18 martie 2013 – o zi anosta de luni caracterizata de forfota uzuala inceputurilor de saptamana, cozi in trafic, claxoane, graba spre serviciu, stres, praf, poluare urbana. Este momentul cand padurile din jurul Bucurestiului se golesc de oaspetii mai mult sau mai putin dezirabili, in cea de-a doua categorie regasindu-se obisnuitii “picnicari” de week-end, impreuna cu omniprezentele deseuri ce raman dupa incursiunile acestora la iarba verde.
Intovarasit de un prieten (Walter) purced spre una din aceste ultime refugii forestiere, rest al legendarei paduri a Vlasiei care a dat nastere si expresiei “Codrul frate cu romanul!”. Doar zicala a mai ramas din simbioza de odinioara, vremurile cand inaintasii nostri gaseau in spatiul stejaretelor si altor foioase falnice un habitat propice vietii tihnite, dar si loc de refugiu din calea navalirilor otomane fiind luate de evenimentele abrupte desfasurate ale ultimelor doua secole. Liberalizarea comertului prin Tratatul din 1829 de la Adrianopole, secularizarea averilor mănăstriești, reformele agrare, războaiele mondiale, comunismul, tranzitia post-decembrista, consumerismul, lipsa unei legislații cvasi-protectioniste, aliniate la realitatile pietei libere, toate acestea ne-au adus in situatia de a mai avea circa 5% din fondul sivic cu care se falea odinioara spatiul de la sud de Carpati. Insa problemele asupritului codru sunt departe de a se fi terminat, resturi ale legendarei Vlasii, precum Padurile Snagov, Pustnicu, Cernica, Baneasa, Romanesti, Raioasa, Comana s.a., fiind asaltate sistematic de proiecte imobiliare, defrisari ale stejarilor claditi in veacuri (vezi: aici ), dar si de prigoana ultimei farame a faunei care se mai adaposteste prin aceste locuri. Am ajuns sa privim impasibili cum arbori multiseculari - monumente ale naturii - sunt taiati fara mila, lipsa mentalitatilor sanatoase, a unei opinii publice puternice care sa-i traga de guler pe cei care comit abuzuri, facand din bruma padurilor de pe langa Bucuresti o simpla curiozitate a naturii, o ciudatenie care te mira prin prezenta ei in spatiul de campie al Munteniei Centrale.
Acestea fiind constatarile, nu ne ramane decat sa ne bucuram de natura ferita inca din calea tavalugului antropic, pentru tura in speta eu si amicul meu fiind decisi sa cautam una din acele oaze de rasfat mult ravnita de ciclistii amatori de drumuri nepavate. Calare pe vehiculele pe doua roti hotaram sa strabatem maiestuoasa padure a Cernicai, perimetru ce-ti permite tie, calatorului amator de pedala, sa te afunzi cu orele in desisul sau, iar senzatia des incercata cum ca ai pierdut orice punct de reper si te-ai ratacit pe de-a intregul reprezinta un deliciu indelung gustat si cautat, chiar nesperat la o distanta atat de banala (7-8 km) de certitudinile unei capitale industrializate.
![]() |
Localizarea Padurii Cernica |