luni, 28 octombrie 2013

Muntii Bargaului - Varful Heniu Mare si farmecul plaiurilor nasaudene


Comuna Ilva Mica - sub Varful Maguri - Varful Heniu Mare - Varful Muncelului - Sat Tureac


Nu multa lume stie, insa tara noastra inglobeaza cea mai mare intindere montana de pe continent situata in cadrul aceleiasi granite. Carpatii Romanesti (in suprafata de aproximativ 80.000 kmp, respectiv o treime din teritoriul Romaniei) sunt deosebit de complecsi, cu unitati montane mai mult sau mai putin fragmentate, de sorginte petrografica diferita si altitudine asisderea.

In general interesul calatorilor urmeaza acelasi palier al diversificarii, multele masive si inaltimi ce impodobesc meleagurile romanesti fiind strabatute sau, dimpotriva, ignorate de catre cei pe care “chemarea muntelui” i-a fascinat intr-un fel sau altul. Paradoxal cea de-a doua categorie, a muntilor putin umblati, primeaza in ansamblul Carpatilor Romanesti, comoditatea, apetitul pentru superlative geografice sau certitudinea unor zone recunoscute turistic franand spiritul de explorator al multor potecatori autohtoni.

Insa muntele ofera satisfactie si dincolo de crenelurile maiestuosului Fagaras, de calcarele Apusenilor sau ale Pietrei Craiului, de relieful spectaculos al Retezatului, Rodnei si altor podoabe de genul. Muntele este frumos la orice altitudine, de multe ori lipsa sau sporadicitatea fluxurilor si marcajelor turistice facandu-te sa te adancesti – la propriu si la figurat – in profunzimea fiintei sale, prin paduri semete, pe culmi golase sau vai animate de susurul apei, pe poteci putin schitate sau rute spontane, intregul bagaj de informatie vizuala, auditiva, olfactiva dar si efortul istovitor inerent oricarei calatorii conturand o satisfactie de sine tradusa prin acele „baterii incarcate” cu care abordezi ulterior traiul in tumultosul mediu urban.

In tinutul de sus al Carpatilor Rasariteni, dincolo de Depresiunea Dornelor si cea a Campulungului, se ridica spre vazduh culmi care mai de care mai interesante. Avem seria de munti vulcanici (Oas, Ignis, Gutai, Tibles) care inchid dinspre vest si sud-vest Depresiunea Maramuresului. La polul opus, sanctuarul frumoasei Bucovine este potentat de Obcinele domoale, prietenoase si bucolice dezvoltate pe structura sedimentara a flisului. In centrul grupei spectaculosul masiv cristalin al Rodnei (denumit si „Fagarasul Nordului”) se continua spre sud-est cu domeniile pastorale ale Suhardului, pentru ca Tinutul Maramuresului sa-si desavarseasca atractivitatea prin muntii cu acelasi nume, in care Farcaul, Toroiaga sau Pop-Ivanul sunt profiluri verticale de deasupra carora panorama atinge sublimul. Un tinut montan deosebit de complex si captivant, caracterizat prin cea mai mare intindere pe latime din ansamblul Orientalilor (circa 130-140 km desfasurare intre Muntii Oasului si Obcina Mare).


Insa in sudul acestei grupe, prinsi ca intr-un cleste al ignorantei de catre spectacolul piscurilor semete ale Rodnei la nord de Valea Somesului Mare si desavarsitul relief vulcanic al Calimanilor la sud de Pasul Tihuta, isi duc existenta geologica enigmaticii Munti ai Bargaului. Ne aflam in Tara Nasaudului (despre care am scris mai multe aici, dar si aici), in preajma unor inaltimi impestritate din punct de vedere petrografic cu roci sedimentare si vulcanice, iar altitudinile se invart in jurul pragului de 1600 metri.

Preluare din volumul "Bargau-ghid turistic",
Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987

Farmecul acestor munti se lasa greu descoperit, putini fiind aceia care isi pot contura o imagine de ansamblu asupra factorilor ce converg la atractivitatea tinuturilor asupra carora m-am aplecat in randurile de fata. Practic, relieful este mai mult decat complex, iar zonele de discontinuitate obliga calatorul la incursiuni separate si descoperirea treptata a locurilor. Avem o insiruire de unitati geomorfologice cu caractere aparte, incepand cu niste imense corpuri subvulcanice, dintre care se detaseaza Gogoasa (1605 m) si Heniu Mare (1611), cel din urma constituind si apogeul altitudinal al Muntilor Bargau. Dincolo de aceste uriase clai se dezvolta si o zona a munceilor vulcano-sedimentari, cu inaltimi ce graviteaza in jurul valorii de 1000 de metri.

O alta unitate bine individualizata in relief este cea a Podisului Zimbroaiei (circa 1400 m altitudine) situata inspre nord/nord-estul acestor munti, la contactul cu Rodna si Suhardul, ca o ultima fortare a Bargaului de a tine piept culmilor cristaline ale impozantilor vecini. O zona joasa, de tranzitie (Depresiunea Poienii sau Dorna-Cosna) leaga acest spatiu carpatic de Tara Dornelor, inchegand astfel atributul polivalentei geografice cu care muntii de fata se lauda.

La adapostul reliefului pestrit acest tinut nasaudean atrage prin cochetele asezari ale Bargaielor (durate pe prispele joase ale muntilor), prin paduri falnice, prin poieni si pasuni idilice aparute pe plaiuri linistite, prin tinuta mandra a Heniului si a altor culmi de unde se pot scana orizonturi alpine intuite din perspective mai mult decat inedite. Oameni calzi si primitori insufletesc gospodariile insirate printre fanete si livezi, iar salasele si stanele de la inaltime sunt puncte de popas animate de ospitalitatea inerenta mesagerilor milenarei traditii a oieritului.

Pentru cei care pot dezarma cu gandul la nesfarsitele poteci le pot transmite cu toata increderea informatia conform careia perimetrul de fata face parte din categoria unitatilor carpatice usor de descoperit si pe cale rutiera, stravechiul drum al Bargaielor sau cel de pe Valea Somesului Mare fiind magistrale de transport neasemuit de spectaculoase, din care se desprind artere secundare ce patrund in multe cotloane umanizate, in locuri pitoresti din profunzimea muntelui, acolo unde ochiul iscoditor al turistului de rand ajunge arareori.


Traseul turei (prelucrare dupa o harta de Traian Naum)

Am avut onoarea sa descopar o particica a acestei regiuni atunci cand am decis sa tocmesc o traversare a culmilor care se desavarsesc in Varful Heniu Mare, un pisc cu o prestanta deosebita in peisaj, prestanta sporita de imprejurimile modeste care permit intuirea sa de la distante apreciabile. Pentru curiosii cu resurse de timp limitate, cu precadere dinspre localitatea Prundu Bargaului se pot realiza ascensiuni rapide, de o zi lumina, pana pe varful cu pricina si inapoi insa, personal, nu-mi puteam refuza deliciul unei drumetii intinse pe parcursul unui week-end pentru a lua contact pe deplin cu profunzimea necunoscutelor inaltimi nasaudene.

In colectia „Muntii Nostri”, la numarul 42 sade imprafosat volumul „Bargau-ghid turistic” al lui Traian Naum si Grigore Moldovan, o adevarata carte de capatai pentru cei care iau contact cu respectivele meleaguri discrete, dosite in umbra colosilor carpatici de la sud si nord.

De pe drumul riveran Somesului Mare si care coboara dinspre Sangeorz Bai spre orasul Nasaud, la confluenta cu raul Ilva s-a conturat prima din cele cinci asezari rurale care poarta cu mandrie, in toponimia consacrata, numele acestei din urma ape curgatoare. Este vorba despre comuna Ilva Mica, o localitate cu iz strategic de-a lungul secolelor, avand in vedere situarea la rascrucea a doua importante drumuri montane. Totodata, aici se da startul caii ferate Ilva Mica – Vatra Dornei ce face legatura intre nordul Ardealului si Bucovina fiind una dintre cele mai importante lucrari de inginerie romaneasca daca socotim dificultatea traseului montan si numeroasele lucrari de amenajare de pe traseu.


Muntele Heniu vazut din Ilva Mica

Halta CFR Stramba

Dupa cum reiese si din harta lui Traian Naum in amontele acestei localitati, in dreptul haltei CFR Stramba, intrarea pe fagasul culmilor joase din stanga geografica a raului ne va purta sinergic spre varful de referinta al acestor munti, inaltime aflata permanent in raza vizuala a celui care se incumeta pe aceasta varianta.
Informatiile date de sateni sunt esentiale, iar barul de dupa podul peste Ilva, din dreptul haltei mentionate anterior, constituie un reper major atat in ce priveste startul traseului, cat si pentru a pune cap la cap eventualele noutati despre parcursul spre Muntele Heniu.

Din spatele barului incepe un urcus sustinut pe un drumeag de caruta, cu fiecare metru castigat in altitudine orizonturile capatand aspecte din ce in ce mai interesante. Trecem pe langa gospodaria unui satean, aici reconfirmandu-ni-se directia de urmat pentru a nu rata traseul sinuos al culmilor domoale ce se indreapta spre zenitul muntelui. Pe terasele joase ale raului Ilva asezarea rurala din care am tocmit ascensiunea are alura „cuibului viselor” lui Rebreanu. Vorbim aici de infatisarea placuta, idilica a satului care-si pierde treptat gospodariile pe pantele dulci ale munceilor bargauani, printre pasuni, fanete si ogoare dar si palcuri, linii de fagete ce actioneaza ca hotar natural intre palmele de pamant ale diferitilor locuitori.



„Cuibul viselor” este una dintre cele mai indragite metafore din opera lui Rebreanu, este figura de stil care exprima cel mai fidel lumea de basm a imprejurimilor Maierului, sat unde renumitul scriitor si-a petrecut copilaria si care este situat la o aruncatura de bat de Ilva Mica. Privesc cu nesat spre locurile nasaudene din care s-au intrupat avatarurile lui „Ion” si alte capodopere rebreniene, fascinatia locurilor si a oamenilor deosebiti din Valea Ilvei, dar mai ales din cea a Somesului Mare fiind „matricea” din care romancierul ne-a transmis iubirea pentru plaiurile Ardealului si pentru ruralul profund ce dainuieste aici.

La jumatate de ceas departare de Halta Stramba ne aflam in varful dealului care strajuieste Ilva Mica dinspre rasarit. Un palc de foioase face trecerea spre zona cazematelor durate aici in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, obiectiv fascinant despre care am scris pe larg in articolul cu titlul "Linia Arpad - moştenirea horthystă a Carpaţilor Orientali".

Intrare in cazemata

Dupa cele aproape doua ore de explorare si inventariere a constructiilor subterane drumul nostru se reia avand permanent in catare antenele care se ridica din zona superioara a Heniului.
Urmatoarele ore vor fi de tranzitie, pana la contactul cu padurile compacte ale masivului propriu-zis perindandu-ne intr-un peisaj de poveste, pe culmile line impestritate cu capite si adaposturi temporare care dau acea alura placuta naturii umanizate cu iscusinta omului simplu, de la munte.



Din loc in loc, cate un batran rupt dintr-o lume rurala arhaica, pe cale de disparitie, se incapataneaza sa reziste in solitudinea colinelor nasaudene, in casele rustice, garbovite, aflate la distante apreciabile de confortul satului liniar, zamislit pe cursul netezit al vailor.


Farmecul tinutului Bargaului se amplifica cu fiecare pas, cu fiecare mireasma de fan proaspat cosit, cu fiecare privire aruncata spre impozanta inaltime a Heniului sau spre domoalele culmi din preambulul acestuia.
Dincolo de vale (in stanga directiei de inaintare) gospodariile izolate, roite in exteriorul vetrelor principale ale satelor apar imprastiate la inaltimi care trec lejer de borna celor 1000 de metri.
In conjunctura dupa-amiezii de august torid ivirea padurilor intunecate si racoroase in care ne afundam cu prisosinta constituie o adevarata blagoslovire pentru calatorii haituiti de arsita soarelui.


Ceasul bate spre ora 17:00 iar traseul serpuieste prin codrii de foioase, incingand pe la poale un varf proaspat impadurit, in partea nordica a acestuia. Marcaje nu exista, insa odata prins fagasul pe care inainteaza de obicei carutele (urmat apoi de un drumeag al TAF-urilor), directia de inaintare este relativ usor de intuit pentru o buna bucata de vreme. Prindem altitudine insa parcursul este lejer, fara a ne izbi inca de renumitele sihle si doboraturi care dau masura salbaticiei acestor meleaguri, sporind impenetrabilitatea pe anumite portiuni.

Succesiunea de perimetre innegurate, cu paduri falnice, animate uneori de poieni cochete in mijlocul codrului ne va scoate dupa inca o ora de mers in zona unei bifurcatii de unde spre dreapta vom urma cale de 10 minute drumul, sperand ca va prinde altitudine spre releul de pe Heniu Mare. Slabe sperante, forestierul pierzand usor altitudine, urmand a avea finalitate in parchetul de exploatare de pe versantii sudici ai muntelui pe care ne aflam. In sens opus vom nutri mai mult succes, iar din saua care desparte Dealul Murgulet de Heniu Mare pornim ascendent pe o carare usor schitata, imbarbatati la gandul ca suntem pe ultimele pante ale muntelui. Urmeaza o portiune de urcus in care vom simti cu varf si indesat ce inseamna severitatea Bargaului, copacii doborati si disconfortul creat de crengile molizilor desi facandu-ne sa ducem o adevarata lupta cu aceasta vicisitudine spontana.


Usor, usor razbatem, padurea se desface iar rocile dure, andezitice, aparute din loc in loc confirma faptul ca suntem in domeniul corpurilor magmatice subvulcanice aparute la zi in urma erodarii gresiilor acoperitoare.
Este ora 19:30 (la circa 7 ceasuri departare de startul in aceasta tura) cand batem la usile cladirii Radiocom-ului grabiti de ploaia rece, de vara, care s-a pornit exact cand sa ne atingem obiectivul zilei. Suntem primiti cu caldura de angajatii care se preocupa zi si noapte de buna receptare a semnalului radio si tv in Tara Nasaudului si mai departe.



Releul de pe Heniu Mare

Pe fundal Varful Heniu Mic (1531 m)

Privind spre Varful Muncelului

Inneguratul tinut al Bargaielor

Nu putem rata o sesiune de poze de la ferestrele impozantei cladiri, iar respectivele imagini au darul de a imortaliza fascinanta desfasurare a fortelor naturii, norii josi si intunecati adaugand o nota implacabila amurgului de august tarziu.

Intregul peisaj pare rupt dintr-un instantaneu lugubru prelucrat de Bram Stoker in arhicunoscutul sau roman. Iar daca privim spre innegurata Vale a Bargaielor ce se pierde in amonte pana spre celebrul „Borgo Pass” (Tihuta), peisajul infricosator transpus pe hartie de romancierul irlandez pare reflectat fidel in acest asfintit capricios de vara. Totusi, in josul luncii, jocul de lumini al urbei resedinta de judet (Bistrita) apare ca o izbavire pentru cei care razbat prin neinduplecatele vai strunite de inaltimile Bargaului si ale Calimanilor invecinati.

Cateva ceaiuri si un mizilic de seara asimilat in tihna sunt exact ingredientele necesare pentru a ne arma cu vointa in lupta cu noaptea racoroasa pe care o vom petrece la un fost adapost al lucratorilor forestieri, o cabanuta de lemn situata la cateva zeci de metri departare de cladirea cea mare.

Dimineata ne dezvaluie o vreme mai prielnica, desi nebulozitatea ramane sporita limitand panorama la mari departari, spre culmile inalte ale Rodnei, Suhardului sau spre Masivul Bistricioru-Strunioru si Piatra Zurzugaului din Calimanii de la miazazi.

Heniu Mic

La ora 10:00 pornim in ultima etapa a calatoriei in ineditul Muntilor Bargau, impozantele antene ale Heniului Mare urmand sa ne vegheze de pe fundal pe parcursul urmatoarelor ore. In ciuda sfaturilor oferite cu bunavointa de angajatii de la releu (care ne indemnau la o retragere pe sub cablurile telecabinei, spre Prundu Bargaului) hotaram sa descoperim si celalalt segment al muntelui de fata. Vorbim aici de Varful Muncelului (1542 m), al doilea ca inaltime din perimetrul masivului vulcanic al Heniului Mare, reprezantand si limita estica de referinta a imensului lacolit andezitic cu o suprafata de 9 kmp.

Directia: Varful Muncelului

Schitam vizual directia de deplasare, desi padurea rar strabatuta ne va juca usoare feste. Totusi, asa-numitele „silluri” (filoane-straturi de microdiorite) genereaza abrupturi spectaculoase precum si o muchie relativ ingusta care leaga cele doua varfuri de referinta usurandu-ne oarecum munca. Astfel, directia de inaintare – desi anevoioasa din prisma vegetatiei – nu are sanse serioase in a fi ratata, orice pierdere subita de altitudine in alte directii decat cea estica fiind un semnal de alarma care ne va readuce pe traiectul corect.

Desi etalat la o distanta relativ convenabila, Varful Muncelului va necesita un cumul de 4 ceasuri pentru a-l atinge, efortul parcurgerii portiunii de creasta ce porneste dinspre releu fiind mai mult decat substantial.
Portiuni de maracinisuri, sihle greu de strabatut, doboraturi de arbori formidabile, toate acestea vor alterna cu mici segmente in care itinerariul urmareste „lama” ingusta a rocilor vulcanice (existand aici si variante de ocolire).




Iar cand „jungla” bargauana sucomba pe alocuri in fata unor poieni de toata frumusetea, rezultatul este mai mult decat incantator! Vorbesc aici de solitudinea plenar resimtita in adancul unor munti necunoscuti, la care se adauga deliciul vizual oferit de perspectivele inedite atat spre culmile prin care ne pierdem pasii cat si spre arealele invecinate. Aspectul cel mai placut si care intregeste instantaneele „cantate” de autor este dat chiar de zmeura si murele neprihanite de factorul uman, festinul fiind asigurat in compania unor fructe de padure gasite aici in cantitati si de dimensiuni considerabile.


Heniu Mare lasat in urma

Varful Muncelului - 1542 m

O mica poiana din perimetrul Muncelului ne da ocazia sa descoperim borna de beton care confirma inaltimea de 1542 m la care ne aflam. Suntem fericiti cu aceasta noua reusita altitudinala, insa grabim pasul pentru a incheia cu brio aceste doua zile de rasfat in niste locuri uitate de lume.

La nici un sfert de ceas departare de varf orizontul devine generos, padurea deasa de molid retragandu-se pe vai pentru a face loc unor plaiuri domoale pe care vom inainta fermecati de inaltimile singulare ce impestriteaza – din loc in loc – tinuturile nasaudene, ca si de asezarile imprastiate pe prispele montane mai joase. Este portiunea finala, descendenta, a masivului vulcanic al Heniului, unitate de relief-etalon a Bargaului pe care am strabatut-o de-a lungul pe directia aproximativa nord-vest/sud-est.

Dupa orele de efort istovitor pe culmea ingusta dintre varfurile principale ale uriasei formatiuni magmatice, ne bucuram privirea cu „esenta” pitorescului acestor meleaguri. La nord, seria de asezari imprastiate pe Valea Lesului (afluent al Ilvei) se integreaza in acelasi peisaj de culmi domoale, puternic umanizate, adevarate „santinele” pentru formatiunile montane mai semete, precum cea in care ne aflam.

Privind spre Varful Erboasa si Dealul Bargau

Spre rasarit, oarecum pe directia de inaintare, o sumedenie de maguri izolate fascineaza prin impozanta cu care marcheaza relieful. Vorbim despre Varfurile Erboasa (1294 m), Dealul Bargau (numit si Porcoiul Mare – 1362 m) si Piscul Bondariului (1266 m), adevarate culmi de tranzitie intre Muntele Heniului si celalalt urias al Bargaului, respectiv Masivul Gogoasa (sau Oala-1605 m).

Pe fundal Varful Gogoasa (Oala)

Privind spre Varful Muncelului

Ca tot veni vorba, in curand tamponul de molivisuri care ne oprea panorama spre sud-est si sud va disparea iar imensa cupola a Gogoasei isi va arata pe deplin spledoarea. Privim cu nesat spre cea de-a doua unitate vulcanica a Bargaului (atat ca dimensiuni cat si ca inaltime) care domina cu prisosinta vaile si munceii sedimentari inconjuratori. Zarim si Poiana Fagetel, imensa deschizatura de pe spinarea masivului facandu-l inconfundabil din aceasta perspectiva.

Gogoasa - Casarul

In dosul acestui mare corp intruziv , la contactul cu superbul Lac Colibita infiripat pe Valea Bistritei, Muntele Casarul incununeaza podiumul altitudinal al unitatii carpatice in care ne aflam prin cei 1591 metri ai sai.
Furati de priveliste, abia realizam ca am ajuns in perimetrul stanii care aparea la mare departare pe piciorul descendent al Muscelului. Zabovim in preajma asezarii pastorale, in tihna peisajului bucolic dat de plaiurile blande, cu intinse pasuni asprite sub arsita de august.

Au trecut 5 ceasuri de la startul in aceasta frumoasa zi de descoperit cormori carpatice, iar stigmatul finalului de tura prin lumea de basm de unde si-a tras seva condeiul unui Cosbuc sau Rebreanu ne transforma inaintarea intr-o promenada usoara, pentru a amana deznodamantul. Un tampon de padure aflat in calea noastra ne scoate din nostalgia tabloului rustic iar racoarea codrului reactiveaza ratiunea care spune ca trebuie sa-i dam bice, in perspectiva inserarii ce trebuie sa ne prinda taman la Vatra Dornei.

Am intrat in Bazinul Tureacului, curs de apa ce da si numele asezarii rurale situata intre Prundu si Muresenii Bargaului. Pe culmile line ce delimiteaza afluentii apuseni ai Tureacului coborarea se desfasoara usor, in slalom printre salasuri si capite de fan care adauga simt artistic intregului relief deluros strunit cu harnicie de localnici.





Cu cat pierdem altitudine imensitatea Masivului Oala (Gogoasa) sporeste, iar casele risipite pe versanti, dincolo de vatra satului spre care ne indreptam, dau masura unei coabitari trainice intre om si spatiul natural pe care se intemeiaza bunastarea celui dintai. Avem acea senzatie rar incercata a contopirii treptate cu o lume arhaica, calita in existenta indarjita a traiului de munte, dar care privita meteoric – din ritmul calatorului ce zaboveste doar o clipa – pare sa-ti insufle din armonia si intelepciunea ce au stat la baza consolidarii civilizatiei rurale in atatea secole, poate chiar milenii.

Pe ulitele Tureacului

La ora 17:30 atingem gura de varsare a Tureacului, pe renumitul „Drum al Bargaielor”, de unde vom purcede in amonte prin inlesnirea unui microbuz, contempland „puntea” de legatura dintre plaiurile nasaudene si cele sucevene, dinspre Piatra Fantanele peste Pasul Tihuta, coborand spre Poiana Stampei si destinatia finala data de Vatra Dornei.

Incheiem astfel un parcurs incantator incununat cu un portofoliu de amintiri mai mult decat consistent. Lumea Bargaielor, valea si culmile care potenteaza Tara Nasaudului, denota un capital de atractivitate ce nu poate fi pus la indoiala, rivalizand cu alte regiuni ale tarii mai favorizate la nivelul infrastructurii si circulatiei turistice. Indemnul meu este ca odata aflati in zona de nord a tarii, dincolo de altitudinile semete ale Rodnei si Calimanilor sa indrazniti a cunoaste si specificul Bargaului invecinat, un tinut carpatic putin stiut, si mai putin strabatut, dar care poate aduce satisfactii nebanuite pentru iubitorii de frumos, de explorare, de natura pura, de cadru umanizat proportionat, estetic si echilibrat integrat in mediul inconjurator.

4 comentarii:

  1. Esti un profesionist desavarsit.Mi-as dori sa ajung in locurile descrise de tine,dar...mai sunt si factori care ne impiedica ,oricat de dornici si curiosi am fi.In judetul Bistrita-Nasaud am ajuns doar pana la lacul Colibita.Linistea specifica locului ma obsedeaza si acum.Se auzea doar cantecul greierilor sau al cosasilor in arsita unei zile de vara.Mi-as dori sa revin in zona,mi-a placut mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol muncit despre o zona putin umblata. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere