Dinspre Bucegi spre enigmatica Leaota. Tainul drumetiei solitare

Cota 2000 - Saua Laptici - Cabana Padina - Saua Strunga - Saua Bucsa - Muntele Dudele - Curmatura Fiarelor - Muntele Jugureanu - Muntele Mitarca - Varful Leaota - Muntele Rateiului - Cheile Rateiului
Trei zile in imensitatea muntelui. Anduranta si linistire sufleteasca

In umbra triumviratului format din arhicunoscutele masive ale Bucegiului, Pietrei Craiului si Iezerului sta un urias adormit, impunator prin prezenta, dar putin cunoscut de catre iubitorii de natura. Este vorba de Leaota, munte neumblat pe cararile caruia ai sanse reale sa intalnesti o vulpe, un cerb sau orice alta vietuitoare, mai putin o prezenta umana. Doar milenara traditie a pastoritului ii insufla din atributele antropicului, insa in cea mai mare parte a anului vorbim de niste culmi arareori batute de pasul calatorului.

Privind in departare, asezarile care talazuiesc poalele masivului precum si luminitele ce razbat de la Cota 2000 si Costila din Bucegiul de vis-a-vis iti amintesc ca esti la o aruncatura de bat de traditionalele destinatii turistice ale Vaii Prahovei si Culoarului Rucar – Bran. Dar pe cat de aproape la nivel macrogeografic, pe atat de departe se vadeste civilizatia pe masura ce te afunzi in tinutul acestor munti, tinut al carui apogeu altitudinal concentreaza un efort fizic si de timp destul de consistent indiferent de punctul cardinal dinspre care te indrepti spre cei 2133 metri altitudine ai Varfului Leaota.

Iar daca tainul drumetiei pe aceste meleaguri ti-l harazesti doar tie insusi, intr-o excursie solitara, vei avea ocazia sa meditezi asupra binecuvantarilor vietii, intr-o zona – paradoxal – mai apropiata de tumultul marilor orase decat iti puteai inchipui.

Mi-a fost dat sa strabat de unul singur drumurile enigmaticei Leaote, atunci cand in primul mitan al unui noiembrie, m-am regasit la ceas de amiaza in Sinaia, in plin proces de apropiere de „muntele de peste munte” caruia ii voi aloca 3 zile, din care una de tranzitie inspre/dinspre acest areal discret al Carpatilor de Miazazi. Data fiind situarea masivului vizat dincolo de Bucegi, precum si dependenta mea de mijloacele de transport in masa, am ales varianta cea mai rapida de apropiere catre Leaota, anume telecabina spre Cota 2000, de unde urma sa fac o traversare pana la Padina, clasic punct de plecare spre zona mea de interes.

Asadar la ora 15:30 ajung pe platoul montan la poalele caruia se desfasoara Statiunea Regilor, delectandu-ma cu ambianta demiurgica, inghetata, inspre Valea Prahovei si molcomele inaltimi ale Baiului de dincolo de aceasta.

Straturile de nori de la diferite altitudini, precum si calmul ce nu lasa loc nici unei adieri de vant sporesc atmosfera apasatoare a acestei dupa-amieze mohorate de Brumar, anuntand parca apocalipsa, tradusa la nivel de climat montan in trecerea brusca de la o toamna tarzie la o iarna in toata regula.

Varful Leaota (2133 m). Pe cat de aproape pare
...abia in a treia zi de mers voi ajunge la el

Voi avea ocazia sa asist la acest proces subit in noaptea ce va urma si mai cu seama pe parcursul urmatoarei zile, dar pana atunci imi voi face acomodarea in aceasta tura pornind la pas pe platoul rasaritean al Bucegilor.

Trec grabit de Cabana Valea Dorului si de terminalul telescaunului Valea Soarelui, ferindu-ma totodata din calea unor masini de teren luxoase la volanul carora potentati ai zilei, insotiti de domnite siderate la vederea calatorului singuratic, inainteaza sfidator prin asuprita rezervatie in drumul lor tupeistic spre un cappuccino ce-l vor servi la Cota 2000.

Curand intalnesc si cauza acestei migrari fetide a noxelor si mofturilor de la altitudini mai joase, atunci cand vena asfaltata ce serpuieste inspre Piatra Arsa apare in peisajul alpin, animata fiind de faruri, claxoane si zgomote din boxele diferitelor turisme. Devin deja clisee aceste aceste asfaltari de altitudine prezentate cu mare fast de autoritati ca fiind benefice turismului, insa pe zi ce trece, realizari de genul celei mentionate se dovedesc a fi decat etape intermediare ale planului de colonizare urbana la inaltime.

Dar destul despre nedreptatile asupra mediului – imi soptesc – am venit sa ma fericesc inca odata cu maretia naturii, a muntelui, a padurilor, a mersului prin pustietate si a tariei de caracter in fata situatiilor neprevazute.

Varful cu Dor (2030 m) pe fundal

Costila in departare

Detaliu cu zona Padinei si a Strungilor (Mici si Mari)

Din Saua Laptici voi abandona zona de platou, iar dupa circa jumatate de ceas de coborare printre rasinoasele punctate din loc in loc de galbenul sincer al zadei (unicul conifer cu ace cazatoare din Europa) ma gasesc in prag de inserare la Cabana Padina, pe langa care trec in graba, avid de contactul cu necunoscutul domeniu de la vest de Ialomita. Avand in minte traseul ulterior Padinei, schitat de la coborarea spre zona cabanei, inaintez sustinut pe pantele greoaie ale Muntelui Colti, aceasta „bucatica” din ramura apuseana a potcoavei bucegene. In circa 25 de minute de la pornirea pe noul traiect ajung la stana de pe muntele cu pricina, o usoara pacla aparuta in amurg conferindu-mi si varianta ratarii acestei destinatii, in caz de neatentie.

Punct final al primei zile, acest adapost se va dovedi mai mult decat primitor in indelungatele ore de intuneric temeinic asternut pe taramurile dinspre obarsiile Ialomitei. Bustenii asezati metodic sub lavita primei incaperi a stanii vor potoli nevoia de caldura si vor anima atmosfera de interior, urmand sa sfarseasca lent in focul intetit pana tarziu in noapte.

Elementarul rationament al „linistii dinaintea furtunii”, tradus anterior, incepe sa se adevereasca prin zapada cernita din ce in ce mai des din vazduh, sub auspiciile vantului ce prinde putere.

Dupa un somn rezonabil – desi temperatura din stana si-a facut de cap la cateva grade sub zero –  ma trezesc ca deobicei la primul transfer de lumina catre domeniul descendent al tenebrelor, doar pentru a constata ceea ce intuiam deunazi: un asternut proaspat de 5-7 cm de omat schimba infatisarea terna (din seara precedenta) a imprejurimilor, iar plafonul de nori a acoperit tot muntele, lasand arareori privirea sa purceada in profunzime prin cateva discontinuitati in invelisul gazos.

Hotarat lucru va fi o zi lunga, iar probabilitatea unei inaintari anoste, fara o priveliste de ansamblu asupra vecinatatilor, nu este tocmai de dorit! Pornind la drum pe marcajul CR (Cruce Rosie) in efortul surmontarii celor circa 300 m ce ma despart de Saua Strunga, am surpriza sa descopar ca odata cu altitudinea se uniformizeaza si plafonul de nori, singure, anumite asperitati ale bolovanilor iesiti de sub zapada facand ca white-out-ul sa nu fie total.

Refugiul de sub Saua Strunga

Bits of white frost

Ajuns la Refugiul Strunga, aproape de saua cu acelasi nume, zabovesc o perioada in speranta ca razele soarelui vor sparge cusmele de nori ce invaluie culmile muntilor in care ma aflu. Slabe sanse, asa ca trebuie sa ma obisnuiesc cu situatia avansand prin imaculatul peisaj, tot mai greu de intuit odata cu altitudinea.

Chiciura depusa da masura frigului de afara.
 Vantul e doar bonus!

Dinspre Saua Strunga inaintez o scurta perioada de timp spre sud pe sub peretii calcarosi ai Varfului Strungile Mici (1968 m), in decorul zapezii care parca devine si mai consistenta. Ulterior, din Saua Strungulita ma voi abate spre vest, pana in Saua Bucsa urmand sa pierd circa 100 de metri in altitudine.

Pe traiectele sinuoase ale renumitei sei Bucsa,
ce "ingemaneaza"  cele doua unitati montane

Oficial, Bucsa reprezinta frontiera dintre Masivul Bucegi si cel al Leaotei. Inaltimea la care s-a dezvoltat aceasta curmatura dintre munti, legatura pe care o inlesneste, precum si lejeritatea accesului de pe o culme pe cealalta, au contribuit la sudarea, apropierea simbiotica dintre cele doua masive.

Aparte de simbolistica geografica si de inaugurarea patrunderii pe noul taram al Leaotei, Saua Bucsa va fi si reperul unei intremari a vremii acelei zile, odata cu departarea de Bucegi si tranzitia spre varful cel mai inalt din masivul invecinat vremea limpezindu-se oarecum, intr-un final norii ramanand cantonati doar pe apogeele celor doua unitati montane. Respectivele apogee - adevarate noduri orografice -  influenteaza major microclimatele muntilor prin orientarea versantilor, a retelelor de vai, precum  si prin bariera naturala constituita in calea maselor de aer.

Dinspre Saua Bucsa incepe un urcus sustinut spre varful cu acelasi nume, iar semnalele de vreme buna sunt adeverite de razele soarelui care patrund hotarate prin norii din ce in ce mai disparati. Sus pe varful mentionat (1848 m) privesc spre Bucegii lasati in urma, culmile superioare ale Abruptului Branean ridicandu-se falnic pentru o clipita deasupra norilor incapatanati in a se mentine pe o buna parte a circumferintei muntelui. Astrul diurn dezmorteste atmosfera contribuind totodata la inmuierea asternutului de omat, spre nenorocul meu urmand sa inaintez din ce in ce mai anevoios prin zloata formata.

Daca peretii verticali ai Bucegiului Apusean sunt inca greu de intuit in ansamblul lor, observatiile mele se vor indrepta pentru moment spre zone mai joase, acolo unde ceata dispare si pot constata cum procesele mecanice de macinare, sapare a scoartei terestre sub influenta apelor curgatoare schimba aspectul muntelui. O puternica ravena de la obarsia Paraului Bratei (intre Saua Bucsa si Muntele Tataru) se desfasoara pe multe de sute metri lungime, ca intr-o adevarata expunere practica a invataturilor despre eroziunea de versant.

Imi continui drumul grabit fiind de semnalele plafonului de nori din ce in ce mai inconsistent, miza fiind sa parcurg cat mai rapid portiunea de culme mai joasa ce desparte Muntele Bucsa de primul urias de pe taramul Leaotei, vorbind aici de Muntele Dudele.

 Dinspre ambele parti laterale directiei de mers paduri compacte de rasionase urca pe pantele inclinate ale muntelui, dand masura bogatiei silvice a acestui masiv, pare-se inca nedescoperita de drujbele neostoite ce ingenuncheaza zilnic suprafete imense de vegetatie din gradina Carpatilor.

Bucegii lasati in urma (zona Strunga-Deleanu-Tataru)

Varful Bucsa (1846 m)

Incet, incet, cupola masiva a Dudelor Mari isi face loc in peisaj, acest urias neimblanzit, stiut doar de pastori si turmele de oi fascinand privitorul inca de la primul contact vizual. Sunt 1904 metri in altitudine priviti cu respect, dar la 1 kilometru departare spre sud, pe aceeasi culme, mai apare un varf de 1954 metri.

O parte din Muntele Dudele

Daca Leaota in ansamblul ei este o unitate montana rar strabatuta de turisti, iar Muntele Dudele Mari este un bastion al Leaotei si mai rar calcat de pasii calatorului (fiind situat inafara traseului de creasta principala), putem anticipa cat de inedita este o escapada pe cei cativa kilometri de culme ai acestui pinten lateral. Iar cand sfarsitul Dudelor este tainuit in padurile intunecate de pe pantele descendente ce marcheaza cumpana de ape dintre Valea Neagra si Ducele (Rateiul), realizezi ca vremelnicia conditiei umane nu poate face fata naturii implacabile, sentimentul de teama grabindu-ti pasii pe cararile de unde ai venit, intr-o dorinta subita de a reintalni certitudinile unui traseu umblat.

Prin inlesnirea domnului Dan Loghin sunt in masura sa expun cateva argumente interesante legate de istoria muntelui descris mai sus. In primul rand este de mentionat faptul ca – istoric vorbind - zona Dudelor Mari se include in mult mai extinsul areal montan (dinspre Muntii Latoritei pana spre cei ai Ciucasului) aflat in disputa intre munteni si ardeleni pe considerent de incalcare a hotarelor, cu precadere la nivelul tranzitului de bunuri si persoane, dar mai cu seama in ce priveste transhumanta oilor. Practic ne referim la litigii de ordine conomic, tot acest flux comercial peste culmile Carpatilor dorindu-se a fi oficializat printr-un regim de impozitare atat de catre domnitorii munteni cat si de catre cei de peste munte, indirect, prin sasii din Brasov, Fagaras si Sibiu. Iar daca avem in vedere parerile conform carora pe la mijlocul secolului al XVI-lea se traficau zeci de mii de capete de ovine dinspre Transilvania spre Constantinopol, cu atat mai de dorit era taxarea acestor activitati lucrative.

 Cu referire stricta la Dudele Mari, pe langa importanta geografica in sine (de trecere lesnicioasa a muntelui, atat fizic, ca relief, cat si prin discretia conferita celor care eludau autoritatile), avem un intreg desfasurator al rectificarilor teritoriale frecvente legate de posesiunile din zona aflate pare-se initial sub controlul Cetatii Rasnovului (deci sasesc), ulterior revenind Tarii Romanesti in secolul al XV-lea, pe vremea domniei lui Laiota Basarab.

Dar poate cel mai interesant aspect legat de Muntele Dudele este relevat de toponimia acestuia. Candva zona mentionata s-a numit Muntele cu Dudaie. „Dudaiele” sunt locuri cu buruieni, plante otravitoare (indeosebi cucuta), oieristic vorbind indezirabile. Muntele Dudele/Muntele cu Dudaie reprezinta una din culmile pe care s-a plantat cucuta (si alte bucinisuri), scopul cinic fiind eliminarea disensiunilor pe marginea pasunatului alpin in zona de granita, prin decimarea efectivelor de ovine care se incumetau sa incalce cutuma. Asadar dudaiele (pluralul de la dudau) desemneaza in cazul de fata o opreliste naturala, un aliniament ferit de catre oi, trasat intre vastele domenii de pasunat aflate sub influenta valaha sau transilvana.

Dupa acest puseu de informatii inedite revin la descrierea calatoriei solitare prin misterioasa lume a Leaotei. Bucegii lasati in urma se caznesc sa iasa la lumina de sub plafonul de nori, devenind din ce in ce mai vizibili. Zona de abrupt a Muntelui Gutanu si Muntelui Grohotisul, ca si Varfurile Batrana si Coltii Tapului ce vegheaza de la peste 2150 m, se impun in peisaj ca un „Olimp” inaccesibil muritorilor de rand.

"Olimpul" bucegean

Curand, traseul BR (Banda Rosie) bine definit prin stalpi indicatori imi va calauzi pasii usor descendent pe versantii vestici ai culmilor de legatura dintre Dudele Mari si Dudele Mici, astfel ca „Olimpul” efemer anterior intuit nu va mai fi vizibil din aceasta perspectiva.

 Inspre Muntele Piatra Alba, o succesiune
de culmi ce precede Curmatura Fiarelor

Ma gasesc in plina lume a Leaotei, pe culmile de la obarsiile Vaii Negre, trecand pe nestiute de Muntele Piatra Alba pentru a atinge la oarecare distanta o inseuare, dincolo de care strajuiesc culmile Muntelui Santilia, in zona de torsiune a masivului, spinarile ce vegheaza traseul principal de creasta urmand sa se orienteze spre sud.

Stratul de zapada aproape ca a disparut, iar niste urme mai vechi ale unor vehicule pe 2 roti, precum si traiectele lungi si sinuase ale acestor munti ma indreptatesc sa cred ca ma aflu intr-un adevarat paradis al practicarii mountain-biking-ului. Asadar, Leaota apare drept un candidat serios pentru desfasurarea acestui sport de sezon, iar portiunile pitoresti de „dat pedala” alterneaza cu zone de push-bike, un astfel de regal outdoor urmand sa-ti incarce bateriile la maxim pentru o noua revenire in stresul existentei urbane.

Cat despre traseu, nici nu realizez cand stalpii ce marcheaza poteca de creasta sunt de domeniul trecutului, insa directia de inaintare a culmii principale nu ridica probleme in ceea ce priveste orientarea, bineinteles, o harta la purtator fiind mai mult decat indicata. Pe tot parcursul ce tine mereu stanga (intr-un semicerc) dinspre Muntele Dudele spre Curmatura Fiarelor si mai departe spre Muntele Secarile, ai senzatia ca Varful Leaota este cel din plan indepartat, sub nori, dar cu cat te apropii de acel plan apar alte si alte culmi la orizont, sub aceleasi formatiuni atmosferice...o adevarata Fata Morgana acest pisc de maxim altitudinal!

 Pe fundal, nedeslusit, asteapta uriasul zenit al acestui masiv

Se recomanda prudenta si in zilele senine, atunci cand varful se observa cu usurinta de la departare, dar senzatia este sa apreciezi distanta cu ochiul liber ca fiind mult mai mica decat in practica, astfel ca obiectivele zilei pot deveni nerealizabile datorita evaluarii gresite a resursei de timp.

Panorama se deschide si inspre Culoarul Rucar – Bran, zona Fundata – Fundatica si pitorestile plaiuri deluroase impestritate cu locuinte specifice tipului de sat risipit, toate aceste imagini hranind apetitul calatorului avid de satisfactii spirituale. Inaintarea este anevoioasa pe culmile Santiliei Mari, succesiunea de urcusuri si coborasuri consistente indemnandu-te la ocoliri spontane ale versantilor, pe curbe de nivel, de multe ori aceasta varianta fiind mai dificila prin prisma tufisurilor de afin, merisor si alte plante care impestriteaza solul, ca si prin prezenta zapezii bine cantonata pe povarnisurile vestice, umbrite.

Ajungand in Curmatura Fiarelor imi trag sufletul, incetul cu incetul etapele preliminarii ale apropierii de Varful Leaota diminuandu-se considerabil. Curmatura cu pricina este si locul de jonctiune al mai multor trasee, din cel de creasta desprinzandu-se drumuri atat spre Rucar, cat si spre Podu Dambovitei sau Fundata. Intrand pe domeniul Muntelui Secarile panorama etalata la departari te face sa inaintezi cu usurinta, ansamblul Muntelui Dudele Mari intovarasindu-ti pasii de dincolo de Bazinul Vaii Negre. Ora 15:30 ma gaseste pe sub pantele Varfului Secarea Mare (1889 m) la circa 7 ceasuri departare de matinalul start in aceasta zi de mars consistent.

Valea Neagra

Muntele Secarea Mare (1889 m)

Muntele Dudele vazut dinspre Jugureanu

Saua ce desparte Muntele Jugureanu de Muntele Mitarca

Si iata cum platoul Muntelui Jugureanu, precum si adanca inseuare de dincolo de acesta ma scoate la poalele Varfului Leaota, respectiv pe Muntele Mitarca, domeniu de tranzitie harazit a pazi strasnicul secret al celor 2133 metri altitudine, greu de ghicit in conjunctura norilor ce nu se lasa dusi. O lupta interioara intre ratiune si instinct ma tine in incertitudine, stana de pe o culme ce se desprinde din Mitarca imbiindu-ma la popasul final al acestei zile, insa cele 90 de minute ce ma despart de bezna totala ma fac sa cred ca mai pot inainta inca o vreme fara probleme.

Totusi, evaluand distanta pana la obiectivul principal al acestei ture, ca si incertitudinea gasirii unui adapost in stare decenta in zona de dincolo de aceasta culminatie, decid sa ma retrag in jurul orei 16:15 spre stana ce se zareste la oarecare distanta pe scurta culme ce poarta numele mai mult decat interesant de Cumparata Crucii. O hotarare inteleapta daca iau in calcul faptul ca voi gasi aceasta amenajare pastorala in conditii numai bune pentru bivuac.

Este momentul sa intru in rol de gazda la noua resedinta temporara, inserarea ce se apropie cu pasi repezi, precum si urmatoarele 14 ore de bezna obligandu-ma sa optimizez aceste ultime farame de lumina, gasirea izvorului cu apa si incropirea focului ce-mi va petrece o buna parte din orele de seara fiind prioritati de netagaduit. In exteriorul stanei imi va lua ceva timp sa dezamorsez imensul morman de vreascuri, barne si alte acareturi rupte din salas si stivuite unele peste altele cu scopul unui foc imens dorit a fi vazut de la departari.

Coltii Ghimbavului in razele dupa-amiezii

Stana de pe Cumparata Crucii

 Desi abandonata in graba, ideea reprezinta una din dovezile ca o parte din semenii nostri isi exacerbeaza impulsurile latente atunci cand se gasesc in spatiul montan, eliberati de orice incorsetare, de multe ori comportamentele lasand de dorit. Cum de dorit lasa si prezenta celor care gasesc in uciderea animalelor o forma de distractie si de etalare a barbatiei, cele cateva cartuse de calibru mare gasite pe tapsanul Cumparatei atestand si astfel de practici.

Revenind la situatia de fapt, cu bidoanele pline de apa si cele necesare unei combustii strasnice stivuite in vatra din interiorul locuintei de-o noapte, nu-mi ramane decat sa asist tacut la lupta dintre ultimele bastioane ale luminii crepusculare si implacabila intunericire. O liniste apasatoare domina atmosfera, deranjata fiind din cand in cand doar de vantul in rafale ce bantuie nedomolit pe culmile golase. Perdele cenusii de nori calatoresc nestingherite in spatiul dintre nevazutul Varf si Culoarul Rucarului. In vale, dincolo de acum infricosatoarele paduri de conifere, uriasa galma a Coltilor Ghimbavului (1407 m) apare ca o santinela a muntelui in care ma aflu.

Singuratatea, imensitatea naturii, temperatura sub zero celsius, atmosfera innegurata, „inima de gheata” a Leaotei la acest timp de seara, toate imi accentueaza senzatia de neliniste si insignifianta. Mai concret, o conjunctura ideala pentru recladirea poftei de viata! Insa pana la reintoarcerea in civilizatie sunt nevoit sa improvizez pentru a-mi mentine moralul in stare optima pe aceste domenii ale pustniciei. Astfel, atat in seara precedenta cat si in aceasta din urma innoptare la adaposturile pastorale montane, mi se va confirma impresia formata si in alte ocazii cu privire la puternicul efect de optimism pe care focul ti-l inoculeaza.

 Probabil sunt in asentimentul multor calatori care au experimentat solitudinea montana, atunci cand afirm ca flacarile care tasnesc din bustenii incinsi, valvataia intaratata in vatra unei stane sau in fata cortului reprezinta deliciul inserarii, animandu-ti intreaga fiinta, alungand temerile nascute sub obladuirea intunericului atotcuprinzator si a lipsei unui interlocutor cu care sa impartasesti impresiile. Esti doar tu si el, focul, prieten efemer dar de nadejde, ce actioneaza ca un catalizator la nivel fizic - prin candoarea cu care iti transmite energia infiripata din combustia busteanului jertfit – cat si mental, prin reflectiile pozitive nascute si purtate pe traiecte cognitive obscure, la fel cum vapaile se vadesc din jaratec pe directii doar de ele stiute.

Asa voi petrece o buna parte din aceasta seara, in compania flacarilor cu efect revigorant, acompaniate de trosnetele vreascurilor care debuseaza in linistea monumentala a noptii.

A doua zi, dis de dimineata, imi fac curaj sa ies din sacul de dormit, pentru a avea o surpriza mai mult decat placuta, respectiv disparitia oricarei urme de nebulozitate si prezenta la orizont a masivului Varf Leaota, imbracat in lumina curata a rasaritului si pregatit de oaspeti in aceasta frumoasa duminica de noiembrie. Nu mai zabovesc mult la stana, doar pentru o gustare si cateva poze spre Coltii Ghimbavului, partial spre Piatra Dragoslavelor, dar mai ales spre Iezer – Papusa, munte ce strajuieste dinspre vest stravechea poarta de circulatie a Rucar – Branului.

Varful Leaota la orizont

Privind spre Coltii Ghimbavului si Iezer-Papusa

Sus, pe Muntele Mitarca, perspectivele se deschid asupra multor piscuri, culmi si vai din masivele invecinate, insa emotia intalnirii cu varful de 2133 m imi grabeste pasii, in dorinta nedomolita de a incununa cat mai rapid cele 2 zile de tranzitie spre zenitul Leaotei. O parte din vaile de pe versantii nord-estici ai acestui varf  sunt inca ferite de razele soarelui, iar zgomotul puternic al curgerilor alimentate de ploi si care se pravalesc grabite spre intalnirea cu raul Brateiului consfintesc faptul conform caruia din multitudinea de atribute ale imensului pisc, definitoriu este si cel de „castel de ape”. De la departare se zareste si circul glaciar suspendat din Bazinul Vaii Mitarca (chiar sub Varful Leaota) semn ca, desi timida, glaciatiunea cuaternara si-a lasat amprenta si asupra acestor meleaguri.

De pe Muntele Mitarca patrund pe Culmea Leaotei si cei 2046 metri ai primului pisc gasit aici ma intampina in atmosfera de voie buna generala. Zapada si chiciura se infiripa din nou pe pasunea degerata, altitudinea si orientarea versantilor inlesnind aceasta permanenta. Vazute de la distanta, coamele strabatute in ziua precedenta par adunate ca intr-o poza de familie, dispuse ca niste odrasle rebele pe fundalul protector al Bucegiului maret.

Bucegii pe fundal

Insasi puternicul promontoriu al Dudelor Mari pare usor de strunit, privit fiind de la departare si de la o altitudine superioara. In sens opus perspectivei spre Dudele Mari apare Muntele Cioara, prin cei 1856 metri ai sai si continuarile prelungi ce descind din acesta transformandu-se intr-un blazon de seama al Culoarului Rucarului, in partea de sud-est a sa.

Muntele Cioara - 1856 m

Soarele se indreapta spre amiaza hotarat parca sa-mi dea binete chiar deasupra piscului mult ravnit. Nu va dura mult pana la acest rendez-vous amical, cuvenindu-se a se mai mentiona pe traseu si portiunea consistenta de roci dezagregate, pravalite ca din senin pe spinarile domoale, contrastul fiind mai mult decat frapant.

Zona de dezagregare din apropierea varfului

Si iata-ma pe „acoperisul Leaotei”, semetul varf al carui toponim poarta semintia numelui de Laiota Basarab (voievod muntean din a doua jumatate a secolului al XV-lea) si care a decis intr-un final sa ma gazduiasca pentru efemerul meu popas in aceste locuri pitoresti. O imensa momaie de roci marcheaza aceasta culminatie, iar crucea cioplita in piatra si asezata deasupra iti aminteste de puternica spiritualitate regasita inca in multe tinuturi carpatice.

Varful LEAOTA - 2133 m

Este timpul sa desavarsesc lectia de geografie incropita, punctual, in inaintarea mea prin zona de gol alpin. Pe langa muntii riverani Bazinului Vaii Negre, strabatuti in ziua precedenta, din puternicul nod orografic al Leaotei se desprind culmi mai lungi sau mai scurte, printre cele mai de seama fiind cea sud-vestica (Raiosu-Cioara-Fagetel si mai departe) si sudica, aceasta din urma suprapunandu-se pe traseul pincipal al crestei, pierzand din altitudine dinspre Plaiul Romanescu spre cabana pustie ce poarta si numele masivului, pentru a se pierde apoi in padurile de deasupra satelor de mosneni din Dambovita.

Inspre sud-est, promontoriul scurt al falnicului Munte Ratei (cu altitudini de peste 2000 de metri) va constitui si directia de inaintare a mea, in perspectiva unei rerageri rezonabile din acest masiv.

Muntele Rateiul - 2005 m

Trecerea in revista a fortaretelor carpatice din Miazazi nu s-a incheiat, „potcoava” Bucegilor, spinarea de calcar a Pietrei Craiului si tentacularele coame ale Iezer-Papusei aparand ca niste bijuterii montane in care detaliile de relief se pot ghici cu usurinta.

Cu Piatra Craiului pe fundal

Fortand orizontul, inspre nord se intuieste cu usurinta Magura Codlei, ce se ridica semet deasupra Tarii Barsei. Aceasta aparitie inedita este denumita si „Piatra de la Amiaza” de catre localnicii dezmierdati apoape zilnic de lumina solara reflectata in versantul calcaros al domolului munte. Pe langa Magura Codlei inspre vest - la fel de usor de intuit - apare Masivul Ghitu (de pe ramura sudica fagarasana), apoi privirea se pierde in departari spre sumedenia de catene muntoase din Tinutul de Sus al Valcii.

Vedere spre Masivul Ghitu si muntii din Tinutul Valcii

Ca tot veni vorba, Fagarasul nu poate fi omis din acest tur de orizont, desi barat de prelungirea sa sud-estica (Iezerul si Papusa), lantul de creneluri alpine specifice lui fiind vizibile cu putin efort.

Impachetand bagajul cu amintiri idilice imi iau la revedere de la altruistul varf al Leaotei ce-ti incununeaza aspteptarile printr-un buchet de vederi excelente asupra vecinatatilor, dovedindu-se si din acest punct de vedere o destinatie obligatorie pentru orice amator de carari montane.

Masivul Leaota - Creasta Lunga

Continuarea culmii principale, la sud de Varful Leaota

Valea Leaota

Privind in urma spre apogeul acestui masiv

Pe Muntele Rateiul inaintarea este facilitata de prezenta din loc in loc a momailor ciobanesti marcate CR (Cruce Rosie). Ajuns pe cei 2005 metri ai varfului de referinta pe aceasta directie, ma indrept cu privirea spre Bucegii invecinati, culmile Vanturisului, Dichiului sau Paduchiosului strajuind aceasta parte de sud a cetatii de piatra. Mult mai aproape se zareste cariera de calcar de pe Muntele Lespezi, locul unei cumplite tragedii in anul 1975, atunci cand 57 de oameni au murit dupa ce un traznet a lovit o celula radioactiva si a detonat o cantitate impresionanta de combustibil folosita in galeriile de extractie.

In plan secund: Muntele Lespezi si cariera de calcar

La o ora distanta de Varful Leaota ajung la stana din Ratei unde imi voi ingadui un ultim popas mai consistent pentru a admira inaltimile golase lasate in urma. Spontana activitate „Let’s Do It Romania” – varianta personala – imi va acapara si de aceasta data o buna bucata din timp, la plecarea de aici gasindu-ma in compania unei cantitati insemnate de baterii uzate si alte deseuri de metal/sticla ce ma vor acompania spre civilizatie.

Stana Ratei

Recomand acest tip de activitate tuturor drumetilor, indeosebi la coborarea de pe munte! Veti observa ca o simpla conserva, un pet cules de pe carare (sau chiar mai multe) contribuie la multumirea de sine, dar si la omagiul adus Carpatilor ce ne primesc de fiecare data cu toata prietenia si intelepciunea izvorata din fiinta lor. Ca sa nu mai vorbesc de efectul fizic al acestui proces de ecologizare, vizibil la scara larga in ideea in care activitatea in sine  s-ar regasi in portofoliul de valori al miilor de temerari ce se incumeta pe drumuri din natura.

Dincolo de amenajarea pastorala a Rateiului costisa golasa pierde rapid in altitudine, fiind inghitita treptat de coniferele din ce in ce mai dese.

Urmez traiectele sinuoase ale drumeagului ascuns sub litiera groasa, iar la un ceas departare de stana cu pricina ma gasesc pe forestierul din amonte de Cheile Brateiului.

In Cheile Rateiului

Drum de voie pe distanta de cativa kilometri pana la Tabara Cerbul, de unde un autocar cu elevi intorsi din vacanta ma petrece spre Pucheni, de aici directia Sinaia – Bucuresti fiindu-mi la indemana.

Inchei astfel relatarea placutei haladuiri pe cararile Bucegiului si indeosebi ale Leaotei, acest enigmatic colos pe nedrept ocolit de fluxurile turistice pedestre. Sunt multe de vazut in Leaota si aici ma refer atat la masivul in sine, cat si la potentata viziune asupra imprejurimilor.

Solitudinea cu care te intampina inaltimile acestor munti, regasirea de sine si indemnul la meditatie pe niste taramuri bantuite doar de vantul neobosit si turmele de oi (atunci cand sezonul permite) fac din aceasta unitate a Meridionalilor o destinatie ideala pentru amatorii de locuri putin umblate, atat pietoni cat si amatori de pedalat montan.

Iar daca gasca cu care te incumeti la drum este bine inchegata se pot cerne povesti frumoase, amintiri placute si bucurii ale vietii de multi ignoarate in valmaseala urbelor situate la oarecare distanta...