Experienţa croată: despre Split şi Muntele Mosor (Alpii Dinarici)

Experienţa croată/ Diocleţian – Hajduk – Torcida: cele trei embleme ale Splitului/ Muntele Mosor: Incursiune în Alpii Dinarici

Experienţa croată

Zic să mai vorbim şi despre alţii, că despre noi ne-am lămurit. Sau cum ar fi zis pe vremuri Olivia Manning: “România este ca un nebun care a moştenit o avere (păduri, râuri, petrol, minereu). Toată este risipită absolut ilogic.”

Aşadar, astăzi, despre o fărâmă din Croaţia, un stat şi o naţiune despre care toţi românii au auzit câte ceva. Unii ştim că de-acolo vine părintele Iugoslaviei socialiste (Iosif Broz Tito), alţii şi-au făcut un moft de vară pe cont propriu sau printr-o agenţie de turism, descoperind Coasta Dalmaţiei sau Lacurile Plitvice, în timp ce o seamă de oameni – puţini la număr – pot indica cu certitudine faptul că din Croaţia se trage un Nikola Tesla sau chiar Marco Polo, ca şi renumita cravată pe care soldaţii acestei ţări o purtau încă din secolul al XVII-lea.

Însă cei mai mulţi concetăţeni ai noştri ştiu despre fostul stat iugoslav doar că se califică frecvent la turneele internaţionale de fotbal sau că este celebru pentru o aşezare a cărei nume aminteşte de bărbăţia citată în rutina multor dialoguri colocviale autohtone. Dar să nu perseverăm în astfel de raportări, până la urmă „suntem ceea ce alegem să fim”, cum bine intuia psihologul Anatol Basarab.

Harta Croaţiei

 

Dincolo de războiul sângeros de la începutul anilor ’90 Croaţia a reuşit să se aşterne frumos în panoplia statelor europene civilizate, prospere şi tihnite, impresionând astăzi pe multe planuri. Iar cine a trecut măcar în fugă prin Zagreb, Dubrovnik, Omis, Split, Zadar şi nu numai ştie la ce mă refer.

Baza bunăstării statului croat reiese din conştientizarea noţiunii de interes naţional, convergenţa comunităţii de idei şi concepte, coagularea opiniei publice mânată de un evident sentiment de mândrie (opus acelui defetism neîntemeiat pe care-l cântăm cu toţii pe plaiurile mioritice), astfel că atitudinea omului de rând faţă de realitate şi tradiţie este de la sine inoculată factorilor de decizie politici care ştiu că responsabilitatea cu care i-a înzestrat electoratul nu poate fi tradusă în minciuni şi nimicnicie...

Croaţii au înţeles de mult timp că bijuteria lor de ţară, munţii, apele, pădurile, fauna, litoralul Dalmaţiei, blândeţea anotimpurilor şi moştenirea istorică, toate acestea sunt o blagoslovire la care puţine popoare au acces, lucruri de valoare inestimabilă pentru care merită să lupţi şi care trebuie protejate ca atare (până şi imnul naţional poartă numele „Lijepa naša”, ceea ce s-ar traduce „frumosul nostru pământ natal”).

Aceeaşi croaţi au realizat că armonia dintre oameni, spiritul civic, taxarea „derapajelor” de orice fel, infrastructura bine pusă la punct, simţul estetic constituie factori definitorii ai unei orânduiri cu standarde superior-calitative. 

Frânturi din Parcul Naţional Velebit

 Personal caut să intuiesc germenii de civilizaţie dincolo de indicatorii macroeconomici, all-inclusive-ul de la hotel sau viteza cu care mă deplasez pe şosele impecabil asfaltate. Iar când mi-e dat să văd nenumărate pasarele care înlesnesc circulaţia faunei sălbatice şi care întregesc exemplar ansamblul construit al unei autostrăzi cum este cea dintre Zagreb şi Split, îmi dau seama că acest etalon suprem al unei mentalităţi sănătoase este secondat de aceeaşi viziune în orice palier al unei societăţi care şi-a permis luxul de a lua în calcul până şi deplasarea ferită de peripeţii a jderului, vulpii sau a căprioarei!

Diocleţian – Hajduk – Torcida:  cele trei embleme ale Splitului

Înaintând pe meleagurile aceste ţări pe sfert cât România, am poposit şi în urbea Splitului, celebra „Floare a Mediteranei” încărcată cu secole de istorie şi care a adăpostit mulţi ani de zile flota militară maritimă a fostei Iugoslavii.

Acest oraş-port de pe coasta Adriaticii este prezentat de către ghizii locali care se perindă permanent în compania cohorteleor de turişti, ca fiind marcat de 3 lucruri:

1) Palatul lui Diocleţian şi centrul istoric (încă locuit) plămădit ulterior în jurul construcţiei ridicate de împăratul roman la începutul secolului al IV-lea e.n.;

2) Hajduk Split, echipa de fotbal fondată de un grup de studenţi croaţi în Praga (1911) şi care a canalizat energiile unioniste ale Dalmaţiei în perioada antebelică;

3) Torcida Split, galeria echipei Hajduk formată în anul 1950 (cel mai vechi grup organizat de suporteri din Europa), supusă de-a lungul timpului numeroaselor represiuni de către Partidul Comunist Iugoslav ce îi favoriza prin tradiţie pe sârbii de la Steaua Roşie Belgrad.

Detaliu din palatul renumitului împărat roman

Diocleţian stilizat

O să las cititorului plăcerea de a descoperi pe cont propriu amănunte legate de amprenta latinităţii şi evoluţia ulterioară a oraşului, axându-mă pe celelalte două dimensiuni cu rezonanţă mult mai redusă în concepţia turiştilor de rând.

Ca români obişnuiţi să privim din afară fenomenul şi să asociem – superficial - fotbalul doar cu berea, grătarul şi scandalul, rămânem uşor sideraţi de prezenţa acestui element sportiv în simbolistica unui oraş aşa de bogat istoric precum e Splitul, gândindu-ne care ar fi logica?!?

Stadionul Poljud al echipei Hajduk Split

Păi logica este! Fiindcă în preambulul Primului Război Mondial clubul Hajduk s-a declarat oficial împotriva politicii guvernamentale Austro-Ungare care dorea să ţină provinciile croate într-o stare de separaţie. În acei ani clubul menţionat îşi contopeşte pentru prima dată propriile aspiraţii cu cele ale croaţilor de pretutindeni devenind, în regiunea Dalmaţiei, principalul simbol al luptei pentru unitate naţională.

Mergând mai departe, invadarea Iugoslaviei în 1941 şi anexarea Splitului de către Italia a marcat un alt moment de referinţă pentru Hajduk, atunci când clubul a sfidat propunerea de a participa în prima ligă de fotbal italiană (Il Calcio) preferând să-şi înceteze pentru o perioadă activitatea. Jucătorii clubului s-au alăturat partizanilor ce luptau contra trupelor Axei iar în data de 7 mai 1944 Hajduk a devenit echipa oficială a forţelor eliberatoare iugoslave (printre cele mai puternice mişcări de rezistenţă din Europa ocupată).

Este celebru meciul de la Bari (sudul Italiei, iunie 1944) pe care clubul din Split l-a disputat în compania echipei Armatei Britanice, în faţa a 40.000 de spectatori, acesta fiind declarat cel mai mare eveniment sportiv din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Devine din ce în ce mai limpede faptul că Hajduk Split reprezintă mai mult decât fotbal, a fost şi va rămâne o stare de spirit, iar cea mai importantă recunoaştere a clubului a venit în anul 1945, în timpul unui turneu din Liban, atunci când generalul Charles de Gaulle i-a acordat titlul de „echipa de onoare a Franţei Libere”.

Fiind timp de mulţi ani preferata lui Tito, Hajduk a primit propunerea de a se reloca la Belgrad şi a deveni echipa Armatei Iugoslave a Poporului (JNA)  însă aceasta a refuzat, fiind totuşi ferită de desfiinţare datorită contribuţiei aduse la lupta contra fasciştilor.

Dar rolul lui Hajduk în istoria Iugoslaviei nu se terminase, atât clubul cât şi galeria acestuia (Torcida) fiind categorisiţi după un timp ca ostili Partidului Comunist, un adevărat risc pentru „conştiinţa naţională a statului iugoslav”.

Un sâmbure de adevăr s-a dovedit a exista în concepţia comunistă a epocii,  deoarece în timpul războiului iugoslav de la începutul anilor ’90 o sumedenie de membri Torcida s-au înrolat în armata croată luptând contra sârbilor în numele identităţii naţionale a emergentului stat riveran Adriaticii, identitate simbolizată în mare parte şi de „cultul” Hajduk Split.

Influenţa pe care clubul cu 103 ani vechime - dar şi Torcida - o are se răsfrânge şi în afara graniţelor, mai ales în învecinata Bosnia-Herzegovina, acolo unde grupurile de croaţi din zona platourilor vestice (arealul Mostar, Čapljina, Međugorje etc.) sunt închegate de pasiunea pentru clubul din Split asimilată cu mândria de a aparţine poporului croat, chiar dacă frontierele cu greu înjghebate în acest „butoi cu pulbere” balcanic i-a transformat în cetăţeni de drept ai altui stat.

Care este interacţiunea turistului prezent la Split cu fenomenul Hajduk/Torcida?!? Simplu: grafitti şi autocolante omniprezente în multe perimetre ale oraşului, simboluri afişate ostentativ pe multe imobile, ziduri, stânci, dar mai presus de toate un orgoliu nedisimulat al oamenilor din zona de a fi parte a unui fenomen ce a depăşit demult tribunele stadionului Poljud, prin trecutul, legendele şi cutezanţa ce au sudat comunităţile din regiunea dalmată dar şi din alte zone.

O simplă emblemă a echipei Steaua Bucureşti arătată unui vânzător de la o pizzerie din Split a dat naştere unei rafale informative din partea acestuia, cu privire la „dubla” fotbalistică jucată între cele două cluburi în anul 1994. Luxul de amănunte a mers până acolo încât mi-a fost menţionat faptul că „ploua torenţial când ne-aţi învins cu 4-1 în Split” dovedindu-se astfel că oamenii de aici sunt născuţi cu Hajduk în sânge!

Sintetizând: Diocleţian – Hajduk – Torcida şi ai spus Split!

Muntele Mosor: incursiune în Alpii Dinarici

Să ieşim puţin din perimetrul superbului oraş Split, aşezat la malul Adriaticii! Alpii Dinarici ne aşteaptă, fiind o constantă  a reliefului de-a lungul întregii Coaste Dalmate.

Muntele Mosor văzut din apropierea Coastei Dalmate

Luat ca atare acest sistem muntos are o lungime de circa 650 km pornind dinspre Alpii Iulieni ai Sloveniei, integrându-se armonios în peisaj pe teritoriul tuturor statelor ex-iugoslave (mai puţin Macedonia), la care se adaugă Kosovo şi Albania. De altfel, la graniţa acestei din urmă ţări cu cea a Muntenegrului se află şi cel mai înalt vârf al Dinaricilor, respectiv Vârful Jezerski (2692 m) din Muntele Prokletje. 

Pe teritoriul Croaţiei altitudinea supremă se găseşte în Dinara (1831 m), însă înalţimea mult mai redusă a acesteia în raport cu Jezerski nu-i ştirbeşte cu nimic din prestanţă, fiind foarte căutată de amatorii de drumeţie. Dinara este şi locul de unde s-a generalizat titulatura de "Alpi Dinarici".

Socotit ca fiind unul dintre cele mai semeţe areale muntoase din Europa, impresia lăsată în relief de Alpii Dinarici este amplificată chiar şi în perimetrele cu altitudini mai reduse, în principal datorită vecinătăţii mării, astfel că efectul vizual este cu atât mai fascinant cu cât crestele „ţâşnesc” brusc de la cota 0.

Totodată, aceste culmi sunt foarte accidentate, prezenţa calcarelor şi a altor roci preponderent sedimentare permiţând dezvoltarea frecventă a diaclazelor şi lapiezurilor (fisuri, şanţuri) ca şi a crestelor crenelate, ascuţite, ce necesită atenţie la fiecare pas, sporul ascensiunii pe un astfel de teren fiind mult diminuat.

În consecinţă respectivii munţi sunt abordaţi secvenţial, obiectivele în sine fiind date de anumite vârfuri, lacuri, refugii sau cabane, parcurgerea longitudinală a diferitelor masive făcându-se mult mai rar.

Pe lângă dificultatea terenului în sine mai sunt şi alte aspecte ce contribuie la ferirea sistemului alpin de vicisitudinile turismului de masă. Se iau în calcul aici reminiscenţele războaielor iugoslave din ultimul deceniu al secolului al XX-lea, multe mine anti-personal fiind încă ascunse în anumite zone de acces spre munte sau chiar pe versanţii sau platourile calcaroase.

De aceea este de bun augur a se lua în calcul recomandările asociaţiilor montane care gestionează masivele vizate şi care dau girul anumitor trasee, circuite, abaterile de la potecile marcate făcându-se pe cont propriu.

Vipera cu corn (Vipera ammodytes) este o prezenţă destul de frecventă de-a lungul Dinaricilor, iar orajele pot apărea şi ele din senin pe măsură ce influenţa maritimă scade odată cu depărtarea de coasta, spre interiorul Peninsulei Balcanice.

Instantaneu la Cabana "Umberto Girometta" (Mosor)

Dinspre Split se poate tocmi o drumeţie extrem de interesantă spre culmile din vecinătăţile oraşului, Muntele Mosor fiind unul dintre cele mai bine înzestrate masive pentru activităţile de drumeţie şi nu numai. Avem aici cabane, refugii, indicatoare şi marcaje cu o periodicitate destul de bună, diminuându-se astfel riscul de a ajunge în situaţii neprevăzute, la poalele sau deasupra unor versanţi abrupţi, impenetrabili. Iar în cazul unor hazarde meteorologice posibilitatea retragerilor spre punctele de adăpost îţi oferă un confort mental, ştiind că te poţi sprijini pe asemenea locaţii ce-ţi oferă siguranţă.

Mosorul se întinde pe circa 25 de kilometri liniari, de la Pasul Klis în nord-vest până la canionul Răului Cetina în sud-est, fiind pătruns de anumite trecători care împart masivul în 3 segmente bine individualizate (vestic, central şi estic).

Sitno Gornje - punctul de pornire spre Cabana "Umberto Girometta"

Traseul nostru porneşte din aşezarea rurală Sitno Gornje (în traducere liberă „sătucul de sus”), situată la nici 15 minute de şofat dinspre Split, localitate deosebit de pitorească, poziţionată la o altitudine medie de 5-600 metri. Suntem în zona centrală a acestui munte iar obiectivul vizat este cel mai înalt vârf al Mosorului, respectiv Veliki Kabal (1339 m).

De pe serpentinele excelent asfaltate ale satului, panorama asupra munţilor din jurul Splitului, asupra oraşului cu alură peninsulară, dar şi spre întinderea nesfârşită a mării, a insulelor ce prisosesc în apele Adriaticii, fac din Sitno Gornje o destinaţie ce poate fi luată în calcul pentru cei care vor să aibă o perspectiva interesantă de deasupra urbei.

Tot în apropierea satului, pe platoul Piscului Makirine (702 m) se găseşte observatorul oraşului, o locaţie ideală pentru nopţile cu cer senin. Autobuzele cu o frecvenţă de 30 de minute facilitează accesul înspre/dinspre această aşezare ce poate fi confundată uşor cu Sitno Donje („sătucul de jos”), localitate aflată pe aceeaşi direcţie, dar în aval de obiectivul noastru.

Din capătul de sus al aşezării se continuă urcuşul pe un drumeag săpat în versanţii calcaroşi ai muntelui, după circa un sfert de ceas începând o ascensiune directă printre rocile sedimentare alcătuite din carbonat de calciu şi care conferă trăsătura fundamentală Alpilor Dinarici.

Marcajul fiind destul de des şi vizibil (cerc roşu cu punct alb în interior), în nici 40 de minute de la start ajungem la Cabana „Umberto Girometta” (868 m), loc de popas şi adăpost permanent la sfârşitul săptămânii. Cum noi ne aflăm într-o zi de marţi, în relativ extrasezon, ne-am gândit că vom găsi locaţia închisă, însă avem surpriza de a întâlni o mulţime de salvamontişti croaţi aflaţi în team-buiding la cabana cu pricina.

Suntem în măsură să aflăm de la aceştia mai multe amănunte despre muntele în speţă, fiind sfătuiţi să fim atenţi la indicatoarele de pe traseu, deoarece marcajul cu cerc roşu rămâne neschimbat indiferent de direcţie sau de destinaţie, doar săgeţile fiind cele ce îţi pot indica ruta dorită.

Deshidratarea fiind o constantă în acest climat mediteranean, alimentăm din nou cu apă în incinta cabanei, familiarizându-ne cu aspectul acestei construcţii ridicate în urmă cu mai multe decenii.

O doamnă, amfitrionul locaţiei, ne ghidează spre sala de mese, acolo unde tronează la loc de cinste imaginea lui Umberto Girometta, despre care ni se transmit amănunte într-o sârbo-croato-italiană pentru care îi mulţumim cu amabilitate, deşi nu am înţeles o iotă 

 

Ştiam de fapt că profesorul, publicistul şi omul de munte care dă şi numele cabanei a iniţiat această construcţie în anul 1929. Istoria clădirii este foarte interesantă, aceasta servind în Al Doilea Război Mondial ca spital şi centru de comandă pentru detaşamentele de partizani, ulterior asaltul armatei italiene avariind-o grav, pentru a fi din nou refăcută şi extinsă în 1951. În timpul războiului iugoslav Cabana „Umberto Girometta” a funcţionat ca şi centru de antrenament pentru armata croată.

Într-un decor întunecat, cu un plafon jos de nori şi auspicii de ploaie pornim la drum, mai bine de două ceasuri fiindu-ne necesare pentru a atinge vârful de referinţă. Sunt zilele în care volumul precipitaţiilor a dus la cele mai grave inundaţii din ultimul secol atât în Serbia, cât şi în Bosnia – Herzegovina, parţial şi în Croaţia!

Cei circa 470 de metri ce ne despart de Veliki Kabal sunt surmontaţi cu atenţie, aşa cum am mai menţionat dizolvarea în suprafaţă a calcarului lăsând în urmă o sumedenie de microforme de relief (diaclaze, lapiezuri, stânci calcaroase lespezite sau ascuţite), ce pot duce la accidente neprevăzute.

Iar cum atmosfera înnegurată e la ordinea zilei – cel puţin de la o anumită înălţime – şansele de a fi „furaţi” de peisaj şi a nu vedea unde păşim se diminuează simţitor. În schimb suntem fascinaţi de vegetaţia ce include diferite specii mediteraneene, iar mirosul proaspăt de oregano, salvie şi alte esenţe devine un deliciu olfactiv.

De la mică depărtare ne dăm seama că am atins piscul Veliki Kabal, atunci când observăm imensa cruce de lemn aşezată în imediata apropiere a cotei de 1339 metri. In depărtare, spre platourile şi înălţimile bosniece, tunetele debuşează cu intensitate anunţând urgia ce va calamita proaspătul stat balcanic...

Veliki Kabal - 1339 m

Zăbovim o perioada pentru fotografiile de rigoare şi însemnările în cartea de onoare de pe vârf, după care continuăm traseul înspre şaua Ljuto Kame ce ne separă de segmentul estic al Mosorului. Ploaia îşi face simţită prezenţa, iar aderenţa pe calcar se diminuează semnificativ, însă reuşim să ne retragem la fix din calea aversei, odată cu pierderea altitudinii rarindu-se şi precipitaţiile.

La coborârea de pe vârf

Acest minicircuit ce se va încheia la aceeaşi cabană, ne va aduce după circa 90 de minute de la plecarea de pe vârf în preajma refugiului ce da şi numele şeii menţionate mai sus (Ljuto Kame).

După încă un ceas de mers, timp în care plafonul de nori se mai sparge permiţând o privelişte generoasă spre Split şi Adriatica, suntem iarăşi la „Umberto Girometta” pentru a ne delecta cu o „paszta fazol” (supă crema de fasole şi paste) de la bucătăria cabanei, un excelent deliciu culinar la înălţime.

Splitul văzut din Munţii Mosor

Este ora 20:30, iar în 30 de minute ajungem în Sitno Gornje, de unde găsim rapid o ocazie ce ne poartă până în Split, acolo unde vom începe explorarea spectaculosului oraş dalmat, urmată de cea a Zagrebului.

Drago mi je, Hrvatska!



Mai multe imagini din  Croaţia:


1) Muntele Mosor:

2) Split

3) Zagreb