Cernica - franturi din Codrii Seculari ai Vlasiei. Branesti - Ziua Cucilor

          18 martie 2013 – o zi anosta de luni caracterizata de forfota uzuala inceputurilor de saptamana, cozi in trafic, claxoane, graba spre serviciu, stres, praf, poluare urbana. Este momentul cand padurile din jurul Bucurestiului se golesc de oaspetii mai mult sau mai putin dezirabili, in cea de-a doua categorie regasindu-se obisnuitii “picnicari”  de week-end, impreuna cu omniprezentele deseuri ce raman dupa incursiunile acestora la iarba verde.

          Intovarasit de un prieten (Walter) purced spre una din aceste ultime refugii forestiere, rest al legendarei paduri a Vlasiei care a dat nastere si expresiei “Codrul frate cu romanul!”. Doar zicala a mai ramas din simbioza de odinioara, vremurile cand  inaintasii nostri gaseau in spatiul stejaretelor si altor foioase falnice un habitat propice vietii tihnite, dar si loc de refugiu din calea navalirilor otomane fiind luate de evenimentele abrupte desfasurate ale ultimelor doua secole. Liberalizarea comertului prin Tratatul din 1829 de la Adrianopole, secularizarea averilor mănăstriești, reformele agrare, războaiele mondiale, comunismul, tranzitia post-decembrista, consumerismul, lipsa unei legislații cvasi-protectioniste, aliniate la realitatile pietei libere, toate acestea ne-au adus in situatia de a mai avea circa 5% din fondul sivic cu care se falea odinioara spatiul de la sud de Carpati. Insa problemele asupritului codru sunt departe de a se fi terminat, resturi ale legendarei Vlasii, precum Padurile Snagov, Pustnicu, Cernica, Baneasa, Romanesti, Raioasa, Comana s.a., fiind asaltate sistematic de proiecte imobiliare, defrisari ale stejarilor claditi in veacuri (vezi: aici ), dar si de prigoana ultimei farame a faunei care se mai adaposteste prin aceste locuri. Am ajuns sa privim impasibili cum arbori multiseculari - monumente ale naturii - sunt taiati fara mila, lipsa mentalitatilor sanatoase, a unei opinii publice puternice care sa-i traga de guler pe cei care comit abuzuri, facand din bruma padurilor de pe langa Bucuresti o simpla curiozitate a naturii, o ciudatenie care te mira prin prezenta ei in spatiul de campie al Munteniei Centrale.

          Acestea fiind constatarile, nu ne ramane decat sa ne bucuram de natura ferita inca din calea tavalugului antropic, pentru tura in speta eu si amicul meu fiind decisi sa cautam una din acele oaze de rasfat mult ravnita de ciclistii amatori de drumuri nepavate. Calare pe vehiculele pe doua roti hotaram sa strabatem maiestuoasa padure a Cernicai, perimetru ce-ti permite tie, calatorului amator de pedala, sa te afunzi cu orele in desisul sau, iar senzatia des incercata cum ca ai pierdut orice punct de reper si te-ai ratacit pe de-a intregul reprezinta un deliciu indelung gustat si cautat, chiar nesperat la o distanta atat de banala (7-8 km) de certitudinile unei capitale industrializate.

Localizarea Padurii Cernica

           Trecem de comuna Pantelimon, Complexul Lebada si Manastirea Cernica, la oarecare distanta fata de acest din urma reper virand stanga de pe drumul judetean pentru a patrunde pe carari hodorogite, etalate ca un surogat mai mult decat la indemana pentru cei care ravnesc, dar nu au timp sa ajunga la potentatele carari montane. O portiune in panta ne fericeste cu o coborare in viteza pentru a iesi in dreptul unui „punct de lucru” al AGVPS-ului, unde se gasesc o cladire si multe sute pe metri patrati imprejmuite cu plasa, loc de chiolhan si desfatare pentru potentatii zilei iesiti periodic la satisfacerea mofturilor de vanatoare. 

Dealtfel, vasta padure a Cernicai constituie obiectul unui demers de sistematizare in scopul constituirii unui fond de vanatoare care ar opri astfel circulatia turistica, amatorii de promenade in natura, jogging, ciclocros si alte activitati outdoor urmand sa fie trimisi „la plimbare” pe unde-or vedea cu ochii. Imi este greu sa cred ca acest lucru este fezabil  avand in vedere Situl Natura 2000 (Lacul si Padurea Cernica: RO SPA 0122 – Arie de protectie speciala avifaunistica;  RO SCI 0308 – Sit de importanta comunitara), dar in Romania orice este posibil...

Comparabila ca intindere si diversitate cu etalonul superior al salbaticiei din aria periurbana a Bucurestiului (am numit aici Parcul Natural Comana), Padurea Cernica devine greu de cunoscut in ansamblul sau pentru cei care ii strabat cararile la picior, kilometrii cei multi de intinderi de foioase, reperele inselatoare si lipsa unui mijloc de locomotie constituind un impediment in calea acestui demers. Implicit, ajungem la concluzia ca bicicleta devine un must-have in aceste locuri desi, din experienta celor 5-6 iesiri de pedalat la Cernica, pot spune ca mereu am descoperit locuri noi, incredibil de atragatoare daca socotim distanta redusa ce ne separa de marea urbe. Arbori seculari, secvente compacte de pini si alte rasinoase ce-ti dau senzatia regasirii unei paduri carpatice, mlastini, lacuri discrete, caprioare sau turme de mistreti aparute pentru fractiuni de secunda in calea entuziastului de natura, portiunile cu suisuri si coborasuri numai bune de eliberat adrenalina pasionatilor de mtb, toate acestea sunt atribute caracteristice vajnicei paduri. 

Luciul de apa strapuns de trunchiuri de copac

 De o frumusete aparte ne apare o suprafata lacustra strajuita pe o parte de niste pini mareti si vegheata de trunchiuri de copac ce strapung din loc in loc luciul de apa, senzatia de deja-vu (pentru cei care cunosc ce inseamna Lacul Rosu de la poalele Masivului Hasmas) fiind mai mult decat frapanta. Iar daca socotim si obiectivele adiacente, cu necropola neolitica, manastirea si Lacul Cernica (de pe Raul Colentina), din sudul padurii mentionate, apoi Manastirea Pasarea si salba de lacuri de pe raul care da si numele lacasului de cult si care debuseaza in aval de asezarea Branestiului, avem reteta unuia real cu un potential turistic subestimat. Si cand spun acest lucru ma refer la modul cum inteleg autoritatile locale sa gestioneze aceasta mostenire natural – antropica, prin autorizarea construirii de locuinte si alte amenajari in acest spatiu riveran lacului si spatiului silvic, la care se adauga si alte nereguli despre care s-ar putea injgheba un foileton intreg. Ma rezum doar la exemplul Lacului Cernica „gatuit” pe o buna portiune de un baraj antropic dinspre Caldararu si ingustat dinspre un anumit mal prin deversarea de moloz, pamant si alte materiale, scopul final fiind castigarea catorva sute de metri patrati de teren – prin colmatare - in beneficiul mafiei imobiliare.

Revenind la frumoasa padure in care ne aflam, de la zona AGVPS-ului ne continuam drumul prin padure, imediat dupa acest punct de reper avand surpriza sa gasim un tarc ingradit cu plasa in care se zbenguie nestingherit un mistret cat toate zilele, avand pe putin 300 de kilograme in greutate. 

Dimensiunile acestuia, ceva peste ale unui exemplar in salbaticie, ne da masura vietii bune pe care animalul o are pe langa punctul de vanatoare desi, mai mult ca sigur, soarta-i va fi similara cu cea a unui porc domestic bine imbuibat. Una peste alta salbaticiunea reprezinta un punct de reper interesant si sper sa o pot admira si cu alta ocazie.

 

Urmeaza cateva ore de haladuiri pe sumedenia de poteci si drumeaguri forestiere, sub auspiciile cuverturii vegetale, florile, plantele de sezon impestritand litiera asezata de cu toamna. Ocazie excelenta de a ne face provizii de leurda si untisor, doua comori bine ascunse ale padurii si care mie, personal, nu-mi lipsesc din salatele de primavara. Razele soarelui zgarcit, de martie, patrund timide prin coronamentele desfrunzite ale copacilor imbiindu-te la popasuri dese pentru a sadi in tine linistea codrului si bucuria naturii ce revine la viata. Mai mult ca sigur daca ne-am fi aflat pe langa Tokyo, o astfel de padure, atat de apropiata de capitala, ar fi avut un statut special in acest sezon de primavara, stiut fiind ca „picnicurile hanami” in care mii de oameni ies in parcuri si paduri pentru privitul florilor si al verdelui crud, regenerat dupa sezonul rece, reprezinta un obicei secular ce aduce veselie in toata Japonia.

Incursiunea noastra in silva Cernicai nu omite nici contemplarea ochiului de apa care aduce cu anterior amintitul Lac Rosu, iar pentru majoritatea amatorilor de pedalat o tura in aceste locuri nu poate fi desavarsita fara a urma si poteca sinuoasa ce tine malul drept al Raului Pasarea, pe langa Baltile Branestiului care despart intinderea noastra de arbori de comuna ce da si numele intinderilor lacustre, situata in estul Capitalei, pe singurele cai de legatura rapida (rutiera si feroviara) ale Bucurestiului cu litoralul Marii Negre.

Si iata-ne iesiti din adapostul forestier prin care ne-am perindat o buna parte a zilei, pentru a saluta asezarea care poarta in genericul sau toponimul de „braniste”, desemnand „un mic camp in mijlocul padurii”. Este mai mult decat relevanta aceasta denumire pentru a percepe, macar la nivel empiric, amploarea pe care Codrii Vlasiei o aveau cu veacuri in urma, vremuri in care asezari precum cea amintita nu erau decat niste locuri poienite in ansamblul compact de arbori ce impestritau taramurile de la sud de Carpati, pana spre Lunca Dunarii.

Istoric vorbind, la Branesti regasim una dintre cele mai bine bastrate influente ale imigratiei bulgaresti din zona Capitalei, cu oameni care inca vorbesc limba inaintasilor veniti de dincolo de marele fluviu. Imigratia populatiei din Sudul Dunarii a lasat o amprenta importanta in asezari precum Bragadiru, Glina, Dobroesti, Chiajna, Rosu, Pantelimon, Tunari, Jilava sau comuna in speta. De o particularitate extrem de interesanta sunt bulgarii pavliceni, o „insula” de catolici slavi care s-au stabilit in zona Popesti-Leordeniului (mai multe, aici). Motivele acestui aflux de populatie bulgareasca in secolul al XIX-lea au fost date de nevoia de adapost din calea asupririi otomane inainte de 1878 (in special in timpul razboaielor ruso-turce), dar si de necesitati socio-economice care i-au indemnat sa ia calea pribegiei, in cautarea unui trai mai bun.

Cu referire stricta la asezarea Branestiului, cunosteam de mult mostenirea slava cu care se mandresc locuitorii zonei, iar obiceiurile, traditiile deseori promovate si in mass-media dau masura unui cluster etnografic bine inchegat. Finalizand frumoasa tura prin vajnica padure, traversam digul care desparte Balta Branesti 3 de Branesti 4 (binecunoscut areal  pentru impatimitii pescuitului dar si loc de antrenament pentru diferite loturi scolare de canotori) pentru a incepe peregrinarile prin paienjenisul de strazi mai mult sau mai putin asfaltate, in cautarea Drumului Judetean 100 ce strabate comuna si care ne va scoate in DN3, de unde 15 kilometri de asfalt ne despart de Bucuresti.

Brusc, intram in contact cu o masa de oameni care blocheaza respectiva artera rutiera, patrule de jandarmi, muzica de toate felurile, lume costumata si persoane mascate care alearga dupa alti indivizi pe strada pentru a-i altoi intregind tabloul unui film in care am aterizat spontan. O ghioaga ma gadila usor pe la casca in inaintarea noastra timida, pe langa biciclete, socul acestei etalari festive cu iz de carnaval necesitand ceva timp pana ne vom dumiri ce se intampla. In dreptul primariei niste pancarte ne indica faptul ca am nimerit in plina „Sarbatoare a Cucilor”, manifestare celebrata anual in prima zi de luni dupa Lasata Secului de Paste din Calendarul Ortodox. 

Ceremonial cu radacini precrestine, menționat în documentele bisericești inca din secolul al XVII-lea („Viețile Sfinților pe tot anul”, operă aghiografică in 4 volume scrisa de Mitropolitul Dosoftei), rolul principal al acestuia este de fertilizare şi de purificare a spaţiului şi timpului, iar practica magică a bătutului ritual este realizata de persoane disimulate in reprezentari zoomorfe si antropomorfe. Totodata, aparte de Lasata Secului de Paste,  Ziua Cucilor marchează începutul noului an agrar, fiind un punct de reper foarte important in viata comunitatii. Obiceiul este atestat doar in Sudul Romaniei, avand partial similitudini cu cu un obicei popular din Tara Almajului (Banat), acolo unde „Nunta Cornilor” serbata la Bania si Eftimie Murgu are scopul prevestirii unui an mai bun, mai spornic ( http://valea-almajului.ro/content/lunea-cornilor-valea-alm%C4%83jului ).

La Branesti, ultimul loc unde se pastreaza traditia Cucilor, sunt  imortalizate  imaginile  Vechiului  şi  Raului,  simboluri care   infiereaza  viciile  comunitatii.  „Pentru  ca  ceea  ce  este  vechi  şi  maculat să  fie  înnoit  şi  purificat, mai  întâi,  trebuie  cunoscut  şi  numit  de  către  comunitatea  tradiţională,  deoarece  „a  da  în  vileag”  este echivalent cu „a anihila”, când imaginea răului stârneşte râsul.  Prezenţa  măştilor şi  nucleul  desfăşurării  alaiului  de  Cuci  pe  străzile  Brăneştiului  sunt  fundamentate pe dihotomia vechi-nou şi steril-fecund. (...) În  noul  ciclu,  deschis  prin  Postul  Paştelui,  „cei  bătuţi”  vor  fi  feriţi  de  boli  şi  de  spiritele  rele.  De asemenea, vitele lor vor fi sănătoase, iar roadele câmpului vor fi din belşug” (conform Anamaria Stanescu, referent Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale).

Unii cercetatori considera aceasta datina ca avand radacini slave, traditiile similare de la vecinii nostri bulgari si proliferarea obiceiului in trecut in Muntenia si Dobrogea, in zone cu influenta bulgareasca, pledand in favoarea acestei argumentatii. Insasi in cazul Branestiului, ultimul bastion de manifestare a Serbarii Cucilor, Asociatia Culturala Bulgara SEDEANKA, infiintata in 1991 reprezinta principalul motor al mentinerii pe linia de plutire a acestui obicei stravechi, iar schimburile culturale cu comunitati de la sud de Dunare (unde traditia inca se mentine cu succes la scara mai extinsa) permit afluxul de „kukeri” (cuci) imbracati in costume traditionale bulgaresti, care anima sarbatoarea din comuna ifoveana. 

Kukerii din Kalipetrovo-Silistra si Yambol

In 2013 am avut ocazia sa ma nimeresc la cea mai mare serbare de acest fel din istoria Branestiului, primaria dand autorizatie de oprire a circulatiei auto pe drumul judetean pentru ca Parada Cucilor sa se desfasoare fara impedimente, iar mascatii si kukerii din Kalipetrovo-Silistra si Yambol ( http://www.youtube.com/watch?v=0pKTLKyFZvw ) au adaugat un plus de savoare manifestarii ca atare.

Ca si tendinte, calitatea sarbatorii s-a diminuat considerabil in ultimii ani, mai cu seama la nivelul costumatiilor si al mastilor, multi din cei care se exteriorizeaza pe parcursul serbarii apeland la modalitati kitschoase, ce s-au indepartat de specificul traditiei. Totusi sunt semnale ca unele categorii de inimosi (de exemplu Grupul de Datini și Obiceiuri Cucii din Brănești, cadre didactice dar si autoritati locale) vor mentine vie aceasta cutuma deosebit de interesanta, fundamentand-o pe norme traditionale. Totodata, Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, prin specialistii in etnologie, monitorizeaza an de an dinamica Ritualului Cucilor de la Branesti.

Dupa doua ceasuri in care am zabovit pentru a admira aceasta mostra de sarbatoare populara, adunand imagini, precum si informatii de la batranii ce priveau nostalgic de pe marginea drumului datina din ce in ce mai diluata a Cucilor, ne-am despartit cu greu de Branesti, incheind prolific o zi de luni ce se anunta a fi mai mult decat banala in urbea agitata a Bucurestilor.

Nu ne ramane decat sa luam ca atare citatul de pe o pancarta purtata de Cucii Branestiului si sa ne intoarcem privirea mai mult spre aceste frumoase farame de rural autentic, de obiceiuri populare pe care in curand le vom admira doar in fonotecile de profil, daca e sa ne raportam la evolutia febrila a acestei ere globaliste:

„Aceasta sarbatoare mare

S-o pretuim ca pe un soare

De la stramosi noi o avem

S-o ducem mai departe vrem

Cu primaria la un loc

Dam sens frumos acestui joc

Si-o sa facem mii de rugi

Sa vina iar lumea la cuci!”

POST SCRIPTUM:

In lumina informatiilor obtinute prin amabilitatea domnului Dan Loghin sunt in masura sa postez o serie de completari cu referire la obiceiul cucilor, dupa cum urmeaza:

"Citeva mici pareri ce nu sunt decit niste precizari care arata ca mai sunt si alte surse care "explica" (vorba vine!) sarbatoarea cucilor.

"Sarbatoarea" in sine este foarte veche. Prin aceasta inteleg inceputurile ei dupa anul 971 si undeva inainte de 1364. Ea are la baza insa un alt "obicei", mult mai dur si mult mai necesar: in fiecare primavara oamenii (in cazul de fata de pe ambele maluri ale Dunarii, pina sub munti) se adunau ca sa se numere citi au mai ramas. EI traiau de obicei in bordeie sub pamint, cit mai ascunsi posibil pentru a nu fi "gasiti si recunoscuti" de tot felul de stapini, calareti si "oameni ai imparatului". Zona in sine avea stapini vremelnici si era foarte des calcata/parcursa de "hoarde", "trupe" si "jefuitori", inclusiv de "vinatorii de oameni".

Ca atare primavara voiau/trebuia sa se reintilneasca, sa se numere si, mai ales "sa se pipaie/bata pe spinare ca sa arate ca sunt vii". Aceasta si pentru ca a existat un obicei, rareori prezent si acum in zonele montante, de ingropare a mortilor de peste iarna la inceputul primaverii. De aceea era o treaba de "curatire" de "impuritati". (Paradoxal cumva, mai ales in perioada "micii glaciatiuni" in care abundenta de zapada si de frig iarna devenise obisnuita.)

"Mascarea" avea acelasi inteles ca si scopul initial al mascarii (strict pentru cazul de fata): "sunt sanatos pentru ca moartea nu m-a recunoscut si nu m-a luat". Nu insist aici, sursele abunda, inclusiv in privinta pandemiilor si mascarea "vracilor".

 Prima atestare a unui astfel de obicei, de adunare a celor ramasi pentru a vedea citi au mai ramas dupa un razboi, epidemie, altele apare in Jurnalul lui Priscos, in ceea ce priveste Naissus (actualul Nis), depopulat de huni.
          Branesti ca atare a fost un sat de "scutelnici" care mai apoi a devenit un sat de birnici. Si asta nu i-a placut deloc. Tot mai apoi a "rezistat" si datorita faptului ca au avut ideea de a sarbatori "numaratoarea". Si nu este deloc neobisnuit faptul ca s-a mentinut obiceiul in zone cu populatie rara, cum era Baraganul.

"Numararea" de primavara avea un sens anume: toate treburile care se incepeau primavara trebuia impartite si discutate de "capii de familie" dupa citi "s-au sculat de primavara".

Esential este faptul ca aceasta "numaratoare" o faceau intre ei si doar pentru ei. Un fel de "recensamint" anual "intern". Aceasta pur si simplu pentru ca neindeplinirea obligatiilor lor ducea la pedepse extreme, iar aceste obligatii trebuiau impartite cit mai bine"

  

(O parte din imaginile ce insotesc textul si anexa au fost preluate de la:

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.177114802436000.1073741825.142572815890199&type=1 )

Mai multe imagini cu Sarbatoarea:

 

Adaptarea sarbatorii intr-o maniera moderna, de catre unii localnici: