, Bogdan, Ionuţ, Walter) suntem pe cale de a porni într-o aventură mai mult decât antrenantă, în adâncul Munţilor Caucaz, această excepţională barieră orografică din locul unde Europa se îmbină cu Orientul, o adevărată “terra incognita” dacă e să o socotim în ansamblul sau.

Emoţia inerentă unei astfel de incursiuni pe tărâmurile obscure, sud-vestice, ale imensităţii numită Federaţia Rusă, pune presiune pe fiecare gest, fiecare gând, fiecare acţiune din preambulul intrigantei năzuinţe. 

Toate aceste senzaţii afective sunt dublate de conjuctura în care tot ceea ce vom întreprinde este conceput relativ pe cont propriu, fără confortul oferit de certitudinea pachetului turistic tocmit “a la carte” şi al căror artizani se vor ocupa cu minuţiozitate de întreg parcursul birocratic, mental şi fizic al temerarului potent financiar, ce se vrea ajuns pe culmile supreme ale Caucazului  indiferent de costuri.

Dar iată că zilele trec, preparativele sunt la final, iar întâlnirea cu impresionantul lanţ muntos devine o realitate din ce în ce mai palpabilă.

Români în Caucaz - un omagiu adus Vânătorilor de Munte

La sfârşitul lunii iulie a acestui an, un grup de 4 prieteni (Nicu, Bogdan, Ionuţ, Walter), am reuşit să atingem „Acoperişul Europei” (Vârful Elbrus – 5642 m, Munţii Caucaz), nu fără emoţii dacă socotim condiţiile meteo potrivnice (vânturi puternice, temperaturi sub -20 grade Celsius) şi anevoiosul proces de aclimatizare ca fiind adevărate încercări pentru cei ce se avântă arareori la asemenea înălţimi (întreaga poveste, aici).

În drum spre vârf

Locul unde potrivit legendelor greceşti Zeus l-a înlănţuit pe titanul Prometheus, Muntele Elbrus este un uriaş stratovulcan inactiv ce a erupt ultima oară acum aproximativ 2000 de ani. Vârful suprem se află situat pe teritoriul Republicii  Kabardino-Balkaria fiind unul dintre cele mai râvnite trofee din circuitul Seven Summits (înălţimile de referinţă de pe fiecare continent al Terrei, vezi aici)

Kabardino-Balkaria este parte componentă a Federaţiei Ruse, acest ţinut caucazian fiind actualmente relativ pacificat, comparativ cu anii 2000, când era socotit "a doua Cecenie" datorită insurgenţilor islamişti ce transformaseră zona într-un adevărat teatru de război. Spre exemplificare, în octombrie 2005, un atac-fulger al rebelilor asupra Capitalei republicii - oraşul Nalchik - a lăsat în urmă peste 140 de morţi, fiind nevoie de intervenţia a circa 2000 de soldaţi ruşi şi trupe speciale OMON pentru a recâştiga controlul asupra localităţii.

Experienţa croată: despre Split şi Muntele Mosor (Alpii Dinarici)

Experienţa croată/ Diocleţian – Hajduk – Torcida: cele trei embleme ale Splitului/ Muntele Mosor: Incursiune în Alpii Dinarici

Experienţa croată

Zic să mai vorbim şi despre alţii, că despre noi ne-am lămurit. Sau cum ar fi zis pe vremuri Olivia Manning: “România este ca un nebun care a moştenit o avere (păduri, râuri, petrol, minereu). Toată este risipită absolut ilogic.”

Aşadar, astăzi, despre o fărâmă din Croaţia, un stat şi o naţiune despre care toţi românii au auzit câte ceva. Unii ştim că de-acolo vine părintele Iugoslaviei socialiste (Iosif Broz Tito), alţii şi-au făcut un moft de vară pe cont propriu sau printr-o agenţie de turism, descoperind Coasta Dalmaţiei sau Lacurile Plitvice, în timp ce o seamă de oameni – puţini la număr – pot indica cu certitudine faptul că din Croaţia se trage un Nikola Tesla sau chiar Marco Polo, ca şi renumita cravată pe care soldaţii acestei ţări o purtau încă din secolul al XVII-lea.

Însă cei mai mulţi concetăţeni ai noştri ştiu despre fostul stat iugoslav doar că se califică frecvent la turneele internaţionale de fotbal sau că este celebru pentru o aşezare a cărei nume aminteşte de bărbăţia citată în rutina multor dialoguri colocviale autohtone. Dar să nu perseverăm în astfel de raportări, până la urmă „suntem ceea ce alegem să fim”, cum bine intuia psihologul Anatol Basarab.

Creasta Munţilor Ţarcu - superlative la porţile Meridionalilor

Sat Borlova - Telescaun Valea Craiului - Poiana Seroni - Cuntu - Vârful Ţarcu - Şaua Şuculeţului - Şaua Şcheiului - Vârful Mătania (Nedeia) - Şaua Iepii - Vârful Pietrii - Dealul Negru - Vârful Scărişoara - sub Vârful Petreanu - Râul Mare - Sat Clopotiva

Vedere dinspre Ţarcu spre Godeanu

În ultima săptămână a lui martie, într-un interval de numai 4 zile, mi-a fost dat să păşesc în cele două extremităţi ale Carpaţilor de Miazăzi, pe meleaguri alpestre unde iarna încă se vădeşte în toată splendoarea sa, ştiut fiind că zăpada cea mare deobicei în a treia lună din an îşi are locul pe văile şi căldările glaciare de la înălţime.

Dacă Bucegii cei semeţi sunt arhicunoscuţi iubitorilor de natură, nu acelaşi lucru se poate spune despre unul dintre cele mai vestice bastioane ale Meridionalilor, în speţă arealul Munţilor Ţarcu.

Aceste culmi din umbra Retezatului, ce tălăzuiesc orizontul la altitudini frecvent peste 2100 de metri sunt mândria Banatului, deşi – geografic vorbind – situarea lor în dreapta arterei hidrografice a Timişului (mai pe larg spus dincoace de Depresiunea Bistra-Timiş-Cerna, cu subdiviziunile Culoarul Bistrei, Culoarul Timiş-Cerna şi Depresiunea Caransebeşului) le „scoate” din competenţele Carpaţilor Bănăţeni.

Totuşi, împărţirea administrativă a României aduce Muntele Ţarcu în jurisdicţia Judeţului Caraş-Severin adăugând încă un plus de valoare capitalului turistic pe care regiunea îl are.

Am spus-o şi o repet: zona Caraş-Severinului, sprijinită fiind şi de frumuseţile vecinilor hunedoreni, mehedinţeni sau gorjeni, se prezintă imbatabilă la nivel naţional din punct de vedere al potenţialului natural!

Ivor Porter sau România anilor ’40 văzută prin ochii unui englez

În 2012 un cetăţean britanic în vârstă de 98 ani, prieten necondiţionat al României, trecea în nefiinţă fără ca acest eveniment să facă mare vâlvă în spaţiul public autohton, ocupat pare-se cu chestii volatile, de moment, dar cu impact senzaţional mai mare.

 

Ivor Forsyth Porter – căci despre el este vorba – a fost un fin cunoscător al României, un apropiat al Regelui Mihai, un intelectual rasat, martor şi participant activ la o serie de evenimente decisive din anii ’40, toate acestea propulsându-l drept un veritabil erou britanic al celui de-Al Doilea Război Mondial.

sursa: telegraph.co.uk

Legătura acestuia cu România începe în anul 1939, atunci când a fost detaşat pe un post academic la British Council în Capitală, predând o bună bucată de vreme cursuri de limba şi literatura engleză, îndeosebi la Universitatea din Bucureşti. În 1941, pentru o scurtă perioadă a lucrat la Legaţia Britanică din România, iar de la 1 martie al aceluiaşi an a fost cooptat ca membru activ în cea mai temută organizaţie secretă a guvernului britanic: "Special Operations Executive" (SOE).

Esenţial despre România

România este un tărâm al contrastelor, călătorul sosit pe meleagurile sale putându-se întâlni cu lumea trepidantă, modernă, europeană a marilor oraşe, dar şi cu farmecul arhaic al unor zone rurale parcă neatinse de trecerea vremii. Şi tot prin contrast, România se prezintă cu tot ce are ea mai bun, imagini superb potenţate la nivel natural de către Divinitate şi sublim desăvârşite de factorul uman de-a lungul veacurilor de trainică dăinuire.

Aparţinem dintotdeauna Europei: geografic, istoric ne regăsim în milenii de locuire a spaţiului carpato-danubiano-pontic, cultural am lăsat moştenire umanităţii un portofoliu creativ de netăgăduit, iar ca popor suntem definiţi de bunătate, ospitalitate şi un caracter pozitiv intuit pe deplin de toţi cei care ne calcă locurile, îndrăgostindu-se iremediabil de această ţara.

România înseamnă oameni, etnii, tipologii şi caractere diferite, conturate după chipul şi asemănarea zonei de locuire, dar şi după tumultul vremurilor ce au închegat această ţară cu o serie de particularităţi incontestabile. Aici îşi duc traiul de secole români, ruşi lipoveni, tătari, turci, evrei, croaţi, sârbi, maghiari, germani, bulgari, armeni, toţi aceştia fiind făuritori ai unor culturi unice care s-au întrepătruns armonios în această întindere răsăriteană a Europei, dând naştere unui cumul de creaţii deosebit de interesante. Astfel, toţi avem o contribuţie la realizarea melanjului de atractivitate şi pitoresc ce ne defineşte locurile, inserându-ne cu brio în mozaicul civilizaţiei europene.

Postăvaru - un munte al contrastelor

Contradictiile din lumea montana a Postavarului sunt mai mult decat frapante. Iar cand fac aceasta afirmatie am in vedere amploarea relatiilor de apropiere sau de excludere pe care complexul natura – activitati umane l-a sadit aici.

Strict in ce priveste drumetia montana (dincolo de o simpla ascensiune cu telecabina pana in zona superioara a muntelui si o minima miscare pe culme!), indeosebi in sezonul alb masivul cu pricina sufera oarecum ca si flux al calatorilor “la pas”, indeosebi prin incetatenirea ideii ca avem de-a face cu un munte rezervat domeniilor schiabile de anvergura si al adapostului pentru “lumea buna” pe care statiunea Poiana Brasov il ofera prin traditie.

Bineinteles, traditia vorbeste si despre altceva: SKV, peste 120 de ani de turism pe aceste meleaguri,  prima cabana din masiv ridicata la 1883,  prima ascensiune de iarna efectuata in 1857, ambianta prieteneasca intre toate categoriile de vilegiaturisti s.a.m.d.

Vechea Cabana Postavaru ridicata de sasii ardeleni (sursa: aici)

Cert este ca daca acest domeniu carpatic ar fi fost situat intr-un judet mai putin potentat la nivel montan, acolo unde oamenii tanjesc dupa atmosfera de la inaltime, probabil s-ar fi transformat intr-un simbol gestionat ca atare in beneficiul tuturor grupurilor de amatori de sport si natura.

Una peste alta, atat prin obiceiurile statornicite cat si prin dezvoltarea pe versantul nordic a partiilor de ski si a facilitatilor de transport, cazare sau alimentatie publica, Postavaru reprezinta punctul de referinta pentru turismul romanesc pe componenta „alba”. Insa deficientele in functionarea acestui domeniu schiabil, care nu „transpira” la prima vedere sunt si ele destul de majore, cu un impact economic si de mediu deloc de neglijat.