Invataminte utile pentru posesorii de prieteni necuvantatori

      Pentru iubitorii de animale, in special pentru cei care au un prieten necuvantator in grija, ii invit sa lectureze randurile de mai jos, pe care le astern in speranta ca se pot trage anumite invataminte din experienta prin care a trecut cainele meu.

FAPTELE: 

Cea care imi fericeste in multe momente ale zilei prin caracterul sau jovial, empatic, bucuria ce o emana in prezenta stapanilor, cheful de viata ce de multe ori ti-l transmite si tie, celui napadit de grijile si stresul cotidian, se numeste Tessa, o catelusa ciobanesc german in varsta de circa 3-4 ani. Aproximez varsta, deoarece soarta acestui frumos animal a fost sa fie gasit de o persoana binevoitoare intr-o situatie mai mult decat cinica, respectiv legata de un copac cu o sarma, in mijlocul campului, undeva pe la Clinceni (Judetul Ilfov). 

Tessa

Dupa ce a fost recuperata si a fost pusa pe picioare cu eforturi considerabile a ajuns in posesia subsemnatului printr-un proces de adoptie. Acest patruped cu caracter deosebit de agreabil traieste neingradit intr-o curte, ambient mai mult decat placut pentru cainii lup, ce se simt excelent in aer liber.

Intr-o zi de vineri i-am oferit tainul periodic de seara, dupa obisnuita atentionare din partea catelusei, care te anunta batand cu labuta in geamul ferestrei ca trebuie sa iesi pentru a-i prepara cea de-a doua masa a zilei. A mancat obisnuit, ulterior sesiunea de latrat la alti caini (comunitari) aflati dincolo de gard desfasurandu-se intr-un tipar uzual de eliberare a energiei.

A doua zi de dimineata sunt anuntat de catre stapana casei ca Tessa nu s-a atins de portia de mancare, parand apatica si nedorind sa iasa din cusca, iar in curte sunt semne vizibile de voma in mai multe locuri. Am ignorat acest semnal dat de catre animal considerand a fi o indispozitie/indigestie trecatoare cauzata cel mai probabil de obiceiul de a ingurgita rapid mancarea sau poate o supraalimentare, peste puterile ei de asimilare. Povestea s-a repetat la masa de seara, precum si urmatoarea zi (duminica dimineata).

Trecand mai bine de 24 de ore fara nici un semn ca i-ar reveni pofta de mancare (chiar daca am ademenit-o cu delicatese pe care deobicei le infuleca pe nerasuflate), am intrat intr-o oarecare stare de neliniste, contactand telefonic un medic veterinar ce m-a indemnat sa-i administrez doua pastile de ranitidina, in ideea in care cauza ar fi o indigestie. Dupa-amiaza, nefiind nici o ameliorare a starii de apatiei (dublata de o privire crispata a catelusei, ce parca te implora tacut, pe tine ca stapan sa faci ceva!) am decis impreuna cu persoana de la care am adoptat-o pe Tessa sa ne repezim la o clinica non-stop, in speranta ca slujitorii logoului "cruce albastra" ii vor da de cap acestei situatii.

La respectivul cabinet i s-a facut un control de rutina, o palpare temeinica a tractului digestiv ce nu a relevat nimic special, iar semnele generale (gingii, globuri oculare, temperatura rectala) se incadrau in parametrii optimi. O ecografie ulterioara acestui consult nu a dus nici un plus ca si indiciu despre care ar putea fi cauza ce a dus la inrautatirea brusca a sanatatii bietului animal. Perfuzia de rutina cu ser fiziologic si glucoza, precum si cele aproape 2 ore in compania cainelui pana la absortia continutului au incununat aceasta vizita la specialist, unde m-am ales pentru animal cu un diagnostic de gastrita acuta, un desfasurator din care reiese ca semnele generale sunt bune si o cheltuiala pe masura (avand in vedere ca era week-end), prea putin regasita in tratamentul direct administrat pacientei. Basca, sfatul medicului a fost sa revin a doua zi pentru analize complete de sange care sa ateste daca exista o cauza virala pentru starea in care se afla animalul. Ulterior, radiografia urma sa fie ultima procedura indeplinita, daca nici probele de sange nu relevau nimic interesant (o posibila babesioza sau alti agenti patogeni).

M-am simtit putin confuz vazand ca nu am nici un rezultat palpabil dupa acest consult piperat, ci doar indemnul de a reveni si a lua pas la pas ansamblul de proceduri medicale. Situatia cainelui se agrava iar frustrarea mea reiesea si din faptul ca, fara sa am cunostinte medicale, am avut intuitia ca nu avea cum sa fie o cauza virala, caderea animalului fiind brusca (ci nu o inrautatire treptata a starii de sanatate), iar unele semne specifice infectiei nu existau (temperatura se incadra in normal, urina avea specificatii uzuale, iar anemia, diareea sau respiratia greoaie lipseau ca si simptome). Mai mult ca sigur prin procese mecanice se produsese o obstructie in tranzitul intestinal, dar asta urma sa aflu abia peste 2 zile. Intre timp, ziua de luni nu a adus imbunatatiri vizibile in starea cainelui, apetitul lipsea in continuare si luand de bun diagnosticul de gastrita acuta am apelat telefonic la alt medic ce a avut bunavointa sa-mi dea niste sfaturi dezinteresate in ce priveste medicatia si alimentatia care se preteaza la presupusa afectiune. Pe dupa-amiaza ofer catelei si o ratie moderata de apa pe care o bea cu nesat, deshidratarea fiind vizibila inca din ziua anterioara. La scurta distanta o stare de voma o forteaza sa elimine in cantitate tripla apa inghitita, spre nedumerirea martorilor de fata (am inteles ca sucul gastric este secretat chiar si in lipsa mancarii, lucru explicabil pentru volumul de lichid expulzat). Un doctor de la aceeasi clinica din ziua precedenta ajunge la o ora tarzie la locatia mea, cateva injectii sunt facute pe loc Tessei, hotarand ca este cazul pentru internare si supraveghere.

Abia marti dupa-amiaza, dupa alte sesiuni de analize (testele de babesioza nu au fost omise), o serie de radiografii bazate pe bariul admnistrat lupitei pe cale orala, indica un blocaj in partea de jos a intestinului, interventia chirurgicala fiind de la sine inteleasa. Doar operatia a putut stabili cu certitudine cauzele ce au dus la situatia de fapt, iar diagnosticul s-a dovedit unul mai mult decat alarmant: necroza a intestinului subtire in 3 locuri, cauzata de un corp strain probat a fi o bucata dintr-o jucarie de cauciuc pentru caini (vezi imaginile de mai jos) uzuala in comert si care a ramas intepenita pe traiect. 

Tipul de jucarie din care s-a desprins bucata de cauciuc

Obiectele ce au cauzat ocluzia intestinala

In jurul acestei zone s-a oprit si o bucata dintr-o punga de plastic, inghitita probabil din acelasi obicei pagubos de a roade lucruri. Catelusei Tessa i-a fost amputat aproape jumatate de metru din intestinul subtire (profitandu-se de incizia abdominala a fost si castrata), fiind apoi tinuta internata mai bine de o saptamana la clinica cu pricina, refacerea decurgand anevoios dar cu pronosticuri favorabile.

Post - operatie

Adevarata „distractie” a inceput din momentul externarii si a tratamentului ambulatoriu, la o distanta apreciabila fata de faza interventiei chirurgicale, distanta ce – teoretic – ar trebui sa releve niste imbunatatiri ale starii generale a cainelui. Insa scugerile repetate de lichid prin drena si prin alte orificii ale inciziei abdominale (in ciuda celor peste 9 zile cu tratament antibiotic – Cefort) si lipsa oricarui progres vizibil a sanatatii de ansamblu au creat un nou climat tensionat, culminand cu necesitatea unei noi interventii chirurgicale la distanta de 10 zile fata de prima si la 3 zile departare de data externarii. Diagnostic: necroze ale vaselor capilare suturate in jurul uterului indepartat ca urmare a castrarii, si partial ale celor care sustineau bucata de intestin amputata. Cauza: intoleranta organismului fata de firele de sutura, privite ca si corp strain, fapt ce a dus la inlocuirea acestora cu unele speciale, odata cu indepartarea necrozelor mai nou formate.

                                           Dupa cea de-a doua operatie

In acest moment moralul a scazul dramatic, vazand ca dupa o interventie medicala initiala considerata reusita, un tratament antibiotic socotit adecvat si un efort financiar deosebit de consistent ce te asteptai sa dea rezultate, practic ne-am intors de unde am plecat, „restart-ul” fiind total, pe toate planurile mentionate.

Acum cateaua se afla intr-o noua etapa de lupta cu complexul de variabile ulterioare unei operatii atat de complicate. Iar tratamentul antibiotic continuat cu acelasi Cefort nu a dat roade nici dupa alte 3 zile de la a doua interventie chirurgicala, scurgerile din peritoneu vadindu-se la fel de consistente, iar probele prelevate au confirmat prezenta unei bacterii (in speta e - coli) rezistenta la tipul de antibiotic administrat aproximativ 2 saptamani, practic tratamentul initial fiind fara rost. S-a intrat intr- o noua faza, cu un nou tip de antibiotic administrat, efectele secundare pe care expunerea de foarte lunga durata la substantele cu efect bacteriostatic le are asupra organismului fiind greu de intuit. Cum greu de intuit este si efectul pe care bacteria e – coli il are pe termen lung asupra rinichilor cainelui, fiind cunoscut ca ataca aceste organe putand duce pana la avarierea totala a lor. Cum scopul doctorului ce a operat-o pe Tessa este sa declare procedura reusita (odata cu oprirea scurgerilor pe drena si a sudarii abdomenului), daunele colaterale raman ca o mostenire posibil perpetua si o prezenta mai mult decat constanta la alte cabinete si „specialisti”, incheindu-se astfel un ciclu in care devii un contribuabil fidel la aceste servicii veterinare ce se puteau exclude cu o doza mai mare de responsabilitate din partea intregului colectiv (medici, tehnicieni, asistenti) ai respectivei clinici.

Ce reprosez personalului clinicii:

-        superficialitatea cu care isi fac treaba, intr-un sistem de avarie, mecanic, ceva de genul: sa fie facut si atat (in ciuda gazduirii si tratamentului ce se factureaza la sange!);

-        gazduirea in spatii alaturate a animalelor cu probleme de natura infectioasa/virala si a celor cu probleme medicale traumatice;

-        curatenia doar cand semnele de murdarie devin stridente.

Ce reprosez doctorului:

-        faptul ca ar fi trebuit sa omita interventia de castrare in situatia data, sustenabilitatea  ambelor interventii chirurgicale si probabilitatile de refacere ale unui organism asa fragil fiind niste variabile care ar fi trebuit sa-i dea mai mult de gandit, in decizia finala luata;

-        incapatanarea in a continua tratamentul o perioada indelungata cu acelasi tip de antibiotic, in ciuda rezultatelor ce nu apareau, infectia necedand nici dupa aproape 2 saptamani de administrare a Cefortului;

-        orgoliul ce l-a impiedicat sa consulte alti specialsiti de nisa (el fiind de formatie chirurg). Personal, la un moment dat, am avut senzatia ca animalul a trecut pe planul secund, nevoia de a demonstra cu indaratnicie ca „specialistul are intotdeauna dreptate” eclipsand rationamentul conform caruia ar fi trebuit gasite toate modaliatile posibile (inclusiv parerile tertilor medici) pentru a pune pe picioare cainele;

-        incertitudinea cu care mi-a alimentat sperantele chiar si la multe zile departare de la interventie. Practic, operatia de indepartare a intestinului necrozat, obturat, a fost un succes, insa complicatiile ulterioare au tinut atat de tipul tratamentului cat si de materialele folosite in timpul interventiei in sine (nota bene: firele folosite la sutura si care nu au fost tolerate de organism, dand alte necroze mai mici, au fost inlocuite cu altele „speciale”...de ce nu s-au folosit din start aceste fire speciale?!?).

Ce-mi reprosez personal:

-        lejeritatea cu care am tratat cainele, increderea acordata acestuia prin faptul ca l-am lasat constant liber, nesupravegheat in perimetrul curtii, in ciuda tendintelor dovedite de a-si canaliza atentia spre obiecte straine, uneori inghitind aceste corpuri. O botnita va face parte din logistica lui de-acum incolo;

-        lipsa coercitiei ca si metoda de indreptare a comportamentului, cedand mereu afectiv – ca majoritatea iubitorilor de animale – in momentul intalnirii privirii blajine, nevinovate a catelului. Dovada acestui compromis: prea mult rasfat se dovedeste a nu fi tocmai de dorit, in general cainii percepand acest lucru ca o slabiciune a stapanului ce poate fi exploatata, insa efectele se pot intoarce contra lor, ajungandu-se la cazuri precum cel de fata.

Sfaturi si concluzii:

-        avand in vedere ca un procent ce merge pana la 20-30 % din canine au acest obicei nesanatos de ingurgitare a obiectelor straine (monezi, pungi de plastic, cauciuc etc....un articol pe aceasta tema, aici: http://www.adoptiicaini.ro/corpuri-straine-in-intestinul-subtire-al-cainelui/ ) se impun anumite norme de dresaj, corectare a acestor obieceiuri, daca animalul dumneavoastra manifesta afinitati in aceasta directie. Obstructia/ocluzia intestinelor este un hazard destul de des intalnit si nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva cu prietenul necuvantator pe care-l are;

-        recomand precautie in alegerea jucariilor pentru animale! In special cele de tip arici sau cele usor casabile trebuiesc verificate periodic, in momentul ruperii, macinarii devenind clar un pericol la adresa integritatii animalelor. Pungi de plastic in care a fost depozitata mancarea, caserole, conserve goale cu margini taioase, toate pot constitui o atractie pentru micii nostri prieteni, iar cand acestia sunt lasati nesupravegheati in compania acestor tipuri de obiecte, consecintele pot deveni grave;

-        nu ignorati semnalele de boala date de animale, cu cat se neglijeaza situatia de fapt mai mult timp, amanandu-se momentul vizitei la medic, cu atat pot spori complicatiile ce altfel ar fi putut fi prevenite;

-      referitor la actul medical in sine recomand sa aflati detalii in prealabil despre cabinetul/doctorul la care apelati, ideal fiind sa gasiti specialsiti, oameni cu vechime in domeniu, pentru cazuri ce necesita interventii mai complexe. Multe cabinete, clinici cu expunere pe nisa veterinara sunt doar o interfata frumos ambalata, mercantilismul si nevoia de profit dictand inainte de toate.

Dedicarea catre palierul ingrijirii animalelor, acea „chemare”, inclinatie, devine o rara-avis, marea masa a absolventilor pe banda rulanta „facandu-si mana” de novici  prin experimente pe animale nevinovate. Iar daca ne referim la standardele folosite si la asistentii veterinari, personal am ramas cu un gust amar vazand conditiile in care sunt tinute animalutele post-operatoriu, igiena nefiind in nici un caz un atribut care sa prevaleze per-ansamblu.

Probabil cel mai pertinent sfat ce-l pot oferi din prisma interactiunii pe care am avut-o cu acest domeniu al medicinii private duce spre ideea conform careia tu, ca si client ce iti lasi animalul pe mana specialistilor si esti dispus sa platesti serviciile prestate de acestia la un nivel financiar intotdeauna consistent, se cuvine sa pui piciorul in prag in fata acestora. In practica, eludarea angajamentelor scrise din partea celor ce iti trateaza prietenul ii face pe acestia sa fie absolviti juridic in caz de malpraxis. Asa ca de cate ori va izbiti de o problema si apelati la servicii specializate incercati din start sa dati masura pretentiilor vis-a-vis de partea de acte, proceduri, analize, istoric al tratamentului si interventiilor, orice taraganare sau refuz de a vi se inmana documentatia de ansamblu lucrand in defavoarea dumneavoastra in cazul unui deznodamant nu tocmai fericit pentru animalut (in cazul meu, canalizarea energiei spre dorinta de a vedea catelusa pusa pe picioare, m-a facut sa trec cu vederea partea de hartii si nici cei in masura sa le intocmeasca a la carte nu au avut interes sa fac asta) . 

Din ce am observat si ce am auzit de la alte persoane care tineau catei sau pisici in gazduire la respectiva clinica, indiferent ca problema este de natura mecanica sau nu (in cazul catelusei Tessa ocluzia intestinala vadindu-se usor, avand in vedere simptomele unei „caderi” bruste) vei fi trecut prin toate etapele de stoarcere financiara post-consultatie initiala (ecografii, teste hematologice, virusologice etc.) pentru a nu rata cumva oportunitatea de  a lasa mai multi bani decat este necesar in respectiva unitate privata. Referitor la acest aspect al caruselului cheltuielilor neprevazute nu poti face mare lucru, tinand mai mult de natura omului, emaptia acestuia fata de animale in general si dorinta sincera de a ajuta.

          Am auzit si cazuri de doctori care refuza recompensa materiala pana nu au certitudinea ca ti-au pus animalul pe picioare. Sunt exceptii, cazuri izolate de oameni pentru care actul medical (veterinar) se face din suflet. In conjunctura personalului de clinica cu care am intrat in contact prin cazul in speta, o parte din el mi-a dat masura ca se comporta mai mult cu abilitati de contabil sau casier, prevaland chitantele, POS-urile pentru carduri, calculele financiare pana la ultimul sfert de perfuzie, mai putin preocuparea pentru intremarea si perspectivele ulterioare ale pacientului necuvantator...  

           

              UPDATE (11.03.2013):

            Dupa 6 zile de la cea de-a doua interventie chirurgicala, timp in care am continuat sa asist pasiv (atat eu cat si doamna de la care am adoptat cainele si impreuna cu care am gestionat acest caz) la corvoada Tessei, am decis ca e momentul sa facem o schimbare, o rupere de ritm, in speranta unor rezultate concrete. Nu de alta, dar medicul a continuat sa faca deplasari zilnice la domiciliu, la un tarif pe masura ajungand sa-si asume doar un rol de asistent veterinar, practic efectuand decat niste injectii si schimband pansamentul, la intrebarile referitoare la evolutia cainelui ridicand din umeri, ca si cum medicina devenise un domeniu al incertitudinii, iar pacienta Tessa era acel caz la o mie asupra caruia nu te poti pronunta.

             Pe baza unor feedback-uri pozitive am ajuns la cabinetul unui anumit doctor in stiinte medicale, o somitate in domeniu care ne-a bulversat prin simplitatea cu care a reusit sa desluseasca itele acestei situatii delicate. Astfel, acesta a concluzionat ca acele scurgeri peritoneale ce dadeau batai de cap de atata timp ar putea fi cauzate mai degraba de prezenta acelei drene cu 2 capete introdusa in abdomen, obiect posibil a fi privit de catre organism ca si corp strain, actionand in consecinta. Concomitent cu drena, doctorul a fost de parere ca si administrarea antibioticului trebuie oprita, iar alimentatia prescrisa trebuie stopata, nefiind de natura sa ajute la repararea sistemului digestiv deosebit de afectat, un probiotic de uz special fiind prescris. Practic au fost demontate toate procedurile, sfaturile si tratamentul aplicat de medicul initial, a carui inertie si incapatanare in a aborda problema intr-un mod  dovedit neindicat au dus la niste cheltuieli adiacente de multe milioane, nejustificate, ca sa nu mai zic de calvarul nesfarsit al catelusei (antibiotice inutile administrate timp indelungat, incizie nevindecata dupa atatea zile de la operatie, ingreunarea sistemului digestiv prin prescriptii gresite s.a.).

            Dupa alte 3 zile, la cea de-a doua vizita la cabinetul noului doctor am avut surpriza sa aflam ca simplu este mai bun decat complex, ca ratiunea este mai de dorit decat orgoliul, in speta un om cu vechime si orizont profesional extins reusind sa transforme incertitudinea in certitudine, printr-un cumul de masuri ce au dus la evolutie spre intremare din partea Tessei.

             Iar toate aceste s-ar fi putut realiza mai din timp daca mandria nu l-ar fi oprit pe medicul initial in a cere sfaturi celor mai bine antamati in breasla decat el, la recomandarile noastre de a actiona in aceasta directie raspunzand cu indiferenta si cu o ambitie nejustificata de a demonstra ca are dreptate (desi faptele il contraziceau), practic bietul animal devenind doar un subiect de studiu, iar noi, cei care plateam asa-numitele servicii doar o „vaca de muls” ce nu trebuie iertata. Totalul cheltuielilor initiale (pana sa ajungem la noul specialist) a atins cateva zeci de milioane de lei, din care se puteau scuti o buna parte, daca dorinta de profit nu ar fi depasit-o pe cea de „chemare” spre domeniul in speta. Iar detasarea brusca fata de acest caz a demonstrat ca administrarea cazului Tessei atat de mult timp nu a creat nici o afinitate afectiva fata de acest animal, tot actul medical fiind privit mecanic, mercantil, ca sa nu mai spun ca responsabilitatea celei de-a doua interventii abdominale ar fi trebuit asumata de respectivul doctor. Ma feresc sa dau nume (nu neg aptitudinile de chirurg ale medicului despre care vorbesc), dar institutia clinica in sine este un nume bine infipt pe piata, cu multe filiale, unitati de comercializare a produselor din import cu exclusivitate, insa din multe surse se confirma parerea generalizata ca „trebuie sa iti vinzi casa” ca sa faci fata meandrelor sistemului avid de obtinere a partii financiare de catre acesti domni. Iar daca cineva imi spune ca scopul scuza mijloacele in era globalista, metodele in sine au un singur defect: ignora obiectul muncii – necuvantatorele –virulenta cu care iti golesc buzunarele cei ce lucreaza „in numele crucii albastre”(sic!)  rasfrangandu-se intr-un final tot asupra pacientilor, diluarea resurselor financiare ale proprietarilor (prin cheltuieli indirecte cu medici, asistenti, proceduri anemice sau eronate) privand animalele de cele trebuincioase refacerii de ansamblu.

            In lumina alegerii unui nou doctor care sa se ocupe de cazul Tessei (pas ce trebuia facut mai din timp!), aceasta se reface bine, iesind din faza incertitudinilor, fiind in faza reabilitarii cvasi-totale.