luni, 17 iunie 2013

Asaltati de cainii ciobanesti in Muntii Grohotis



Peripetiile traite sambata, 15.06.2013, in Muntii Grohotis le inscriu in categoria evenimentelor nefericite pe care nu le doresti nici celor mai aprigi dusmani. Mai concret, interactiunea naucitoare pe care am avut-o in varf de munte cu o serie de dulai ciobanesti de o agresivitate cum nu mi-a fost dat sa vad in 15 ani de peregrinari carpatice era sa se termine mai mult decat neplacut atat pentru mine cat si pentru Adina, impreuna cu care am purces in aceasta tura.
Pentru a face o introducere in datele problemei, sambata seara ne gaseam in Pasul Bratocea hotarati sa colindam in urmatoarele doua zile culmea principala a Grohotisului, pornind pe axa geografica nord-sud, dinspre trecatoarea aminitita si Plaiul Sterp, sperand sa ne retragem spre civilizatie undeva in zona Slanicului de Prahova.

Amplasarea Muntilor Grohotis (preluare dupa Alexandru Rosu, Geografia Fizica a Romaniei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980)
La apus


Plecam de la DN 1A iar dupa 40 de minute de mers prin padure scoatem cortul in jurul orei 21:00, in perimetrul unei poieni, la oarecare departare de zgomotele de la o stana situata dincolo de padure, spre Muntele Cailor. Cunosteam anvergura activitatilor pastorale din acesti munti, dar si date referitoare la precautia de care trebuie sa dai dovada la contactul cu mesagerii acestei indeletniciri milenare, precum si cainii acestora. Informatiile proveneau atat din marturii ale altor temerari care s-au incumetat sa strabata respectivele intinderi pitoresti, cat si din evenimente neplacute traite pe propria piele in perimetrul Muntelui Sloeru-Marcusanu, culme secundara a Grohotisului (furturi de echipament de catre ciobani tineri, sicane cu partenerii canini ai oierilor etc.) Vrem nu vrem, trebuie sa spunem lucrurilor pe nume, iar punctul de vedere conform caruia pastoritul si-a pierdut partial din calitatile unei activitati profunde prin insinuarea in randul sau a multor indivizi care nu ai nici o chemare spre acest domeniu, nu este departe de adevar!
Asadar, data fiind conjunctura de doar doua persoane ce ne-am inhamat la aceasta tura prin niste tinuturi arareori strabatute de drumeti, am avut ca si cuvant de ordine prudenta, pentru a evita situatiile neplacute. 


Campam discret, pentru a nu atrage atentia, iar a doua zi dam binete celor 7-8 flacai ciobani angrenati in activitati specifice, dupa care ne vedem linistiti de drum in tinutul incetosat al Grohotisului, in ceea ce se anunta o zi anosta si mohorata, sub cusmele joase de nori bine statorniciti. O abatere solitara de la traseu ma va scoate - dupa surmontarea a circa 250 metri diferenta de nivel – in perimetrul bornei metalice de pe varful principal al Muntelui lui Babes (1685 m).  Revin la traseu dupa o coborare la fel de spontana prin perimetrul unor versanti abrupti dezvoltati in conglomerate, gresii si alte roci sedimentare, modelarea subaeriana si formele de relief astfel aparute ducandu-ma cu gandul la mult mai celebrul Ciucas, situat in prelungirea nord-estica a muntilor in care ne aflam.



Ma reintalnesc cu Adina in zona de jonctiune a Muntelui Babes si stancariilor de pe Fata lui Gherghel, cu pantele greoaie ale Muntelui Bobu Mic. Spre acest din urma punct de reper si varful cu acelasi nume ne poarta si drumul urmat anterior, intr-o abatere usor spre dreapta. In ciuda cetii asternute temeinic peste tot muntele vom confrunta hartile avute la dispozitie cu directia indicata de busola, iar o usoara spartura in plafonul compact de nori ne va confirma corectitudinea directiei urmate, atunci cand zarim masivul versant estic al Bobului Mic, separat de culmile stancoase ale Fetei lui Gherghel prin Bazinul Vaii Mogosul.
Este ora 13:00, la circa 3 ceasuri departare de startul in aceasta zi de drumetie, iar traseul bine intuit precum si semnalele de intremare a vremii prin diminuarea cetii atotcuprinzatoare ne fac sa fim increzatori ca vom avea parte de un rasfat vizual si perspective inedite spre nenumarate culmi plamadite la Curbura Carpatilor, dar si spre Meridionalii invecinati. Brusc, acolo unde panta se indulceste, intre plaiul Picioarele Caprei si Muntele Bobu Mic, latraturile puternice ale unor caini de stana ne pun in garda, stiind ca vom asista la obisnuita sesiune de intimidare din partea patrupedelor la contactul cu „necunoscuta” data de calator+rucsac, raritatea aparitiei unor astfel de curiozitati pe meleagurile Bobului Mic sporind, probabil, nivelul de iritare al animalelor in speta. Doi ciobanesti sanatosi se indreapta spre noi la inceput ezitanti, insa siguranta le sporeste pe masura ce flancurile devin asigurate de alti dulai de dimensiuni considerabile, majoritatea dotati cu zgarzi de metal temeinice, paveze in calea eventualelor atacuri la grumaz ale altor salbaticiuni.


Primul contact cu respectivii caini
Surpriza aparitiei unui numar final de 9 sau 10 caini (dintre care 7 ciobanesti masivi, puternici) a fost cu atat mai mare cu cat vantul ce sufla cu putere m-a pus in imposibilitatea de a apela la petardele ce le port intotdeauna la chinga de la brau a rucsacului, bricheta fiind inutila in atare conditii. Am incercat sa ne lasam pe vine in speranta ca se vor domoli, dar virulenta cu care s-au indreptat asupra noastra si apropierea din ce in ce mai mare a gurilor inspumate, precum si rictusurile amenintatoare ne-au facut sa abandonam aceasta tactica. Am incercat apoi sa aplic metoda de intimidare a cainelui alfa, insa stilul compact, de haita, prin care am fost asaltati, precum si dimensiunile sensibil egale ale dulailor au facut inutil si acest demers de identificare a masculului dominant. Din contra, ezitarile de la sine intelese ale Adinei in fata unei asemenea privelisti infricosatoare au sporit increderea patrupedelor, iar vocile noastre rastite, precum si incercarea de a raspunde avand drept arma rucsacul meu si izoprenele legate pe exterior, nu au facut decat sa disperseze animalele intr-un cerc concentric, asalturile disperate venind din toate partile.
Am trait 2-3 minute de cosmar, in care de jur imprejur se releva o ofensiva clasica de haita cautand o slabiciune, o oportunitate, o bresa pentru a ne pune la pamant si a ne sfarteca pe de-a intregul. Am avut totusi prezenta de spirit de a transforma inerenta confuzie intr-o incercare de a contracara atacurile inversunatelor creaturi prin aruncarea la intimidare a rucsacului in stanga si-n dreapta (celalalt rucsac era abandonat la oarecare departare), insa mi-am dat seama ca bresele cautate de acest grup inchegat de caini deosebit de agresivi vor aparea curand, singura salvare fiind ciobanul ce ar fi trebuit sa se afle prin apropiere, dar care nu raspundea de nici o culoare strigatelor noastre. Aveam sa aflam ulterior cum ca cireasa de pe tort a acestei conjuncturi nefavorabile a fost data de vantul ce sufla din sensul de unde au aparut cainii, facand aproape imposibila perceperea zgomotelor noastre de catre ciobanul aflat pe aceeasi directie.
La un moment dat, cand simteam ca voi claca in aceasta contra in care atat eu cat si Adina (adapostita in spatele meu) eram ca o prada ce se cerea drept trofeu, cainii s-au domolit oarecum pentru o clipita, ca intr-o pauza intre doi pugilisti aflati in ring. Am profitat de acest moment de respiro pentru a incerca sa-i imbunez prin cele 4 batoane de musli cu ciocolata avute la indemana in capacul rucsacului, pe care le-am rupt pe rand aruncandu-le la liber in gurile flamande, dupa calculele mele logice urmand un proces firesc de castigare a increderii unor animale ce nu duc lipsa de istetime. Gresit rationament, deoarecere tentativa de a deschide rucsacul pentru a imparti restul de mancare colectivului de atacatori a starnit o furie mai mare decat cea initiala, al doilea asalt de circa 2 minute in care am asistat la aceeasi incercuire si virulenta extrema din partea dulailor fiind aproape de a se sfarsi cu succes, respectiv cu hacuirea prazii. Am inceput sa simtim coltii cum musca din carne, iar izoprenele de pe rucsac au fost ciuruite intr-un mare fel! Intr-un final am vazut silueta salvatoare a ciobanului, probabil una din acele aparitii mesianice, infiripate treptat din ceata laptoasa, pe care o simti ca-ti va aduce izbavirea. 



Ciobanul indepartand dulaii
Insa nici aceasta prezenta nu a fost menita sa curmeze brusc supliciul, hotararea cainilor in a-si desavarsi munca facandu-i sa cedeze cu greu amenintarilor pastorului, nici bata cu care ii altoia aleatoriu nefiind un argument destul de puternic pentru inspumatele guri ce se purtau ca si cum ar fi fost turbate!



Evaluand pagubele, Adina are doua muscaturi la sold (una putin mai profunda, cealalta superficiala), una dintre ele continuandu-se cu o zgarietura pe o distanta de 6-7 centimetri in jos, dincolo de cureaua ce a cedat intr-un loc din cauza coltilor. De asemenea, mai are o muscatura in spatele coapsei stangi, tot superficiala. Eu m-am ales cu muscaturi la ambele coapse, deasupra genunchilor, „taxarea” de la piciorul drept avand o profunzime de mai bine de 1 centimetru, iar sangerarea din acel loc s-a oprit abia dupa 2 zile de la intamplare.



Adina







 
Eu
Vor urma „plimbarile” in compania Salvamontului de la Muntele Rosu si a SMURD-ului din Cheia, ce ne va transporta in regim de urgenta la Valeni de Munte, acolo unde ne vom alege doar cu ceva fise completate si un bandaj cu apa oxigenata ce a si cedat pana sa parasim incinta spitalului! Despre vacinuri antitetanos sau antirabic ar fi prea mult sa vorbim la acest nivel, inclusiv un telefon la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti confirmandu-ne ca nu vom gasi asemenea produse biologice pe plan local (de neinteles pentru resedinta unui judet de munte!). Dealtfel, abia sambata noapte la Institutul Matei Bals din Bucuresti vom intra pe fagasul normal (control, evaluare, internare temporara, cate 7 injectii pentru desensibilizare), insa respectivele vaccinuri se vor lasa asteptate si in aceasta locatie circa 2 zile, punerea pe butuci a producatorului national (Institutul Cantacuzino) pentru a lasa piata de desfacere la mana intereselor straine, ducand la aparitia situatiilor neprevazute, cum ar fi lipsa stocurilor...
Despre incident in sine, consider ca am avut de-a face cu o haita de caini bine inchegata, semisalbaticita (insemnand lipsa contactului cu oamenii, exceptand prezenta ciobanilor). Mai mult ca sigur acesti caini au fost caliti in lupte cu salbaticiuni ale padurii, un urs neavand nici o sansa in fata unui atac furibund, in care nici un component al grupului de canine nu da inapoi iar oportunismul, perseverenta in cautarea breselor din apararea oponentului denota o strategie experimentata in iuresuri anterioare.




Urmele atacului
Revenind in planul interactiunii cu domeniul drumetiei montane, vreau sa cred ca asemenea colective de caini deosebit de agresivi sunt rar intalnite si ca pot fi strunite cu usurinta de cei ce se intituleaza stapani, insa ma indoiesc de acest lucru, mai ales in tinuturi pustii precum cel al Grohotisului. Am fost indemnat de catre cei de la Salvamont sa fac plangere la politie, insa consider acest demers inutil atata timp cat, in lumina inconsistentei actului turistic in masive de genul, poate fi interpretata ca fiind lipsita de pericol real o haita de caini agresivi, fiind mai mult un hazard rar experimentat, ce poate fi eludat prin ignoararea cu buna stiinta de catre calatori a unor astfel de meleaguri. Glumind, pot transmite mai departe raspunsul foarte serios al ciobanului, la intrebarea referitoare la virulenta cu care au atacat animalele:
"- Apoi, cand incep culegatorii sa misune pe munte, din iulie incolo, cainii se deprind cu lumea!”  ...No Comment!
Ramane asadar in apanajul amatorilor de drumetie ce metode de aparare pot folosi pentru asanarea unor spete similare, nedorite dar posibile. Primordial pentru surmontarea Grohotisului in conditii decente, lipsite de risc, vad a fi grupul de calatori ce ar trebui sa porneasca de la 3-4 persoane in sus. In rest, metodele de depasire a situatiilor tensionate in conjunctura cainilor violenti de stana, au fost dezbatute de-a lungul timpului pe multe site-uri/forumuri/bloguri cu profil montan (spre exemplificare, acest link).

La spitalul din Valeni de Munte
Personal, pot garanta un lucru: voi aprofunda subiectul legat de replica optima ce trebuie avuta in fata atacurilor canine si nu ma voi da in laturi de a folosi orice metoda ce-mi va garanta integritatea fizica, din postura de autoaparare. Sunt un iubitor de caini, am un ciobanesc german, insa experienta regretabila avuta in Muntii Grohotis m-a facut sa vad si mai clar necesitatea unei delimitari stricte intre cainii deosebit de agresivi, greu de strunit, si celelalte patrupede de genul. Am citit teoriile unor venerabili calatori pe muntii din Romania, acestia facand apologia metodelor neagresive, „holistice” de reactie la atacul cainilor de stana, iar folosirea de petarde, spray-uri, ultrasunete etc. era considerata ca facand parte din categoria  metodelor...necavaleresti. Cu tot respectul insa nu toti suntem plamaditi dupa acelasi tipar, iar reactiile umane sunt imprevizibile in astfel de conjuncturi fortuite (cu toata pregatirea teoretica prealabila!), dupa cum si reactiile cainilor se ghideaza dupa aceeasi inconstanta de la grup la grup. Iar daca punem in balanta cavalerismul in astfel de situatii si integritatea fizica personala, nu pot decat sa le doresc celor care nu au fost „Stan Patitul”, dar sunt adeptii „galanteriei”, sa nu aiba de-a face cu o speta similara celei traite de noi...

12 comentarii:

  1. Mergând singur printre stânele din Făgăraș și Iezer, am învățat să adun pietre când se vede turma, și să am o bâtă în loc de bețe. Potăile sunt imposibil de nimerit dar se intimidează instant la vederea pietrei zburând către ei. Bâta fluturată pe la nas face minuni. Sunt animale oportuniste și lașe. Se apropie doar dacă le permiți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. spray pentru ursi :( succes garantat ( cred ca e rosu la vanatorul si pescarul )

      Ștergere
  2. Citind jurnalul, mi-am amintit de multele mele intalniri cu astfel de grupuri compacte si foarte agresive de caini. De obicei eram singur cand asta se intampla. Un exemplu mai recent ar fi cel din muntii Leaota - un alt masiv plin de stane si caini agresivi.

    Nu am fost insa niciodata atins de vreunul din cainii care m-au atacat - cred eu, din cateva motive:

    betele de trekking au format un fel de bariera, pentru ca le miscam cu repezitorul de jur imprejur, sa nu se poata apropia fara sa le atinga. Se intelege ca-i mai prindeam cate unui caine un bat peste bot, dar nici nu-l simtea.

    Faptul ca mi-am pastrat calmul, dar poate si faptul ca am raspuns in mod autoritar-agresiv, i-a facut sa nu riste o apropiere la mai mult de 1 metru - sau uneori jumatate de metru. (oricum, mult prea aproape, asta-i clar!).

    Spray cu piper am folosit o singura data, pe un caine foarte agresiv de la statia meteo Lacauti. A durat 3-4 secunde sa simta efectul, desi ii trageam de la jumatate de metru, direct in bot! S-a indepartat cativa metri, apoi a revneit, dar un pic mai timid. Daca erau mai multi caini, nici nu ajungea spray-ul pt toti. Iar daca e vant, s-ar putea sa suferi tu mai mult decat ei din cauza lui. Exista insa spray-uri mult mai serioase (si mai scumpe), cu alea iti faci treaba de la distanta mai mare. Si, vorba unui montaniard cu experienta si vechime, "fara mila!" (in astfel de cazuri).

    Am constatat ca daca stai pe loc si rezisti atacului, asa cum s-a intamplat si in cazul vostru, la un moment dat se mai potolesc. Acela e un moment cheie. Eu am incercat in acel moment sa ma indepartez, vorbindu-le calm. Reusesti cativa metri, dar trebuie sa nu le intorci spatele si fara miscari bruste. De fiecare data a existat insa un caine, de obicei cel mai mic si cu gura cea mai mare, care sa dea iar tonul la "distractie". Cei mari se luau dupa el si incepeau iar sa ma latre. Dar, pentru ca deja apucasem sa ma indepartez, se plictiseau iarasi repede.

    Neplacute oricum aceste intalniri. Nu ma asteptam, citind jurnalul tau, sa vad asa deznodamand - atatea muscaturi. Poate ca atunci cand sunt 2 persoane e mai greu, eu asa am crezut de fiecare data cand am mers singur. Ca daca as fi cu o fata intr-o astfel de situatie, imi va fi mult mai greu sa o apar si pe ea. Asa, cand sunt singur, ma pot apara mai bine, stiu ce trebuie facut si-mi mentin pozitia - pana se plictisesc sau pana apare ciobanul.

    Legat de ciobani, am auzit de la multi oameni ca "ciobanii stateau si se uitau". Mie nu mi s-a intamplat niciodata asta, si am mers foarte mult in zone cu turme. De fiecare data ciobanii au intervenit, daca erau in zona. Uneori alergau sa se bage intre mine si caini.

    La voi a fost mai rau ca era ceață. Cand nu este, eu prefer de multe ori sa evit turmele. Pentru ca in astfel de munti, le poti vedea de la distanta (nu mereu) si de multe ori poti ocoli pe o parte sau pe alta a culmii turma.

    Sau, ce mai incerc uneori, cand vad cainii stand pe iarba langa turma, incerc sa fiu vazut mai intai de ciobani. Daca ma vad ciobanii primii, se mobilizeaza ei si-n privinta cainilor.

    Multe de spus, de stiut... cert e ca muntii de genul acesta, foarte pastorali, sunt poate mai indicati pentru a fi parcursi intre lunile septembrie - mai. In felul asta poti folosi stanele ca adapost si eviti astfel de intalniri. (valabil de exemplu si in Baiului, Leaota, Godeanu, Capatanii, Lotru etc).

    Iar vara sunt destui munti ce pot fi colindati in mai mare siguranta. Cum ar fi muntii inalti, sau Carpatii Orientali (unde sunt mai putine turme pentru ca-s mai multe paduri) si Occidentali(Apusenii).

    Ca sa nu creada cineva ca astfel de incidente se pot intampla chiar oriunde si in orice conditii, ca cine stie, unii oameni poate vor fi atat de speriati de posibilitatea ca asa ceva sa se intample, incat sa nu mai mearga niciodata pe munte. Irational, ca si frica de ursi.


    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu eram un "mergaret" solitar prin crestele muntilor nostri,si tot de la ciobani,am fost invatat,sa nu cunosc frica de ei,si sa tip la ei "Nii la oi",cat pot de tare,si de hotarat,ca sa inteleaga,ca au de aface cu o persoana,care nu l-e stie de frica.
    Pana acum,acest sistem,a dat randament,atat in drumetiile mele montane pedestre,cat si pe bicicleta.
    Sper sa nu spun prostii,dar sa regret cele intamplate de tine/voi,in acest episod trist.
    Dan Lupsa,Tm

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelent scris! Am pățit-o în Făgăraș, eram singură pe creastă, în 2004 și 2005. Să zicem că am avut baftă. Șocant a fost că în timp ce eu țipam deja și mergeam cu spatele, în timp ce doi dulăi mă atacau, ciobanul stătea alene pe un deal și asista amuzat la toată scena. Dacă nu-l zăream și nu urlam la el să-și retragă câinii, nu știu ce ar fi urmat, probabil că omul credea că e un film de groază la televizor .... Mi-a zis: ”oh, nu mușcă rău, doamnă!!!” - fază la care chiar m-au apucat spumele și am urlat la el .... cu un singur fluierat și-a chemat câinii .... incredibil, nu?!

    RăspundețiȘtergere
  5. Merg de ceva timp pe munte si sincer sa fiu nu am vazut in cainii de stana un pericol prea mare, considerand ca este mai mult o psihoza de masa cea legata de agresivitatea lor. Sincer sa fiu, am reusit sa gestionez mereu interactiunea cu astfel de patrupede, fara nici un efect nefast in ceea ce ma priveste pe mine sau pe partenerii de drum. Dar exista si-o vorba: "n-aduce anul ce-aduce ceasul"...de unde in 99% din cazuri s-ar putea sa nu ai probleme serioase in cazul unor astfel de intalniri, e de ajuns acel 1%, cum a fost in cazul nostru, pentru a putea vorbi de un deznodamant aproape tragic. Iar intregul cumul de factori (1 baiat + 1 fata, ezitarea Adinei speculata imediat de animale, ceata, vantul puternic ce a impiedicat aprinderea petardelor si perceperea strigatelor noastre de catre cioban, grupul mare de caini, impozanta acestora si caracterul bine definit, darz) au creat o conjunctura mai mult decat nefavorabila. Pe mine nu m-a afectat cu nimic intamplarea in ce priveste apetitul de mers pe munte, insa m-a facut sa vad intr-o noua lumina aceste intalniri cu cainii ciobanilor si voi cauta "sa-mi asigur spatele" prin metode considerate fiabile si care pot elimina hazardul pe viitor. Nu sunt de acord cu eludarea spatiilor montane intens pastorale pe timp de vara insa ajung la parerea ca trebuie un colectiv de calatori mai hotarat (insemnand minim 2 baieti) pentru a elimina surprizele neplacute.
    Experienta traita am vrut s-o mediatizez necosmetizata, cu riscul de a speria anumiti amatori de munte, insa hazardul exista si sper sa fie mai bine luat in serios. Varianta cu abandonarea muntelui ca si destinatie o vad ilogica, dar o pregatire prealabila pe anumite paliere, pentru a elimina neprevazutul, e musai!
    Mai exista teoriile unor oameni de munte conform carora trebuie sa ne adaptam noi, ca drumeti, sezonului pastoral (care printre altele se si suprapune sezonului estival, cel mai prielnic calatoriilor pe culmi), pe considerentul ca e o activitate milenar - bucolica ce insufleteste muntele de atata timp. Total de acord! Insa nu-mi poate ingradi nimeni dreptul de a ma bucura de fiinta Carpatilor, atata timp cat urmele mele, ca turist sunt insignifiante. Iar globalizarea a indepartat in multe zone si aceasta activitate pastorala de la origini, daca e sa socotesc doar virulenta cu care sunt defrisate/incendiate pajistile de munte (impestritate cu jnepeni, braduti, ienuperi) de catre oierii care fac jocurile speculatorilor de subventii A.P.I.A..
    Asa ca adevarul este undeva la mijloc in ce priveste relatia drumetie estivala - pastorit si ar trebui sa fie o toleranta/precautie reciproca intre aceste doua dimensiuni. Cu un plus de atentie pentru breasla potecatorilor!

    RăspundețiȘtergere
  6. SPRAY-URI profesionale, bastoane telescopice cu electrosocuri, pistol cu gaze cine are, bete ascutite, fara mila si multa ura ... altfel nu e de joaca ! daca e nevoie trebuie altoit si ciobanul !

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Comfirm si eu metoda "Bâta fluturată pe la nas". Anul trecut am parcurs un traseu lung de 6 zile (Tarcu - Godeanu - Retezat), intalnindune cu multe haite de caini si metoda cea mai buna a fost sa tinem betele de trekking in pozitie de atac sau fluturand catre caini. Asa am reusit sa continuam drumul, tinand caini la o distanta de o lungime de bat trekking +1 metru :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Am vazut pozele si apoi am citit jurnalul. Este absout regretabil.

    Singura recomandare pe care as face-o turistilor aflati in astfel de situatii este aceea de a evita sa fie agresivi, sa evite sa se impuna. Teama este un "miros" si nu ai cum sa-l ascunzi. acolo cainii ciobanesti sunt programati sa detina controlul, pentru asta sunt crescuti, dresati si recompensati, pentru a pazi turma. Turistul trebuie sa intareasca starea de "confort", nu sa-l agite sau sa-l provoace dupa principiul "care-i mai tare". Agresiunea incepe de la simpla patrundere in aria pazita si ajunge pana la lovituri cu batul, cu piatra sau, mai nou, la impuscaturi, lucruni neplacute nu doar pentru caine dar si pentru haita care trece de la rolul sau defensiv la agresivitate ofensiva, ba chiar pt ciobanul proprietar (care nu e foarte incantat daca un turist da cu spray sau arunca cu petarde sau cu... bomboane).
    OK. N-as vrea sa ma pun in dezacord cu opiniile unor antevorbitori si drept urmare precizez ca sunt doar pareri personale. Si mai spun ca eu prin caine ciobanesc si cioban ma refer la acele modele tipice, nu la exceptii (asa dupa cum imi lasa impresia personajele din aceasta nefericita intamplare, personaje care nu seamana cu modelul de care vorbesc).

    In concluzie, ce fac eu:
    - evit sa-i iau prin surprindere, vorbesc, fluier din timp dar nu strident.
    - evit sa patrud frontal prin aria pazita, daca relieful imi permite ocolesc larg, daca nu trec tangent
    - betele mi le strang sau le pun la spate parale cu rucsacul a. i. sa nu para amenintator
    - imi descopar fata (fara ochelari de soare, cagula, bandana sau palarie cu boruri mari)
    - vorbesc tot timpul cu ei si pe cat posibil cat mai liniar in tonalitate, nici mieros dar nici autoritar - acum nu ma itrebati ce le spun :))
    - evit sa ii privesc in ochi, nu vreau sa-mi perceapa frica si nici ca i-as infrunta
    - nu neglijez niciodata cainele mic, de regula este cainele de semnal, cel care este legat de pripon si care are rolul de a cheama artileria grea
    - daca sunt incoltit, inconjurat de caini, ma opresc obligatoriu (marturisec ca o singura data m-am asezat si e cam neplacut sa-i simti rasuflarea si balele, ii inteleg pe cei care nu pot sa o faca)
    - nu ma inclin brusc, nu ma sucesc si nu-mi dau rucsasacul jos
    - daca am ceva mancare prin buzunar, bag mana usor si arunc tot usor si in lateral, nu catre caine! daca se va intoarce dupa ce am aruncat e semn intentia lui este doar sa ma tina pe loc si ca am scapat nemuscat.
    - cand vine ciobanul nu uit niciodata sa-i laud cainii. Marturisesc ca uneori mai critic si turistii care confunda cainii ciobanesti cu niste caini de strada, fara stapan si drept urmare se comporta total diferit fata de cum ar trebui.

    Precizez ca am fost muscat de doua ori de catre caini maidanezi dar niciodata de caini de stana desi cu cei din urma m-am confruntat mult mai des, si inclusiv cu indiferenta ciobanului agasat de turisti sau ocupat sa-si tunda oaia, cu asa-zisi ciobani dar aflati abia in primul an la stana, cu haita de 10-12 caini. Cele de mai sus sunt confirmate prin discutii cu ciobani - evident ca exista si exceptii, riscul exista si el, asa dupa cum nu toti ciobanestii sunt ciobanesti, nici toti ciobanii nu sunt ciobani... ;)

    Repet, este foarte trist ce s-a intamplat si dupa cum arata situatia putea sa se termine mult mai rau, atipic si anormal.



    RăspundețiȘtergere
  10. Din fotorafii pare ca ati avut parte de o intalnire cu o "garnitura" de caini din rasa ciobanesc caucazian (sau metisi), recunoscuti ca fiind cei mai agresivi caini ciobanesti, rasa interzisa a fi tinuta in libertate, in spatii publice, tocmai din cauza agresivitatii (si masivitatii) ei. De aceea ar fi fost utila o sesizare la politie, pentru a preveni raspandirea folosirii acestei rase de catre ciobani. Evident ca ar fi trebuit sa stiti sa reclamati rasa cainilor. E ingrijorator ca au aparut caini (sau metisi) din aceasta rasa la stanele din Carpati.

    RăspundețiȘtergere
  11. Intr-adevar sunt zone montane unde oile necesita paza cu cainii lasati slobozi, dar in cele mai multe locuri (deal sau munte) acesti caini sunt inutili, nefiind animale salbatice.
    Am patit-o si eu, eram singur, n-aveam nici un bat, m-au inconjurat 5 caini, nu erau ciobanesti, dar suficient de mari cat sa ma faca flenduri. Pana sa vina si ciobanul, singurul lucru util a fost un spray cu piper. Am pulverizat in jurul meu, la nivelul cainilor si s-au calmat pe loc. Chiar am prins curaj si inaintam cu spray-ul spre ei.
    Cat despre cioban, ce sa-i spun?... mi-a zis el in schimb: "nu va faceti griji ca nu musca". Mda, coltii aia ranjiti aproape de picioarele mele erau asa, de frumusete.
    Iar chestia cu frica, cam abureala: n-am fugit, n-am facut pe mine, n-am tipat, nu m-am holbat in ochii lor, ci pur si simplu am stat pe loc si incercam sa vorbesc cu ei ceva de genul cutu-cutu.

    RăspundețiȘtergere