luni, 9 februarie 2015

Linia Arpad - moştenirea horthystă a Carpaţilor Orientali (partea a II-a)


Concluzii, dimensiuni turistice  şi perspective



Motto:
A fost ultima încercare de a face Ardealul un spaţiu maghiar eliminînd sau minimalizând cultura şi limba română” - Ablonczy Balázs, "Ardealul revenit 1940-1944", 2011



Exacerbarea rolului pe care Linia Arpad (Arpad Vonal) l-a avut în desfăşurarea ostilităţilor din ultima fază a Războiului Mondial este specifică anumitor medii naţionaliste, şoviniste maghiare, a căror bravură pe această temă este nefondată. De multe ori se argumentează faptul că obiectivul în sine ar fi fost impenetrabil, depăşind alte construcţii de genul, din epocă.

Din capul locului trebuie menţionat, tot pe filiera surselor ungureşti, cum iniţiatorii proiectului au ajuns la concluzia că un astfel de aliniament fortificat nu este de netrecut, ci doar poate întârzia un asalt al inamicului (vezi aici, capitolul în limba germană „Die Árpád-Linie in den Karpaten”).

Mitul impenetrabilităţii cade din start! Iar prima breşă a Liniei Arpad (în zona KrosnoDukla, graniţa slovaco-poloneză, 26 septembrie 1944; a nu se confunda cu depăşirea propriu-zisă a Pasului Dukla, ce s-a produs la 6 octombrie acelaşi an) certifică acest aspect.

Pasul Dukla, la graniţa slovaco-poloneză

(Trebuie menţionat faptul că strategia inţială a STAVKA (Înaltul Comandament al Armatelor Sovietice) era să evite de principiu hazardul unui asalt peste trecătorile carpatice bine fortificate şi să se înainteze spre Berlin prin câmpiile poloneze (Frontul I Ucrainean), precum şi dinspre sudul Transilvaniei spre Budapesta şi mai departe (Frontul II Ucrainean). Decizia de a lua cu asalt zona Krosno-Dukla a venit la sfârşitul lui august 1944, în urma spontanei insurecţii a partizanilor slovaci, cei care trebuiau susţinuţi efectiv de Armata Roşie)




Cu atât mai preţioasă este această breşă, cu cât mărturiile din epocă vorbesc de ploi torenţiale ce au căzut fără încetare în septembrie dar mai ales octombrie 1944, în Carpaţii Estici, făcând trecătorile montane aproape imposibil de depăşit de către vehiculele mecanizate sau de către cele tractate de cai (vezi aici). În consecinţă relativa întârziere a ofensivei sovietice a fost determinată în primul rând de complexul condiţiilor naturale - meteorologice şi de relief - ce a lucrat defavorabil pentru ruşi.

La fel de irelevantă devine şi teoria conform căreia trupele lui Stalin de pe direcţia de înaintare a Carpaţilor Orientali ar fi rămas într-un şah continuu dacă românii şi celelalte unităţi din flancul stâng al Frontului 2 Ucrainean nu ar fi afluat dinspre sud, peste Meridionali, în spaţiu deschis, graniţa temporară a Ungariei fiind lipsită aici de obstacole majore ale reliefului. Este de la sine înţeles că sovieticii au vrut să-şi cruţe trupele aflate în estul României, preîntâmpinând ostilităţile de anvergură pe terenul potrivnic ce-i despărţea de Transilvania. Mai ales în conjunctura ofensivei totale, ce se desfăşura cu brio pe alte direcţii.

Conform mărturiilor mareşalului Grechko unităţile Armatei Roşii specializate în lupte montane nu au fost angrenate în bătăliile din Carpaţi (o omisiune a STAVKA). Cel mai probabil pierderile suferite de aceste unităţi în Caucaz şi Crimeea, ca şi necesităţile de pe alte sectoare ale frontului (cum ar fi în regiunea Murmanskului şi a Scandinaviei de Nord) au dus la această decizie, însă prezenţa respectivelor trupe ar fi grăbit surmontarea aliniamentului fortificat horthyst.

Aceleaşi medii exaltate maghiare vorbesc de oportunismul „invadatorilor” (deşi corect ar fi spus „eliberatorilor”) de a ocoli Linia Arpad pe la meriziu, ferind, ruşinos, confruntarea directă. O altă inepţie care poate fi combătută prin două exemple sugestive: pe principiul raţiunii, planificării şi a scutirii efortului de război, invadarea Franţei de către Germania s-a făcut evitând celebra Linie Maginot, prin Podişul Ardeni (Belgia şi Luxemburg), astfel că investiţia defensivă de miliarde de franci s-a dovedit a fi inutilizabilă. În aceeaşi manieră, un an mai târziu, invadarea Greciei s-a realizat prin învăluirea Liniei fortificate Metaxas (de la frontiera elenilor cu Bulgaria), germanii ajungând la concluzia că este mai bine să ocolească respectivul alniament avansând dinspre Iugoslavia – vezi aici). A pus cineva la îndoială strategia nemţească ca fiind una nesănătoasă?!? Bineînţeles că nu!

În scopul întăririi celor spuse mai sus aduc şi argumentul conform căruia sistemul "Competiţiei Socialiste" începuse tacit să-şi pună amprenta pe atitudinea comandanţilor Armatei Roşii, aceştia fiind conştienţi că orice succes contra naziştilor le poate spori respectul în ochii lui Stalin şi îi poate propulsa în poziţiile de forţă ale unei Uniuni Sovietice ieşite triumfătoare din această conflagraţie. Iar prestigiul constă nu doar în anihilarea cu orice preţ a armatelor celui de-Al Treilea Reich - aflate oricum în retragere - ci în talentul de a evita sacrificarea fără rost a propriilor resurselor umane.

Un alt aspect ce trebuie discutat vizează construcţiile propriu-zise. Nu trebuie omis faptul că perimetrul  fortificat „Arpad Vonal” a fost realizat în vreme de război, dar beneficiind în mare parte de acalmia venită odată cu girarea noilor graniţe ale unei Ungarii revanşarde (în relaţie cu România, Slovacia, Ucraina, Iugoslavia), de către aliatul nazist aflat în plină expansiune.

Totodată, teritoriile alipite de regimul horthyst care „a ţinut aproape” de Germania încă de la începutul deceniului trei, au reprezentat acel elan, acel „puseu” de mijloace ce au fost redirecţionate către strădania de ridicare a retranşamentelor.

Vorbim de zăcămintele naturale existente la faţa locului, precum şi de resursa umană, respectiv detaşamentele de muncă silnică formate din evrei, români, slovaci, ucraineni şi alte naţii. Trebuie reamintit şi faptul că multe materiale folosite la înălţarea acestor fortificaţii au fost dezmembrate din sistemele militare similare (dar şi din construcţii civile) ale teritoriilor româneşti abuziv încorporate în 1940, ca şi din  zonele cu acelaşi statut cehoslovace sau din alte areale ale Partium-ului. Inclusiv clopotele bisericilor ortodoxe au fost topite şi folosite în scopuri militare.

Practic, efortul cumulat este al tuturor statelor ce au avut de suferit în urma anexărilor abuzive... 

Turistic vorbind, valorificarea Liniei Arpad din sectorul Orientalilor de către autorităţile locale devine o chestiune delicată prin prisma încărcăturii emoţionale negative pe care aceasta o are pentru populaţia majoritară. Aşa cum am mai spus, ridicarea construcţiilor s-a făcut în mare parte prin coerciţia, truda neplatită a autohtonilor (fie ei români, evrei sau ţigani, în fapt cetăţeni ai aceluiaşi stat de drept desavarşit in 1918!), în scopul subminării unei Românii îndrituită istoric asupra Ardealului, oricât s-ar chinui unele medii academice ale vecinilor noştri să fundamenteze cu rigurozitate şi să inoculeze în percepţia publică teorii contrare (ca exemplu, se pot vedea acţiunile revizioniste ale lui Kocsis Karoly de la Institutul de Cercetări Geografice, lucrările, hărţile şi comunicările prezentate de către colectivul acestuia, atât în cadrul Academiei Maghiare de Ştiinţe, dar şi în România, alături de afirmaţiile oficiale apărute în revista Academiei Maghiare de Ştiinţe – „Foldrajzi Kozlemenyek”).

Dacă s-ar reuşi gestionarea la nivel informativ şi dirijarea spre un teren neutru a factorului afectiv, putem spune că avem de-a face cu nişte atracţii ce pot aduce plusvaloare economiilor zonale. Iar investiţia în infrastructura de acces şi amenajare ar constitui un efort mai mult decât fezabil, în ideea în care starea de ansamblu a buncărului de la Ilva Mică – ca şi a altor edificii similare – este bună şi nu implică reparaţii majore.

Avem exemplul uncrainean, oficialităţile statului vecin punând pe picioare  Muzeul „Linia Arpad” (în satul Koloceaava, districtul Mizhgirsky, acolo unde au fost construite circa 30 de buncăre de către horthysti), fiind recuperate totodată o sumedenie de obiecte de epocă, dar şi tehnică militară ce animă şi acum, în scop educativ, o serie de cazemate destinate turismului de masă (vezi aici). Tototdată, în aceeaşi regiune a Transcarpatiei se organizează circuite turistice în scop de vizitare a respectivelor cazemate (vezi aici, aiciaici şi aici).







Instantanee în zona Muzeului „Linia Arpad”,
localitatea Koloceava (Transcarpatia)

S-ar putea trage concluzia că ucrainienii sunt mai pragmatici decât noi şi au o viziune orientată spre profit, însă cei mânaţi de curiozitate pot aprofunda problema, reieşind cu uşurinţă informaţia conform căreia guvernanţilor din ultimii ani, ai Ucrainei, de factură... „conservatoare”, nu le-a trecut niciun moment prin cap ideea că revizionismul maghiar s-ar putea să aibă efecte concrete faţă de integritatea statului în sine (deşi perseverenţa celor care doresc acest lucru este cuvântul de ordine, iar situaţia vecinilor slavi în anul 2015 lasă loc unei fragmentări teritoriale a ţării pe mai multe direcţii – vezi articolele de aici şi aici precum şi această hartă etnică).

Ca o menţiune: grosul turiştilor ce vizitează aceste cazemate vine tot din Ungaria, maghiarii fiind hotărâţi în direcţia prezervării şi înţelegerii identităţii lor naţionale (acel "patriotism" tacit pe care mulţi îl hulesc în spaţiul public autohton!), chiar dacă acest aspect derapează înspre latura revanşardă, în relaţie cu vecinii direcţi.

Panou cu informaţii la intrarea într-un buncăr 
din ansamblul Liniei Arpad (Raionul Voloveţ, Ucraina)

Iar cum Transcarpatia (Zakarpats’ka Oblast) are o istorie bogată şi tumultoasă (este singurul teritoriu ucrainean mărginit de 4 ţări: Polonia, Slovacia, Ungaria, România; a aparţinut Austro-Ungariei, apoi în 1918 pentru o scurtă perioadă a fost parte a aşa-intitulatei Republici Populare a Ucrainei Occidentale, în 1919 a fost capturată de Republica Sovietică Ungară, ca parte a acţiunii de înlăturare a regimului lui Bela Kun zona estică a fost ocupată pentru scurt timp de către România, prin Pacea de la Paris a fost anexată Cehoslovaciei, prin Primul Arbitraj de la Viena din 1938 este absorbită în mare masură de Ungaria, la sfârşitul lui 1944 redevine parte a Cehoslovaciei, în 1945 a fost încorporată Republicii Sovietice Ucraineene, după 1991 e parte a Ucrainei ca atare), se prea poate ca tendinţele de centrifugare ale acestui teritoriu, în ultimele două decenii – vezi referendumul din 1991 pro-autonomie, precum şi declaraţia formală a Republicii Ruteniei Carpatice în 2008 – să fie alimentate şi pe filieră externă, inclusiv sistematica mediatizare a obiectivelor militare din ansamblul Liniei Arpad făcând parte din această ecuaţie.


Harta Regiunii Zakarpatia (Ucraina)

Thanato-turismul – căci despre el vorbim în acest caz – este o nouă formă de vilegiatură care speculează încărcătura emoţională, catharsis-ul unor locuri cu deosebită însemnătate „traumatică” (atât ca urmare a unor evenimente antropice, preponderent istorice, cât şi a celor cauzate de dezastre naturale). Această noţiune este asociată cu cea de „turism negru”, „turism întunecat” sau „turismul frustrării” şi a devenit foarte populară în ultimii ani fiind considerentul principal care a stat la baza monetizării fortificaţiilor maghiare în Transcarpatia şi parţial a celor din microregiunea secuiască a Ghimesului, din estul Transilvaniei (vezi aici).

Respectiva formă de turism se „mulează” cel mai bine pe conştientizarea trecutului sângeros legat de cele două conflagraţii mondiale, în Europa iniţiativele de comercializare a traumelor din jurul siturilor în care s-au marcat bătălii importante fiind în plin avânt, din Franţa şi Italia până în Polonia şi chiar mai departe.

În practica românească, monetizarea fortificaţiilor horthyste din ansamblul Liniei Arpad este oficial foarte puţin probabilă, pe lângă îndreptăţita alură neplăcută pe care acestea o au pentru populaţia majoritară lucrând defavorabil inclusiv elementele şoviniste ungureşti care toarnă gaz pe foc, răscolind angoasa relaţiei şi aşa delicate dintre cele două state, prin exploatarea obiectivelor avute în discuţie tot în direcţie răzbunatoare.

Din studiul citat puţin mai sus, cu referire strictă la microregiunea Ghimeşului si fortificaţiile horthyste, dincolo de insinuarea aspectului multiculturalităţii şi al peisajului idilic, autorii fac apologia  thanato-turismului, deşi reiese clar că îmbinarea acestuia cu turismul etnic şi de nostalgie nu poate fi decât nocivă, amplificând tendinţele de negare a graniţelor de drept româneşti (semnatarii lucrării recunosc – chiar dacă nu relaţionează turismul etnic cu cel „negru” - faptul că grupele de vizitatori maghiari animate de sentimente naţionaliste, de păstrarea memoriei Ungariei mari sunt de bază în structura sosirilor din perimetrul dat).

Astfel, atât în Ucraina cât şi în România situaţia de facto demonstrează  că „turismul frustrării” legat de Linia Arpad trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a deveni fezabil pe termen lung, una dintre ele fiind împăcarea cu istoria a celor care constituie fluxul de vizitatori dominant.

Iar dacă nu am fost destul de convingător în semnalarea legăturii dintre „industria fără fum” şi şovinismul, revizionismul ereditar al multor maghiari, să vedem ce are de spus şi  Balázs Ablonczy , specialist în politica Budapestei din perioada interbelică.

 Referindu-se la conexiunea dintre turism şi conceptul de „nation-building” (identitatea culturală şi de grup), concept  promovat ca şi politică de stat în Transilvania de Nord între 1940 – 1944, autorul notează:

Când analizăm ideologia ascunsă în spatele investiţiilor masive, ajungem la concluzia că ideile ‚construirii-naţiunii’ prin dezvoltarea turismului corespund cu ideologiile oficiale, exclusiviste, ale Ungariei din epocă. De aici reiese conceptul călătoriilor în Transilvania ca într-un „pelerinaj patriotic”. Ideea vacanţelor de vară ca şi parte a datoriei patriotice a fost alimentată de propaganda naţionalistă  şi evidenţiată în abundenta literatură de profil turistic din acea vreme. Politicile agenţiilor turistice maghiare puneau accentul pe un proces aflat în derulare încă de la începutul secolului, acela de a identifica Transilvania doar din perspectiva a două regiuni distincte:  Székelyföld (aşa-zisul Ţinut Secuiesc) şi Kalotaszeg (Ţara Călatei, incluzând şi Clujul). Aceste ţinuturi ale Transilvaniei nu au fost niciodată privite cu atât interes de către maghiari, precum în perioada 1940 – 1944. Tradiţia călătoriilor în Transilvania pe ruta Oradea – Cluj-Napoca – Târgu Mureş – Ţinutul Secuiesc a început în acele timpuri şi persistă în rândurile turiştilor maghiari şi astăzi. Imaginea Ardealului reprezentat din prisma acestor regiuni coincide cu viziunea teritoriului per ansamblu ca fiind unul pur din punct de vedere etnic, românii, evreii sau germanii neavandu-şi locul în acest scenariu. Logica spune că  tipul respectiv de relaţie cauză – efect ar fi trebuit să nu persiste, însă această imagine generic cultivată a Transilvaniei a contribuit la excluderea acestor populaţii, cu precădere a românilor şi evreilor, din industria turismului – mergând până la situaţii cu impact mult mai profund, respectiv privarea acestora de bunuri materiale şi proprietăţi”. (Hungarian Studies Review, Vol. XXXVI, Nos. 1-2 (2009) „Promoting Tourism: Hungarian Nation-Building Policies in Northern Transylvania, 1940-1944”, Balázs Ablonczy).

Fără comentarii!

Pentru întocmirea acestui articol am fost nevoit să mă documentez multe luni, am cercetat multe surse, în special maghiare, am încercat să traduc informaţia de pe o serie de site-uri ale vecinilor noştri de la vest (unele din ele fără versiune în engleză), totul pentru a-mi creiona o imagine de ansamblu dar şi pentru a aduna date relevante pe care sper că le-am ambalat rezonabil în economia expunerii de faţă.

Poate sunt naiv, dar cu părere de rău pot spune că am găsit o atitudine vindicativă neostoită, chiar virulentă, acolo unde aşteptam cumpătarea să primeze: în mediul academic maghiar. Astfel, demitizarea istoriei româneşti (preluată ca atare de nenumăraţi formatori de opinie din spaţiul carpato-danubian, "instruiţi" în a răspândi mesajul la nivel de masă!), fundamentarea a nenumărate teorii contrare unei Românii care s-a dovedit după 1989 un model de referinţă în ce priveşte drepturile acordate minorităţilor naţionale (şi asta nu o poate nega nimeni!) se realizează la foc continuu şi pe toate căile posibile dinspre Budapesta.

Avem o fantomă a Ungariei mari „care istoric nu a existat nici un moment, decât ca himeră a celor inregimentaţi politic, militar şi paramilitar în numele legendei turanice” – cum bine nota Aurel Rogojan. Avem  în ultimii ani o tendinţă de glorificare a lui Horthy, Albert Wass, József Nyírö, Daday Loránt şi a altor fascişti de teapa acestora, ce bântuie imaginaţia unora - vezi cazul istoricului maghiar de prima mâna Romsics Ignác, care într-un interviu (re)difuzat pe 27.02.2014 de către TVR 3 a afirmat că dacă Miklos Horthy (proslăvit de unii ca "orszaggyarapito" – „omul care a mărit ţara”, n.a.) s-ar fi împotrivit cu succes doleanţelor lui Hitler de exterminare/deportare a cetăţenilor evrei din Ardeal, Partium sau teritoriul maghiar actual, ar fi fost îndeajuns pentru ca acesta să fie  privit astăzi drept un erou naţional.

Mai pe şleau, dacă aceste acţiuni reprobabile ar fi fost făcute selectiv, ţintind doar populaţia românească, sârbească, slovacă etc., acest aspect nu ar fi constituit o problemă în zilele noastre, având în vedere lipsa unui „lobby” la nivel mondial care să susţină cauza majoritarilor din bazinul intracarpatic sau pe cea a celorlalte etnii menţionate (cu referire la Romsics Ignác şi la "nuanţele" sale pro-horthyste se pot aprofunda şi aceste articole: 1234).

"O lecţie de istorie neobişnuită", titlul unei serii de prelegeri ale lui
Romsics Ignác, ca parte a ofensivei menite a-l reabilita pe Miklos Horthy

Cum bine reiese şi dintr-un articol publicat în urmă cu ceva timp pe portalul Deutsche Welle: „Acest revizionism "soft" a deschis şi calea spre reabilitarea personalităţii lui Miklós Horthy, guvernatorul şi regentul ultraconservator şi habotnic care a condus autoritar Ungaria între 1920 şi 1944. Antisemit notoriu, "cavalerul de Baia Mare" Horthy este responsabil pentru deportarea a peste 400.000 de evrei ucişi la Auschwitz, în prima jumătate a anului 1944. Sub guvernarea Orban, amintirea vasalului lui Hitler ar urma să fie cinstită prin plăci comemorative şi statui.


"Fereşte-te de viitor, pentru că trecutul s-ar putea repeta!"

Contextul fiind dat, putem deduce cu uşurinţă faptul că soarta acestor obiective militare din ansamblul Liniei Arpad va rămâne relativ obscură mult timp de-acum înainte, până când vecinii noştri vor îngropa melancolia unor vremuri demult apuse (sindromul post-Trianon) şi vor depăşi puseele revanşarde dar şi de superioritate ancestrală pe care elitele "sfintei coroane" de multe ori le cultivă în relaţie cu noi (dar şi cu alte naţiuni apropiate: sârbi, slovaci, ucrainieni), în deplin dezacord cu coabitarea preponderent corectă, pe care oamenii de rând români, maghiari şi secui o ilustrează pe meleagurile autohtone.



Din respect pentru munca depusă la acest articol, eventualele preluări de informaţie doresc să nu depăşească mai mult de 15 rânduri, incluzând ulterior linkul către articolul de pe blogul autorului. Se evită astfel spam-ul şi se păstrează noţiunea de bun-simţ. Mulţumesc!





Referinţe:

Braham Randolph L., „The Politics of Genocide: The Holocaust in Hungary”, 2nd edition, Columbia University Press, New York, 1994;
Buzatu Gheorghe, Beldiman Dana,  „23 August 1939 – 1944. România şi Proba Bumerangului”, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2011;
Ciachir Nicolae, „Marile Puteri şi România (1856-1947)”, Editura Albatros, Bucureşti, 1996;
Cordovan Ioan, „Recunoştinţă pentru eroi”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011;
Constantiniu Florin, "Între Hitler şi Stalin. România şi Pactul Ribbentrop-Molotov", Editura Danubius, Bucureşti, 1991;
Ehrenburg Ilya, „The War: 1939-1945”, Publisher: MacGibbon&Kee,  London, 1964;
Grechko Andrei Antonovich, „Cherez Karpaty”, Editura Militară a Ministerului Apărării URSS „Voenizdat”, Moscova, 1972;
Hart Liddell „Istoria Celui  De-Al Doilea Război Mondial” (vol.I + vol.II), Editura Lider, Bucuresti, 2006
Hitchins Keith, „România, 1866-1947”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996;
Iorga Nicolae, „În luptă cu absurdul revizionism maghiar”, Editura Globus. Bucuresti, 1991;
Kaufmann J.E., Jurga Robert M., „Fortress Europe: European Fortifications of World War    II”, Da Capo Press Publisher, 2002;
Lendvai Paul, „Ungurii - timp de un mileniu învingători în înfrângeri”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001;
Marcenko Anatoli „Mareşalul Malinovski, ostaşul patriei”, Editura Paideia, 2009;
Pettibone D. Charles, „The Organization and Order of Battle of Militaries in World War II: Volume VII: Germany's and Imperial Japan's Allies & Puppet States”, Trafford Publishing, Bloomington (USA), 2012;
Porter Ivor, „Operaţiunea Autonomous.În România pe vreme de război” Editura Humanitas, Bucureşti, 2008;
Szabó József János, "The ARPAD LINE - The defence system of the Hungarian Royal Army in the Eastern Carpathians", Timp Kiadó, Budapest, 2006;
Thomas Nigel, Szabo Pal Laszlo, „The Royal Hungarian Army in World War II”, Osprey Publishing, Oxford, 2008;
Veneţia - Centrul European de Cercetări şi Studii Istorice, „MOGYORIA - Magyarorszag, Ungaria - şi Istoria Mogyorilor”, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1998;
Weidlein Johann , "Politica revizionistă a a Ungariei şi prăbuşirea celui de-al Treilea Reich. Vina Ungariei în Al Doilea Război Mondial şi în decăderea germanilor din Ungaria, în lumina documentelor  maghiare", Editura Selbstverl, Schorndorf, 1977;

Wohl Adolf, „Monografia Comunei Ilva-Mică Jud. Bistriţa-Năsăud (Schiţă Monografică)”, Ilva Mică, 2001;


Resurse online:

1) Linia Arpad:
http://www.zmne.hu/Forum/00apr/arpad.htm
http://www.zmne.hu/tanszekek/Hadtortenelem/konyv/arpadvonaleng.htm
http://nol.hu/archivum/archiv-339037-156533
http://arpad.lapok.hu/keret.cgi?/arpad/vonal.html
http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Arpad_Line
http://www.panoramio.com/user/5726335/tags/Arpad%20Line
http://www.rfero.hu/arpad-vonal_volgyzarai.html
http://www.rfero.hu/keleti-karpatok_erodrendszere.html
http://www.bunkerek.hu/hu/node/207
http://www.telekiutak.hu/az-arpad-vonal-szekelyfoldon-2/
http://www.vitezirend.com/download/arpad_vonal.pdf
http://alfahir.hu/az_%C3%A1tt%C3%B6rhetetlen_%C3%A1rp%C3%A1d-vonal-20101129

2) Al Doilea Razboi Mondial:
http://www.histomil.com/
http://ww2battlefields.wordpress.com/
http://www.wwii-photos-maps.com/index.html
http://weaponsandwarfare.com/?p=605
http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/marius%20tarata.pdf
http://www.militaryphotos.net/forums/showthread.php?20150-The-Battle-for-Dukla-Pass-Entering-Czechoslovakia-1944
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/jertfele-armatei-romane-campania-vest-asediul-budapestei-1944-1945
http://octavianpaul.wordpress.com/2011/12/12/batalia-de-la-carei-25-octombrie-1944/
http://www.fortif.net/files/overview.php Czechoslovak "Benesh line"
http://militera.lib.ru/prose/russian/erenburg_ig3/index.html
http://histclo.com/essay/war/ww2/cou/cz/reg/w2czo-ec.html
http://www.militaryhistoryonline.com/wwii/articles/SovietOffensiveInArctic2.aspx
http://aedificium.rockhall.ro/category/explorari/cazemate/
http://ww2db.com/battle_spec.php?battle_id=133
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Dictatul%20de%20la%20Viena%20de%20Ioan%20Cordovan.htm
http://niehorster.orbat.com/index.htm
http://www.russkiivopros.com/?pag=one&id=317&kat=5&csl=46

3) Diverse:
http://mek.oszk.hu/06000/06046/06046.pdf
http://jurnalul.ro/stiri/externe/jobbik-cere-autonomie-teritoriala-totala-pentru- ungurii-si-rutenii-din-regiunea-ucraineana-transcarpatia-662698.html
http://www.karpatinfo.net
http://www.curierul.forter.ro/07ist/02.htm
http://www.bunkermuzeum.hu/
http://www.ushmm.org/m/pdfs/Publication_OP_2004-02.pdf
http://www.dw.de/agresivitatea-revizionismului-soft-al-budapestei/a-15992757
http://www.hotnews.ro/stiri-international-12434105-der-spiegel-noul-cult-lui-horthy-ungaria.htm
http://www.dacoromania-alba.ro/nr38/160_ani_revolutia_romana.htm
http://www.rri.ro/ro_ro/comunism_versus_comunism_conflictul_romano_iugoslav-3045 http://pivnicer.blogspot.ro/2011/06/degustatori-de-vin-si-istorie-pe-o.html http://eotvos.nyf.hu/huro/doc/tehetsegprogram-foldrajz-turizmus-en.pdf
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/mit-manipulare-constiinta-secuilor-manualul-istorie-secuilor
http://www.bunkry.cz/
http://www.korunk.org/?q=node/10690
http://mozgovilag.com/?p=2479
http://www.crisana.ro/stiri/actualitate-13/noi-manifestari-extremiste-in-bihor-bustul-lui-horthy-istvan-la-paleu-142229.html )
http://users.erols.com/mwhite28/maplinks.htm#eeur
http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/mitul-qsfintei-coroaneq-si-extremismul-maghiar-5967.html
http://www.visegradgroup.eu/basic-facts-about/slovakia/brief-history-of
http://www.geocities.ws/rsorban/exemple_de_urmat.htm
http://degob.org/index.php?showarticle=2031
http://www.ushmm.org/m/pdfs/Publication_OP_2004-02.pdf

2 comentarii:

  1. superb,patriotism adevarat! ...si tot te invit la ilva mica la o țuică adevarata si sa ti arăt si celelalte bunkere din zona. adresa mea mail: gabrielapalage@yahoo.com merci

    RăspundețiȘtergere
  2. Tin sa subliniez si sa comentez niste puncte din articol:
    1) "Aşa cum am mai spus, ridicarea construcţiilor s-a făcut în mare parte prin coerciţia, truda neplatită a autohtonilor (fie ei români, evrei sau ţigani, în fapt cetăţeni ai aceluiaşi stat de drept desavarşit in 1918!)" doar ca evreii, tiganii si alti minoritari nu erau cetateni romani, si oricat ar dori cineva sa abureasca subiectul, daca nu mai exista etnici romani, nu mai exista nici Romania ca stat. Nu mai spun ca Romania Mare nu era un stat desavarsit, pentru ca inca mai erau, si sunt, sute de mii de romani in Ungaria de Est, Timoc, Banat, Transnistria etc.
    S-a incercat impunerea naturalizarii minoritatilor cu "Pacea de la Bucuresti", de catre Germania, iar mai apoi de Antanta, dar nu s-a realizat "permanent" decat dupa ce au venit "eliberatorii" sovietici.

    2) Nici mie nu-mi place ca au luat ungurii Ardealul, dar in locul lor am fi incercat sa facem la fel, doar ca "noi" am facut cum e mai rau: l-am dat gratis, fara nicio lupta, si apoi le-am tras "teapa" intorcand armele in timpul aceluiasi razboi in care eram aliati, "noi" fiind politicienii democrati si regalitatea. Nu spun ca-i bine, dar poate in locul lor si unii de la noi i-ar injura ca la "usa cortului" pe cei care ne-ar face asa ceva.

    3) Ca fapt divers, din moment ce tot vad antisemitism ca o metoda de atacare a dusmanilor: nu neg ca s-a intamplat si nici nu neg ca s-a intamplat cum afirma autoritatile, insa orice s-ar spune, si la estimarile cele mai mici, crimele comunismului sunt cu mult mai mari, iar noi suntem condusi de tovarasi precum Barroso (lider al unui partid comunist in tinerete, dar a devenit "de drepta" intre timp) sau nemtoaica din RDG, "de drepta", Merkel, dar tot cu antisemismul de acum 100 de ani o tinem, ala n-are voie sa fie uitat, crimele comunismului au voie sa fie uitate, iar partidele politice comuniste au voie sa existe, pentru ca Stalin, Lenin si restul liderilor comunisti au fost niste brute care n-au inteles comunismul adevarat, altii poate n-au inteles national-socialismul si nationalismul, dar uita ca n-ai voie sa gandesti decat asa cum ti se dicteaza in democratie. Nu mai spun ca nici acum nu stim ce s-a intamplat la "revolutia" din '89, sau de s-a inchis dosarul fara niciun condamnat, si la fel si cu mineriadele, si s-au dat legi "anti-legionare" care-i protejeaza mai mult pe comunisti, desi Basescu, Klaus si PDL/PNL nu sunt comunisti (*sarcasm).

    RăspundețiȘtergere